FYI.

This story is over 5 years old.

Săptămâna familiei tradiționale

Cum era sexul în familiile din România în comunism

Psihologul Aurora Liiceanu mi-a spus că, în timpul comunismului, orice discuție deschisă despre sex era „atentat la morală”.
Persoanele din imagine nu au legătură cu conținutul articolului. Fotografie de Ken Mayer via Flickr. 

Am crescut într-o familie care ar putea fi etichetată drept „tradiţională”, cu mamă, tată şi un frate mai mic cu un an. Mai puţin tradiţional ar fi că mama este mai mare decât tata cu cinci ani jumate şi că, de-a lungul anilor, tata a înşelat-o de mai multe ori. Îmi amintesc urletele care ne-au trezit într-un miez de noapte pe mine şi pe frate-miu. Se certau cumplit pentru că mama îi descoperise în buzunarul de la piept al cămăşii pe care voia să o bage la spălat poza amantei.

Publicitate

Ai mei s-au luat în vara lui 77, la câteva luni după ce s-au cunoscut, când mama avea peste 25, iar tata abia ce împlinise 20. Am putut vorbi întotdeauna deschis cu mama mea, aşa că nu am avut nicio problemă să o întreb ce însemnau relaţiile de cuplu într-o epocă în care nu se vorbea deloc despre sex sau contracepție la TV, cinema, ziare sau reviste.

„Nu ştiam mai nimic despre sex și bărbați înainte de a mă căsători. Pe ai mei nu i-am văzut niciodată nici măcar îmbrăţişându-se, darămite să îmi spună vreunul dintre ei ceva despre asta! În liceu aveam şi colege despre care ştiam că se culcă deja cu băieţi şi, în general, erau cam dispreţuite, pentru că tuturor ni se băgase în cap că femeia trebuie să se mărite virgină, cum de altfel m-am măritat şi eu, la aproape 26 de ani!

Despre contracepţie, singura metodă pe care o aplicam era aceea a calendarului, care, aşa cum s-a dovedit la mine, a dat greş de mai multe ori şi m-a făcut să trec prin traume despre care îmi face rău să îmi amintesc.

Nu existau în farmacii pilule şi prezervative, pentru că Ceauşescu dăduse celebrul decret care trebuia să scoată mame eroine pe bandă. Îmi amintesc că, la un moment dat, era gata gata să mor din cauza unor anticoncepţionale expirate pe care le luasem de la un vânzător clandestin,” mi-a spus mama.

Ca să înțeleg experiențele astea prin care au trecut mama și generația ei, am vorbit cu psihologul Aurora Liiceanu, cercetător asociat la Institutul de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru”, din subordinea Academiei Române.

Publicitate

Psihologul Aurora Liiceanu

„Sexualitatea era tabu, o latură a vieții cu totul neglijată, ba chiar interzisă”

VICE: Putem vorbi de o ipocrizie a societății comuniste în privința relațiilor sexuale ș a importanței acestora?
Aurora Liiceanu: La un moment dat, tatăl meu a plecat la tratament într-o stațiune împreună cu cea cu care trăia de aproape 20 de ani, și el și ea fiind văduvi. Când au cerut cameră la hotel, cei de la recepție le-au cerut buletinele și au văzut nume diferite. I-au întrebat dacă sunt căsătoriți şi au răspuns că nu. Ambii aveau, cred, cam 80 de ani! Nu au putut avea o cameră împreună, li s-au dat camere separate, făcându-li-se favoarea de a deveni vecini.

Câtă importanţă avea în epocă viaţa sexuală? Cât de conştienţi erau oamenii de rolul relaţiilor intime dintre soţi?
Oamenii nu gândeau ca astăzi sexualitatea ca fiind un aspect important al unei relații, indiferent de natura ei. Sexualitatea era și încă este un tabu, o latură a vieții cu totul neglijată, ba chiar interzisă, fiind considerată ca atentează la morală.

Părinții nu le vorbeau copiilor despre sexualitate și nici soții sau cei implicaţi într-o relație intimă nu atingeau acest subiect. Comunicarea nu atingea tematica sexualității nici în familie, nici la școală. Ca și astăzi, în bună parte, copiii aflau despre sexualitate în grupul lor de vârstă.

Sexualitatea este evitată și astăzi ca termen, în manualele de biologie a rămas capitolul de Organe de reproducere, deci este vorba despre funcția strict reproductivă și nicidecum de altă funcție a sexualității, deși se știe că sexualitatea are și alte funcții în afara reproducerii.

Publicitate

De unde îşi luau oamenii informaţiile legate de viaţa sexuală, contracepţie? Cât ştiau despre asta?
Oamenii aflau informal, oarecum discret despre toate astea. Informațiile treceau de la o generație la alta, bazându-se pe obiceiuri, superstiții, opinii profane sau chiar pe bancuri fără perdea, cum li se spunea. Frica era să nu faci un copil nedorit, o sarcină nedorită. Femeile erau terorizate de acest lucru, iar comunicarea între parteneri nu se făcea relaxat și prietenos, ci mai degrabă crispat, femeia simțindu-se culpabilă de nefericita situație.

Dacă te uiți cu atenție la poza asta, vezi cam jumătatedin sânul Stelei Popescu. E ceva, crede-mă, pentru anul 1979.

