Internet

Persoanele care folosesc emoticoane fac mai mult sex decât tine

Iconițele alea mici cresc intimitatea emoțională.
sex
Imagine de Alice Woods via Flickr

Se pare că obsesia noastră pentru emoji-uri și suprautilizarea lor are un avantaj surprinzător. Un studiu nou arată că persoanele care își presară textele cu emoji au o viață sexuală mai activă și mai împlinită. Cine-ar fi crezut?

Cercetarea a fost publicată de jurnalul PloS ONE pe 15 august și a fost efectuată de membrii Institutului Kinsey de la Universitatea Indiana și de Departamentul de Psihologie din cadrul Colegiului Lake Forest din Chicago.

Publicitate

A descoperit că emoji-urile contribuie la o viață sentimentală reușită. Concluziile au fost trase din două studii separate: unul îi întreba pe participanți dacă folosesc emoticoane și de ce, celălalt le cerea informații despre viața amoroasă, gen cât de des fac sex.

Primul studiu a avut 5327 de participanți din Statele Unite cu vârste între 18 și 94 de ani. Optzeci și șapte de procente dintre participanți s-au identificat ca heterosexuali, zece procente gay sau lesbiene, iar 3,5 ca bisexuali. Majoritatea, 62 de procente, au fost albi. Aproximativ 19% au fost afro-americani, 15% hispanici, 6% asiatici și 2% nativi americani.

Rezultatele primului sondaj au scos la iveală că 38% dintre participanți nu folosesc niciodată emoji-uri. 29 de procente o fac rar, iar 28 de procente le folosesc regulat. Trei procente dintre participanți folosesc cel puțin un emoji în fiecare mesaj, iar 2,5% pun mai mult de unul în fiecare mesaj.

Al doilea studiu a fost un sondaj online pe 275 de adulți și a fost efectuat pentru a extinde descoperirile primului.

În acesta, participanții au avut vârste între 18 și 71 de ani. Dintre ei, 84 de procente s-au identificat drept heterosexuali, 13,5% bisexuali și 3% homosexuali. Din nou, majoritatea participanților au fost albi (73 de procente), 13,5 procente au fost afro-americani, nouă procente hispanici, opt procente asiatici,1,5 procente nativi americani și 0,4 procente arabi, indieni sau din Orientul Mijlociu.

Publicitate

Cercetătorii au examinat cele mai recente întâlniri amoroase ale persoanelor din acest studiu, în funcție de mai mulți factori, printre care frecvența utilizării emoji-urilor sau intimitatea.

În al doilea sondaj, doar trei procente dintre participanți au zis că nu folosesc niciodată emoji-uri când flirtează. Participanții care au spus că folosesc emoji-uri în conversațiile cu potențiali parteneri aveau șanse mai mari să aibă o a doua întâlnire cu aceștia.

Conform rezultatelor ambelor studii, majoritatea persoanelor care folosesc frecvent emoji-uri au mai multe date-uri și o viață sexuală mai activă.

Motivele pentru utilizarea emoji-urilor au fost variate, de la faptul că acestea conferă mesajelor mai multă culoare și personalitate până la faptul că fac mai ușoară exprimarea sentimentelor.

Autorii studiului au scris că „utilizarea de emoji-uri cu potențiali parteneri ajută la menținerea conexiunii după prima întâlnire și la creșterea de interacțiuni romantice sau sexuale”.

Ambele studii au descoperit că utilizarea frecventă de emoji-uri e asociată cu mai mult sex și mai mulți parteneri. Cei care folosesc emoji-uri au șanse mai mari să se sărute și să facă sex cu partenerul sau partenera de la prima întâlnire. Tot ei au șanse mai mari să înceapă o relație cu partenerul respectiv.

În orice caz, cercetarea, care a fost parțial sponsorizată de serviciul de dating Match, n-a rezolvat total misterul relațiilor. Cercetătorii nu au analizat și ce fel de emoji-uri sunt cel mai des folosite sau nuanțele mesajelor.

Publicitate

Autorii au mai multe explicații pentru care utilizarea frecventă de emoji-uri e asociată cu o viață sexuală și romantică înfloritoare.

Au concluzionat că persoanele care folosesc emoticoane ar putea fi mai pricepute la formarea de conexiuni intime și emoționale cu alții. Expresiile non-verbale prin emoji-uri pot îmblânzi un mesaj mai aspru sau pot amplifica unul pozitiv. Simbolurile astea îi ajută pe parteneri să înțeleagă interesul pe care îl au unul pentru celălalt.

Studiul arată că emoji-urile pot fi instrumente eficiente pentru construirea unei legături intime. Merită să adaugi un emoji cu ochii inimioare data viitoare când dai un mesaj pe Tinder.

Articolul a apărut inițial pe VICE ASIA.