FYI.

This story is over 5 years old.

Crâșming

Cât te costă să bei în cele mai tari baruri și cluburi din Iași

Ți-am făcut un ghid exhaustiv pentru locurile în care să ieși dacă ai ajuns în Iași sau dacă viața ta se petrece în capitala Moldovei.

Stau în Iași de mai bine de zece ani și îmi place să-mi pierd nopțile prin crâșme, spelunci, baruri și bodegi, așa că am compilat acest ghid practic despre cum să ieși în oraș în capitala Moldovei (asta din dreapta Prutului) în funcție de portofel și preferințe. Dacă n-ai mai trecut pe aici, s-ar putea să fii surprins să afli că Iașiul are o viață de noapte destul de activă (mă rog, în weekend, cel puțin), cu locuri pentru aproape toate gusturile. Încă nu ascultăm manele post-ironic, noi le ascultăm pur și simplu.

Publicitate

Mare parte din viața de noapte ieșeană se învârte în jurul Spiralei, sau La Cub, un loc subteran cu opt baruri și cluburi la câțiva metri unul de celălalt. Cel mai mare și cel mai populat e Underground, construit în locul fostului club de manele Chef la Maxxim. Underground e pe dnb / dubstep / trap și în mare parte locul unde se țin concertele rock, metal și hip hop în Iași. Uneori, însă, media de vârstă de aici este destul de scăzută, s-ar putea să te simți bătrân la 28 de ani. Altfel, e un loc deschis până târziu, în care ești obligat să-ți lași haina la garderobă pe doi lei.

Asta poate fi un lucru bun, că-ți lași aici haina și-ți faci de cap oriunde prin zonă, mai ales dacă ești ca mine și îți place să faci crâșming. În felul ăsta o știi acolo, în siguranță. La prețuri sunt ok, 7 lei berea, vreo 15 lei un cocktail.

Vrei-nu-vrei, cel mai probabil tot la unul dintre barurile de la Spirală o să ajungi. E și cel mai hipsteresc loc de noapte din Iași. Fotografie de autor

Taverna – de la karaoke la Jimi Hendrix

Cu Taverna am o conexiune specială, pentru că aici adormeam de multe ori în primii doi ani de facultate, când am fost homeless prin Iași. Pe-atunci era mult rock, metal și folk, între timp muzica a devenit ceva mai comercială, în serile de weekend e karaoke până pe la 12-1, după care orice de la Bon Jovi la BUG Mafia. Ce-mi place e că au păstrat același aspect cavernos, cu lumină slabă și un vibe în care poți să-ți faci de cap fără prea multe griji.

Băutura la prețuri studențești, 6 lei berea, 7 lei cinzeaca de votcă, iar Cuba Libre e ca la IKEA, primești romul și sucul separat. La vin nu m-aș băga, că pare de-ăla no name care se pune iarna la fiert.

Publicitate

Chestia la locul ăsta e că, cu cât e mai târziu, cu atât devine muzica mai bună. Pe cât de mult mă dezgustă karaokele, pe atât îmi place să prind aici la 3-4 dimineața un Bob Catley sau un Jimi Hendrix. Trăgând linie, unul dintre puținele locuri în care rămân până mai târziu când ies în oraș.

Boschetăreala aia blană

The Gate e cam singura opțiune dacă ești pe metale. Băutură ieftină (5 lei berea, 7 lei cinzeaca de votcă, 6 lei shot-ul), metal toată noaptea, de la chestii heavy la extreme și în general porceală și boschetăreală din cele mai fine. Este locul unde mai nimeni nu stă efectiv în cârciumă și mai toți clienții sunt mereu afară, pentru că legea anti-fumat, am dreptate? Așa că o să vezi mereu vreo 20 – 30 de oameni în fața barului, cu beri și pahare și țigări în mână, și gol înăuntru.

Barmanii sunt mereu ok și poți să le ceri cam ce piesă vrei și tot aici o să vină trupele alea de metal mai underground în concert, așa că e un loc bun dacă vrei să susții scena.

Traian, cel care strigă „ULTIMA COMANDĂĂ!”

Cu Baza n-ai cum să dai greș. Muzică decentă (alternativ, indie, rock mai vechi uneori), prețuri decente (6 lei berea, 6 lei shot-ul, 8 lei paharul de vin ok, 11 lei Screwdriver, 13 lei Cuba Libre) și atmosferă în general bună. De când cu Colectiv, au limită de persoane în serile mai aglomerate, așa că ori vii până în 11, dacă vrei să prinzi loc, ori după 1.

Și dacă vrei să agăți ceva de peste hotare, vino miercurea, când e seară beer pong și e plin de Erasmuși - cam cum era joia, în Expiratul vechi din București. Dacă n-ai mai prins loc, dai o fugă până în Vinyl, care e fix lângă și, în afară de faptul că e mai mic, are cam același vibe și prețuri tot pe-acolo.

Publicitate

Locul ăla în care primești apă gratis și felii de morcov cu tabasco

Fotografie via pagina lor de Facebook

Oddity e cel mai nou loc de La Cub, e cocktail bar și dacă vrei ceva din meniul special e ceva mai scump, dar merită banii. În primul rând, muzica e excelentă, iar eu sunt un snob când e vorba de muzică. Ultima oară am prins aici Rodriguez, de exemplu. Așteaptă-te să auzi rock vechi, blues rock, treburi industriale și alte chestii fine.

