Publicitate
Telefon

Interlopii și traficanții au ajuns să cumpere telefoane sigure de pe Instagram

Piața neagră de telefoane securizate, folosite în crimă organizată, și-a promovat marfa pe Instagram. Acum s-a terminat.

de Joseph Cox; translated by Diana Pintilie
17 Martie 2018, 8:00am

Imagine: Instagram

Articolul a apărut inițial pe Motherboard.

Motherboard a dat o știre despre cum FBI a arestat directorul executiv al companiei Phantom Secure, care aparent furniza telefoane securizate grupurilor internaționale de crimă organizată, inclusiv cartelului de traficanți de droguri Sinaloa. Problema principală care se pune aici e dacă Phantom a creat intenționat produsul, pentru a facilitate crima organizată, așa cum e menționat în acuzația oficială.

Totuși, contul de Instagram al companiei, folosit în mare pentru a promova produsele, nu este subtil în privința conexiunilor cu crima organizată. Un trend insolent observat în toată industria de telefoane securizate.

„Snitches get stitches” e unul dintre mesajele ce acompaniază o fotografie postată de contul Instagram, Phantom PGP, aparent un distribuitor al telefoanelor Phantom. Încă este neclar dacă acest distribuitor sau alte conturi care promovează telefoanele Phantom sunt conectate la acuzațiile recente aduse companiei părinte și fondatorului.

O selecție de postări de pe contul de Instagram Phantom PGP. Imagine: Instagram

Phantom și un număr de alte companii din acest spațiu vând telefoane BlackBerry și Android personalizate, de obicei cu camera foto și microfonul scoase, precum și, ca în cazul lui Phantom, modulul GPS și funcționalitatea standard de internet browsing. În locul mesajelor sau apelurilor, telefoanele Phantom redirecționează mesajele codate prin infrastructura companiei.

„Dovedite a fi rezistente și imposibil de crack-uit. Pur și simplu sigur”, scrie într-o altă postare Phantom de pe Instagram, la o fotografie cu unul dintre telefoane și în background interiorul unui Bentley. Phantom PGP încearcă să promoveze o imagine de lux și exuberanță, după cum se observă din postările atrăgătoare, cu modele îmbrăcate sumar și peisaje cu hoteluri de cinci stele și animale exotice de companie. Deși multe dintre fotografii par luate din alte surse, iar Phantom PGP doar le urcă cu propriul scop, alții chiar includ și conținut de marketing original și imagini cu telefoanele.

Însă imaginile contului Instagram ce denotă natura ilegală sunt cele mai îndrăznețe. O combinație bizară de puști de asalt, grămezi de bani, droguri și meme-uri inspiraționale.

„Și doi oameni pot păstra un secret, dacă unul dintre ei e mort”, scrie într-o descriere.

Contul include și imagini cu figuri criminale emblematice din televiziune sau cinematografie, cum ar fi Scarface, Walter White din Breaking Bad și Tony Soprano. Toate astea cel mai probabil ar fi fost considerate o strategie de marketing un pic exagerată, dacă directorul Phantom nu s-ar fi confruntat cu acuzații de conspirație de spionaj, de conspirație pentru distribuirea narcoticelor și pentru ajutorare și abuzul.

Conform plângerii, Vincent Ramos, proprietarul companiei, a spus unor investigatori sub acoperire: „Noi le-am făcut, le-am făcut special și pentru asta [trafic de droguri]”, cu referință la telefoanele companiei.

O selecție de postări de pe contul de Instagram Phantom PGP. Imagine: Instagram

Phantom PGP nu a răspuns cererii pe mail pentru comentariu.

De asemenea, mai existau și alte două conturi de Instagram care distribuiau conținutul de promovare a companiei, însă nu și imaginea unui stil de viață opulent la fel de explicit. Un alt cont, care promova un dispozitiv BlackBerry personalizat de la o companie intitulată Sky ECC, prezintă un bărbat, cu o grămăjoară de bani și telefonul lângă, într-o mașină sport.

Alte firme din spațiul comercial al telefoanelor securizate, inclusiv Sky ECC și MPC, au promovat produsele pe website-uri de știri despre crime (Sky a declarat anterior că reclama nu era a lor). Un cont de Twitter a postat fotografii cu un device similar de la EncroChat, lângă mulți bani înșirați pe lângă telefon.

O fotografie distribuită de contul de Twitter Misdaadnieuw, cu legături în crimă organizată. Imagine: Twitter

Ca să fiu clar, există și clienți legitimi ai firmelor de telefoane securizate sau distribuitori. Dar în cazul lui Phantom plângerea susține că agențiile de aplicare a legii nu au reușit să identifice niciunul.

Deși e greu de spus dacă vreo postare Instagram a influențat în mod direct vânzările, Phantom se presupune că a avut succes în a-și furniza în mod special mărfurile grupurilor de crimă organizată. Potrivit plângerii penale, scrisă de agentul special FBI, Nicholas Cheviron, „membrii departamentului de conducere" ai grupurilor criminale transnaționale au cumpărat telefoane Phantom, iar o sursă familiară cu industria a spus anterior pentru Motherboard că telefoanele au fost vândute în Mexic, Cuba și Venezuela, precum și găștii de bicicliști Hells Angels.

„Nu o lua personal, așa-i în afaceri”, scrie într-o altă postare a companiei Phantom PGP.

După publicarea acestui articol, contul de Instagram Phantom PGP a fost dezactivat.