5 motive pentru care România (probabil) o să facă praf Uniunea Europeană în 2019

În 2019 o să avem treabă. Nu atât noi, cât politicienii noștri. Știu că nu-ți stă acum gândul la asta, se va întâmpla abia peste doi ani, dar miza lui 2019 este atât de mare, încât cred că ar trebuie să te îngrijorezi de pe acum. În primul rând, România va prelua președinția Consiliului UE, un organism foarte important în Uniunea Europeană. Din această poziție, va trebuie să gestioneze evenimente importante precum Brexit. Dar nu e numai asta. Mai sunt și alte lucruri care se vor întâmpla peste doi ani.

Consiliul Uniunii Europene este un organism cu puteri legislative, la fel ca Parlamentul European. Mai simplu: este un fel de guvern al Uniunii Europene, dar care nu emite ordonanțe „noaptea ca hoții". A nu se confunda acest organism cu Consiliul European care este un summit trimestrial sau cu Consiliul Europei, acesta din urmă fiind o organizație internațională care nu are nicio treabă cu instituțiile UE.

Să revenim. În cadrul Consiliului Uniunii Europene se reunesc miniștrii din fiecare țară a UE care sunt direct răspunzători de domeniul care este supus discuției. Spre exemplu, la reuniunea Consiliului pentru Afaceri Economice și Financiare se vor întâlni miniștrii de finanțe din fiecare țară. Dar imaginați-vă că, dacă s-ar discuta ceva despre politicile de coeziune din agricultură, noi am fi reprezentați la cel mai înalt nivel de Petre Daea. P-ăștia îi avem, cu ăștia defilăm.

În fine, Consiliul UE negociază, adoptă pachete de legi și bugetul anual al UE împreună cu Parlamentul European, încheie acorduri și coordonează politicile țărilor UE în domeniul imigrației, al ocupării forței de muncă, în domeniul economic și al schimbărilor climatice.
Destul de important, nu?

Statele membre ale UE își exercită această responsabilitate ca pe vremea Imperiului Roman, într-un triumvirat. Adică, trei țări se pun la masă și pregătesc obiective pe termen lung și subiectele ce se vor discuta în acest cadru pentru 18 luni.

Pe baza acestui program, fiecare stat își planifică propria agendă detaliată, pentru că președinția acestui Consiliu este deținută doar 6 luni. Noi vom face parte din acest trio alături de Finlanda și de Croația, însă vom primi președinția în primul ciclu de 6 luni din cele 18, adică în perioada ianuarie-iunie 2019.
Practic, în acel interval, responsabilitățile noastre vor fi să asigurăm continuitatea agendei UE, să planificăm reuniunile din cadrul Consiliului, vom participa la tot felul de negocieri informale și vom colabora cu președintele Consiliului European și cu Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politică de securitate. Plus multe alte lucruri pe care le poți afla de aici.

Costurile președinției pe care România le va suporta se vor ridica la câteva zeci de milioane de euro. Dacă o parte din reuniunile informale vor fi organizate în alte orașe ale țării, asta va atrage după sine alți bani.

Va fi amuzant însă de văzut cum delegații europene, compuse din sute de oameni, vor fi aduse de la Aeroportul Otopeni și vor face față traficului bucureștean. O fi zis Gabriela Firea că rezolvă problema asta în șase luni, dar noi am luat-o ca pe o glumă, nu ca pe o promisiune. Problema însă chiar e groasă, deoarece Primăria București și Ministerul Transporturilor vor trebui să găsească soluții ca să gestioneze peste trei mii de reuniuni și evenimente. Am mai organizat noi summit-uri și, dacă vă amintiți, circulația rutieră a fost oprită pentru ca delegațiile oficiale să ajungă la locurile de întâlnire.

În loc ca toate reuniunile astea să ne promoveze țara, s-ar putea ca traficul din București să ajungă să ne facă de râs. În toată lumea.

Președinția asta nu este atât de simbolică precum ai putea să crezi. Rolul României va fi unul chiar foarte serios. Practic, noi vom fi în fruntea unei Uniuni Europene mai fragmentată ca oricând. O altă bilă neagră ar fi aceea că, mai mult ca sigur, România va fi prima țară care ajunge în fruntea Uniunii Europeane și care se află sub lupa Mecanismului de Cooperare și de Verificare. Adică suntem monitorizați de la Bruxelles în ceea ce privește justiția, corupția și crima organizată.

