Tipa care a încercat să-și ajute orașul după ce doi prieteni s-au sinucis

La finalul lui 2016, orașul Kaitaia din nordul Noii Zeelande, cu o populație de 5 000 de oameni – tocmai avusese parte de pierderea a șase tineri care s-au sinucis unul după altul. Liceana Nina Griffiths era una dintre persoanele care au ținut doliul. Printre cei care și-au luat viața era și o prietenă apropiată care făcea parte din grupul de sprijin la care mergea și ea. „Suntem o comunitate mică, așa că asta atinge pe toată lumea”, spune Griffiths. „Toată lumea cunoaște pe toată lumea.”

După sinucideri, Griffiths și alți adolescenți s-au lovit de tot felul de obstacole când au încercat să vorbească despre asta. Au aplicat pentru fonduri necesare programului de sprijin și au fost refuzați. Până și camerele unde se întâlneau au fost închise. Îngrijorate că discuțiile ar fi putut să ducă la imitarea gestului radical, liceele din oraș nu au vrut să abordeze subiectul. „Ne simțeam ca și cum am dat rateu”, spune Griffiths. „M-am simțit foarte frustrată.”

Griffiths a decis că adolescenții aveau nevoie să ia problema în propriile mâini. A organizat o serie de întâlniri cu comunitatea și a început să facă campanie pentru atragerea atenției comunității asupra morților. „Mereu ni se spune când suntem copii, că acești oameni, adulții, știu ei mai bine”, spune ea. „Și înțeleg că în unele situații asta s-ar putea să fie adevărat, dar ce am început să realizez a fost că noi ne-am înțeles mai bine durerea decât au făcut-o ei.”

Rata sinuciderilor adolescentine din Noua Zeelandă este șocantă – cea mai ridicată din lumea dezvoltată. Conform unui raport din 2017 de la UNICEF, rata sinuciderilor în rândul adolescenților cu vârstele cuprinse între 15 și 19 ani este de 15,6 la 100 000 de oameni – de două ori mai mare ca în SUA și aproape de patru ori mai mare ca în Marea Britanie. Rata sinuciderilor se datorează în parte moștenirii colonizării: marginalizării, distrugerii comunității și a ratei ridicate de persoane indigene trimise la închisoare. Conform informațiilor din 2018, rata sinuciderilor printre bărbații Maori indiferent de vârstă era de 1,7 ori mai mare decât cea a celor non-Maori.

În nordul Noii Zeelande, unde locuiește Griffiths, problema este și mai acută. Ratele ridicate de sărăcie și consumul de droguri l-au determinat pe Ricky Houghton, un binecunoscut activist și filantropist, să ceară guvernului să declare stare de urgență în regiune anul trecut. „Trebuie să înțelegeți adevarata privare socială și economică a acestei comunități”, a spus Houghton pentru TVNZ atunci. „Până la 85 la sută dintre oameni sunt șomeri, 37 la sută sunt părinți singuri și venitul mediu este de 21 000 de dolari (aproximativ 14 000 de dolari americani).”

Totuși, spune Griffiths, „Northland este cel mai bun loc din lume. Nu mai există un asemenea loc nicăieri.” Northland, regiunea cea mai puțin urbanizată din Noua Zeelandă, este cunoscută ca „Nordul fără Iarnă” pentru climatul său cald și subtropical.

Griffiths spune că a dat de problema depresiei și ideația suicidului când avea 12 sau 13 ani. Școala generală la care învăța, Pamapuria, a fost pe prima pagină a ziarelor după ce un profesor a recunoscut că a abuzat mai mulți copii din grija lui. Unul dintre prietenii lui Griffiths a recunoscut că a fost și el una dintre victime și i-a spus cât de singur s-a simțit în procesul formal de depunere a plângerii și în consiliere. A făcut-o să realizeze că mulți tineri au avut parte de experți și profesioniști mult prea goi, de neîncredere și distanți care lucrează în domeniul sănătății mintale. „Oamenii aveau nevoie de cineva cu care să vorbească, iar noi o putem face altfel cu cei de vârsta noastră”, spune ea.

Pentru adolescenții care trăiesc în nord, statisticile ar putea fi încadrate în sentimentul de neputință. „Una dintre problemele pe care le avem ca rangatahi (tineri Maori) este opțiunea foarte foarte limitată de a ne termina studiile”, spune Griffiths tinerilor din Northland. „Cumva înseamnă că cei care sunt sunt lăsați în urmă și nu au oportunitatea să-și continue studiile sunt abandonați. Oamenii se deprimă, prietenii lor pleacă.

„Oportunitățile cresc”, a continuat ea, dar „trebuie să oferim tinerilor acest sentiment de putere – avem atâția tineri capabili cărora nu li s-a spus niciodată că pot reuși.”

Până la finalul lui 2016, campania publică a lui Griffiths s-a dovedit a fi un succes. A câștigat 10 000 de dolari pentru finanțarea centrului pentru tineri, a extins programul de sprijin și a adus discuția despre suicidul adolescentin înapoi în atenția publicului. A câștigat premiul Hits People’s Choice Award pentru Neozeelandezul anului în 2016. Cel mai promițător, rata sinuciderilor din Northland a scăzut cu 25 la sută, de la 28 de victime în 2015 la 21 în 2016. Griffiths a spus că numărul tot i se pare prea ridicat.

Campania a oferit de asemenea tinerilor o șansă să vorbească despre problemele care le afecta comunitatea cel mai mult. „Este vorba depre a spune că vocea ta contează, că ai ceva de spus – și dacă vocea ta merită ceva atunci și tu meriți”, spune Griffiths.

Anul acesta Griffiths s-a mutat în sudul capitalei, Wellington, unde studiază Maoritanga (studii Maori) despre practicile culturale. Încă speră să se mute înapoi acasă cândva. Pentru moment, a luat o pauză de la implicarea directă în grupul de sprijin din Northland ca să aibă grijă de ea. Dar în Northland, conversația continuă. Griffiths spune că a avut o loc o conștientizare în masă în cadrul comunității, a grupurilor de sprijin și în discuții. Mai spune că nu se va opri să discute despre prevenția sinuciderii.

„Puterea mea este de a comunica lucruri”, spune ea râzând. „Am o gură mare, așadar, de ce să nu o folosesc?”

Articolul a apărut inițial pe VICE US.