chirie

Toate dubioșeniile peste care am dat de când îmi caut chirie în centrul Bucureștiului

Dacă îți cauți chirie prin centru și n-ai un buget mare, trebuie să fii pregătit pentru cele mai ciudate anunțuri, agenții și case.

de Denisa Niță
05 Februarie 2018, 10:45am

Autoarea alături de un posibil chiriaș. Fotografie de Mircea Topoleanu

Acum trei ani m-am mutat prima dată cu chirie. Am plecat dintr-un apartament cu două camere, din Drumul Taberei, în care sufrageria devenise dormitorul tatălui, iar eu împărțeam cu mama cealaltă cameră. Am găsit o garsonieră mică și nemobilată, tot în Drumul Taberei: bucătăria nu era mobilată, dar proprietarul mi-a promis că avea deja tot ce trebuie și într-o săptămâna urma să rezolve situația. Părea băiat de treabă, iar chiria era doar 150 de euro, așa că am semnat.

După prima săptămână, mi-a zis că a luat aragazul, dar n-are sens să-l aducă până nu e mobila gata. După a doua săptămână, mi l-a porcăit la telefon pe meșter, că n-a terminat masa și dulapurile, că așa e românul, că dacă ești bun, te iau ăștia de prost. Bref, după o lună, aveam în bucătărie doar un scaun și o icoană cu Iisus. Când m-am mutat, mi-a zis că n-o să mai găsesc un proprietar ca el.

Acum stau într-o garsonieră, pe lângă Universitate, unde am descoperit că îmi vine lumina câteva sute de lei pe lună pentru că, de fapt, ăsta e consumul unui birou de-al proprietarului, pe un contor care (evident) nu-i la mine în casă. Iar contorul din casa mea nu există în sistemul Enel. O șușă care, pe lângă alte probleme, m-a convins să mă mut.

Și mi-am imaginat că mai nasol de atât nu poate fi, dar lucrurile au devenit și mai dubioase.

Bucătăria cu icoană

Anunțurile nevrotice

„POATE VA INTREBATI DE CE INCA ANUNTUL ACESTA MAI ESTE DE ACTUALITATE. VA SPUN DE CE. AU SUNAT NUMAI PERSOANE CARE NU AU BANI DE NICI UN FEL.” Așa începe anunțul de închiriere a unui apartament cu două camere, din Prelungirea Ghencea.

Dubioșenia anunțurilor pornește cu cerințele proprietarilor și se termină la descrierile poetico-nevrotice ale locuințelor și experiențelor lor. În două săptămâni, am citit vreo 100 de anunțuri și am vizionat 14 garsoniere. Mă așteptam că trebuie să fiu nefumătoare, liniștită și salariată, dar jumătate îmi cereau să n-am copii, animale sau iubit. Pentru alt sfert, era obligatoriu să am iubit și să fim un cuplu serios, chestie care m-a descalificat din prima. Cei din urmă căutau doar băieți.

Oricum, degeaba ai sau n-ai copii, verigheta pe mână sau salariu bun, că s-ar putea să n-ai cetățenia română sau să fii rom și asta te scoate iar din ecuație.

Dar poezia chiriei bucureștene se compune din sute de semne ale exclamării, din descrieri languroase ale cartierelor și epitete. Am găsit un apartament de două camere, fără termopan, gresie, faianță sau aragaz, cu mobilă veche și probleme cu apa, al cărui proprietar a ținut să precizeze că anunțul lui „NU E PT PRETENTIOSI !!!” și că se adresează persoanelor care nu se uită la cum arată casa, ci la chiria mică. Era într-adevăr 250 de euro, pe Moșilor.

Alții scriu negru pe alb că tot ce au în casă e de firmă, foarte scump și stau cu ochii pe tine, ba îți cer și o garanție cât trei luni de chirie, ca să fie siguri că nu pleci cu obiecte. La polul opus sunt anunțurile de trei paragrafe, care descriu cartierul, vecinii, cum înfloresc pomii primăvara, dar uită să pună poze cu casa.

