Ce-am învățat despre chiriile din Cluj, după ce mi s-au cerut 600 de euro pe lună în loc de 350

În mod evident, cea mai proastă perioadă din an în care să-ți cauți chirie în Cluj (sau în orice alt oraș studențesc) este toamna sau sfârșitul anului. Valul de studenți care încep acum facultatea își caută disperați o chirie rezonabilă. Rezonabil este un cuvânt pretențios pentru scorurile din Cluj Napoca, pentru că, vrei nu vrei, ajungi la compromisuri. În continuare orașul ăsta are cele mai scumpe chirii din România, peste București, iar prețurile cresc de la an la an.

Îți dai seama că nu a fost alegerea mea să mă apuc să-mi caut chirie fix la sfârșitul lunii octombrie. Proprietarul apartamentului în care am stat de doi ani și-a dat seama cât de mult au crescut prețurile între timp. Astfel, un apartament de două camere decomandat, bloc nou, complet utilat și situat la vreo 15-20 de minute de mers pe jos până-n centru a crescut de la 350 de euro pe lună la 600. Da, în doi ani a ajuns aproape dublu. M-a bufnit râsul când ne-a trântit bomba, apoi m-am uitat pe net la prețuri și am văzut că omul nu exagerează. Asta e, nu pot să judec un om care știe că-și poate dubla veniturile, așa că am început să caut chirie.

În timp ce scriu aceste rânduri, sunt în plin proces de mutat. Am găsit, cu chiu cu vai, un pic mai scump și un pic mai departe. Mai jos, te las cu tot ce am învățat din această experiență pe care sper să nu o mai repet prea curând. Poate că tu stai comod cu chiria ta care nu s-a mai schimbat de cinci ani și crezi că scapi sau poate că n-ai nicio treabă cu Clujul, dar cu ceva tot cred că o să te alegi.

E de la sine înțeles faptul că nu ai șanse să găsești anunțuri puse de proprietari și ești la cheremul agențiilor. Pe Olx sunt exclusiv anunțuri postate de agenții, iar grupurile de pe Facebook au mai mulți agenți decât oameni care-și caută chirie. Acum doi ani, când am căutat ultima dată chirie în Cluj, oamenii parcă își dădeau mai mult interesul să te aburească, să-ți vorbească despre un apartament sau să îți spună: „Hei, nu cred că proprietarul acceptă x și y, dar avem și alte oferte și facem să găsim ceva pe placul vostru".

În schimb, acum, majoritatea te expediază urgent. Eu și prietenul meu suntem amândoi angajați, căutăm pe termen lung și avem un minimum de pretenții, gen două camere, să fie utilat cu strictul necesar, să nu arate ca odaia bunicii, să accepte animale de companie și, poate, un loc de parcare. Pentru că e plin de studenți, agenții nu prea au chef să te plimbe pe tine, om serios, să-ți găsești ceea ce cauți, pentru că au oameni care merg pe principiul „l-am văzut, l-am luat". E ca la taximetriști, de ce să te duc pe tine la mama dracului pe 20 de lei, când pot plimba mai aproape câțiva întârzâiați pe aceeași bani.

Am găsit la un moment dat un apartament pe aceeași stradă pe care am stat până acum, tot 350 de euro, numai că blocul era mai vechi și condițiile un pic sub ce am avut în aceeași bani. Am sunat la agentul vieții și discuția a sunat cam așa:

Da, rușine mie că am sunat pentru un anunț publicat în aceeași zi. Mi-a închis telefonul în nas. Alți agenți te duc la apartament, te conving să-l iei și îți promit că te sună mai târziu, după ce discută cu proprietarul. Apoi nu mai auzi niciodată de ei și nici nu-ți răspund la telefon. Înțeleg că sunt și alții care văd apartamentul și e foarte posibil să-l fi dat între timp, dar mi se pare de bun simț să anunți omul că a picat. Cu alt agent am stabilit o întâlnire pentru un apartament și pur și simplu nu a mai venit. Nici nu a mai răspuns vreodată la telefon.

Proprietarii fug de animale ca de dracul, iar mulți agenți nici nu vor să te asculte. Noi avem pisici și am evitat apartamentele cu canapele de piele, pentru că e singura chestie pe care ar putea s-o strice. Am sunat pentru un anunț, agentul mi-a spus că apartamentul e dat, dar mai are oferte și să-i spun ce m-ar interesa. M-a expediat cum am specificat cuvântul „animal", înainte să-i zic că plătim pentru orice bubă făcută, chiar dacă n-o să fie cazul. Mi-a spus „99% din proprietari nu acceptă animale, nu o să găsiți nimic". Spoiler: am găsit. Între timp am dat și peste alte anunțuri care aparțineau de aceeași agenție, dar postate de alți agenți. Numărul meu cred că a intrat pe ceva listă neagră a agenției respective, pentru că niciunul din agenții lor nu mi-a mai răspuns la telefon.

