FYI.

This story is over 5 years old.

Sănătate

Dacă bei alcool ca să te calmezi, s-ar putea să-ți agravezi anxietatea

Există mai multe motive pentru care alcoolul agravează anxietatea, iar unul dintre ele e somnul.
Tipă care bea un pahar de vin
Fotografie de Alfonso Scarpa/Unsplash  

Când John McGeary ține ședințe de terapie pentru anxietate la Centrul Medical Veteran Affairs din Providence, Rhode Island, desenează de multe ori un grafic pe tablă. Acesta face o linie diagonală care se întinde în sus și reprezintă un nivel crescut de anxietate. Pe la jumătate, lângă eticheta „alcool”, linia coboară spre baza graficului, ceea ce arată cum ne liniștește alcoolul gândurile anxioase.

Publicitate

McGeary, un psiholog care studiază dependențele la Universitatea Brown, trasează apoi tiparul – de la vârf până la baza graficului, din nou și din nou, până se creează un triunghi haotic, ca un ciclu haotic de dependență care leagă alcoolul de anxietate. E o metaforă care rezonează cu mulți dintre pacienții lui. „Toți îmi spun că fix acesta e motivul pentru care beau.”

Multe persoane realizează, până la urmă, că, deși câteva pahare ajută, pe moment, la reducerea anxietății, ele pot crea și un fel de ecou – adică cresc starea de anxietate în zilele următoare. După cum spune George Koob, directorul Institutului Național al Consumului excesiv de Alcool și Alcoolism, „nu există activitate în creier pentru care să nu plătești cu ceva; totul se compensează”.

Totuși, merită menționat că acest efect nu e valabil pentru toată lumea: Anxietatea nu se numără printre principalele efecte secundare asociate cu o noapte de consum excesiv de alcool. În cadrul unui studiu care analizează simptomele de mahmureală pe o mie de studenți olandezi, anxietatea e la capătul listei, pomenită de numai șapte procente dintre băutori. Cel mai răspândit efect secundar a fost oboseala, fiind raportată de aproape toți studenții.

Dar la persoanele predispuse la anxietate, există mai multe motive pentru care apare acest tipar de dependență, iar oboseala e unul dintre ele. De exemplu, consumul excesiv de alcool întrerupe tiparele normale de somn și te epuizează, iar un creier privat de somn poate fi invadat de anxietate și gânduri negative. Chiar dacă adormi din prima parte a nopții, calitatea somnului e mult mai scăzută. Alcoolul afectează și un hormon din rinichi și corpul tău elimină mai multă apă, așa că e posibil să te trezești ca să mergi la baie și să te deshidratezi puternic.

Publicitate

Pe lângă faptul că are întreruperi, somnul nu e nici atât de profund ca atunci când ești treaz. Alcoolul îți afectează tiparele normale de somn, scurtând fiecare etapă, a zis Nasir Naqvi, psihiatru la Universitatea Columbia. În prima jumătate a nopții, alcoolul suprimă somnul REM care e important pentru formarea amintirilor. Pe măsură ce efectele alcoolului dispar, corpul petrece mai puțin timp în etapele cele mai profunde de somn și se trezește mai obosit a doua zi.

Creierul e agitat dacă ai băut mult cu o zi înainte, a zis Naqvi. În special cortexul prefrontal, care e responsabil de stoparea gândurilor anxioase, e sensibil la odihna de proastă calitate, a zis McGeary. Asta înseamnă că alcoolul poate exacerba anxietatea pentru persoanele care sunt deja predispuse la aceste simptome.

Mai mult, schimbările din tiparele de somn pot avea efect mai multe săptămâni, ceea ce înseamnă că somnul va fi mai prost o vreme, chiar dacă nu mai bei. Pentru persoanele care au probleme cu consumul de alcool, cea mai mare problemă e să depășească insomnia fără să recurgă la alcool. În cazul alcoolicilor, sevrajul le poate induce anxietate prin alterarea sistemului chimic din creier care te menține calm.

Dacă iei în exces ceva care suprimă activitatea creierului, sistemele vor încerca să te întoarcă înapoi la o stare funcțională, a zis Koob. Un creier care e inundat cu alcool în mod repetat va produce mai puțini receptori ai neurotransmițătorului numit acid gamma-aminobutiric sau GABA, care încetinește activitatea neuronală.

La mult timp după ce corpul a procesat alcoolul, sistemul tău nervos încă operează cu mai puțini receptori GABA. „Sistemul care încearcă să compenseze e încă acolo și durează ceva până revine la normal.” Un creier cu deficiență de receptori GABA e mai predispus la gânduri anxioase, a zis Koob.

Din cauza acestei situații, multe persoane sunt de acord cu Johnny Cash, care spunea că singurul medicament pentru mahmureală e un alt pahar de băutură. Poate că această strategie funcționează pe termen scurt, dar nu rezolvă problema și îți agravează anxietatea pe termen lung.

Articolul a apărut inițial în VICE US.