Filmul ăsta românesc îți arată viața tristă a romilor care pleacă la muncă în străinătate

De Corcova știai probabil de când ai văzut sticlele alea scumpe de vin, pe rafturile din supermarket. Doar că la Corcova se mai întâmplă și altele pe lângă alcool: sunt romii căldărari care încearcă să-și ducă meșteșugul mai departe, deși realitatea nu le prea permite asta. Și pentru că viața lor se desfășoară într-o lume aproape suprarealistă, e cam greu să faci bani cât să exiști. Așa că romii căldărari de aici pleacă la muncă sau la cerșit în Franța și Belgia.

Cam asta este și povestea lui Geo, 26 de ani, căldărarul din Corcova, a cărui plecare în Franța a fost documentată de fotograful Cosmin Bumbuț și de jurnalista Elena Stancu. Jurnaliștii surprind în documentarul lor pregătirea pentru drumul în Franța, dar și momente amuzante sau discuții meta în comunitatea căldărarilor.

De fapt, cei doi jurnaliști au petrecut undeva la șase luni adunate, pe parcursul unui an și jumătate, în Corcova, alături de familia lui Geo. Au băut bere la pet, au vorbit intimități, au mâncat la aceeași masă, au filmat, au râs și au plâns cu ei. Din toate astea a ieșit „Ultimul căldărar" care este primul film de lungmetraj al Elenei Stancu și al lui Cosmin Bumbuț și care va fi proiectat, anul acesta, la cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), în Zilele filmului românesc, din perioada 8-10 iunie. „Ultimul căldărar" a câștigat deja premiul pentru Cea mai bună imagine la Docuart 2016, iar acum stă lângă nume mari din cinematografia românească, precum Netzer, Radu Jude, Adrian Sitaru.

Am vorbit cu Elena și Cosmin despre experiența lor de telelei în comunitatea de căldărari din satul Corcova și despre cum pleci la drum cu ideea unui clip jurnalistic scurt, dar ajungi să faci un lungmetraj, deși nu știai exact cu ce se mănâncă treaba asta.

VICE: Care a fost începutul acestui film neplanificat?
Cosmin: Am pornit de la un film foarte scurt, legat de viitorul căldărarilor și meseria lor care se cam termină. A fost o bursă dată de cei de la DOR, Viitor la purtător, și am aplicat cu acest subiect pe care-l știam dinainte, pentru că făcusem un material foto și text acolo (Căldărarii din Corcova) și l-am prins pe Geo plecând. Am mers înapoi acolo și, făcând mai multe interviuri, ne-am dat seama că nu ne ajung zece minute, așa că ne-am pornit să facem un film mai lung.

A fost greu să-l convingeți pe Geo să-și lase viața documentată de voi, mai ales, prin video?
Cosmin: Pe Geo l-am cunoscut când făceam materialul care nu avea legătură cu video-ul. De fapt, vorbeam cu unchiul lui mai mult, în curtea căruia este unul dintre cele trei ciocane din sat. Al lui e cel mai fotogenic. Atunci am stat mai mult acolo. La un moment dat, a venit Geo în curte, îmbrăcat la costum și cu pantofi de lac și a zis: „Gata, eu plec" și a plecat inopinat înspre Franța. Nu i-a anunțat din timp ca să nu fie o dramă. În cinci minute s-a consumat toată plecarea. Ne-am dat seama că, atunci când unul dintre ei pleacă din țară, toată familia suferă într-un fel. Adică, eu nu m-am așteptat să fie atât de legați și să plângă atât de mult.

Elena: Dar nu plângea numai Rodica, mama lui Geo, plângeau și mătușa și verișoara, chiar și Ilie (tatăl). A fost un moment foarte trist.

Cum ați fost primiți în comunitate, din film pare că ei sunt mai izolați și e greu să intri dacă ești din afară?
Toată familia a fost foarte deschisă cu noi. Geo e nepotul Bulibașei, tatăl lui e fiul, toți trei sunt cei mai importanți din comunitate și atunci, dacă ei ne-au primit, ne-au primit cumva toți. Primul interviu pe care l-am făcut, pentru predocumentarea bursei, a fost cu Geo, Marina (soția lui) și Ionuț (copilul) și ne-am dat seama că sunt foarte deschiși.

Cosmin: Din primul interviu filmat a rămas scena când Geo povestește despre bunicul lui căldărar și Ionuț îi dă cu balonul roșu în cap. Am început filmul în 2015 și am tras ultimul cadru anul trecut, după Paște.

