Toate semnele că România e plină de impostori

Te-ai uitat vreodată la un clip online care pare mult prea mișto ca să fie real? Ai închis fereastra și ai zis „frate, ce fake e asta” și te-ai întors la sarcinile tale de la muncă? Probabil ți-ai zis „gata cu prostiile, am treburi adevărate de care trebuie să mă ocup”. Nu vreau să fiu sumbru și nihilist, dar am vești proaste: trăiești într-o mare bulă de falsitate. Știu că par băiatul ăla din liceu care asculta Fall Out Boy, Andrew Jackson Jihad sau ce naiba ascultă copiii edgy de azi, dar de multe ori România e echivalentul unui decor de filme. Totul e de fațadă. Nu mă refer la prieteni falși și dușmani ascunși, ci la lipsa de substanță a societății, la nepăsare și superficialitate. Așa că închide un pic ochii și imaginează-ți o distopie ca la carte, iar eu o să-ți explic cu argumente și logică de ce trăiești deja într-una.

Ca să ridic nivelul de la drame de liceu la primul curs de anul I de facultate, voi folosi pentru grădina Maicii Domnului alegoria favorită a stonerilor care au încercat prima dată LSD: mitul peșterii lui Platon. În poate cea mai cunoscută bucată de text a bunicului sever al filosofiei, Platon te pune să-ți imaginezi un om legat cu lanțuri într-o peșteră care nu a văzut toată viața oameni sau obiecte, ci doar umbre ale obiectelor proiectate pe peretele din fața sa. Într-o zi, omul scapă din lanțuri și apucă să vadă obiectele propriu-zise și lumina puternică a soarelui. Omul își dă seama că toată viața a experimentat doar o copie palidă a ce înseamnă de fapt realitatea și ochii i se deschid. Acum vezi de ce le place stonerilor alegoria asta? Pentru că vezi lumea altfel, man! Lăsând amatorii de LSD la o parte, exact așa mă simt eu uneori, fără a fi nevoie de lanțuri sau droguri. Mai precis, câteodată mi se pare că țara noastră e o umbră a unei țări normale, proiecția de mâna a treia a unei Olande, Germanii sau chiar a Franței, cu toate problemele ei, pe peretele Europei de Est.

Dar stai, redactor Vice plătit de reptilieni, Soroș, unguri, PSD și Rusia, de ce te legi din nou de această țară mândră, de ce minți că e falsă și distrugi imaginea și spiritul național? Nu asta e intenția mea. Mie chiar îmi place România, deși am trăit și în țări normale. Doar că, la fel ca profesorul ăla din liceu care te simpatiza, dar tot trebuia să-ți dea cât meriți pe extemporal, nu sunt supărat pe România, doar foarte, foarte dezamăgit.

Voi porni din locul cel mai evident pentru orice poveste despre cât de fals e totul în România. Epopeea falsului chirurg italian care s-a încadrat (fără diplomă) perfect în lumea bună a chirurgiei estetice bucureștene. Omul ăsta nu avea ce să caute aici, trebuia să stea la el acasă, dar noroc cu un fals avocat neaoș românesc care l-a rezolvat cu actele. Nici n-ai terminat de râs la cât de absurdă-i toată treaba, că te enervezi din nou când afli că am avut și o falsă doctoriță cu opt clase care opera și interacționa zi de zi cu pacienții. Dom’le, chirurgia estetică o fi cum o fi, dar dacă te operează o doctoriță falsă, riști să mori! Nu-ți face însă probleme, că, dacă treci în Veșnicele Plaiuri, nici popa nu e mai adevărat. Mai degrabă te spovedești la o bere cu un prieten decât la preotul fals din Mehedinți, mai ales că prietenul probabil n-o să te lase fără zece mii de euro. Iar preotul fals e mic copil comparativ cu falsul preot-polițist care a condus 20 de ani cu permis fals. Dar la ce te poți aștepta într-o țară în care o pagină numită „Anti-fake news” răspândea în mod neironic fake news pro-Guvern pe Facebook? De fapt, genul ăsta de fals și înșelătorie e parte integrală din caracterul poporului român. Țeapa e, dacă stai să te gândești, mit fondator al țării, de la Vlad Țepeș până la miliardarii de carton ai anilor 90-2000. Încă din copilărie auzeam în jurul blocului de șmecheriile practicate de băieții mai bazați, de la celebra „Maradona”, la cheta făcută pentru întors acasă, în Moldova („îmi mai trebi doar 5 liei ca sî iau biliet di tren, ajutați-mă vă rog să mă întorc acas”). Frații noștri români ne-au făcut însă celebri prin toată Europa, de la Alba-Neagra care încă se practică la Londra, până la românii care se dădeau drept refugiați din Kosovo la Paris, prin 2000. Cei care n-au profitat de străini și-au aplicat talentele acasă, prin metoda Accidentul (niște „avocați” binevoitori o sună noaptea pe mama ta și-i spun că ai călcat un pieton tu și e nevoie ACUM de câteva mii de euro ca să te scape), metoda Bricheta (un „curier” grăbit vine cu o mie de brichete la un magazin și cu „patronul” la telefon, dă factură și cere bani de la casier) sau o suită de alte țepe mioritice. Nici nu trebuie să fii țepar de meserie, ca român poți oricum să dai o țeapă sau două sau să participi la una cumpărând facturi false. Mai ales dacă plătește statul, cum s-a întâmplat în cazul celor 19 prahoveni care au obținut certificate false de handicap.

