FYI.

This story is over 5 years old.

Film

Cum i-a făcut Netflix pe părinții tăi să fie la fel de mileniali ca tine

Și mamele fac binging. Dar nu la fel de distructiv ca tine.
Magda Gheorghiu, 48 de ani, medic​ despre netflix
Magda Gheorghiu, 48 de ani, medic: „Aș renunța la cele 1 001 de posturi din grila TV la care nu m-am uitat niciodată” Fotografie din arhiva personală  

Odată cu schimbarea masivă pe care a generat-o internetul în societate, world wide web-ul a adus și o ruptură între generațiile crescute cu și cele fără. Mai ales când vine vorba despre tine și părinții tăi. Ei s-au format în totalitarism și lipsă de informații, iar tu ai crescut cum nu se putea mai invers. Schimbările din anii 90 i-au bulversat pe mulți dintre ei, asta în timp ce erau nevoiți să-și educe copiii pentru o lume despre care nu știau mai nimic.

Publicitate

Pe la vreo 20 și ceva de ani, când mi-a trecut adolescența revoltată, am înțeles niște lucruri și am vrut să aibă și ai mei parte de chestiile șmechere de care am eu. Mamei i-am cumpărat tabletă și i-am făcut cont de Facebook să poată găsi oameni cu care să vorbească despre hobby-urile ei. Nici nu-ți zic câți followeri are mama acum, ce Macbook și-a luat și cât de familiară e cu tot ce face F64. Dacă ar sta în București, mama ar bea cafea de specialitate la Beans and Dots, ca un freelancer de succes.

De curând le-am făcut alor mei cont pe Netflix și în sfârșit televizoarele din casă nu mai sunt smart chiar degeaba. Prima mea intenție a fost să îl conving pe tata să se uite la Love and sex around the world. N-a mers. Dar am observat că mama acum se uită des la Netflix. Produsul ăsta nu e ca Instagram sau TikTok, adică dedicat preponderent tinerilor.

Am vorbit cu șase mame și tați să aflu dacă Netflix le-a adus schimbări în viața de zi cu zi sau dacă asta le-a dat teme în plus de discuții cu propriii copii.

Și nu, acesta nu este un advertorial, deși sper ca oamenii de la Netflix să aprecieze ancheta mea antropologică.

NETFLIX vs TELEVIZOR

Statisticile din Indexul de Consum de Televiziune pe 2017 arată că românilor le place mult să se uite la TV, dar 77% dintre ei preferă canalele de știri. Părinții cu care am vorbit mi-au confirmat asta. Pentru cei care vor să fie în contact cu ceea ce se întâmplă în actualitate, buletinele de știri rămân cea mai de încredere și comodă sursă de informații.

Pe de altă parte, studiul mai arată că 76% din români folosesc televizorul pentru divertisment.

Publicitate

Până la urmă, ceea ce Netflix nu oferă sunt emisiuni live, precum Românii au talent, iUmor, Vocea Românei etc. Adică tipul de divertisment care te implică emoțional. Ai favoriți, ții cu nu-știu-cine și poți da SMS-uri ca să îi crești șansele de câștig. Simți că faci parte din show.

Petrișor Obae de la Pagina de Media mi-a explicat că în cazul acestui tip de emisiune, singura care reușește să atragă în fața televizorului și un segment de tineret care altfel nu mai consumă deloc, este și latura aspirațională. Telespectatorii se regăsesc în concurenți și simt/speră că ar fi putut fi și ei acolo.

În ciuda acestor lipsuri, varietatea conținutului de pe Netflix, faptul că poți să pui pauză ca să-ți plimbi câinele și, când te întorci pe canapea, Frank Underwood să lovească în continuare masa cu pumnul este un confort care face platforma asta irezistibilă chiar și pentru părinți.

Daniela Vierașu, 46 de ani, profesor, mi-a spus că „aproape nu există comparație cu televizorul”.

„Oricât aș căuta în programele TV, se întâmplă foarte rar să am noroc să mă atragă vreo emisiune sau vreun film. E atractiv că poți viziona atât cât îți permite timpul, de asemenea, pot folosi telefonul, ceea ce înseamnă că pot urmări și când călătoresc sau aștept undeva. Găsesc referințe înainte de vizionare și asta mă ajută să optez în cunoștință de cauză pentru ce vreau să văd. Pot renunța în totalitate la programele TV, cu excepția celor de știri și ale filmelor de artă.”