Cum arăta o zi pe care o petreceați cu ei în comunitate?
Elena: Nu ne duceam acolo să facem ceva neapărat, nu era ca la o filmare la care ești presat. Ne trezeam, ne luam micul dejun, apoi mergeam în comunitate să vedem ce face Geo în ziua respectivă. Sigur că știam ce interviuri mai trebuie să facem, ce mai trebuie să filmăm, dar noi făceam parte din viața lor, eram invitați la cafea dimineața, de nevasta bulibașei, la bere sau la o parte din evenimentele lor.

Bumbuț: Aveam aparatul tot timpul pe umăr, treceam pe la magazin, luam câte un pet de bere și mergeam să bem pur și simplu. Dacă se lega ceva, bine, dacă nu, nu.

Care au fost principalele subiecte pe care le-ați urmărit în film?
Elena: Am împărțit documentarea în vreo cinci capitole: străinătate, munca în România, căsătoria, școala și relațiile dintre rude. Practic, am plecat de la o structură de material scris, dar am avut o grămadă de ore de interviuri, mai multe decât de filmare. Am vorbit despre de toate.

De exemplu, am avut o discuție pe care nu am înregistrat-o, de Sfânta Maria din august. Cosmin se dusese cu bărbații, eu am rămas cu femeile și am avut o discuție incredibilă: ele nu înțelegeau de ce se îngrașă dacă mănâncă doar o dată pe zi. Și mi-am dat seama că nu știau că pâinea aia albă, franzela, îngrașă - nu le zisese nimeni. Marina trebuia să mănânce la dietă, pește și pui, dar doctorul nu i-a zis să nu le prăjească în ulei. Altă discuție cu Marina a fost despre ciclu, menstruație. Mama ei nu-i spusese niciodată nimic de asta, ea a fost aruncată la 13 ani într-o relație, în începerea vieții sexuale fără să știe nimic despre asta.

Cum i-ați convins să descrie scena nunții, în care vorbesc despre cum se întâmplă asta pentru un copil de 12-13 ani, presat de comunitate?
Cosmin: Aia a fost o scenă filmată din noroc, întâmplarea că am fost acolo. Noi ne dusesem pur și simplu să bem bere, atât. Și pentru că toată lumea era pe relaxare, s-a declanșat discuția. A fost incredibil tot momentul. Și practic aia a rămas, deși ei ne mai povestiseră scena, dar nu cu atâtea detalii, cu impactul pe care l-a avut asupra lor.

Există vreo scenă pe care voiai să o introduci neapărat, dar până la urmă nu s-a mai legat?
Au fost mult mai multe. Înainte să ajungem la ciocanul lui Geo și al lui Ilie, inițial am filmat la alte două ciocane, dar ne-am dat seama că toate personajele, unchii lui Geo, ar complica povestea și i-am scos. Acolo sunt niște cadre foarte fotogenice la care țin mult. Mai am o scenă de un minut și ceva în baie, în care Geo se bărbierește, exact în ziua în care taie oaia ca să dea drumul la sobă, dar până la urmă am tăiat-o. Au mai fost lucruri pe care le-am scos, acum cred că le-aș fi vrut un pic mai lungi.

Ați mai vorbit cu Geo și Marina după plecarea lor în Franța?
Ținem legătura cu ei permanent, Geo a fost în România de Paști, acum s-a întors în Franța. Însă, Marina e gravidă și o să nască în vreo două luni și vor să vină acasă. Dar nu am intrat în detalii despre asta fiindcă am vorbit pe Facebook.

Geo s-au dus în Franța doar pentru fier vechi?
Elena: Da, dar și pentru colectarea de deșeuri mari. Francezii au anumite zile în care-și scot mobila de care nu mai au nevoie. Geo intră pe site-urile primăriilor din diverse orășele de pe lângă Paris, vede care e ziua de colectare și se duce înaintea lor ca să ia mobila. Recuperează ce poate din ele, dacă sunt unele bune, le duce acasă și le vinde, pe altele le vinde la fier vechi, în Franța. De fapt, casa lor de la Corcova este plină de lucruri aduse din Franța. Patul, frigiderul cel mare din film, plasma, covoarele, espressorul la care-și face cafeaua Geo.

Cosmin: Doar că toate sunt ușor stricate. Aragazul e adus din Franța, dar nu-i merge cuptorul. Și frigiderul ăla mare și tare scoate un zgomot înfiorător. Toată filmarea l-am auzit.

Și Ionuț ce face?
Elena: Ionuț nu merge la școală. Asta este problema cea mai mare cu plecările în străinătate. Nu doar la ei, ci la toate familiile de căldărari de aici. Ionuț ar trebui să intre în clasa zero, dar el nu a fost nici măcar la grădiniță. Asta înseamnă că nu știe nici limba română. Când va intra la școală va fi într-un mare dezavantaj față de ceilalți copii. Și Mădălin (verișorul lui Geo) a renunțat la școală pentru că taică-su l-a tot dus în Franța, în perioada tezelor, și a rămas de trei ori repetent, deși directoarea școlii spunea că este un băiat isteț și ar fi putut face școală fără probleme.