„Stai, mă, că asta nu e o dovadă a falsității poporului român”, îți zici, probabil, acum. Ăștia-s doar niște țepari de care are grijă poliția. Îmi pare rău să-ți spun, dar poliția are problemele ei. Dincolo de felul în care a apărut poliția locală, anume prin transformarea din pix a gardienilor publici în polițiști (în loc de o descentralizare și demilitarizare ca la carte), am avut de-a lungul vremii o serie de „falși polițiști”. Oricum, polițiștii cred că sunt campioni la fals, iar aici nu mă refer la poliția în civil, ci la abțibildul ăla pe care tot românul îl pune în geam la mașină. Dacă te iei după alea, ai zice că jumătate din România lucrează la MAI. Polițiștii nu sunt singurele autorități false. Există falși inspectori ANAF, cum s-au găsit la Botoșani în urmă cu aproape doi ani. Profesori care au evoluat în carieră pe baza unor diplome false. Falși ingineri, despre care VICE a scris aici. De ce nu și un fals ofițer militar care era de fapt bucătar. Sau un alt fals militar intrat în armată de gura părinților. Până și prim-ministrul țării e un fals politician pe pilot automat care preferă să citească de pe hârtiuțe decât să scoată prostii pe gură. Însă, nimeni nu e mai ticălos decât falsul inspector ISU care dădea „amenzi” imediat după tragedia de la Colectiv. Totul e tragicomic, dar n-are rost să te ascunzi după povești frumoase despre epoci apuse sau după fantasmagorii protocroniste în loc să te uiți la prezent și, de ce nu, să speri la un viitor mai bun. Pentru că o fi România o distopie a lipsei de substanță, un hinterland (n.r. zonă semi-civilizată aflată la marginea societății civilizate) prăfuit, plină de ego-uri supradimensionate și țepe demne de un prinț nigerian, dar poate într-o zi nu va mai fi. Cred că ăsta e pariul pe care îl face fiecare persoană care nu plănuiește să-și facă bagajele și să plece. Că totul se poate schimba, dacă oamenii de substanță rămân. Asta doar dacă ne uităm și încercăm să facem un viitor mai bun, în loc să fim obsedați de un trecut glorios care n-a existat niciodată.

România e o țară, cu bune și cu rele (mai ales cu rele) dar asta nu mă face să-mi pierd optimismul. Eu sper că dincolo de marea artă a auto-victimizării naționale, dincolo de „CSF, n-ai CSF”, vom putea într-o zi să ieșim cu toții din peșteră și să vedem că putem să ne bucurăm și să schimbăm societatea din jurul nostru. În alegoria aia blană de mai sus, Platon era mai puțin optimist. După ce prizonierul scapă din peșteră și vede lumea cum e de fapt, luminoasă și plină de substanță, el se întoarce vesel să-și elibereze camarazii. Dar aceștia nu vor să audă așa ceva, îi spun că-i nebun, și-l izgonesc când încearcă să-i elibereze. Astăzi, i-ar fi zis probabil că e soroșist și că dezbină în an de centenar. Sau, mă rog, de an post-centenar. În această comparație chinuită, eu încă am speranță pentru România, Platon clar nu. Acum rămâne la latitudinea ta să decizi cine are dreptate. Tăticul filosofiei vestice sau un fals jurnalist de la VICE.