Bunica asta de 80 de ani îți dă rețeta ei de biscuiți cu iarbă

Articolul a apărut inițial în VICE UK.

Majoritatea oamenilor de vârsta lui Brigitte Biesel, folosesc mini-cântarele ca să-și cântărească scrisorile, însă bunica de 80 de ani îl folosește pentru iarbă. „Recent, am văzut unul similar cu al meu pe „Bares für Rares” (echivalentul german pentru Antiques Roadshow). În timp ce discutăm, ea mărunțește canabisului deasupra cântarului ei argintiu și delicat.

Astăzi se gătește în reședința terasată din Kopenick a lui Brigitte, un cartier pitoresc din sud-estul Berlinului. „Cred că pot spune că sunt singura persoană de aici care coace această varietate specifică de biscuiți”, glumește ea.

Brigitte adoră să gătească. În săptămânile dinaintea Crăciunului ea a făcut rulouri cu vanilie, steluțe de scorțișoară și alte delicatese pentru familia ei numeroasă și pentru prieteni. Însă șarja de biscuiți de astăzi este doar pentru ea. Eu am venit să o ajut să-și prepare „medicamentație”, așa cum îi place ei să-i spună, biscuiți dulci cu canabis, procurat de la o farmacie din apropiere.

Brigitte nu încearcă să se spargă și să se deconecteze de lume. „Nu prea îmi place asta”, spune ea. Ba din contră, datorită canabisului, ea se simte și mai vioaie. Iarba ameliorează durerea ei cronică, o ajută să se dea jos din pat dimineața și îi permite să-și petreacă timpul în grădină, cât mai confortabil, printre trandafirii pe care îi adoră, mai ales primăvara și vara când înfloresc în diverse culori.

Povestea ei se pupă cu mărturiile altor mii de germani care au găsit în canabis un remediu de care medicina convențională nu dispunea. În martie 2017, a devenit legal să procuri marijuana medicinală în Germania, pe bază de rețetă, deși relativ puține clinici o să-ți prescrie astfel de rețetă și multe companii de asigurări de sănătate nu vor să acopere costurile.

În ultimii 60 de ani. Brigitte a suferit de dureri cronice. La vârsta de 19 ani, ea a fost diagnosticată cu scolioză, o condiție medicală în care ți se răsucește coloana vertebrală și se curbează. Dacă stai în spatele ei, se vede clar că nu are coloana dreaptă, ci mai degrabă în formă de „S”.

Cu toate astea, Brigitte a fost hotărâtă să ducă o viață activă, în ciuda condiției ei și pe la 20 de ani s-a apucat de ski, ciclism și înot, în timp ce ținea și un job de croitoreasă pentru teatrul Friedrichstadt-Palast din Berlin. Însă, după 30 de ani, ea s-a trezit într-o dimineață cu jumătate de corp aproape paralizat. „Nu puteam să-mi mișc mâna stângă, pur și simplu nu se mișca”, își aduce ea aminte.

Într-o clinică din Berlinul de Est, ea a fost internată și operată. Lumini puternice, 20 de studenți și doi profesori se holbau la ea, de parcă era un extraterestru, îmi spune ea. Nimeni nu putea să explice paralizia. La momentul respectiv, spitalele din Germania de Est nu aveau tomograf, așa că alternativa era să colecteze cu un ac gros, lichid din coloana vertebrală. Durerea a fost atât de insuportabilă, încât Brigitte a leșinat.

Ea a trăit cu paralizie aproape 15 ani, până când, prin anii ‘80, trei doctori din Berlin au reușit să stabilizeze gâtul cu o bucată de os din șold. Ea și-a recăpătat o mare parte din simțurile pierdute. Doctorii aveau voie să iasă din Germania de Est comunistă, pentru a-și prezenta chirurgia revoluționară în Germania de Vest, dar aceștia nu s-au mai întors. „A trebuit să fac recuperarea de una singură și să mă asigur că cicatricile se vindecau corespunzător”, spune ea.

Însă problemele ei medicale nu s-au terminat aici. În 2000, ea a suferit un atac de cord, iar medicamentația primită i-a deteriorat intestinele și stomacul. Pe lângă asta, ea a fost diagnosticată recent cu PNP, o formă rară de paralizie musculară, în care sistemul imunitar se confruntă cu propriul sistem nervos. Câteodată, ea nu poate să-și controleze mișcările picioarelor.

