generatia Z

Tineri români mi-au povestit ce secrete au față de părinții lor

Mulți tineri ascund lucruri banale, dar aleg să o facă pentru a evita discuțiile incomode cu părinții.

de Alexa Bejinariu
05 Februarie 2019, 8:43am

Captură din serialul „Sex Education” difuzat pe Netflix. 

Eram în clasa a șaptea când părinții mei au dat peste niște poze în care eu mă înfruptam dintr-un PET de bere. A urmat un scurt scandal, că deh, au crezut probabil că voi ajunge la Alcoolici Anonimi, dacă am început de la o vârstă așa fragedă, dar destinul a avut alte planuri cu mine. N-am ajuns la AA și nici nu le-am mai ascuns nimic alor mei după vârsta de 13 ani. Și-asta m-a ajutat să nu mă simt vinovată față de ei și, mai ales, să le pot povesti deschis anumite tâmpenii pe care le fac, fără să aștept Judecata de Apoi.

Cred că incidentul dintr-a șaptea a fost un pas înainte pentru încrederea pe care o am în ai mei și ei în mine. Și nu-i o treabă ușoară: să îți construiești o relație deschisă cu părinții. Încă din adolescență tinerii încep să aibă secrete față de părinții lor. Motivele sunt numeroase, scriu și cei de la Psychology Today: din teamă, rușine sau vinovăție, pentru că se simt neînțeleși, pentru că nu vor să-și dezamăgească părinții sau, pur și simplu, pentru că perioada adolescenței este una a formării și tinerii preferă să se descurce singuri cu problemele lor.

Bine, unele secrete sunt banale - prima țigară sau prima beție, filme porno sau că vorbești cu iubita despre lenjeria ei intimă - altele, însă, pot avea implicații mult mai grave: abuz sexual, hărțuire, revenge porn, sarcină, (cyber)bullying, probleme cu drogurile sau alcoolul etc. În ciuda rebeliunii afișate, mulți tineri vor, de fapt, atenția părinților și, atunci când este cazul, ajutorul lor.

Eu am vorbit însă cu mai mulți studenți care continuă să le ascundă lucruri părinților, fiindcă se simt jenați să vorbească sincer cu ei sau încearcă să evite anumite discuții incomode: de la fumat la sex, de la bani la pasiuni.

„Mă ascund ca să nu port cu ei conversația «nu e bine ce faci!». E la modul «știu și eu că nu-i bine ce fac, dar lasă-mă să fiu eu!»”, zice Andreea.

I-am zis Andreei că e ceva eliberator în a fi deschis cu ai tăi. Ai mei știu câte nopți pierd și cât vin pot să duc. I-am avertizat dintr-a șaptea.

Alți tineri mi-au povestit ce secrete banale țin în fața părinților și mai ales de ce.

studenti-care-fumeaza
E tare să vorbești cu ai tăi despre orice, e și mai tare să fumezi cu ei o țigară. Fotografie de SupportPDX via Flickr

DELICII, VICII, MARFĂ, BESTII

E cam greu s-o suni pe maică-ta și să-i zici cât de praf ai fost aseară sau cum fumezi un pachet de țigări pe zi. Așa că, atunci când mergi acasă, rămâi la paharul ăla de vin pe care îl primești de la rude de sărbători și pe care oricum îl bei foarte lent, ca să nu se prindă taică-tu că n-are niciun efect asupra ta.

Sau faci cum zice Ștefania, 21 de ani, și le spui că nu-ți place să bei, iar când se întâmplă, găsești strategii:

„Țin minte că am ajuns într-o seară acasă foarte bine, era toamnă spre iarnă, și ca să nu miroasă a alcool în camera mea, a două zi am dormit toată noaptea cu geamul deschis. Am ajuns în spital după ce m-am trezit? Clar! Dar a meritat.”

De obicei, alcoolul vine la pachet cu fumatul și plecatul pe ascuns la petreceri. Până să se mute singură, Alexandra, de 22 de ani, reușea să iasă pe ascuns din casă și să stea până dimineața pe afară.

„Bineînțeles că ei știau că și eu dorm, ba chiar mă compătimeau pentru cât de obosită eram. M-a ținut chestia asta vreo câteva luni și cred că, dacă aș mai face-o și acum, mi-ar ieși și mai bine. Mi-am mai dezvoltat skill-urile între timp.”

Andreea, de 21 de ani, nu locuiește departe de ai ei, dar nu vrea să le arate că există și o parte viciată în ea. Părinții nu știu că fumează, că iese noaptea sau că bea.

„Conversația mea cu ei dintr-o zi normală e gen: «Azi am fost la facultate toată ziua și sunt obosită, iar la zece mă culc, că nu mai pot de somn». Adevărul? M-am trezit la trei după-masa, după ce-am stat toată noaptea în club sau la bere. Dacă e weekend, poate le spun că am ieșit și în club, dar la ora unu am ajuns acasă (oră la care eu de fapt de-abia ajung în club).”

