Psihologul ăsta mi-a spus de ce preferi relațiile la distanță

Când am început să mă văd cu iubitul meu, eram la distanță de nevoie. El locuia în Germania, iar eu aveam un apartament la New York și niciun fel de permis de ședere în Germania, ceea ce însemna că nu puteam să petrec acolo mai mult de șase luni pe an. După nouă luni de relație, nu am mai depins de vreun loc și am primit permisiunea de a sta acolo permanent. Mă așteptam să mă mut cu el, dar după ce am petrecut câteva luni împreună, mi-am dat seama că am nevoie să stau separat mai mult timp. Voiam să explorez alte părți ale lumii și adoram să am propriul meu pat. După doi ani și jumătate de relație îmi petrec câteva luni pe an cu el, iar în rest suntem la distanță.

Deși îmi place să stau cu partenerul meu, uneori mă întreb dacă reticența mea de a locui lângă sau cu el nu înseamnă, de fapt, că nu vreau să fiu în relație. Oare sunt doar un spirit mai independent sau am vreo anxietate profundă, subconștientă, în ce privește intimitatea?

Unii terapeuți consideră că preferința pentru relațiile la distanță ar putea să reflecte o frică de angajament, o reținere în a împărți lucruri sau o ambivalență față de partener. „În ceea ce-i privește pe oamenii care se regăsesc, în mod cronic, în relații la distanță, mie, ca terapeut, îmi spune că mai ai de muncit când vine vorba să-ți împărtășești viața”, spune Marissa Nelson, terapeută de cuplu și familie, care lucrează în Washington, DC, și în Bahamas. „Dacă îți cauți mereu scuze despre motivul pentru care nu vrei să treci la următorul nivel, marea problemă ar putea fi că-ți place structura unei relații la distanță, pentru că poți trăi intens o perioadă scurtă de timp, iar apoi să te întorci la a fi tu însăți.”

Preferința pentru relații la distanță poate însemna și că persoanei îi e frică să nu se piardă dacă se apropie de partener, la propriu și la figurat, spune Amy McManus, terapeută de cuplu și de familie din Los Angeles.

Ăsta e unul dintre motivele pentru care lui Ashley Uzer, scriitoare și consultantă pe probleme digitale, în vârstă de 25 de ani, din Washington, DC, i-a plăcut să aibă o relație la distanță. „Sunt genul pe care o distrag bărbații”, îmi spune aceasta. „Mai trebuie să învăț și pe cont propriu cum să-mi echilibrez viața când sunt într-o relație și să renunț la ideea că a avea un partener înseamnă că trebuie să facem totul împreună.”

Preferința pentru relații la distanță ar mai putea să indice că persoana nu e dispusă să lucreze la problemele din relație. „Sigur, e ușor să treci cu vederea obiceiul ăla nasol de a lăsa urme de pastă de dinți în chiuvetă, dacă nu împărțiți chiuveta decât o dată pe lună”, spune McManus. „Vorbesc mai degrabă despre genul de probleme majore, care chiar ar trebui discutate într-o relație în care locuiți împreună sau măcar în același oraș - cantitatea înfricoșătoare de alcool pe care o bea, felul în care se poartă cu tine de față cu prietenii săi, modul în care pui munca mai sus pe lista de priorități decât relațiile sau faptul că nu vă înțelegeți pe niște lucruri importante.”

Însă fuga de aceste probleme poate să ducă la acceptarea comportamentelor înjositoare sau poate face pe cineva să evite să lucreze, ca partener, la propriile neajunsuri, zice McManus. Uzer a observat fix problema asta în fosta ei relație. „Faptul că era departe îmi permitea să resping o parte dintre sentimentele negative pe care le aveam față de relația noastră”, spune aceasta.

Dacă cineva nu vrea să-și petreacă o cantitate semnificativă de timp cu un partener de cuplu, McManus se întreabă dacă nu cumva se tem de vulnerabilitate. „Când au primit mesajul că relațiile nu pot oferi susținere, iubire și recompense?”, spune ea. Mulți oameni au învățat - de la părinții lor sau de la orice altă persoană care a jucat un rol important în perioada de formare - că relațiile sunt mai degrabă negative decât pozitive și aduc mai multe belele decât merită. Cu toate astea, în sufletul lor, chiar și oamenii ăștia vor, de obicei, să aibă relații profunde cu alții, îmi spune aceasta. Numai că, adeseori, nu se simt în siguranță, zice ea.

