Am fost o luptătoare profesionistă cu perna și n-a fost atât de absurd pe cât pare

Pentru o perioadă scurtă de timp, pe la mijlocul anului 2000, am crezut că pot să duc un trai decent ca luptător profesionist cu perne. Făceam parte din Liga de Lupte cu Perne (LLP), exclusiv pentru femei, care combina stiluri de lupte teatrale cu MMA și perne. Am atras multă atenție și oportunități de la spectacolul nostru de debut din Toronto.

Am avut spectacole cu sala plină în New York, am apărut la emisiuni precum VH1's Celebrity Fit Club, Good Morning America și CNN, precum și un contract de televiziune internațional. Pe cât de absurd pare, chiar părea că ne îndreptăm într-o direcție.

Dar nu a fost așa.

Oamenii care se cred personaje de desene animate

Am părăsit liga în 2008 și câțiva ani mai târziu s-a desființat. Nu a existat și nu o să existe vreodată o emisiune despre Liga de Lupte cu Perna. Un deceniu mai târziu, pe când stăteam acasă și mă uitam la serialul Glow, am simțit cât de aproape era de realitatea mea. Desigur, seria ficțională a lui Liz Flahive și Carly Mensch se baza pe fetele superbe din wrestling-ul adevărat din anii '80, nu un grup de canadience care încercau să creeze un sport nou în anii 2000, dar apropierea era notabilă.

La fel ca luptătoarele din Glow, noi eram un grup de femei creative și briliante, care intraseră într-un domeniu condus de bărbați. Noi ne antrenam împreună regulat și am dezvoltat o apropriere de surori, dar și animozitatea specifică. Ne-am chinuit să definim granița dintre emancipare și exploatare în munca noastră și nu sunt sigură dacă am reușit vreodată. Unele dintre noi am mai învățat că, în general, cocaina ruinează vieți.

Am rămas prietenă sau cel puțin am păstrat legătura cu multe dintre fostele luptătoare cu perne. Eu le iubesc și le prețuiesc la fel cum fac veteranii de război, așa că le-am contactat să văd dacă și ele se bucură sau se chinuie de amintirile induse de serialul Glow.

„Mi-a adus aminte de cum eram", a spus Polly Esther (care încă folosește mai tot timpul numele ei de scenă). Ea a trecut prin toate cele zece episoade într-o zi. „Au fost momente bune, conflicte și multă dramă între noi. Dar eram o familie."

Artistele cunoscute anterior drept Sally Spitfire, Mickey Dismantle și Trashley au exprimat sentimente similare pentru serialul Glow. Toate am fost entuziasmate să vedem serialul despre un grup de femei diferite și legăturile create, pentru că e un aspect rar întâlnit în divertisment, dar un lucru pe care noi l-am trăit pe bune.

„Un lucru care m-a impresionat la distribuția din serialul Glow e faptul că s-au chinuit să adune femei diferite, nu doar rasial sau cultural, dar diferite conformații, vârste și origini", mi-a spus Sally, care era cunoscută drept Kat Armstrong.

„Este evident că ăsta e un grup de femei care nu s-ar fi legat altfel și totuși au găsit acest aspect comun care le-a adus împreună. Ăsta e unul dintre lucrurile care îmi plăcea la LLP. Când mă gândesc la primul nostru spectacol live, aveam o fată persană, câteva gagici punk rock, o Sarah Bellum tocilară și o fată pin-up. Da, ăstea erau personajele noastre, dar multe dintre noi nu ne-am fi cunoscut în altă circumstanță."

„Mereu mă emoționez când mă uit la emisiuni care prezintă femeile mai mult decât în aparențe", a spus Mickey, cunoscută și ca Amanda Buckiewicz. „Erau femei uscate, femei plinuțe, feministe și băiețoase, tinere sau mai mature, dar toate aveau o atitudine puternică. Și erau amuzante! Și complexe! Din păcate, e atât de rar, încât îmi încălzește sufletul să văd așa ceva. Pentru că așa e în viața reală."