Doctori de la mai bine de 50 de spitale și clinici i-au prescris analgezice super-puternice de toate felurile, dar nimic nu părea să funcționeze. Deseori, pentru a combate efectele secundare ale pastilelor, ea primea și mai multe medicamente, cu propriile seturi de efecte secundare. Atunci când o asculți cum enumeră tot istoricul medical, devine evident de ce pe masa din bucătărie are un bol mic plin de canabis, lângă o vază cu lalele.

La sfârșitul anului 2016, nepotul lui Brigitte a venit în vizită și i-a adus să încerce niște biscuiți cu iarbă, pentru ameliorarea durerii. Ea s-a gândit un moment, înainte să se decidă, că efectul ierbii nu putea fi mai rău decât cel al medicamentelor obișnuite, așa că a mușcat dintr-unul.

A durat cam jumătate de oră ca să-și facă efectul. „Durerea nu a dispărut complet, dar când am mâncat biscuiții m-am simțit mai ușurată”, explică ea. „Nu mă mai gândesc atât de mult la durere și nici nu mă mai simt la fel de tristă.” Ea continuă să-mi spună că a suferit de depresie în ultimii 15 ani, de când a trecut printr-o operație la stomac, extrem de dificilă. „Totul nu mai pare atât de rău când mănânc biscuiții.”

Brigitte a plătit 110 euro pentru cinci grame de canabis și 160 de euro pentru o consultație, iar soțul ei a trebuit să conducă 16 kilometri până la cea mai apropiată farmacie care elibera rețete de marijuana medicinală. De fiecare dată când gătește cu iarbă, ea face suficient cât să-i ajungă între două și trei luni. Compania ei de asigurare de sănătate ar trebui să acopere costurile, „dar ei pot fi destul de dificili câteodată”, spune ea.

Ultimul doctor al lui Brigitte i-a prescris două tipuri diferite de canabis medicinal, Bakerstreet pentru durerile de dimineață și Bediol care o ajută să adoarmă seara. Ea îmi spune că preferă să nu fumeze, deoarece fumatul îi cauzează probleme de circulație. Nepotul ei i-a mai dăruit și o carte de bucate plină de rețete cu canabis, însă biscuiții sunt preferații ei. „Iar doi pe zi nu îngrașă”, râde ea. „În fine, ar trebui să ne apucăm de gătit.”

Ingrediente:

• 1,5 grame de canabis măcinat
• 200 grame de făină
• 100 grame de unt
• 50 grame de zahăr
• Un vârf de praf de copt
• Un gălbenuș de ou

Brigitte cântărește cu atenție iarba. Ea se oprește la 1,47 de grame, după care mai adaugă un pic, deși depășește cu 0,2 grame. „Nu, e prea mult”, spune ea, înainte să mai drămuiască cantitatea până când ajunge la un gram și jumătate fix. Ea știe la fel de bine ca oricine că precizia este cheia, atât pentru medicamentație, cât și la gătit.

Brigitte plămădește ingredientele pentru cocă și acoperă cu o folie amestecul, înainte să îl lase să se odihnească cel puțin o oră. Apoi, ea topește un pic de unt într-o tigaie mică și amestecă iarba măcinată cu untul.

Bucătăria ei, cu fotografii înrămate, în acuarele de culoarea fructelor de pădure și a trandafirilor, se umple în scurt timp de mireasma dulce a rețetei primite de la nepotul ei. Ea mă avertizează că „o să miroasă puternic”.

În timp ce untul cu canabis se răcește, ea pre-încălzește cuptorul la 220 de grade Celsius și frământă untul cu coca, până când verdele este incorporat în compoziție.

„Oamenii care spun că marijuana este doar un drog, habar nu am ce înseamnă durere cu adevărat”, spune Brigitte. Ea nu consumă niciodată ca să se spargă, cu excepția unei dăți, cu nepotul ei, de dragul distracției. „Stăteam în grădină și am mâncat trei biscuiți”, își aduce ea aminte. „M-am simțit de parcă băusem un pahar și jumătate de vin roșu.”

După o oră, ea întinde coca „uniform și subțire pentru o coacere constantă”, înainte să ia un pahar de shot, forma ei de biscuiți, și începe să aranjeze mingiuțele de cocă pe o tavă. Apoi le bagă la cuptor pentru 12 minute. După ce le scoate, Brigitte este asigurată pentru următoarele luni.