Călătorii

Tipa asta a documentat viețile imigranților ca să-și înțeleagă istoria personală

Fotografa coreeano-australiană Lee Grant documentează fața mereu schimbătoare a culturii australiene.

de John Buckley; translated by Miriam Cihodariu
28 Aprilie 2019, 4:46am

Toate fotografiile au fost realizate și publicate cu acordul lui Lee Grant 

Articolul a apărut inițial pe i-D

Munca făcută de Lee Grant e un fel de mărturie că identitatea națională nu se reduce la o singură cultură sau un singur adevăr. Munca ei explorează dislocarea și identitatea imigrantului, aruncă o nouă lumină asupra mixărilor culturale observate în rândul imigranților și asupra felului în care aceste amestecuri afectează percepția identității, din punctul în care originea și locul de rezidență încep să conveargă.

Munca lui Lee a ajuns să joace un rol în propriile explorări identitare, în vreme ce e un bun ghid și celor care își interpretează identitățile lor. De la studiile ei anterioare despre Australia sub-urbană și până la seria mai recentă The Korea Project, Lee a folosit deseori locurile comune ale vieții ca o rampă de lansare pentru conversații despre identitate și tentativele de a o defini.

Lee Grant's portraits of migrants in Australia

VICE: Unde ai crescut?
Lee Grant:
Am crescut în Canberra de la opt ani, am plecat la 18 și m-am întors la 25 de ani, cu doi copii după mine. Aș putea spune că orașul meu natal e Canberra, în sensul că a contribuit la a modela cine sunt, dar apoi viața intervine și mergem mai departe.

Spune-mi un pic despre părinții tăi – erau creativi în timp ce creșteai?
Tata era militar deci nu prea, deși sunt sigură că avea o scânteie acolo undeva. Mama e clar o persoană creativă, dar dintr-o generație și o cultură în care reprimi pornirea asta. Era mai degrabă pragmatică, acumulând o serie de diplome (drept, contabilitate și economie). Tata era de origine scoțian, iar mama e coreeană dar acum și-a petrecut cea mai mare parte a vieții de adult aici în Australia.

Lee Grant's photos

Cum ai descoperit fotografia?
Mă tem că nu e o poveste prea interesantă! Am fost acel copil de 12 ani (ca mulți alții) care fură camera Canon SLR foarte cool a mamei lor și se apucă să fotografieze prieteni, animale de companie sau surori. Îmi plăceau multe revistele și cred că am încercat să le imit. Cred că așa am început. Părinții mei erau și abonați la National Geographic (ca mai toată lumea în anii 80, presupun) și eram foarte vrăjită de fotografiile din numerele revistei. Era un portal către lumea exterioară, dincolo de orice altceva puteam să-mi imaginez la vârsta aia. Pozele alea mi-au dat ceva să-mi imaginez și spre care să aspir, dincolo de limitele proprie-mi copilării suburbane.

Când ai transformat fotografia într-un mijloc narativ, de a spune povești?
Cred că întotdeauna am fost un pic băgăcioasă și curioasă în legătură cu oamenii. Sunt anumiți oameni pe care-i cunoști în viață și ți se par interesanți, te îndrăgostești un pic de ei și vrei să afli mai multe. Diane Airbus a spus odată că „un aparat foto e un pașaport”, e foarte adevărat. Nu sunt sigură că aș fi așa de curajoasă dacă nu aș avea o cameră cu mine atunci când intru în lumea altor oameni. Cu povestitul, cred că am început la debutul seriei Belco, un fel de mini-poezii vizuale sau vignete. Îmi place o narațiune abstractă, care nu se adaptează neapărat la structura început, mijloc și sfârșit.

Lee Grant photography

Cum explorează munca ta identitatea în timp ce și tu ți-o cauți pe a ta?
Am crescut în Australia într-o vreme când se punea mare accent pe asimilare. Și pentru că nu aveam limba mamei mele, m-am identificat mai mult cu cultura anglofilă în care am crescut.

Multe experiențe trăite câtă vreme am crescut sunt tipice pentru copii imigranți de primă generație și mai ales pentru cei din generația mea. Imigranții deseori se poartă ca niște gardieni pentru cultura pe care au lăsat-o în urmă, dar nici cultura aia nu rămâne statică. Își aduc copii într-un loc nou, unde se duc la școli locale și sunt deseori crescuți cu limba engleză drept limbă maternă. E clar diferit (mai bine) astăzi decât era când eram eu mică, dar cred că e în continuare ceva ce mulți australieni cu un fond etnic sau rasial diferit sau mixt trăiesc pe pielea lor, genul acesta de tensiune între identități.

Lee Grant photographs

Cu un peisaj cultural mereu în mișcare, ce crezi că înseamnă astăzi să fii australian?
Câtă vreme am crescut eu, era un discurs foarte unitar despre ce înseamnă „să fii australian” și cum arată asta. O narațiune foarte anglo-creștină, dar care nu mai reflectă cine suntem acum ca națiune și, de fapt, n-a mai reflectat-o de multă vreme. Cred că mai sunt vestigii ale acestei mentalități, dar, dacă te uiți dincolo de straturile superficiale, conștientizezi repede că e mult mai complex de atât. Australia chiar e o tapiserie bogată de diverse culturi care s-au sudat într-o idee minunată și un pic ciudată despre ce înseamnă să fii australian.

Bineînțeles că e diferit și în funcție de persoana cu care vorbești. Așa că atunci când spun peisajul cultural în mișcare al Australiei, cred că, de fapt, alerg după altceva, ceva ce nu pot să capturez niciodată complet – nici nu sunt sigură dacă e posibil asta? Ce mai poate însemna să fii australian? Totuși, cred că înțelegem cu toții ce înseamnă, la un nivel mai adânc și conectat cu ceilalți. Ca să fiu sinceră cred că e mai degrabă peisajul cel care ne modelează cultural aici, mai mult decât cultura în sine. Asta e ceva ce nativii australieni indigeni înțeleg instinctiv și e ceva la care ar trebui să fim mai atenți.

Lee Grant photography
Photography Lee Grant
Lee Grant The Korea Project Photography