Chestii

Românii supărați că n-a ieșit extrema dreaptă în Franța sunt cei mai siniștri dintre pământeni

Conspirațiile despre noul președinte francez variază între unele cu evrei și unele cu gay.
Răzvan Filip
Bucharest, RO
9.5.17

Au fost niște săptămâni agitate în bula mea de oameni cu păreri. La fel ca la finele anului trecut, când Trump a fost uns președinte al Statelor Unite, între influencerii români de diverse orientări ideologice s-a dat o luptă aprigă pentru a stabili cine are Dreptate și cine merită să hotărască soarta planetei în următoarele decenii.

Citește și: Am întrebat români care votează la alegerile din Franța dacă se tem că vin extremiștii xenofobi

De data asta miza a fost Franța, dar parametrii în care s-au purtat discuțiile au fost aproximativ aceiași ca-n cazul imperialiștilor de peste ocean: dreapta versus stânga, neoliberalism versus protecționism, globalism versus naționalism, conservatorism versus progresism, populism versus elitism, granițe deschise versus imigrație controlată, eurocrație versus putinism și lista de antiteze ideologice poate continua la infinit.

Problema cu Le Pen

Fotografie via contul de Facebook al lui Marine Le Pen

Dacă-n cazul Americii teama influencerilor pro-occidentali era că alegerea lui Trump pune-n pericol existența NATO, deci implicit siguranța națională a României, acum s-a discutat intens despre viitorul Uniunii Europene. După declanșarea oficială a ieșirii Marii Britanii din UE, mulți spuneau că o eventuală victorie a lui Marine Le Pen în alegerile franceze va reprezenta începutul sfârșitului pentru visul unei Europe unite. Dacă britanicii au fost mai mereu sceptici și pe picior de plecare, Franța, cu toate bubele ei eterne, e esențială pentru supraviețuirea proiectului. Nu poți avea UE fără Franța și Germania.

Citește și: Filmul ăsta îți arată cum tinerii se transformă în fanatici creștini-ortodocși din frustrare

Totuși, de ce a fost considerată Le Pen atât de periculoasă? Pentru că-n ciuda eforturilor de modernizare din ultimii ani, relația dintre partidul pe care-l conduce și extrema dreaptă e mult mai evidentă decât în cazul altor mișcări eurosceptice din Europa. „Extrema dreaptă" e o sintagmă ce este deseori aruncată în mod nejustificat prin presa mainstream, la orice demers de a limita imigrația, fără pic de considerație pentru nuanțe. Dar, dacă ții cont de istoria formațiunii și mai ales de declarațiile din trecut ale fondatorului, Jean-Marie Le Pen, eticheta asta nu mai pare atât de exagerată.

În primul rând, Le Pen senior e cunoscut pentru efortul constant de a minimaliza Holocaustul. Nu-l neagă direct, pentru că, la fel ca toți revizioniștii, e prea laș să-și asume direct asta, dar tot e genul de om care susține că ocupația nazistă a Franței nu a fost atât de „inumană", iar camerele de gazare sunt pentru el doar „un mic detaliu" în istoria celui de-al Doilea Război Mondial.

Citește și: Premierul Ungariei a ținut cel mai mizerabil discurs antieuropean din istoria UE

Fiică-sa, deși a încercat de-a lungul timpului să dreagă relația cu evreii din Franța, inclusiv prin excluderea tatălui său din partid, n-a ezitat să nege rolul pe care francezii l-ar fi jucat în arestările în masă din timpul regimului colaboraționist de la Vichy. Pe lângă izul de antisemitism care plutește de atâta timp deasupra partidului, ar mai fi suficiente alte poziții care-l situează departe de dreapta mainstream: atitudinea anti-NATO și anti-UE, relația apropiată cu Rusia lui Putin, simpatia față de regimul criminal al lui Assad, dorința de a reintroduce pedeapsa capitală, plus o politică economică național-socialistă.

Toate astea-s poziții adoptate de o parte a dreptei românești, dar și de stânga radicală, cu nostalgii ceaușiste. Eh, și cum Le Pen a pierdut la scor turul doi al prezidențialelor, automat s-a declanșat și avalanșa de lamentări anti-Occidentale. E deja a doua înfrângere majoră pentru extremiști după ce Trump a trădat cauza izolaționistă și a devenit cocoș în politica externă (în ciuda declarațiilor din campanie), acum au pierdut și Franța în favoarea unui soroșist-progresist-globalist precum Macron. Păcat, 2016 se terminase așa de bine pentru ei.

Stângiștii radicali sunt supărați că Macron e prea capitalist

Deși a fost membru al Partidului Socialist din 2006 până-n 2009 și mai apoi ministru al Economiei și Finanțelor în ultima parte a domniei lui Hollande, Macron a admis în repetate rânduri că nu-i un socialist. Iar dacă iei în considerare politicile prietenoase cu mediul de afaceri pe care le-a propovăduit ca ministru sau faptul c-a adunat o avere deloc neglijabilă cât a activat ca bancher de investiții, l-ai încadra mai degrabă în tagma neoliberalilor cu ceva simpatii de stânga pe teme sociale.