Publicitate
fotografie-Elena-Tudosie

Elena Tudosie, 54 de ani, fotograf amator Fotografie via arhiva personală

CÂT TIMP STAU PĂRINȚII NOȘTRI PE NETFLIX

Conform Indexului de Consum de Televiziune menționat mai sus, românul se uită la televizor în medie 5,46 ore pe zi. Dublu, față de media globală. Așa că i-am întrebat și eu pe părinți cât timp ocupă Netflix în viața lor.

Cei mai mulți mi-au spus că preferă să se uite în weekend-uri, poate chiar și câte zece ore adunate. Deci, indirect, fac și ei binging. Alții însă folosesc Netflix „aproape în fiecare seară, cam o oră și jumătate. Mă gândesc că poate sunt nouă ore pe săptămână”, îmi spune Elena Tudosie, 54 de ani, fotograf amator.

Hai că obiceiurile lor nu sunt atât de diferite de ale tale.

În orice caz, Petrișor Obae a observat că furnizorii de televiziune din România plusează, mai nou, în ofertele lor, pe accesul la HBO GO (acum devenit HBO Max) sau alte platforme de streaming, ceea lasă de înțeles că cererea la scară largă pentru tipul ăsta de consum este în creștere. În plus, în limbajul urban sunt folosite expresii „Netflix and chill” sau „Te dai pe Netflix” ceea ce arată familiaritatea oamenilor cu aplicația și consumul ei.

Publicitate

Ce-i drept, în 2018, aplicațiile de streaming au ajuns pentru prima dată să domine piața. În SUA, acolo doar 67% din populație mai plătește cablu TV. În schimb, 76% din populație folosește Netflix.

pai tv vs netflix

PĂRINȚII FAC BINGING RESPONSABIL (WAIT, WHAT?)

Îmi imaginam părinți care stau noaptea la lumina albastră a televizorului, încercănați, luptându-se cu vinovăția că dimineața au serviciu, promițându-și că episodul ăsta este ultimul episod, cum își promit bărbații la păcănele când văd că se termină salariul. Dar nu.

Elena Tudosie mi-a spus că nu i s-a modificat cu nimic viața, platforma îi oferă doar „mai mult confort și putere de decizie în legătură cu ceea ce vreau să urmăresc.”

Cât despre binging-ul cel de toate zilele, nu toți părinții cu care am vorbit știu ce înseamnă de fapt acest cuvânt intrat și el în vocabularul de zi cu zi al milenialilor. Alții însă spun că e metoda lor preferată de a urmări seriale, „dar niciodată autodistructiv”.

Magda Gheorghiu, 48 de ani, medic, îmi enumeră ce seriale a binguit de când are Netflix: „ The Affair, You Me Her, Friends from College, Grace and Frankie, Atypical, Dating.com, Salt Sweet Sour. Mi-a plăcut și Orange is the new black, dar când am văzut câte episoade are, am renunțat să-l mai urmăresc.”

În schimb, pentru unii părinți, Netflix are și efect de somnifer. Sunt convinsă că ți s-a întâmplat și ție să adormi cu laptopul în brațe. „Mi-a îmbunătățit dramatic calitatea somnului, deoarece obișnuiam să adorm foarte târziu înainte de Netflix. Acum, cu primele secvențe din orice episod din Friends, problema e rezolvată”, îmi povestește medicul Gheorghiu.

Publicitate
screenshot bbc one planet

Captură din documentarul BBC Our Planet de pe Netflix

LA CE SE UITĂ PĂRINȚII NOȘTRI

La întrebarea asta, aproape că mi-a venit să încep o discuție despre serialul X și documentarul Y, dar m-am abținut pentru că încerc să las impresia unei atitudini neutre.

Multor părinți le plac documentarele despre viața sălbatică a animalelor. Elena Tudosie îmi face o listă stufoasă: „Mă uit la toate seriile de la BBC Wild China, Our Planet, Wild Patagonia, Blue Planet ș.a.m.d., despre fotografie sau grădinărit. Legat de fotografie cel mai mult mi-a plăcut Tales by light.”

Eu una m-am uitat la tot ce înseamnă documentar despre natură de la BBC. TOT. Mă aștept să primesc o bătaie pe spate de la un biolog celebru pentru eforturile mele.

Pentru Florin Mihalcea, 56 de ani, inginer, serialele de acțiune sunt însă în top: Narcos, Blacklist, The Last Kingdom. Domule Mihalcea, le-am văzute pe toate. Blacklist e cam rău, probabil știm amândoi. Dar actorul principal James Spader face tot serialul. Care de altfel joacă și în Boston Legal, adică serialul meu preferat cu avocați.

Iar de la Rădița Găzdaru, 60 de ani, inginer în infrastructura rutieră, mi-am adăugat pe listă documentarul Inside the Mossad. Doamna Găzdaru e fană seriale tip House of Cards, How to get away with murder, Homeland. Mulțumesc.