Ce s-ar întâmpla dacă ar afla părinții? Răspunsurile au fost „dezmoștenire directă” și „nu mi-ar mai da bani”. Pe Ioana, anul întâi la master, ai ei au prins-o la 15 ani că fumează, după vreo șase luni de când făcea asta, pe ascuns, în bucătărie.

„Urma să mă duc direct la baie să mă spăl pe dinți și să mă dau cu zece tone de parfum, cum făceam mereu. N-am apucat să fac asta, că m-a chemat mama să-i închid geamul în cameră, nu știu de ce era ea trează la trei dimineața. Bineînțeles că m-am speriat, dar m-am dus, iar în a doua secundă m-a întrebat ce-am făcut jos și m-a pus să-i suflu în față. S-a prins rapid și a urmat un scandal cu țipete și reproșuri, ba chiar l-a trezit și pe tata să-i arate și lui ce fel de copil rebel are. După vreo două săptămâni eram ok, acum fumez de față cu ei, uneori ne împrumutăm țigări.”

party-studenti-flickr
Există lucruri pe care le spui părinților și party-uri despre care nu poți să le povestești. Asta fiindcă de multe ori nu ți le amintești nici tu în detaliu. Fotografie de Jirka Matousek via Flickr

CÂND EI ȘTIU CĂ N-AI NICIO RESTANȚĂ ȘI TU NU ȘTII CUM ARATĂ PROFII

Noroc că nu există ședințe cu părinții la facultate și că poți să le zici lejer că tu vrei să mergi la măriri când, de fapt, tu ai restanțe. Am foarte puțini prieteni care chiar merg la cursuri și niciun părinte care chiar știe asta. Eugen nu merge mai deloc și ai lui doar despre asta îl întreabă.

„Mi-au acordat încredere totală, dar știu că dacă le-aș povesti în detaliu cum decurge viața de student, probabil n-ar înțelege.”

De ce minți în legătura cu facultatea? Probabil e trecerea de la liceu, unde aveai voie vreo zece absențe până să-ți cadă nota la purtare, iar la facultate… ei, bine, la unele cursuri poți să treci fără să-l vezi pe prof.

alex-uber-sofer-mircea-topoleanu
Ai tăi nu înțeleg de ce cheltuiești atât de mulți bani pe Uber? Fotografie de Mircea Topoleanu

DE CE ARUNCI BANII PE PORCĂRII? (ÎN VIZIUNEA LOR)

Când erai mic, toți banii pe care îi primeai de la rude îi dădeai părinților. La facultate, nici nu mai vrei să știe ai tăi ce-ți cumperi pentru că te-ai săturat să tot auzi aceleași replici cum că banii nu cresc în copaci. Părinții Andreei nu știu nici că merge cu Uber-ul.

„Ei zic că arunc banii aiurea pentru că aș putea merge cu mașina mea, însă eu nu fac asta pentru că vreau să beau. Odată, pe când locuiam cu ei, m-au prins când luam Uber-ul din fața blocului și mi-au zis că nu-mi mai dau bani, dar apoi am învățat șmecheria. Chemam mașina la câteva blocuri distanță să nu mă vadă. De când m-am mutat singură, le spun că merg cu RATB-ul.”

Cătălin, deși are 29 de ani, nu le-ar spune alor lui că are abonament la Google Play Music „fiind o familie cu venituri modeste, ai mei n-ar înțelege de ce dau bani ca să ascult muzică de vreme ce-aș putea-o descarca gratuit de pe net. Nu e un foarte mare secret la care să țin așa mult să nu-l afle ai mei, dar prefer să nu fiu nevoit să le explic de ce fac asta. Dacă ar afla? Le-aș spune că oricum abonamentul mă costă pe mine un pic mai mult decât îi costă pe ei un pachet de țigări, așadar să nu mă judece că n-au de ce”.

tineri-sarut-plaja-flickr
Părinții nu vor să fie implicați în viata ta sexuală, doar vor să-ți valideze ei partenerul/partenera. Fotografie via Flickr

ȘI LA 20 DE ANI PĂRINȚII ÎȚI POT CONTROLA VIAȚA AMOROASĂ

Ai crede că atunci când treci de 20 de ani, părinții n-o să mai aibă vreo problemă cu cine umbli sau cu cine ești într-o relație. Mama îmi făcuse, în glumă (sper!), o listă cu băieții pe care n-am voie să-i aduc acasă (mai scunzi decât mine, cu plete și barbă în același timp sau băieți de etnie), dar se pare că sunt câțiva oameni care vorbesc serios când vine vorba de asta.

„Momentan, sunt într-o relație de șapte luni, iar tata încă nu a aflat. Nu știu de ce nu i-am spus, dar bag mereu scuza că nu e momentul potrivit. Știu că dacă i-aș spune că i-am ascuns asta șapte luni, s-ar supăra foarte tare. Atunci când o să vină momentul, o să-i spun probabil că nu e de mult timp. Știu, pare că am 12 ani”, spune Geanina, care are 21 de ani.

