Tot ce-am înțeles despre români după ce m-am uitat la finala Vocea României

Pe mine Vocea României nu mă convinge că vocile încoronate acolo sunt cu mult peste încercările de la karaoke ale unora care și-au ratat cariera. Ca să-nțelegi, eu mă uit la show-ul ăsta cu sonorul pe minimum, ascult piesele în surdină. Doar dacă mă covinge cineva, apăs butonul de volum.

Ei bine, finala din 15 decembrie, în alea peste trei ore de emisiune, asta nu s-a întâmplat. A fost, s-o zic pe-aia dreaptă, o finală semi-ratată. Patru fete cu voci bune și aproape egale, dar nicio strălucire. Dar nu e ca și cum aș fi vreo profesoară de canto, să-mi dau cu părerea. Am urmărit finala tocmai din motivul ăsta: nu exista o favorită certă și-am fost curioasă să văd pe cine vor alege românii. Și cum vor vota: pe ochii frumoși ai concurentelor sau pe ăia ai antrenorilor lor?

Altfel, observ chinul televiziunilor de a complica rețete simple precum asta a Vocii. La noi, show-ul trebuie să fie șaorma cu de toate: confesionale despre destine triste și sărăcie, cu chestii umanitare, cu momente de reculegere, că na, e doliu național și e nasol ca tu să te distrezi așa, în direct, în mijlocul funeraliilor regale. Și nu, rochia neagră cu vedere la sâni a Loredanei n-a păcălit pe nimeni c-ar avea vreo legătură cu ținuta de doliu.

A câștigat, după cum știi, tipa susținută de Smiley, Ana Munteanu, de 16 ani. Dar în finală a fost vorba, mai ales, de chestiile de mai jos.

Știu, o să zici că dacă era așa, câștiga tipa antrenată de Tudor Chirilă, cântărețul cu cea mai activă bază de fani. Zic activă, că solistul de la Vama Veche mai are mult până la cei 3 milioane de admiratori ai lui Smiley, el având nici 500 de mii. Dar am mai vorbit aici despre ce înseamnă niște fani pe bune și unii care dau like așa, că au auzit și ei un nume celebru.

În mod normal, cântăreața cu origini nigeriene care, bașca, trăiește și în Italia, nu ar fi pupat locul doi dacă nu avea o portavoce precum Chirilă, care să le ceară românilor să gândească și să voteze liber.

Pe de altă parte, să luăm cazul Loredana. Concurenta ei din finală, Zsuzsana, n-a avut nicio șansă la trofeu și asta nu pentru c-ar fi fost chiar praf. A avut ghinionul să pice în echipa juratului cel mai puțin popular din emisiune. Asta dacă nu îi suflă Adi Despot acest titlu nedorit, că am văzut că se chinuie mult s-o facă.

Meriam Jane a avut cea mai mare explozie în voce și asta pentru că tânăra de culoare are simțul artistic în gene. Dar, oricât de toleranți ar vrea românii să fie azi, în 2017, ceva bine ascuns în subconștientul lor nu-i lasă să voteze o astfel de concurentă ca fiind Vocea României.

Principiul „de ce să nu câștige una de-a noastră?” a fost mai puternic decât discursul lui Tudor Chirilă, la un pas să câștige pentru a patra oară. Ce-i drept, asta ar fi fost plictisitor chiar și pentru el. E drept c-a mai fost, în istoria concursului, o câștigătoare de culoare, Julie Mayaya, dar diferența a fost punctată chiar de Tudor, pe pagina lui de Facebook. Prima este născută și crescută în România, cu mamă albă, pe când Meriam Jane are origini nigeriene și trăiește în Italia.

Faza asta cu n-a meritat, a fost blat, Pro TV-ul a vrut să câștige Smiley - toate astea n-o să moară niciodată. Românii mănâncă show-ul ăsta pe pâine doar ca să se certe apoi, între ei, pe Facebook. Aproape că este mișto să vezi comentariile atât de previzibile.

De ce n-a câștigat X sau Y în locul lui Z? Iar tipa asta care a câștigat, o puștoaică de 16 ani din Republica Moldova, a avut de-a face și cu comentarii naționalise de genul: „Ce, la noi în țară nu se găsea o voce bună?”. Că a falsat, că e doar imaginea de ea, că mai trebuie să crească, că are deja trofeul Vocea Moldovei, din astea. Le știi.

Îți spun, e un deliciu să citești reacțiile de la sfârșitul concursului și să observi evidența: haters gonna hate.

Nu mai pot cu opera și șlagărele din concursurile astea de talente. Adică, din cele trei momente cu care o concurentă vrea să impresioneze, unul presupune vreo arie sau ceva de genul. O chestie care prinde la cei neavizați, ca mine, să vadă pe câte octave poate urca vocea respectivei. Pe principiul cu cât țipi mai tare, cu atât mai bine.

Pentru că asta este diferența între profesioniști și amatori: primilor le iese „Nessun Dorma”, de exemplu, ultimilor riscă să le pice vocea, de acolo de sus. Și da, alt moment trebuie să fie cu un șlagăr. OK, mie piesa „Oameni” a lui Aurelian Andreescu îmi place mai mult decât ce-mi aud urechile azi, pe la radio, dar hai să fim serioși! Astea sunt încercări de a vibra pe sufletul nostalgicilor.

Ăia care simt naționalist și pe care îi acuzi că nu gândesc liber și n-ar vota o persoană din afara spațului dâmbovițean. Eu aș fi preferat s-o văd pe concurenta de culoare cântând un soul sănătos, de nota 10, în limba engleză, în loc să se chinuie în română, cu o melodie dezgropată din programul de varietăți.

De atâtea sezoane, de când există emisiunea asta, comportamentul celor care se uită la ea este același. Susțin în finală un anumit concurent cu un fanatism demn de o cauză mai bună, se ceartă și se înjură virtual cu oamenii pe care nu-i cunosc, pentru ca, după finală, să uite de toți și de toate.

S-a zis despre Tiberiu Albu că o să rupă rockul românesc. Îl rupe, nu zic nu, dar underground. Câștigătorul pleacă cu banii, iar ăia 100.000 de euro se pot toca repede dacă îți cumperi o casă și o mașină, dar nu și cu promisiunea că o să rupă muzica românească.

Puțini din ăia care i-au votat sau care-au strigat c-o să auzim multe despre X sau Y vor merge la vreo cântare de-a respectivului, căci despre descărcat piese nici nu mai vorbesc. Poți să spui cine a câștigat ediția de anul trecut, fără să dai căutare pe Google? Și nu, nu mă refer la Tudor Chirilă.