Și dacă ți s-a întâmplat să întârzii la muncă fiindcă te-ai uitat toată noaptea la un serial, află că li se întâmplă asta chiar și părinților. Doar că ei sunt ceva mai responsabili. Magda Gheorghiu mărturisește:

Publicitate

„La început m-am uitat la seriale dar, deoarece trebuia să mai și dorm și chiar să merg la serviciu, am cam renunțat la ele. Acum mă uit mai mult la documentare, filme și la stand-up comedy. Ali Wong - Baby Cobra; Hard Knock Wife, Iliza - Elder Millenial, Ricky Gervais - Humanity, Kevin Hart - Explain.”

Dar Netflix are și lacune. Daniela Vierașu, 46 de ani, profesor, îmi spune că pentru ea, tot ce oferă platforma până acum este foarte comercial. Ce-i drept, din când în când, mai simți nevoia și de câte un film de Cannes care să te facă să te gândești profund la gaura neagră.

NETFLIX ȘI RELAȚIA CU COPIII

Așa cum s-a întâmplat și în cazul meu cu ai mei, de cele mai multe ori, părinții află de Netflix de la copii sau rude tinere care ajung să le facă și contul necesar. Dar, se pare că totuși oamenii care ne-au crescut nu mai trăiesc chiar într-o lume paralelă unde au nevoie de ajutorul nostru pentru orice înseamnă tehnologie și noutate. Așa că de Netflix se aude și în alte circumstanțe. La o discuție de la serviciu sau din reclame de pe internet.

Vierașu confirmă asta: „Știu de Netflix din reclamele de pe Facebook și de la televizor. La un moment dat mi s-a părut c-ar fi o alternativă necesară la tot ce-mi oferea televiziunea și nu mă mulțumea.”

Când i-am făcut contul mamei, îi arătam cum funcționează opțiunile, butoanele, îi salvam serialele care credeam eu că o să îi placă, îmi imaginam că o să mă sune să o bârfim pe Claire din Outlander. M-a sunat într-adevăr într-o zi și mi-a spus: „Auzi, mai găsește-mi și mie niște emisiuni despre fotografi și fotografie și pune-mi-le în listă.” Super. Great bonding, mom.

Publicitate

De fapt, mi s-a mai infirmat o teorie. Netflix nu pare să fi schimbat în niciun fel relațiile dintre părinți și copii. „Noi oricum discutăm des și dezbatem. Netflix nu a ajutat în mod special”, mi-a zis franc Florin Mihalcea.

Dar, accesul la o sumedenie de filme, seriale și documentare îi ajută să înțeleagă și asta:

„Că este bine să fii atent la ce se întâmplă nou, pentru că poți avea multe beneficii atunci când ești în pas cu tehnologia. Că îți poți ameliora confortul zilnic și dinamica vieții în general”, mai spune Mihalcea.

VOR RENUNȚA ROMÂNII LA TV?

Speranța mea era că, în câțiva ani, vom urma trendul ăla american și vor fi mai puțini români abonați la televiziune decât cei cu acces la un cont de streaming online. Toată naivitatea mea e adunată-n dorința că voi trăi curând ziua căderii postului Antena 3.

Dar, Petrișor Obae mi-a explicat de ce nu se va întâmpla așa în România: background-ul cultural nu se poate compara cu cel american. În primul rând, românii care se uită mult la televizor sunt o populație din ce în ce mai îmbătrânită care de altfel are o lejeritate mai mare în a-și petrece timpul urmărind ceea ce primește de la TV. Fără decizii multe. Of, comunism.

Iar trecerea de la televiziune la furnizori tip Netflix, Hbo Go, Amazon Prime sau Hulu va fi mai puțin naturală decât la americani, obișnuiți cu consumul non-linear datorită tehnologiei TiVo care permite înregistrarea programelor preferate și urmărirea lor în timpul liber. La noi nu a existat nimic de genul ăsta, poate doar STOP la casetele VHS. Și când a început să existe, nu a fost folosit. De altfel, știi probabil momentele de după-amiază când vecinii de la bloc părăsesc băncuțele din fața scării și bârfa măruntă ca să intre în casă să urmărească telenovela cea mai populară sau Tânăr și neliniștit sau, mai nou, serialul turcesc.

Dar concluzia adevărată e alta. La o vârstă la care cutuma socială îți zice că ar cam trebui să te potolești, că ți-a trecut timpul, sunt părinți care arată degetul mijlociu pasivității și aleg evoluția tehnologică.

Editor: Iulia Roșu