Așadar, cum Macron e genul de centrist care vrea să împace pe toată lumea, iar Le Pen a adoptat o retorică anti-neoliberală și anti-globalizare în ultimii ani, nu-i de mirare că nostalgicii ceaușiști n-au fost cei mai bucuroși oameni de pe fața Pământului zilele astea. Așa-i și domnul din printscreen. Face parte din stânga aia învechită și îmbâcsită, naționalistă și indiferentă la cauze progresiste precum ocrotirea minorităților. Pentru cei ca el, important e POPORUL, clasa muncitoare clasică și eventual albă, motiv pentru care agenda economică a lui Le Pen era mult mai aproape de sufletul lor colectivist.

Publicitate

Plus că, în viziunea acestor domni, Macron mai e și sclavul intereselor euroatlantice. Să fii pro-UE sau pro-NATO reprezintă trădarea Stângii Adevărate, aia consumatoare de Russia Today, Sputnik și alte fițuici sponsorizate de Moscova, ce are impresia că sărăcia ar putea fi eliminată complet peste noapte, din pix guvernamental. Doar că nu se vrea, domnule, sunt alte interese la mijloc!

Conspiraționiști preocupați de familia lui Macron

Obsesia pentru viața privată a candidaților la o funcție publică nu e ceva nou. E o maladie ce afectează oameni de toate convingerile, moderați sau radicali, vezi felul în care au vuit toate publicațiile mainstream despre relația lui Trump cu Melania în ultimele luni. Non-subiecte, din punctul meu de vedere. Mă doare-n cot de ce face un politician în sfera privată, la el în dormitor, mă interesează mai mult ce vrea să facă-n aia publică, pe banii mei și ai tăi.

Totuși, domnul de față duce preocuparea asta gospodărească la un alt nivel. Pe baza faptului că Macron și-a ales o soață cu 24 de ani mai în vârstă, elaborează o întreagă teorie despre elitele globaliste. Apoi, pe lângă că-i un ratat fără urmași, la fel ca mulți alți lideri europeni, inclusiv Iohannis, noul președinte al Franței e bănuit c-ar fi de fapt un homosexual neieșit din dulap. Teorie ce-i confirmată de domnul sau doamna de mai jos:

Așa-i elucidat și misterul acestei combinații aparent gerontofile. Macron a știut de la 15 ani că vrea să fie președinte, dar și-a dat totodată seama că natura sa gay l-ar putea împiedica să fie ales. Franța era mai catolică și mai tradiționalistă pe vremea aia, probabil. Așa că a ticluit un plan diabolic de a-și ascunde orientarea sexuală prin seducerea unei profesoare de la liceu. Și uite că i-a ieșit, poporul francez a fost păcălit!

Antisemiți care s-au uitat prea mult la Antena 3

De multe ori am auzit de la socialiști cu ochi umezi sau spălători ai PSD-ului că noi, așa numiții „tefelei", am cultiva un discurs bazat pe ură. Că polarizăm societatea, că practicăm „rasismul social", că de ce râdem de pensionarii aduși să protesteze la Cotroceni. Aici se poate observa foarte bine cine a semănat de fapt ura în toți acești ani de post-comunism, cine a împărțit România în băsiști și anti-băsiști sau iohanniști și anti-iohanniști.

Totuși, cea mai mare problemă a acestui domn e că ne copiază francezii. Noi l-am ales pe BĂSĂU, ei pe evreul Sarkozy. Atunci s-a pierdut prima fărâmă de respect pentru „franțuji". Apoi noi l-am ales pe „teutonul" Iohannis, sluga intereselor străine, ei l-au ales pe bancherul Macron, tot slugă a intereselor străine. Așa s-a dus și ultima fărămă de respect. Sunt convins că bravul popor francez e foarte mâhnit de dezamăgirea pe care i-au pricinuit-o acestui anonim antisemit de pe Internet. Să vedem ce fac în 2022, poate reușesc să devină din nou respectabili.

Radicali de toate orientările, conspiraționiști, antisemiți, homofobi - ăștia-s cei care spumegă și anunță Apocalipsa Globalistă. Asta nu înseamnă că nu există și motive legitime de a fi sceptic. Personal, nu mă bucur, dar nici nu mă întristez c-a ieșit Macron. Se putea mult mai rău, ca de obicei. Nu văd în el un erou salvator și mă deranjează lejeritatea cu care tratează problema terorismului islamic, dar nici nu-s adolescent întârziat să visez la soluții perfecte în politică. Sau la revoluții violente și răsturnări spectaculoase ale sistemului, ca toți ratații anti-capitaliști ce protestează zilele astea prin Franța.