Ce am învățat din clipul vloggerului român bătut și ras în cap pentru că e gay

„Astăzi o să vă vorbesc despre acest subiect, pe care l-am ținut ascuns." Așa începe vlog-ul lui Lazar, un puști care mi-a umplut feed-ul de Facebook. Când faci un vlog ești singur în fața camerei web. Dar pe cât de liber te face asta să te simți, pe atât de vulnerabil ești, de fapt. Clipul e publicat pe trei octombrie, 2017, iar între timp a devenit viral.

Sunt 18 minute și patru secunde de ceea ce e probabil unul dintre primele coming out video-uri făcute vreodată în limba română, adică un video în care îți asumi public că ai altă orientare sexuală decât cei din jur.

Îmi amintesc cum mă uitam în draci la chestii d-astea străine, pe când aveam 17 ani și dileme existențiale despre cum să-i spun vreodată cuiva că-mi plac băieții. Dar parcă-i cu atât mai greu să fii tu însuți, pe limba ta. Puștii ca Lazar se refugiază pe YouTube, într-o mare de muzică piratată și filmulețe cu pisici, pentru că lumea adulților i-a lăsat baltă.

La școală stătea mai mult cu fetele. „Mă regăseam în anturajul lor", zice el. De fapt ar mai fi un motiv. „Dacă stăteam cu un băiat, mai mult ca sigur îmi spunea că sunt fetiță". Cu fetele era altă treabă. „Măcar alea mă înțelegeau", zice el.

Cea mai nașpa era ora de sport. „Găseam câte o scuză doar ca să stau pe bară." Atunci când nu-i ieșea, proful îl obliga să joace fotbal, cu băieții. Și asta însemna, de fapt, miștouri la greu. „Nu știam ce înseamnă homofobie, pe vremea aia", spune Lazar. Dar în timp avea să învețe pe pielea lui. Școala românească oferă experiențe de neuitat.

În medie, începi să-ți dai seama că-ți plac băieți pe la opt ani. Dar de cele mai multe ori nu ai încă un cuvânt pentru asta și nici tu nu prea înțelegi ce se întâmplă. Lazar a făcut ce face oricine atunci când caută răspunsuri la marile întrebări ale vieții. „Știu că am scris odată pe Google, «de ce mă comport ca o fată?»".

„Până la 11 ani, nu știam că există un cuvânt pentru asta." Atunci a aflat ce înseamnă să fii gay. A petrecut mult timp încercând să se convingă singur că nu-i așa. S-a forțat să se schimbe. „Nu ești gay", și-a spus el singur, atunci. „Tu trebuie să fii cu fete". Zis și făcut.

În clasa a șasea, s-a combinat c-o tipă. Aia a fost prima lui relație. „Am făcut chestia asta doar ca să nu mai fiu diferit", zice el. N-a ajutat prea mult. „Încă mai existau persoane care mă vedeau pe hol și-mi spuneau «uite fetița»." Totuși, el a rămas optimist. „Am fost hărțuit atâția ani în generală, mi-am spus că în liceu lucrurile se vor schimba." Așa, a mers mai departe. Într-adevăr, lucrurile s-au schimbat. A fost mai rău.

Avem o groază de mituri despre cum ar trebui să fie experiența liceului. Să-ți fie frică să mergi pe stradă nu e neapărat unul din ele. „Gândiți-vă că eu nu mai puteam să mă duc la școală pentru că eram urmărit de copii mai mari, care - nu știu, probabil voiau să-mi facă rău sau ceva", le spune el, uitându-se în cameră, subscriber-ilor lui.

Puține locuri în viață sunt la fel de crude ca școala. Aici, practic, copiii își construiesc o societate a lor, cu reguli nescrise și pedepse. Una din ele e că n-ai voie să te plângi. Lazar a încălcat-o. „În final, am apelat la școală. Le-am spus că sunt hărțuit, că nu mai pot să vin la școală din cauza asta. Mi-au spus că o să fie bine". De fapt, a fost mult mai rău.

Șapte din zece puști gay nu se simt în siguranță la școală, dar numai 5% ar cere ajutorul unui prof. Lazar l-a cerut. De-atunci, lucrurile s-au înrăutățit. Așa a ajuns bătut. Mărturii ca ale lui Lazar sunt rare. De rușine, de frică sau pur și simplu pentru că nu ai pe nimeni cu care să poți să vorbești, 90% din cazurile de violență nu sunt raportate.

Lazar a decis că nu poate continua. „Am zis, eu încetez aici." S-a lăsat de școală, după două luni de clasa a noua. A trebuit să renunțe la școală pentru că nu mai suporta umilințele, bătaia, singurătatea. „Am fost hărțuit pentru cine sunt. Un gay." De fapt, povestea asta nu e cu nimic specială. 28% din puștii gay renunță la școală, pentru că știu că nu au altă soluție.

„Am niște părinți destul de homofobi", spune Lazar în vlogul lui. Prima oară, i-a spus mamei lui. N-a reacționat întocmai ok. „M-a bătut, m-a ras în cap - nu știu de ce." Recent, a revenit la sentimente mai bune. „În 2017, am reușit s-o fac să înțeleagă chestia asta. De tatăl meu n-am să vorbesc, pentru că n-are rost." „În final, așa gay cum sunt, nu am nevoie de nimeni", mărturisește Lazar. „Sunt fericit. N-am nevoie de nimic."

Una din patru familii va trebui să aibă conversațiile astea. Nu e ușor pentru un puști să discute despre asta cu ai lui, atunci când popa sau Coaliția anti Familie le-au băgat pe gât doar visuri heterosexuale. Poate că e timpul să scutești pe toată lumea de puțină drama inutilă. Majoritatea oamenilor nu sunt heterosexuali. Dar peste 80% din ăia care cad undeva între pe spectrul sexualității umane, sfârșesc în relații heterosexuale pentru că e mai ușor așa.

La început, nici nu poți s-o zici cu voce tare. Dar devine din ce în ce mai ușor. Azi, Lazar e primul vlogger român care vorbește deschis despre orientarea lui sexuală. „Mulți îmi spun - tu ai ales această viață. Nu, nu eu am ales să fiu gay. Deși îmi place viața mea", continuă el.

Dacă să ți se scoale la tipi nu-i o alegere, cum să fii gay și să te bucuri din plin de asta, se învață. Iar videouri ca ale lui ajută mult. Puștii ăștia sunt nativi ai internetului, pe care Coaliția nu-i poate călca în picioare, indiferent cât încearcă. „Sunteți liberi să nu mă acceptați. Dacă alegeți să fiți în continuare cu mine, sunt aici", spune vloggerul Lazar.

Asociația ACCEPT încurajează toate persoanele care devin victime ale infracțiunilor motivate de homofobie și transfobie să li se adreseze pe adresa accept@acceptromania.ro, pentru a le putea oferi suport juridic și psihologic, și să se adreseze, cu suportul lor, forțelor de ordine pentru a reclama toate aceste incidente.