Tipul care a scăpat cu viață din Coreea de Nord îți arată viața la care visează pentru țara lui

Articolul a apărut inițial pe Garage

Expoziţia artistului nord-coreean se axează pe utopiile pierdute în serenitatea peisajelor de copilărie şi unificare coreeană. În pictura în ulei din 2012, Noi împreună, spre vizionare la Muzeul Wende din oraşul Culver, copiii din cele două Coree aleargă cu voioşie pe o pajiște purpurie.

Posterele de propagandă ale Coreei de Nord împărtășesc tema unificării, dar vorbesc în limbajul triumfalist al naționalismului, în timp ce compozițiile lui Sun Mu sunt apolitice și se concentrează în plan personal. Un poster al RPDC are rolul chemării politice la acțiune (în acest caz, „alergând către o țară puternică şi unificată").

Se resimte un uşor kitsch stalinist: prin preluarea trăsăturilor caracteristice posterelor patriei mamă. Sun Mu împrumută uniformele cosmonauţilor ruşi, un referent vizual aparent accidental față de viziunile sovietice privind începuturile explorării spațiale.

Compozițiile diafane și sentimentale ale unificării, așa cum le-ar experimenta copiii, sunt detaliate cu grijă și pictate în tonuri expresive şi înduioşătoare, în contrast puternic cu benzile strălucitoare de roșu și negru pe care artistul le folosește pentru a surprinde intensitatea copiilor RPDC și cultura nord-coreeană de conformitate.

Salutul fascist al copiilor în uniforme de pioneri din Scenery (2010) este poate cea mai tulburătoare dintre aceste picturi. Inițial, subiecții săi par identici sau chiar cu aceeași figură reprodusă pe o pânză. Însă, pe măsură ce analizezi îndeaproape figurile, mici variații de expresii, formele cravatelor și gurile deschise devin suficient de perceptibile pentru a evoca spectrul straniu al unui coregraf.

„Când eram în Coreea de Nord, eram fericit așa cum eram", spune Sun Mu despre timpul său ca artist de propagandă pentru regim. „Dar acum, că sunt în afara Coreei de Nord, îmi dau seama că, de fapt, am folosit acești copii pe care îi desenam atunci ca formă de propagandă".

„Vreau să desenez copii în continuare, dar promovându-mi propria propagandă", adaugă el. Artistul definește munca sa ca o expresie a libertății și insistă asupra faptului că interpretarea este subiectivă spectatorului. Astfel, el respinge principiului central al instituției artei din RPDC, acela de a fi evaluat în ceea ce privește capacitatea de a capta frumusețea obiectivă și de a transmite un mesaj ideologic.

„El este profund convins că operele sale de artă au un scop", spune profesorul de artă nord-coreean Koen de Ceuster. „Arta nu trebuie să fie frivolă, nici pur estetică; arta are ceva de spus, de completat. Dar ceea ce are de spus ţine de percepţia privitorului "

Ambiguitatea multor lucrări și temele litigioase au generat controverse atât prin prisma criticii față de RPDC, cât și pentru că sunt insuficient critice, după cum subliniază Washington Post. Picturile prezentate în expoziția Wende au fost preluate din China, unde au fost confiscate de autorități, o scenă descrisă în minutele finale ale documentarului Netflix din 2015 I Am Sun Mu.

Acest lucru s-a întâmplat și în Coreea de Sud, unde artistul s-a mutat după dezertarea sa în timpul foametei anilor '90, înotând prin râul Tumen, către China.

„Înainte de a ajunge în Coreea de Sud, am crezut că este o țară fără legături cu ideologia, o țară care este într-adevăr liberă", spune el. „Dar când am avut prima mea expoziție despre Coreea de Nord, aproape că am fost arestat de poliție și atunci am realizat că nu ne cunoaștem. Eu aveam impresia că Coreea de Sud era liberă de orice ideologie.”

Parte din ceea ce face arta lui Sun Mu atât de captivantă este că nu-i dogmatică, nu este o critică monolitică la adresa Republicii Democrate Coreene. Semnele estetice ale statului represiv ne obligă şi pe noi să ne confruntăm cu alura inconfortabilă seducției totalitare.

„Lucrările sale nu sunt vehement împotriva Coreei de Nord, ci mai degrabă mult mai nuanțate și mai complexe, o joacă între atracția culorilor primare, ale bomboanelor de zahăr și ale emoțiilor optimiste", spune de Ceuster. „Dar, la o privire mai atentă, ceva este nelalocul lui și, sub aparența de «oameni sclipitori şi fericiţi", domină ceva profund inconfortabil.”

Munca lui Sun Mu a fost comparată pe scară largă cu arta pop, iar picturile sale au satirizat adesea cultului personalității familiei Kim prin plasarea lor în strânsă legătură cu iconografia consumerismului.

„În Statele Unite, au propria lor propagandă, la fel cum Coreea de Sud are propria ei propagandă", îmi spune el, după ce am remarcat cum Trump s-a folosit de dezertorul Ji Seong-Ho ca de un as politic în discursul său State of the Union din ianuarie 2018. „Vreau să cred că Trump vrea să aducă pacea în Peninsula Coreeană", spune el fără pic de cinism. „Cu toate astea, m-am gândit că cel mai probabil folosea propaganda pentru propria imagine."

Așa cum Kim Jong-Il a proclamat odată: „abstractul în artă este moarte", statul nord-coreean este adânc îndoctrinat în cultivarea artiștilor și antrenarea lor în tradiția realismului socialist și a tehnicilor care captează o viziune a frumuseții obiective, și promovează filosofia lui Juche (auto-determinare). Cele mai renumite exemple de artă produse de regim care urmează acest model, sunt cinematografia și spectacolele Jocurilor Arirang.

Joes Segal, curatorul principal al muzeului Wende face la rândul său comparații cu URSS. „Dacă te uiți la rolul artei în lumea occidentală și sub comunism, arta nu a fost niciodată considerată pur ornamentală în Uniunea Sovietică ", spune Segal. „Este un fel de impuls de a deveni o ființă umană mai bună, care ar putea fi foarte oribil, dar și inspirațional.”

În pictura din 2011, A Letter I Can not Send, combină un dor nostalgic pentru naivitatea idilică din lumea copiilor cu jalea unei Coree divizate și o speranță pentru unificarea ei, o imagine cu una dintre fiicele artistului care ţine în mână o scrisoare pentru bunica, o femeie pe care nu o poate contacta dincolo de zonă demilitarizată.

„[Să pictez copii] îmi amintește de vremea când locuiam în Coreea de Nord, la fel și când mă uit la copii mei", spune Sun Mu. „Aștept să crească pentru a le spune că sunt un dezertor", recunoaște el. Nu vreau să fie afectați emoțional de ce se întâmplă în lume din punct de vedere politic".