FYI.

This story is over 5 years old.

Internet

Cum am devenit influencer pe WhatsApp în România după o săptămână fără Facebook și Instagram

Când experimentul a luat sfârșit, mi-am dat seama că cel mai dor mi-a fost de meme-uri.
influencer whatsapp trucuri aplicatie de mesagerie
Autoarea

Sunt dependentă de social media, asta e clar. Colegii de muncă îmi spun să mai las Facebook și să mă pun pe treaba, iar mama mă ceartă mereu că intru pe Instagram când suntem la masă. Toată lumea știe că m-am născut cu telefonul în mână și cu scroll-ul în vene. Când am decis să îmi închid Facebook-ul și Instagram-ul timp de o săptămână, am luat-o ca pe o provocare. Eram curioasă cum reacționez fără, dacă tremur, ca un dependent de droguri în sevraj. Cu WhatsApp a fost însă o altă poveste și pentru ea ești aici.

Publicitate

Primul pas a fost clar: trebuia să anunț marea plecare. Unde altundeva decât pe Facebook, cu o postare amuzantă? Mă rog, partea amuzantă au fost comentariile. De la „vezi că te verific!” sau „baftă”, până la „ai primit poruncă? Ești pedepsită?” sau „încă 10 minute și scăpăm”. Atunci am descoperit care-mi sunt prietenii adevărați - adică cei care au făcut glume pe seama mea toată săptămâna. Nu foarte inteligente, ce-i drept, dar mergeau. Pe sistemul: „Ha, ce poză faină, ai văzut-o? Ah, stai, n-aveai cum”. Am primit și hashtag-ul meu personal #matroanăfărăInsta.

Prima zi a fost ok. Trist a fost că, din reflex, îmi deblocam telefonul și apăsam pe locul unde obișnuiau să fie iconițele de la Instagram și Facebook. Fix ca dependenții. Eu, fată serioasă fiind, chiar îmi ștersesem aplicațiile din telefon. Amuzant este că, în momentul în care le-am dat delete, Universul a conspirat împotriva mea și a început să mi se strice telefonul. Nu mai mergea nicio aplicație Google.

Influenceriță pe WhatsApp

Al doilea pas a fost să descopăr tainele WhatsApp. Oricât de greu de crezut ar părea, am devenit expertă în aplicația asta. Am analizat pozele celor 393 de contacte pe care le am și, bineînțeles, toate descrierile. Mi-am pus și eu una simpatică: „Atlas e mic copil pe lângă mine!”. Nu cred că au văzut-o mulți oameni, dar eu sunt tare mândră de ea.

Am refăcut toate chat-urile pe care le aveam pe Facebook, le-am mutat pe WhatsApp și mi-am pus story-uri. Știu, e incredibil, dar se poate. Am pus o poză cu o colegă și am așteptat să văd ce se-ntâmplă. În 24 de ore a fost văzută de 20 de persoane. Am rămas suprinsă, nu mă așteptam ca atâția oameni să știe că există story-uri pe WhatsApp. După șapte zile, deja ajunsesem ca story-urile mele să fie văzute de 50 de oameni.

Publicitate

M-a amuzat că, până să îmi pun eu story-uri pe WhatsApp, nimeni nu-și punea. După o săptămână de story-uri, cinci oameni au început și ei să pună. Nu că aș fi eu mare influenceriță, dar hai să ne întrebăm ce s-ar fi întâmplat dacă făceam asta o lună. Sau un an? Poate devenea mai popular decât Instagram! Glumesc.

Talentul meu la LinkedIn

Următorul mare pas a fost să trec pe LinkedIn. Aici n-a fost ușor, pentru că dacă-mi întrebam prietenii ce zic de platforma asta, unu din 10 avea, doi știau despre ce e vorba și restul spuneau „parcă ceva cu job-uri”. La stadiul ăla eram și eu înainte să-mi fac. O singură prietenă mi-a zis că e mișto pentru că poți vedea cine ți-a vizitat profilul. Ca super like-ul din Tinder!

Am început research-ul cu articole de pe Internet. Pe sistemul: „Cinci lucruri pe care să nu le faci pe LinkedIn” sau „Reguli pentru a avea profilul ideal”. Așa am aflat că pe LinkedIn contează calitatea, nu cantitatea, să ai mai puțini oameni, dar mai pe domeniul tău. Eu clar n-am făcut asta, pentru că, atunci când îți faci cont, platforma te îndeamnă să dai invitații la toată agenda ta de mail-uri. Cum sunt leneșă și nu citesc chestii, ci doar dau „next, next, next, finish”, le-am trimis invitații tuturor celor din listă. Așa m-am ales cu oameni din mai multe domenii.