Am vorbit, de fapt, cu mai multe fete care, la 20-22 de ani preferă să nu le amintească (în special) taților că sunt femei adulte și au și viață sexuală. Adriana nu vrea să-i spună mamei ei că a ajuns să doarmă mai des pe la prietenul ei:

„Eu nu-i spun mamei nici acum că, din când în când, mai fumez și știu că ar supăra-o și atâta timp cât nu o afectează pe ea în vreun fel, consider că nu e necesar să știe. Ea nu știe nici că mai rămân peste noapte la prietenul meu și știu că și chestia asta i-ar pica într-un mod nașpa. Se gândește probabil că e lipsă de respect față de părinții lui și nu vreau să asocieze chestiile astea cu genul ăla de fete care se mută cu totul în casă la gagiu.”

Mihaela, de 20 de ani, ascunde de tatăl ei tot ce are legătură cu băieții:

„Tata nu știe că stau într-un cămin mixt, că ies în cluburi, că ies cu băieți, că mă îmbăt, că pierd nopțile cu prietenii, că merg în teambuilding-uri, că am dormit cu băieți. Dar mama știe și se amuză copios când îi povestesc ce prostie am mai făcut”.

baieti-nice-gay-flickr
Chiar și când ai părinți open-minded, e greu să știi care vor fi reacțiile lor față de subiecte pe care societatea le consideră tabu. Important este însă să încerci să vorbești cu ai tăi despre orice. Fotografie de David Goehring via Flickr

FRICA DE A NU FI ÎNȚELES

Când părinții sunt open-minded, mai poți să le zici și de beții, sex sau fumat, însă greutatea intervine la unele idei cu care știi că nu o să fie de acord. Raluca, la 21 de ani, le-a spus părinților de prima dată când a făcut sex, dar și de tatuajele pe care le are. Însă n-a reușit să le împărtășească părerea ei despre bisexualitate.

„Bisexualitatea mi se pare cel mai autentic mod de a iubi, în majoritatea cazurilor te focalizezi efectiv pe caracteristicile persoanei cu care ești. Cam asta nu prea cred eu că sunt pregătiți să audă momentan. Nu că m-ar renega din familie dar… Probabil m-ar lua cu forța la RMN-ul pe care tot încearcă să mă facă să-l fac, doar cât să se asigure că mintea mea e în regulă.”

Cum tu nu poți înțelege perioada în care părinții tăi erau tineri, nici ei n-o să înțeleagă că o bere nu te bagă în comă alcoolică și că, dacă nu mergi la cursuri, nu înseamnă că n-o să ai o carieră ok. În primul an de facultate, așteptam la ora 22.00 autobuzul să mă duc la cămin, iar replica mamei a fost „Ce cauți la ora asta pe străzi? Mai sunt oameni pe acolo?”. I-am zis că la 22.00 sunt oameni până și-n Suceava.

Ionuț e în al doilea an de facultate și zice că e sincer cu ai lui și știu 99% din toate petrecerile la care merge și orele la care se întoarce. Restul de unu la sută reprezintă lucrurile importante pentru el:

„În general ascund cele mai importante întâmplări din prezent: de la oameni importanți și de ce sunt ei atât de importanți pentru mine până la melodia mea preferată. Mereu am avut frica de a contamina ceva mișto și îmi e greu să îi las aproape de ce îmi e drag. Prefer să vorbesc despre lucruri, în general, dar nu despre cum mă simt cu adevărat. Cred că ai mei și-au format o imagine despre mine ”

voluntariat-sua
Să faci voluntariat nu este întodeauna o activitate pe înțelesul părinților. Fotografie via Flickr

PASIUNILE TALE, DUȘMANI PENTRU PĂRINȚI

Oricine a făcut voluntariat sau orice activitate care n-a implicat școala știe replica eternă a părinților „mai lasă și tu prostiile alea și treci acasă să înveți”. E o părere generală a adulților cum că lucrurile de genul doar ocupă timp și energie, iar câștigurile nu sunt pe măsură. Nu mulți înțeleg de ce e bine să faci parte dintr-o organizație studențească sau să faci voluntariat, dar nici nu-i poți blama pentru că voluntariatul e o chestie relativ nouă în România

Părinții lui Marius, de 21 de ani, n-au suportat niciodată ca el să facă dans sau voluntariat, deși sunt cele mai mari pasiuni ale lui.

„Uneori spuneam că am proiecte de făcut, că aveam pregătire sau că pur și simplu merg la un coleg să dorm peste noapte, doar ca să fac lucrurile astea. Odată aveam antrenament la dans și ședință la un ONG și-a trebuit să fug de la una la alta. Când am scăpat de la prima, erau vecini prin preajmă și a trebuit să mă ascund precum James Bond, ca să ajung la ședință. Știam că, dacă ai mei ar afla, aș fi sechestrat în casă mai ceva ca Rapunzel în turnul ei”.

Poți s-o urmărești pe Alexa care încearcă să fie amuzantă pe pagina ei de Facebook (aici) și sentimentală pe blogul ei, „O Mărie” (aici).

Editor: Iulia Roșu