Melodia rap care te învață cum îți iau banii preoții din România

La Patriarhie e coadă la închinat și cerut izbăvire. Lângă Casa Poporului se ridică o casă mare închinată lui Dumnezeu, dar, mai ales, închinată Bisericii Ortodoxe Române. Iar Biserica are fobie de orice frază în care apare cuvântul „impozit". Este, fără exagerare, o corporație națională puternică, bogată și cu mii de angajați. Mai nou, are și reclame outdoor, cel puțin în Piața Unirii, prin care își promovează subsidiara de travel & turism pentru pelerini.

Am făcut blesteme cu cele mai puternice vrăjitoare din România

Toate astea sunt mai mult știute decât neștiute, dar niciodată parcă nu sunt suficiente pentru a vorbi despre BOR și mecanismele și strategiile prin care se asigură că are un flux de bani constant. De partea civilă, bani dați de credincioși, vorbesc și Nelu și Bordea în melodia „Amin", proaspăt lansat pe YouTube. Pe unul îl știi de când cânta „cine e grăsuța mea?", cu Micutzu, pe al doilea îl știi probabil din emisiunile târzii ale lui Capatos.

Am ascultat melodia asta pe repeat și am scos câteva mesaje și screenshoturi ca să-ți arăt ce poți să înveți din ea despre preoți și biserica din România.

Nu cred că mai e nevoie de nicio prezentare aici. Biserica reușește să facă bani din cam orice chestie în care e implicată. Dacă vrei să fii împărtășit, plătești. Dacă primești cu sfințitul acasă - de cam orice sărbătoare mai importantă, plătești. Dacă vrei să te căsătorești la biserică, să botezi sau să fii înmormântat creștinește, plătești. Nelu și Bordea dau și câteva tarife: nunta e 700 de lei, botezul e 900 de lei și înmormântarea merge pe la 1 600 lei.

Tarifele astea sunt ca-n reclame: cu sugestie de prezentare. Și astea sunt cele mari, unde numeri sumele cu sutele, că se fac o grămadă de bani pe mărunțiș de câteva zeci de lei sau chiar câțiva lei, cum ar fi lumânările, acatistele, crucile și icoanele sfințite sau agheazma.

„Vă uitați ca la ciobani, fiind că sunteți niște oi" mi s-a părut un vers puternic și o frază pe care poți s-o iei cu dublu înțeles. E o jignire, în primă fază, și o poziționare strictă între ăia cu bastonul și șefia și ăia care merg după ei peste tot, habotnicii. Apoi, poți s-o iei ca pe-o trimitere la Iisus, care se credea un păstor pentru oameni, pentru sufletele lor. Oricum, e un vers la care să meditezi nițel, cât te gândești că „vă scap de bani, că-s ochiul dracului".

Clipul „Amin" are doi preoți și două enoriașe sexi, că e până la urmă un pamflet, dar o ironie subtilă e cu numărul de înmatriculare: AMN. Era și o glumă, că toți șefii din BOR își iau numerele DUH, că nu se știe niciodată când trebuie să-și aducă aminte ce fac și pentru cine lucrează. De-aia are și putere versul ăsta: „Când eu nu voiam nimic decât banii pe show." Vezi, e totul despre job. Așa sunt vremurile, nu?

„Credeai că nu ți-i iau [banii]. O să râzi, pupa-mi-ai mâna" e fix despre momentul ăla pe care eu l-am detestat toată viața. Vine preotul și toți pleacă capul, se fac mici, mimează niște smerenie și aruncă spre preot: „sărumâna, părinte." E aproape ca în Mafie, unde șeful are mereu un inel imens pe deget pe care să fii sigur că-l poți pupa, să nu ratezi.

Frazele „vrem bani, nu putem să ne oprim și nu putem să ne săturăm în vecii vecilor. […] O iau pe mă-ta mare în weekend la Izbăveni" pică la fix pe ce ziceam la început, cu agenția de turism pe care Patriarhia o are. Desigur, nu-i nimic ilegal acolo, e o extindere firească a afacerii, mai ales că s-a văzut ce bine merg pelerinajele de când cu Parascheva și Arsenie Boca.

„Încă ridicăm biserici, avem doar 18 000" e poate cel mai frumos vers din toată melodia, dar nu el în sine, ci ce transmite și la ce face referire. BOR, de fiecare dată când spune că n-are suficiente biserici, se raportează matematic la câte sunt (undeva la peste 18 000) și câți locuitori sunt. Firesc, dacă o iei așa, sunt prea puține. Și pe discursul ăsta pot să meargă preoții și patriarhii până în pânzele albe cu ridicarea altora noi, pentru că, nu-i așa?, „vă călcați în picioare pe la toate slujbele".

„Și când vin electorale nu știe cum să voteze / Nu-i nimic, o-nvață popa, ca să nu se mai streseze" e celălalt subiect la care Biserica se pricepe să întoarcă capul. De-aia se și bucură de atâta căldură din partea politicienilor și impozitul e încă un fel de ritual extraterestru.

Clipul și melodia sunt un pamflet, dar ironiile astea din cele câteva minute sunt niște realități ale deceniilor de după Revoluție în România. Cum e și asta: „de impozit nu mi-e frică, să-l plătească babele."