Dar unii experți nu văd nicio problemă în preferința pentru relații la distanță. „Pentru unii oameni, o relație la distanță funcționează mai bine pentru că le permite ambilor parteneri să rămână autonomi și independenți”, spune Kryss Shane, asistentă socială în New York, care lucrează, adeseori, pe probleme legate de sex, gen și relații. „În plus, unii preferă să-și planifice timpul petrecut cu partenerul astfel încât să-l poată trece într-un calendar, să se pregătească și să-l prețuiască.”

Ăsta e unul dintre motivele pentru care, chiar și după ce i s-a terminat precedenta relație la distanță, Uzer „pur și simplu s-a nimerit” să se combine cu oameni care locuiesc la trei ore sau mai mult de ea. „În felul ăsta, pot să fac ce vreau eu și să îmi cultiv propriile prietenii, dar pot și să-l vizitez și să fiu total romantică atunci când vreau”, spune ea.

„Îmi plăcea la nebunie să am un concediu cu prietena mea - iar apoi să mă întorc la viața obișnuită”, spune Michael Stusser, jurnalist la Seattle. „Întotdeauna mi-a plăcut să petrec timp singur - și cu persoana iubită - pe perioade scurte. Mi-am dat seama că, pentru mine, scenariul ăsta funcționează.”

„Relațiile la distanță pot fi benefice pentru introvertiți, care țin la spațiul personal sau care nu pot, ori nu vor, să se mute”, spune Shane. Deși e posibil ca unii să profite de relația la distanță ca să se îndepărteze emoțional, cu ajutorul unei comunicări bune și a dedicării, așa ceva nu e musai să se întâmple.

„Numărul de cupluri fericite care locuiesc separat e mai mare decât ai crede, având în vedere mesajul predominant că nu funcționează decât un singur tip de relație”, spune Patrick Tully, terapeut de cuplu și de familie din Los Angeles. „Relațiile nonconformiste sunt extrem de răspândite și sper că societatea va accepta mai multe tipuri de dinamici. Oamenii pot să iubească și să țină unii la alții chiar și când locuiesc separat și, de fapt, e destul de sănătos să ai niște timp pe cont propriu.”

Cel mai important e ca aranjamentul să fie decis împreună. De exemplu, ambii parteneri ar trebui să vă puneți de acord dacă relația va fi întotdeauna la distanță sau dacă, într-o zi, vă veți muta împreună (sau la distanță mică). „Scopul în sine nu contează, cât timp e clar și îl împărtășesc amândoi”, spune Shane. „Așa vă asigurați că lucrați la construirea aceluiași viitor și că nu apar probleme de comunicare sau neînțelegeri.”

Atunci, de unde să știi dacă eviți intimitatea sau dacă preferințele tale pur și simplu nu încap în definiția obtuză a relației dată de societate? O întrebare bună pe care ți-o poți pune e dacă chiar ești nerăbdător să-ți vezi partenerul, spune McManus. Însă cea mai mare întrebare e de ce preferi să fii într-o relație la distanță. Poate e mai bine pentru carierele amândurora sau poate că aveți vieți pline și comunități puternice în locuri diferite.

„Dacă amândoi sunteți fericiți atât cu viața de-acasă cât și cu relația, atunci probabil că nu-i treaba nimănui că ați ales să locuiți în orașe diferite”, spune McManus. „Pe de altă parte, dacă îți vizitezi partenerul mai degrabă dintr-o obligație sau dacă ai un lung istoric de relații la distanță, astea ar putea fi niște semnale de alarmă.”

Dacă rezonezi la chestiile astea, atunci psihoterapia ar putea fi o metodă bună să-ți analizezi tiparul și ce anume te împiedică să ai o relație satisfăcătoare cu cineva care locuiește în apropiere. „Am avut clienți care vin fix pentru chestia asta”, spune ea, „și încep să înțeleagă lucruri despre ei, care-i ajută să se dezvolte, să se schimbe și să construiască relații sănătoase și iubitoare - care se desfășoară în același oraș.”

Articolul a apărut inițial pe VICE US.