FYI.

This story is over 5 years old.

Muzică

Cele mai penibile lucruri pe care le-au făcut punkiștii

Ce e mai rău? Să lucrezi la antidrog sau ca agent imobiliar?
doi punkisti
Imagini via autorul articolului

La două zile după ce am împlinit treisprezece ani mi-am tuns părul. Era o perioadă ciudată, punctată de masturbare cronică și furie care mă consuma… cam în toate. Orașul meu. Părinții. Temele. Fasciștii. Furia era constantă și diformă. Aveam tendința să urlu de nervi sau să devin agresiv. Într-o zi mi-am vărsat frustrarea înjurând un coleg nevinovat, în a doua am aruncat cu pietre în supermarket-ul din spatele școliii. Cu ocazia aia toată furia hormonală s-a îndreptat spre căpățâna mea.

Publicitate

Descoperisem recent muzica punk și eram disperat să adopt un stil asemenea non-conformiștilor. Încuiat în baia familiei mi-am ras capul cu niște lame ieftine. Rezultatul a fost un asimetric Devilock. Freza era așa prost făcută încât nu numai că nu era egală, dar accidental m-am și ciumpăvit. (Lăsând la o parte toate aspectele frizurilor punk DIY (Do It Yourself), sunt niște lucruri pe care trebuie musai să le lași profesioniștilor.) Totuși, eram extrem de mândru de noul meu look. Când m-a văzut bunică-mea, a început să plângă – să fiu sincer a fost mai mult sau mai puțin efectul pe care îl căutam.

La treisprezece ani, freza mea ținea locul personalității. Îmi doream ca oamenii care îmi văd freza să-și da seama imediat că eram o persoană cu care să nu te pui: un individ care avea opinii aprige la adresa guvernul despotic și calităților sedative ale religiei organizate. Eram un enervant care-și desena pentagrame pe mapa Five-Star și care a încercat o dată și să se dea cu skateboardul. De aia m-a surprins când am fost întrebat dacă vreau să lucrez la antidrog.

Un prieten al părinților mei acceptase un job ca șef la unitatea din Ontario a Tabacco Enforcement. O parte din misiunea unității era să încerce să stopeze vânzarea de țigări minorilor cu amenzi scumpe pentru magazinele care o făceau. Așadar, Tobacco Enforcement urmărea mai mulți minori care încercau să cumpere țigări de la magazinele de cartier. Aparent freza mea cea nouă mă făcea să par mai matur decât cei de vârsta mea și, dacă voiam un job, cei de la Tobacco Enforcement mi l-ar fi oferit.

Publicitate

Eram destul de copleșit. Asta se întâmpla cu ani înainte să citesc și să încep să-l citez pe Orwell, dar chiar și ideea de a-mi pârî amicii îmi părea destul de jegoasă. Totuși jobul plătea zece dolari pe oră (plus decontarea cinei de șapte dolari). Era exact cu zece dolari pe oră mai mult decât fusesem plătit toată viața mea. După ce m-am gândit mai bine, am decis că pentru zece dolari pot să renunț la valorile mele. Am trecut de la punker la pârâcios în aproximativ două săptămâni. Am câștigat în total de 300 de dolari și am folosit banii să-mi cumpăr un N64.

Jobul ăsta a fost cel mai puțin punk lucru pe care l-am făcut vreodată. E destul de nașpa, sigur, dar eram sigur că aș putea și mai rău. De asta mi-am petrecut ultimele luni întrebând mai mulți punkeri care este lucrul mai puțin punk făcut vreodată de ei. Le poți citi răspunsurile mai jos:

1540998819312-IMG_20181025_201635_729

Fii atent la orice s-a zis pe forumurile PunkNews. – Frank Turner

1540998841944-IMG_20181025_195610_529

Cel mai puțin punk lucru pe care l-am făcut vreodată a fost să-mi deschid un cont Money Market. Acțiuni Blue Chips. Fonduri Comune. Sunt o modalitate foarte sigură și de încredere ca să-ți crești profitul pe termen lung. – Benji Madden/ Good Charlotte

1540998870007-IMG_20181025_202047_184

Că am acceptat să fac interviul ăsta. – Dave Hause

1540998886158-IMG_20181025_203628_451

Am decis de bună voie să nu facem un album de punk rock de data asta. Am vrut să vedem ce s-a întâmplat. Și am petrecut toată ziua ascultând Steely Dan. – Bad Cop / Bad Cop

1540998912685-IMG_20181025_202710_021

Sunt foarte ne-punk. Dar mi-am plătit turneul lucrând ca agent imobiliar. Când eram copil am luat lecții de dans, dar nu am ajuns să fiu îndeajuns de bun la asta. – Drew Thomson/Single Mothers

Publicitate

Îmi place să mă uit la serialul Nashville și să compar personajele cu artiștii country de la radio. – Pkew Pkew Pkew

1540998960245-IMG_20181025_200935_764

Am împlinit treizeci de ani, am făcut gemeni și am cumpărat o casă în aceeași săptămână, pe bune.—Larry and His Flask

1540998976192-IMG_20181025_201826_642

Poartă un costum de baie Hello Kitty. Într-un jacuzzi în timp ce halești morcovi. Sau poartă tricourile cu formația ta. Cu versurile pe spate. În ziua în care am lansat albumul. —The Dirty Nil

1540998997951-IMG_20181025_202338_952

Cel mai puțin punk lucru făcut de mine a fost să-l joc pe Tom Collins în reprezentația RENT a liceului. – Evan James Redsky

Acest articol a apărut inițial pe VICE CA.