Să nu mai zic că locul are un aspect steam punk blană rău, cu un cal de gimnastică pe post de bar stool și barmani cu șorț de piele. Un signature cocktail e 23 de lei (recomand „Big Lebowski”) și, pentru că oamenii de aici nu te vor mahmur a doua zi, apa e gratis. De asemenea, de ronțăit primești felii de morcov cu tabasco.

Striptease la reducere

E și-un club de striptease aici jos, dacă asta-i plăcerea ta. E destul de bine camuflat, ca să găsești intrarea tre’ să te uiți după tipele de-acolo care ies la țigară și să intri după ele. Ți-ai luat ceva de băut (vreo 11 lei cocktail-ul) și una dintre ele începe să danseze, dar la banii ăștia nu te aștepta să fie vreo Alexandra Daddario sau Ana de Armas. În principiu, dacă nu ești deja mort sau vrei doar să râzi puțin cu tovarășii n-ai de ce să intri acolo.

Croitoria de shoturi unde să-ți faci încălzirea

Shot-uri cu Tatratea, prima greșeală a serii.

Deasupra Spiralei, la nivelul străzii, e și o Șotărie – Croitorie de shoturi, chiar în incinta unei foste croitorii, locul perfect să-ți faci încălzirea cu două-trei shoturi făcute de băieții ăștia de treabă. Alea de bază (tequila, Jager etc.) sunt 5 lei, cele din meniul de croitor sunt 7 lei („Hanorac”, „Volănaș”, „Palton”, „Mini jupă”, de-astea) și cele făcute după sufletul tău sau imaginația barmanului, în care combină câte tipuri de Tatratea poate ficatul tău să ducă, sunt 10 lei. Și muzica e blană aici, de cele mai multe ori Celtic punk, gen Dropkick Murphys și Flogging Molly.

Publicitate

Despacito și când vrei s-arunci cu șervețele

Dacă Despacito e mai pe felia ta, poți trage o fugă în Hunter’s Pub, în Copou. Prețuri aproape studențești (7-8 lei lei berea, 9-10 lei cinzeaca de tărie, 13 lei Cuba Libre), pop și disco mixate, seri de karaoke și teancuri de șervețele lăsate ostentativ pe masă, în caz că vrei să arunci cu bani și ai greșit buzunarul. Sfatul meu este să nu te întinzi la beri, dacă nu vrei să-ți petreci jumătate din seară la coada de la toaletă, fiindcă budele alea nu fac niciodată față la serile pline.

Un alt loc foarte popular este Cafeneaua Piața Unirii, pe segmentul house comercial, adică oldies remixate până la refuz sau hiturile momentului (un fel de Kiss FM-ul house-ului). Aici te întâlnești și cu genul ăla de oameni cunoscuți drept „cămășarii”.

Berile obișnuite sunt 7-8 lei, Corona 10 lei, shoturile de la 8 lei în sus, cocktailurile de la 15 lei în sus. Tot aici găsești și niște bare, pentru când vrei să o scoți pe Roxana Vancea din tine.

Cluburile alea mai de fițe

Skin. Fotografie via pagina lor de Facebook

Dacă îți plac locurile mai de figuri, în care vin și oameni îmbrăcați la costum,Skin și Fratelli sunt pentru tine, unde și prețurile sunt desigur ceva mai mari. În Skin de exemplu shoturile pornesc de la 10 lei, cocktail-urile de la 20 și un pahar de vin e vreo 15 lei, iar muzica e dance, deep house și techno, uneori puțină comercială de pe la noi. Cam în aceeași categorie de prețuri se învârte și Fratelli (poate puțin mai scump) și cu același stil de muzică.

Publicitate

Cum astea două sunt în centru, lângă Palas, dacă vrei mai în cartier, dar să păstrezi atmosfera, poți să încerci TimeOut din Copou, unde dai 10 lei pe un B52, 13 lei pe un pahar de vin sau 21 pe un cocktail și muzica e cam tot pe acolo.

Mmmm manele

Avem și manele, dar manele pe bune, nu ascultate post-ironic într-un safe space: Manhattan Pub în Tudor (echivalentul Regiei în București). Rețeta e o comercială, gen Delia, o populară, o manea. 5-6 lei berea, 11 lei votca. Și tot în ideea asta și în aceeași zonă, dar mai mult pe manele, e și Italianissimo Pub.

Iar dacă tot ce lipsește din viața ta e o lobotomie, poți să mergi în Tribo, vizavi de Iulius Mall, unde ultima oară aveau și o promoție la berea Tuborg, luai două (6 lei sticla de 0,33) și primeai încă două gratis. Ce-i drept, ai nevoie de toate berile din lume ca să suporți așa ceva. Le-am lăsat și un review pe Facebook în care spuneam că mai degrabă m-aș distra pe muzică de luptă ISIS și în foarte scurt timp au scos funcția de review de pe pagină și mi-a scris DJ-ul în privat să mă trimită „la manele, dacă nu-ți place”, după care mi-a dat block. Foarte matur, tipule.