După experiența asta, am încercat și să nu spun nimic de animale, până nu ajungeam să vedem apartamentul, dar rezultatul de multe ori e tot ăla, pur și simplu nu te mai sună nimeni și nu ți se mai răspunde la telefon, ori mie nu-mi vine să mint oamenii și să bag pisici în apartament în mod clandestin. Mă rog, de găsit tot am găsit, pentru că am reușit să ne vedem și cu proprietarii la apartament. Agenții îl iau mereu pe „nu" în brațe și am impresia că mulți nici nu știu dacă proprietarul acceptă sau nu animale, pur și simplu presupun. Dacă și tu te regăsești într-o asemenea situație, încearcă să discuți și cu proprietarul, că s-ar putea să fie mai rezonabil decât agentul ăla care nici nu te ascultă când îi spui de garanții pentru stricăciuni.

Situația oricum nu este atât de drastică precum o fac oamenii ăștia să pară. Am vorbit cu o tipă foarte amabilă de la o agenție care nu și-a dat ochii peste cap când a auzit de animale. Am îndrăznit să o țin mai mult la povești și am întrebat-o dacă procentul ăla de 99% e pe bune. A râs și mi-a spus „stai liniștită. E drept, majoritatea nu vor, dar nu e chiar atât de grav. Facem să găsim. Și dacă chiar nu găsim un apartament pet friendly, vă punem în legătură cu proprietarii și pe cineva tot convingem". Și a avut dreptate, că prin ea am găsit apartament fix a doua zi după discuție.

Și acum ajung și la cea mai importantă întrebare: îți oferă apartamentele condiții care să justifice prețul? Evident, nu. În Cluj nu găsești condiții peste cele din alte orașe mari, apartamentele sunt tot alea, numai că cu câteva sute de euro în plus. Primul apartament pe care l-am văzut aici, acum doi ani, despre care am mai vorbit și cu altă ocazie, a fost un șoc pentru mine: uşa de la cuptor nu se închidea, geamurile de la vitrine lipseau sau erau sparte, patul avea pete roşiatice și mi-a fost frică să întreb de unde provin. Toaleta m-a dus cu gândul la buda aia infectă din filmul Trainspotting, cada era complet scorojită și mai mult maro decât albă, nu exista apă caldă, pielea de pe canapea era făcută frecăţei şi tapetată cu hârtie de cadouri, ca să nu cadă. Toate astea pentru 250 de euro.

Între timp, cam ăsta e nivelul la care s-a ajuns. Mobilă veche, dulapuri șubrede, icoane, mușama pe masă și covoare de la țară, pentru fabulosul preț de 360 de euro pe lună. Sigur, astea sunt extreme care vin, de obicei, de la proprietari care și-au dat seama că se pot îmbogăți dacă-și închiriază apartamentul. Și de regulă reușesc, pentru că se împarte chiria la doi-trei studenți care se mulțumesc să dea 150 de euro pe o cameră, oricât de praf e ea. În rest, dacă ai un minimum de pretenții, gen să nu stai la periferie și să nu te simți ca la țară când intri în apartament, vei fi nevoit să scoți minimum 400 de euro.

Pe grupurile de chirii din Cluj, tinerii se plâng constant și îi înjură pe agenții care își prezintă ofertele deplasate. Unii vorbesc despre investitori care cumpără apartamente în Cluj ca să le dea în chirie pe sume de 6-700 de euro și insistă că aceștia sunt parte din problemă. Că au sau nu dreptate, habar n-am. Cert e că toți au mirosit potențialul investițiilor în imobiliare și caută să ciupească câte ceva. Mai sus ai un exemplu de cetățean care vrea să-și vândă apartamentul ăla oribil și să nu mai muncească în viața lui.

În concluzie, ce să zic, sfatul meu e să nu-ți cauți chirie în Cluj în perioada asta. Dar, dacă ai același ghinion ca și mine, așteaptă-te la ce-i mai rău, gen agenți sictiriți care te ignoră și condiții de căcat pentru prețuri absurde. De găsit vei găsi ceva ok, la fel cum am făcut-o și noi, dar să nu crezi că va fi ușor.