După aia, exact în prima jumătate a anului 2019 se va consemna, mai mult ca sigur, oficializarea „divorțului cu partaj" dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie. Este de așteptat ca Theresa May să invoce articolul 50 până la începutul acestei veri, ceea ce înseamnă că Brexitul va avea loc, oficial, în perioada ianuarie – iunie 2019. Consiliul UE deja l-a mandatat pe Michel Barnier să negocieze în numele celor 27 de state această separare.

La sfârșitul lunii mai din 2019 vor avea loc alegerile europarlamentare și vor fi alegeri și în Parlamentul European, pentru șefia Comisiei Europene. Jean-Claude Juncker, președintele în exercițiu, nu pare să mai dorească încă un mandat.

În 2019 se va mai stabili și bugetul UE pentru exercițiul financiar 2020 – 2024. Printre cele mai dure discuții în cadrul acestui organism sunt cele care au legătură cu fondurile europene. Pentru că noi primim mai mulți bani decât dăm, vom fi, evident, în dezacord cu statele care cotizează cel mai mult la bugetul UE. Imaginează-ți cât de important va fi acel an, pentru că va fi prima negociere pe fondurile UE într-o Europă cu două viteze de dezvoltare.

Interesant este că, în absența Marii Britanii, țara noastră va fi a șasea cea mai mare din Uniunea Europeană. Paradoxal, nu numai că va trebui să speculăm faptul că vom avea o putere mai mare de negociere, dar vom fi puși în situația de a propune un nou model european.

Sigur, nu vom fi de capul nostru, dar nici nu vom fi de umplutură. Totul depinde de modul în care ne vom pregăti și vom ști să legăm alianțe în Consiliu atunci când se vor vota chestiunile importante.

Anul 2019 va fi unul electoral în România, iar Klaus Iohannis se va afla la final de mandat. Prestația lui va fi pusă sub lupa opiniei publice mai ales la Antena 3 și la România Tv, iar rolul României în Uniunea Europeană va fi o temă de campanie mult mai importantă decât în 2014. Nota de plată a lui Klaus Iohannis ar putea fi încărcată dacă nu va avea o prestație bună în cele 6 luni când țara noastră va trebui să le ofere garanții românilor din Marea Britanie că nu își vor pierde drepturile în calitate de cetățeni europeni. Orice pas greșit ar însemna pentru Iohannis, chiar o diminuare a sprijinului Diasporei la alegerile prezidențiale.

Pe fondul scăderii încrederii românilor în UE, gândește-te că, în 2019, vom fi și după doi ani de guvernare pesedistă, cu deficit public, probabil, peste 3%, cu multe promisiuni onorate dar foarte greu de gestionat și fără perspective de a diminua efectele corupției.

De menționat că, în anul 2019, țara noastră ar fi trebuit să demareze procedurile pentru aderarea la zona euro, dar acest obiectiv a fost amânat.

Modul în care ne vom prezenta la acest examen important va arăta dacă România chiar merită să fie pe bune în acest club select sau dacă politicienii noștri chiar sunt de doi lei. În Slovacia, de exemplu, țară care a deținut președinția prin rotație a Consiliului UE până în decembrie 2016, a existat un consens politic total privind misiunea acestei țări în fruntea Uniunii.

Și nu numai asta. Slovacia a organizat un summit european foarte important în Bratislava la finele anului trecut, unde s-a hotărât punerea în aplicare a acordului UE-Turcia, o chestiune foarte importantă pentru diminuarea fenomenului migrației refugiaților din Orientul Mijlociu.

Ca să treacă cu bine peste acest moment, slovacilor le-au luat trei ani de zile ca să se pregătească.
Oficial, Guvernul României este cel care va trebui să negocieze cu Finlanda și Croația prioritățile politice și, cu cât rolul țării noastre în fruntea UE va fi mai activ, cu atât și Comisia Europeană va avea o agendă mai consistentă. Neoficial, este de așteptat ca și Președinția României să își dorească o implicare mai mare în setarea acestei agende.

Deși Ana Birchall ne-a asigurat că totul va fi bine, la noi, în acest moment, totul se află undeva între discuții și planuri de recrutare pentru a forma specialiști. Logistica ce se află în spatele întâlnirilor informale, ședințele de acest gen și, practic, afacerile europene, sunt o necunoscută nu numai pentru românii de rând, dar și pentru majoritatea politicienilor obișnuiți cu combinațiile dâmbovițene. Te miră chestia asta? Pe mine nu.