Cum să bei alcool fără să arăți ca un român de 60 de ani la 40

„Odată s-a iscat sfadă dacă moldovenii sau valahii sunt cei mai mari bețivi. Campionii, duși pe podul de la Focșani, care e hotarul între Moldova și Valahia (in pontem Fokczaniensem qui limes est) s-au luptat atâta golind cu rândul paharele, până ce valahul a murit înecat cu băutură (donec Valachus nimia vini copia suffocatus afflaret spiritum ). Drept plată pentru izbânda lui moldoveanul a fost dăruit de domnul sau cu titlul de boier (nobilitate donatus fuit)."

(Cantemir, Descriptio Moldaviae, cap. XVII , De Moldavorum moribus/Despre năravurile moldovenilor)
—–
Acum, că am aflat și care e originea boierilor, iată, se tot râde de Mihai Tudose, de domnul acela cu cearcăne care și-a plagiat lucrarea de doctorat de la academia SRI, de buhăiala matinală a nefericitului înainte de primele întăritoare, moment în care încheietura și degetele nu prea răspund la comenzi când ai un pix în mână și trebuie să semnezi hârtii, uneori chiar sub ochii camerelor, la fel de sticloși ca ai tăi.

Nu e nimic de râs acolo, omul suferă probabil de mahmureală metafizică și pare a ignora niște tehnici elementare ale băutului. Eu- nu. Copilăria mea e dominată de decorul în care tata și bunicul zăceau în curte, în satul nostru din Bărăgan, bând vin direct din găleată, din care scoteau și turnau cu ibricul. Bunicul era țârcovnic, bătea toaca la biserică, prieten cu milițianul și veterinarul din sat, și, desigur, cu popa, toți bând împreună.

În cultura alcoolului din care am ieșit și eu și Mihai Tudose, tata mi-a dat câteva sfaturi foarte prețioase, unele confuze, dar unul extrem de solid și de urmat în viață pentru a nu suferi de mahmureală metafizică: într-un maraton de machit, niciodată să nu bei băuturi mai slabe după ce-ai tras înainte orori mai tari. Orice amestec poate fi neutralizat dacă se merge crescendo în tărie.

E mare știință și disciplină aici.

Băutul autentic este un ascetism și mulți par a ignora asta. Ei vin mai degrabă din categoria hoțească din care făcea parte popa satului. Părintele, vecinul nostru, nu doar că bea orice, dar chiar turna zahăr în vin.

Copil fiind, l-am văzut odată luând în primire niște saci cu zahăr de la un țăran, scuzându-se că are nevoie urgent pentru miere și țuică. La întrebarea mea de ce varsă saci de zahăr în miere și în butoaiele cu vin și țuică, popa m-a privit mirat și mi-a spus, surprins dar răbdător:

— Ca să iasă mai multă, băiețică.

Părintele suferea, așadar, des de mahmureală metafizică. Cam asta despre viața sănătoasă de la țară și tehnicile de băut de la noi.

Păcat că Tudose nu creează când e lovit de asta. S-a pus întotdeauna întrebarea în ce măsură alcoolul ajută la creație. Într-un interviu recent, regizorul danez de cinema Lars Von Trier, provocatorul acela care face filme extrem de controversate, unele chiar la limita pornografiei, și care de la o vreme nu mai e bine văzut în marile festivaluri, precum Cannes, din pricina unor remarci de o ambiguitate extremă privind nazismul și antisemitismul, Lars Von Trier așadar a spus că el trece în ultima vreme printr-o severă cură de dezalcoolizare, că este acum total treaz și sobru, dar că, iată, rezultatul e că nu mai poate crea.

„Nu știu dacă am să mai pot să turnez filme…", a anunțat el, spre dezolarea fanilor.

Desigur, știm cu toții cum în mitul creatorului, alcoolul și drogurile au un statut aparte. Hemingway sau Kingsley Amis nu pot fi despărțiți de alcool. Thomas De Quincey și-a descris transele și prăbușirile în serie în Confesiunile unui mâncător de opiu, iar Baudelaire și toată generația lui ar fi scris poate altfel fără absint, opiu și hașiș.

La fel, se poate pune întrebarea dacă ar mai fi existat rock-ul și întreaga mișcare de eliberare culturală, politică și sexuală hippy fără excesele stimulentelor de tot felul? Cine ar asculta azi un disc al lui Jimmy Hendrix sau Rolling Stones cu muzică compusă de aceștia fără a fi fost sub influența alcoolului sau heroinei?

Huxley, Burroughs, William Golding. Rimbaud… Baudelaire cu Une Saison en Enfer. Clapton: Cocaine, Velvet Underground: Heroin, Rolling Stones: Brown Sugar, Hendrix: Purple Haze, the „Doors of Perception" Huxley… Magic Bus: The Who.

Putem continua la infinit recitarea numelor și exemplelor de artiști distruși de excesele paradisurilor artificiale și pe care nu ți-i poți închipui îmbătrâniți dincolo de imaginea mitică a tinereții excesive, exuberante și creatoare.

In cazul unora, deveniți legende totale, e imposibil să-i vezi îmbătrâniți placid. Cum ar fi fost un Jim Morrison abstinent și gras și chel?

Presiunea e mare, iar mitul unuia precum Bukowski – omniprezent. A fost o vreme în care starurile rock distrugeau foarte conștiincios camerele de hotel în care stăteau, plătind desigur după aceea pentru oglinzile sparte și televizoarele aruncate pe fereastră.

Poți așadar fi creator fără să recurgi la stimulente? Dacă am lua exemplul lui Kafka, da. Kafka e un contra-exemplu perfect. Conștiincios, trăind cu părinții, lucrând la o companie de asigurări, n-a avut decât o singură iubire în viața lui, ba chiar și aceea nefericită.

Însă, desigur, nu vor lipsi cei care vor declara că și Kafka, prin ascetismul său, era excesiv în cealaltă direcție. Așa încât, chestiunea excesului necesar creatorilor rămâne deschisă.

Pentru cei care vor să se dedice, însă, aș traduce cu plăcere minunatul manual al lui Kingsley Amis Everyday Drinking. Puține cărți îi pot fi mai utile omului pe planetă. Kinglsey (tatăl lui Martin Amis), autorul lui Lucky Jim și al New Maps of Hell, primul studiu serios despre literatura SF, a produs, pe lângă un fiu mare scriitor (Martin) acest minunat manual de supraviețuire.

Kingsley Amis e cel care ne-a învățat că băutul autentic e o asceză, precum sexul pentru marchizul de Sade și care ne-a spus: -- „Mai scutiți-ne cu cifrele culpabilizatoare despre morți premature, cariere încheiate și familii distruse; adevărul e că fără alcool societatea noastră s-ar prăbuși din prea mult stres intern."

Totul este acolo pentru machitorul autentic. Nu e o carte pentru amatori. Afli acolo totul, de la munca cotidiană, la schedule de viață, diete de urmat, cele mai fantastice și eficace leacuri naturale împotriva mahmurelii, rețete extraordinare de cocktailuri magice, ba chiar și un capitol special despre " mahmureala metafizică" de care vorbeam.

Kingsley Amis, Everyday Drinking… un manual de supraviețuire neglijat de prea mulți, scris de un om de pus pe același piedestal cu Dalai Lama.