„Mi-a adus aminte de toate relațiile și prieteniile", a spus Ashley „Trashley" Shortall. „Are un vibe de oameni de rând cu tărie de caracter, cu care am relaționat."

Un alt lucru care aparent ne-a atins pe toate într-un fel, a fost cum personajele astea făceau schimbări autentice în viețile lor, ca rezultat al obiectivelor în aparență ridicole. Când eram mică am fost tachinată brutal pentru că eram deșteaptă și ciudată (mai târziu am fost diagnosticată cu autism) și când am fost aclamată ca supra-zeloasa Sarah Bellum, asta m-a ajutat să mă împac cu partea mea mai tocilară, lucru care nici măcar nu știam că trebuie să-l fac.

Pentru Shortall, care s-a identificat cu personajul din Glow, Machu Picchu și frica ei de public, personalitatea ei de luptătoare cu perne a ajutat-o să iasă din cochilie.

Darkness Before Dawn: A Fighter's Road to Recovery

Când Liberty Bell i-a ținut morală cum asta era prima oară când corpul ei îi aparținea, nu al soțului sau al iubitului sau copilului, „chiar a rezonat cu mine", a spus Buckiewicz. „Eu am fost atrasă de LLP pentru că am crescut în suburbie, unde luptele erau descurajate. Fii drăguță, bună și tăcută, corect? Dar în LLP, mi s-a oferit oportunitatea să fiu dură, urâtă, să lupt, să înjur și să țip, iar lumea să mă urască public. A fost grozav."

Polly Esther, care a fost prima persoană care s-a înscris la LLP, a spus că viața ei s-a schimbat când proprietara Stacey Case a sunat-o s-o întrebe dacă nu vrea să se alăture ligii și dacă voia să includă și dantura strâmbă în personajul ei. „Toată viața mea am fost hărțuită, am fost fata urâtă, iar când persoana asta mi-a spus că dinții mei arată grozav și să ne folosim de asta ca să ne distrăm", asta m-a eliberat atât de mult. Eu am renunțat la complexe și m-am distrat pe cinste."

După o viață de lucrat în industria de servicii, personajul lui Polly de chelneriță furioasă, i-a oferit un job unde în sfârșit putea să le spună oamenilor să se ducă dracului. Ăsta e un lucru de care îi este dor.

Asta nu înseamnă că Liga de Luptătoare cu Perne era perfectă. Pe cât de mult ne-a prins melancolia vremurilor apuse indusă de serialul Glow, ne-a forțat și să reflectăm la aspectele mai grele ca luptătoare profesioniste cu perna. „Au existat câteva dăți când urmăream și eram complet scârbită, dar mi-am dat seama că era similară cu un sentiment pe care l-am trăit și în vremea LLP", a spus Armstrong.

Secvența cu luptătoarele care sunt hărțuite la spectacolul de debut a scos la suprafață niște experiențe îngropate de Buckiewicz. „Țin minte la un meci, nu știu cine lupta, dar un tip a strigat: „Arată-ne țâțele!" Toate ne-am uitat la el indignate, iar eu m-am dus furioasă la el și i-am arătat spre șapca mea de baseball și i-am zis vreo două. Cred că i-am zis să ne-arate scula lui mai întâi. El s-a așezat la loc și nu a mai zis nimic după, chiar am primit și o scrisoare de la el, în care își cerea scuze și că îl luase valul, dar el iubește și respectă femeile. Aha."

Dar cum subliniază și Armstrong, chiar și că suntem în stare să dezbatem ce a fost în regulă și ce nu a fost în vremea ligii, e un pas înainte. E un dialog de care nu eram capabile când eram în ligă și un nivel de nuanțe pe care nu și l-au permis nici femeile originale din Glow. „Cred că în anii '80 când adevăratele femei din Glow au apărut, erau foarte entuziasmată sau dezgustată, nu era cale de mijloc. Cel puțin în ultimii treizeci, chiar patruzeci de ani, poți fi mai conștientă și să spui: Oare erau exploatate? Probabil, într-o anumită măsură. Oare femeile alea voiau să facă asta? Probabil. A fost ceva ce le-a emancipat? Probabil. Poate fi toate lucrurile astea."