Ce nu ți se spune despre sex când ai depresie

În urmă cu zece ani, când Beatrice* a experimentat diminuarea inexplicabilă și accentuată a dorinței sexuale, s-a gândit că era tânără și confuză. La 21 de ani se lupta cu toate complicațiile obișnuite ale primei relații serioase, dar și cu altceva, care o făcea să se simtă rău și nu putea înțelege cauza. Nici ea și nici iubitul ei nu știau ce se întâmplă, dar situația era neplăcută.

„Dorințele noastre nu se potriveau, așa că el s-a simțit respins, iar eu vinovată că nu înțelegeam de ce nu voiam să fac sex”, spune ea. Relația a devenit sporadică, mecanică, câteodată chiar dureroasă. Și el se chinuia să discute despre asta, fiindcă nu-i veneau cuvintele potrivite: Beatrice e deprimată și va continua să fie așa ani de zile, fără ca măcar să știe.

Conform Organizației Mondiale a Sănătății, depresia este, începând cu 2020, cea mai răspândită suferință mintală la nivel global și a doua cea mai comună boală după cele de natură cardiacă. Cu toate astea, când vine vorba despre depresie, schimbările din sfera sexuală sunt adesea subestimate. Persoanele care trăiesc cu această tulburare pot dezvolta disfuncții sexuale, cum ar fi libido și excitare scăzute (deci uscăciune vaginală la femei și impotență la bărbați) și dificultate în a ajunge la orgasm - toate care pot agrava simptomele și izolarea, intrând într-un cerc vicios.

„Când mi-a spus psiholoaga mea că sunt deprimată, trecuseră deja câțiva ani de când eu și iubitul meu am simțit că e o problemă”, continuă Beatrice. Din momentul ăla, chiar și declinul dorinței sexuale a avut o explicație, și a putut să gestioneze situația diferit chiar și cu iubitul ei. 

„Până înțelegi că poate fi depresie, un dezechilibru mintal, întotdeauna investighezi situația greșit”, își amintește ea. În prezent sexualitatea lui Beatrice urmează cursul depresiei puțin, dar face progrese cu tratamentul. „Depinde cum mă simt. Sunt momente în care am o relație mai bună cu corpul meu, și altele când nu mă mai gândesc la sex o perioadă”, spune ea. 

La sfatul psiholoagei, a consultat și un psihiatru ca să primească tratamentul medicamentos potrivit: „Psiholoaga știa că sunt logodită, și mi-a spus: Atunci o să vezi că te va ajuta și pe tine și cei din jurul tău. Primul exemplu pe care mi l-a dat a fost că o să am o sexualitate mai senină.”

Să poți să te bazezi pe specialiști care înțeleg necesitatea recuperării și din punct de vedere sexual este important, mai ales că unele medicamente antidepresive pot să inhibe și mai mult libidoul. Profesoara Roberta Rossi, psihoterapeută și președintă a Federației Italiene de Sexologie Științifică, face o comparație cu situația celor care suferă de cancer. 

„Primul lucru la care se gândește un oncolog nu este sexualitatea sau ce repercusiuni asupra sexualității au chimioterapia sau radioterapia, ci: persoana asta trebuie să fie salvată.” Pentru persoanele cu depresie - care în cele mai grave cazuri nu doar că-și pierd entuziasmul de a trăi, ci pot dezvolta și gânduri suicidare - se întâmplă același lucru, neglijarea rolului pe care îl poate juca sexualitatea pentru bunăstarea persoanei. „O apropiere de partener ar fi pozitivă, chiar și o activitate care nu este neapărat sexuală în sine, ci contactul, atingerea”, explică Rossi.

În cele mai critice momente, lipsa energiei cu care vine adesea la pachet boala te împiedică și din a te gândi să te implici sexual, iar repercusiunile asupra stimei de sine pot întări credința că nu meriți să fii iubit/ă - sau dorit/ă. Într-un cuplu, partenerul poate să dea la o parte, cel puțin inițial, aspectul erotic al relației și să preia patologia celuilalt. 

Recuperarea intimității, chiar și atunci când persoana deprimată e mai bine și începe să participe din nou la viața socială, de familie și cea profesională, nu este mereu ușoară. Dacă în timp dorința și entuziasmul continuă să fie scăzute, poate apărea un sentiment de inadecvare. „Poate că tratamentul își face treaba pe de-o parte, dar menține în continuare libidoul scăzut”, adaugă Rossi. În astfel de momente e indicat să vorbiți cu medicul pentru ajustarea tratamentului. „Să nu oprești tratamentul absolut niciodată fără acordul medicului”, subliniază ea, și permite-i persoanei să-și recapete încrederea în sexualitate. 

Există adesea un fel de modestie care face dificilă gestionarea subiectului, în ciuda dificultăților evidente. Timpul este foarte important, spune Rossi: „Partenerul/a poate fi deschis/ă pentru o discuție, dar e clar că dacă cealaltă persoană nu se simte încă pregătită și simte presiune, trebuie să respecți asta”. În același timp, „nu trebuie să lași să treacă ani, fiindcă asta înseamnă probabil că nu vrei să discuți despre problemă”.

Deși depresia este o tulburare mai frecventă la femei, consecințele bolii asupra sferei sexuale pot fi mai grele pentru bărbați, explică Rossi - asta și fiindcă cultura noastră este obișnuită să ofere importanță diferită rolului sexualității feminine și celei masculine. Disconfortului unei femei care nu se excită i se oferă mai puțină importanță decât celui al unui bărbat care nu mai poate avea erecție. Mai mult, manifestările fizice sunt foarte diferite: „Bărbații plătesc un preț mai mare fiindcă observă imediat dacă au sau nu erecție. Dacă au erecție dimineață când se trezesc sau nu este unul dintre primele lucruri pe care le zic”, spune Rossi.

Într-adevăr, în unele cazuri tocmai de la un simptom sexual poate porni diagnosticul de depresie. Un scenariu foarte întâlnit este cel al bărbatului care se duce la androlog fiindcă nu mai are erecții și descoperă că problema de la bază nu este una fizică, ci una mentală.

Fără îndoială, s-au făcut progrese în ultimii ani în ceea ce privește creșterea gradului de conștientizare a problemelor de sănătate mintală. Dar este încă dificil să discuți deschis și fără teamă aspectele care afectează și dăunează cele mai intime părți ale vieții unei persoane. 

Sunt mulți bărbați și femei care nu mai au dorință sexuală sau care se confruntă cu alte disfuncții sexuale din cauza depresiei, cu tot ceea ce implică ele pentru relația emoțională și sexuală. Este de asemenea important să recunoști aceste fațete ale bolii fără rușine și să înțelegi că e posibil să ceri ajutor. 

*Numele a fost schimbat pentru protejarea persoanei intervievate.

*În situații de criză, dacă simptomele devin persistente și insuportabile, poți suna direct la 112, la linia telefonică gratuită de prevenție a suicidului la 0800 801 200 sau poți merge la camera de gardă a Spitalului de Psihiatrie Al. Obregia (sau a spitalului de psihiatrie din orașul în care te afli).

De asemenea, poți apela oricând la DepreHub.

Articolul a apărut inițial în VICE Italia.