Lipsa educației este cea mai mare problemă în comunitate, deși în documentar toți spun că este o prostie că renunță copiii la școală. Voi vedeți o posibilă schimbare la ei?
Nu știu în ce măsură ar putea cineva să le schimbe mentalitatea. La fete, cea mai mare teamă este că nu vor mai fi virgine, dacă ele continuă să meargă la școală. După care, odată ce le măriți la 12-13 ani, rămân gravide. Atunci totul este strâns legat. Ar trebui să oprești căsătoriile timpurii ca acești copii să poată să meargă în continuare la școală. Și același lucru se întâmplă și cu băieții, nu doar fetele sunt victime.

Adică lucrurile au rămas încremenite în timp, cel puțin din punctul ăsta de vedere?
Nu chiar, s-au îmbunătățit, în ciuda aparențelor. Am vorbit cu directoarea, care e profesoară în sat de 20 de ani, și mi-a zis că acum 10-15 ani, niciun căldărar nu venea la școală. Directoarea însă se plângea că a avut timp de doi ani un program de limba română, care s-a încheiat odată ce s-a terminat proiectul. Toate proiectele țin un an-doi, nu există niciunul care să țină 15 ani, și să facă o diferență concretă, pe termen lung.

Nu este niciun ONG implicat în zonă, cum se întâmplă, de exemplu, la Brateiu, lângă Mediaș?
Nu, ei sunt pe cont propriu, nu au niciun fel de ajutor, nu a intrat niciun ONG, dar nici nu se așteaptă să vină să-i ajute cineva. Nu ne-au cerut nimic, din contră, ne-au dat.

Cosmin: Am mâncat cel mai bun mușchi țigănesc acolo.

Dar nici meșteșugul ăsta nu-i mai ajută foarte mult. Nu cumpără oamenii.
Elena: Nu, la ei doar țăranii dimprejur mai cumpără cazane, dar nu o să ceară un țărăn un ibric de cafea lucrat frumos. Cum zice Ilie: „mai bine iei unul din piață, de inox, cu 20 de lei". Ar putea face o afacere, dar e greu pentru ei să-și facă propria lor afacere, nu știu să se vândă, nu știu unde găsesc publicul, cum să discute cu ei. Ar trebui ca altcineva să facă o afacere și să-i angajeze pe ei.

Ați fi vrut să vă duceți acolo, în Franța, după ei, nu?
Da, noi am cerut cinci mii de euro să mergem să stăm acolo două luni. Am vrut să stăm în camping sau la hotel și ne-am făcut un calcul, să facem naveta, dar n-am reușit să convingem pe nimeni.

Și aici mai vreți să mai filmați ceva cu familia lui Geo?
Cosmin: Am mai fi vrut să continuăm cu Mădălin și cu vără-su, Florin, e tipul foarte slab, la bustul gol, care apare în film. Le-am fotografiat ultima zi de școală, într-a cincea, apoi nu s-au mai dus la școală. Amândoi s-au însurat cu fete de 13 ani, deja divorțate. Florin are deja un copil, pe care-l cheamă Mădălin. Dar da, am mai fi vrut să urmărim relația dintre ei.

Mădălin care spunea în film că nu voia să se însoare de mic?
La un moment dat era cazul să se însoare. Probabil că părinții au făcut o înțelegere financiară, din moment ce s-a căsătorit cu o fată de 13 ani care e divorțată, deja e cam greu s-o dai. E mai ieftin pentru familie.

Elena: Fetele se cumpără de către băieți, adică familiile dau niște galbeni pentru ele. Dar fetele trebuie să vină, de fapt, cu zestre. Și cu galbeni, dacă au. În comunitatea asta, galbenii însemnau doi-trei, pentru că nu este una foarte bogată.

Ce înseamnă dragostea la ei în comunitate, când nu mai au copilărie, câți dintre ei ajung să iubească?
Singura poveste de dragoste pe care am auzit-o a fost cu un nepot al Bulibașei care s-a însurat cu o fată de 11 ani, el avea 12 sau 13 ani; au făcut doi copii, dar el, pe la 20 și ceva de ani, și-a părăsit nevasta pentru altă femeie. A fost o mare tragedie. Bulibașa a fost foarte supărat că l-a făcut de râs în sat. În final, l-au convins să se împace și să se întoarcă la nevastă și la fete. Nici măcar dragostea asta n-a putut să aibă o finalitate, tot la sacrificiu s-a ajuns.

Dar există un atașament între soți, unii dintre ei care au noroc. Geo chiar o iubește pe Marina. Însă este o excepție. Ce înțelegem noi prin dragoste… ei nici n-au auzit de asta.