Incultura sexuală era foarte mare. Mi-aduc aminte că la niște interviuri în Maramureș în anii 1973, profesorul Mihai Pop mi-a cerut să pun și niște întrebări privind contracepția populară. Discuția cu o femeie a fost cam așa:

„Ce faci ca să nu rămâi groasă ( însărcinată)?” „Apăi, mă grijește bărbatu.” „Și dacă el este bat (beat)?” „Apăi, rămân groasă.” Și tot așa, n-am aflat nimic. Dar, la plecare, femeia a venit la mine, și mi-a șoptit cu un glas timid, dar încrezătoare în discreția mea:

„Aud că la oraș se poartă oarece cauciucuri.” Era, evident, vorba despre prezervative.

Cât de infideli erau soţii în comunism? A determinat libertatea post-decembristă mai multă infidelitate, aşa cum susţin unii, decât înainte de 89?
Infidelitatea există dintotdeauna. Acum se vorbește despre infidelitate emoțională și infidelitate fizică. A avut și are prestigiu cea fizică, adulterul se referă la ea, nu la infidelitatea emoțională. Morala comunistă nu vorbea despre infidelitate, chiar și expresia nepotrivire de caracter lăsa neexplicită ideea unei nepotriviri de libido, a unei incompatibilităţi sexuale.

Publicitate

În comunism, era imposibil să ajungi la adulter fără să te strecori printre constrângerile impuse de regim. Pentru a înșela, pentru a depăși constrângerile de libertate de atunci, trebuia să dai dovadă de creativitate. O amică mi-a povestit cum, fără să vrea, a descoperit că vecina ei avea un amant. Într-o zi, ea stând într-un bloc socialist, a auzit de pe culoar vocea unui bărbat care striga “Lumina!”

Ea tocmai o plătise cu câteva zile înainte și i s-a părut ciudat. N-a ieșit pe culoar, dar a auzit că bărbatul striga în continuare și că la un moment dat vecina ei i-a deschis ușa și l-a băgat în apartament. De obicei, cel care lua banii rămânea pe palier și aștepta ca să i se aducă banii.

După câteva zile, bărbatul a venit din nou și atunci femeia a deschis ușa și i-a spus că a plătit lumina. Până la urmă, amica mea s-a dumirit. Femeia avea un soț navetist și un amant - omul cu lumina. Când soțul era plecat, ea îl primea pe amant, când soţul era acasă, ieşea şi spunea că a plătit lumina.

Cât de mult afecta ipocrizia socială familia din comunism?
Sigur, ipocrizia, și interpersonală și socială, erau mari. Partidul veghea la buna desfășurare a vieții, conform moralei comuniste. El era instanța morală a vieții în familie și mai ales a vieții celor căsătoriți. Se spunea că erau cazuri frecvente în care femeia înșelată se ducea la soțul adulterin la serviciu și-l “turna”.

Scena asta e din seria Liceenii, dar din ultimul film, cel apărut după 1990.

Partidul intervenea totdeauna și-l aducea pe cel incriminat pe calea cea dreaptă, amenințându-l și obligându-l să nu plece de acasă, să nu-și părăsească soția. Divorțul era totdeauna din vina cuiva, iar cel vinovat nu se mai bucura de avantaje în promovarea în muncă sau în atmosfera de la locul de muncă. De aceea divorțurile erau mult mai puține decât astăzi.

Publicitate

Dar cum poți trăi cu cineva care nu te vrea, pe care îl obligi să stea cu tine? Ipocrizia era simetrică și acum este la fel. Atât femeile, cât și bărbații bagă copiii la înaintare, motivând că din cauza lor nu admit despărțirea, deși se știe că a trăi în scandal pentru copii este mai rău decât a trăi fără un părinte și că cel mai bine este ca părinții să se departă, dacă nu se mai înţeleg, dar copilul să se bucure de prezența alternativă a fiecăruia.

„Familia era mai coezivă, mai unită pentru a supraviețui”

Ce punea, de fapt, în pericol, familia românească din comunism?
Cred că se miza mult pe atașamentul privind supraviețuirea. Un atașament cu rădăcini biologice. Când viața este grea și abia poți face nevoilor primare, cuplul devine mai solidar, încercând să supraviețuiască. Exista, dincolo de infidelități, o solidaritate, în care cei doi deveneau tovarăși.

Era un fel de tovărășie în care sexul se estompa, mai importante erau mâncarea, căldura. Era o vreme în care această tovărășie se exprima spontan aproape, ca de pildă când și bărbații umblau cu o plasă, o sacoșă la ei, sperând să găsească ceva de mâncare, o ocazie de a aduce acasă ceva, mai ales dacă erau și copii de crescut.

Familia era mai coezivă, mai unită pentru a supraviețui. Libertățile, divertismentul, vacanțele de astăzi erau, în comunism, un răsfăț la care nimeni nu gândea. Astăzi, chiar şi timpul petrecut cu familia, cu rudele se scurtează, la unii devenind doar Paște și Crăciun.

Când te uiți la ilustrația asta, nici prin cap nu ți-ar trece că Elena Ceaușescu înregistra partidele de sex ale nomenclaturiștilor pentru că îi plăcea să le asculte. Fotografie de Gabriel via Flickr.

Cum vedeţi viitorul familiei ca entitate socială şi contractuală ?
Peste tot se vorbește despre destrămarea ideii de familie tradițională, având în vedere multiplele forme de relaționare de astăzi, orientările sexuale care contrazic binaritatea bărbat-femeie care ordona lumea şi care neglija tot ceea ce nu intra în acest pattern.

Vor exista atașamente, dar se admite că ele nu vor mai visa la stabilitate în sensul „vor trăi fericiți până la adânci bătrâneți”, iar discursul religios de la biserică va fi doar un mit, așa cum este Romeo și Julieta, un mit la care cândva omenirea a visat, dorit dar intangibil. Avem o singură viață, nu mai multe.