Agenții imobiliari incognito sau/și stalkeri

Stau cam 3-4 ore pe zi numai pe olx și anunțul.ro, deschid sute de taburi, dau telefoane, merg la vizionări și acolo dau nas în nas cu agenți care îmi cer un comision de 50% din chirie. L-am întrebat pe unu' de ce și mi-a răspuns că așa e regula. Așa că încerc să îi evit, deși e dificil atunci când trei sferturi din ce e pe piață e intermediat de ei.

Devine și mai greu atunci când anunțul apare la secțiunea celor puse de proprietari, în el scrie „exclus agenții !!”, la telefon se asigură că sunt persoană fizică, dar ajung la fața locului și mă trezesc că stau de vorbă cu un agent, nu cu proprietarul casei. Mi s-a întâmplat de patru ori în ultimele două săptămâni și unul a văzut cum m-am albit la față, așa că mi-a oferit un discount de 20 de euro din comisionul lui.

Am parte și de doi stalkeri: doi dintre agenții cu care am vorbit, eu crezând că sun la proprietari, mi-au salvat numărul și au început să îmi scrie pe WhatsApp. Îmi trimit oferte, îmi propun alte zone de căutare, mă sună să garanteze că îmi vor găsi ceva de vis. La unul e tăcere în ultimele zile, pe celălalt o să-l mint că mi-am găsit deja.

Garsonierele nerecomandate claustrofobilor

Spoiler Alert: Chiria pentru o garsonieră de 16 metri pătrați, în centrul Bucureștiului, e 250 de euro. „Gândește-te că pe aceeași garsonieră, în Paris, ai da 500 de euro”, m-a anunțat cineva. Doar că în Paris sunt cel puțin zece universități mari care aduc chiriași din toată lumea, zeci de cafenele, galerii și muzee pe metru pătrat, iar transportul e (zic eu) decent. În București, prefer centrul doar pentru că aici lucrez, nu mai vreau să plătesc transportul în comun, ca să fac o oră jumate din Drumul Taberei până la Universitate.

Așadar, când bugetul maxim e 280 de euro și cauți o garsonieră în zonă centrală, șocul te lovește în valuri.

Primul a fost când am vizionat o garsonieră de 20 de metri pătrați (cu tot cu balcon), în care veceul era în bucătărie. De fapt, bucătăria era în baie: cuplul care locuia acolo, încă, mi-a prezentat camera, apoi am întrebat unde sunt baia și bucătăria. Mi-au deschis o ușă, am intrat într-o încăpere îngustă, cu veceul în capătul din dreapta, cada pe perete și bucătăria în continuarea ei. Da, a căzii. Mi-am imaginat cum ar fi să mă cac în timp ce gagică-miu gătește o porție de paste, în fața mea. Chiria, 250 de euro.

Românul e inventiv, așa că bucătăria poate fi improvizată oriunde

Dacă asta nu mi-a convenit, am găsit o garsonieră de 15 metri pătrați, cu bucătăria într-un dulap. Cu frigiderul și coșul de gunoi pe raftul de jos, chiuveta la mijloc, vasele și cuptorul cu microunde, sus. 300 de euro, cu tot cu întreținere și net, ce-i drept. Am mai vizitat un spațiu de depozitare transformat în garsonieră, cu bucătăria în alt spațiu de depozitare, pe holul blocului. Aveam loc doar pentru un pat și o noptieră, „dar e suficient pentru o persoană,” vorba proprietarului.

După asta, m-am dus într-o fostă pensiune, în care jumătate din lumini nu mai funcționau, mobila era ruptă, bucătăria era improvizată într-un fel de hol de 2/2, iar proprietarul închiria fostele camere ca pe garsoniere. Anunțul zicea garsonieră în vilă de 200 de metri pătrați. Ambele erau 250 de euro.

O agentă mi-a explicat la telefon că apartamentul are două camere, iar bucătăria poate fi improvizată în dormitor sau pe balcon. Asta cu bucătăria pe balcon e o practică des întâlnită.

Probabil, proprietarii cred că merită orice sacrificiu dacă vrei să stai în centrul Bucureștiului și să nu te mai trezești cu imaginea blocului comunist de vizavi. Chiar și o bucătărie în budă.