Următoarea regulă e să alegi o poză profi în care să ți se vadă clar fața, ceea ce m-a blocat teribil. Deși îmi plac pozele mele, selfie-urile nu pot spune că au un grad ridicat de profesionalism, chiar dacă am o lumină superbă în bucătărie. Așa că am ales una în care zâmbesc și-s într-o rochiță, la o nuntă. Apoi mi-am trecut ocupația - colaborator la VICE și consultant educațional junior la IntegralEdu. Am completat și secțiunea de studii cu facultatea absolvită și masterul la care am intrat acum, să se vadă că-s fată cu burta pe carte. Așa mi-am arătat interesele.

Publicitate

Am dat like-uri la postări și am primit la actualizările mele. Nu multe, vreo 2-3, dar merg pentru început. Am văzut filmulețe despre multe chestii și câteva oferte de job-uri chiar interesante. Mi-am dat seama c-a fost o greșeală să mă conectez cu atâția oameni în momentul în care mi-a apărut în newsfeed un articol cu titlul „How to cook curry and get a spacecraft into Mars orbit”.

Când am ajuns cu eficiența profilului la un nivel intermediar, m-am blocat la partea-n care mi se cereau cinci caracteristici definitorii. În cele din urmă am ales: empatie, implicare, umor, energie și spirit de echipă. Mi s-au părut de bază și esențiale unui job, plus că mă reprezentau foarte bine.

Un alt moment de blocaj a fost când un prieten m-a întrebat de ce i-am vizualizat profilul și nu i-am trimis cerere de conectare. Practic, aici nu poți stalkui pe nimeni, pentru că persoana aia află imediat. Adio, libertate.

Totuși, există și aspecte mișto la LinkedIn. De exemplu, îmi place că newsfeed-ul e plin de lucruri interesante legate de domeniul tău de interes: discursuri TEDx, educație non-formală, informații despre gătit și social media, campanii de salvat balenele etc. E un Facebook serios, fără glume.

În cursul săptămânii de experiment, am observat că toți cei care mi-au vizitat profilul aveau aceleași interese ca mine. Am numărat 78 de contacte din lista de prieteni și 33 de străini care mi-au vizualizat contul. N-am primit nicio ofertă de muncă, doar niște like-uri la actualizările de job. Oare puteam obține mai mult într-o săptămână? Probabil că da. Mă întreb dacă n-o fi rochia de vină. Sau faptul că m-am conectat cu oameni din prea multe domenii.

Publicitate

Când experimentul a luat sfârșit și m-am întors pe Facebook și Instagram, mi-am dat seama că cel mai dor mi-a fost de meme-uri. M-am pus la curent cu pozele amuzante pe care le-am pierdut într-o săptămână și am început să le trimit la prieteni. Reacția lor a fost „de-abia acum ai văzut-o? Aa, stai, nu ai avut Facebook”. A fost o pauză superbă, deși am fost cam ruptă de realitate. Curiozitatea mă ucidea, neavând nici televizor. Plus că experimentul a avut loc fix în perioada cu știrea aia despre cum au vrut patru asasini să-l omoare pe Dragnea. Eu am aflat mult mai târziu despre asta, când deja erau făcute toate meme-urile și glumele de pe Pământ.

Postarea de revenire n-a avut amploarea celei de plecare, dar a mers. Am făcut chiar și un selfie de revenire și am spamat tot ce se punea. La un moment dat, când am întrebat ceva pe grupul căminului, un prieten mi-a comentat „bă, se vede că ai Facebook din nou, postezi peste tot”.

Selfie-ul de revenire

Parcă totuși LinkedIn-ul e pentru oameni mari și serioși, eu rămân la bucuria meme-urilor de pe Facebook și a poeziilor de pe Instagram. Încă nu pot trece la un nivel înalt ca ăsta, dar păstrez contul și o să mai intru pe el din când în când. Cine știe unde mă duce.

Poți s-o urmărești pe Alexa care încearcă să fie amuzantă pe pagina ei de Facebook (aici) și sentimentală pe blogul ei, „O Mărie” (aici).