Cum a fost la concertul absurd de la Victoriei de care habar n-aveai
Cam tot ce-a putut România de ziua limbii române, într-un singur cadru. Fotografii de Eli Driu. 

FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Cum a fost la concertul absurd de la Victoriei de care habar n-aveai

Piața Victoriei, vineri, ora 13. Nici la țigară n-ai fi ieșit de lene, darămite la un concert ținut în piață.

Sunt câteva zile pe an de care România își aduce aminte cam pe ultima 100 de metri. Așa cred c-a fost treaba și cu ziua limbii române. Cineva s-o fi prins în dimineața zilei de vineri, 31 august, că-i ceva zi importantă. Poate c-a văzut un mesaj pe Facebook, cine știe. Cert e că și-a zis că-i rost de sărbătorit. Așa s-a ajuns la un concert în Piața Victoriei, unul dintre cele mai ciudate pe care le-ai putea vedea.

Publicitate

Concertul a fost organizat cu ocazia „Anului Centenar” de către primărie. A început la ora 13, fix la prânz când chiar nimănui nu-i păsa de festivități. Probabil că nimeni n-ar fi știut nimic, dacă n-ar fi băgat niște muzică și fanfara Jandarmeriei. Asta pe lângă orchestre populare. Cred că jandarmii au intrat la invitați speciali, că-n urmă cu câteva săptămâni altfel „cântau” în piață.

Știu că habar n-aveai de evenimentul ăsta. Sincer, cred că nimeni n-avea. D-aia și până am ajuns la locul cu pricina, fanfara Jandarmeriei și-a terminat recitalul. În rest, marja de spectatori a fost de trei până la 10 oameni, cu tot cu prieteni și rude. Dar Firea a promis voie bună la popor și-a dat încă un festival de să-l ții minte (din cele mai nasoale motive).

Măcar cineva era cu chef.

Cum ziceam că nimeni nu știa de el, s-a prins lumea de această învârteală publică printr-un mesaj al USR București pus pe Facebook. „Ce vedeţi aici este concertul susţinut de Fanfara Jandarmeriei cu ocazia Zilei Limbii Române. […] Vă daţi seama că am plătit cu toţii un eveniment pe care Kafka nici măcar nu ar fi putut să şi-l imagineze”, se arată în mesaj. Mi-a plăcut trimiterea la Kafka, dar cred că mai potrivit era Eugen Ionescu. Așa teatru absurd, în stradă, mai rar să vezi.

Până să îți rostogolești ochii peste fotografiile de la ce-am prins eu din concert, uite însă ceva care nu-i absurd: numărul plângerilor depuse în dosarul violenţelor din 10 august din Piaţa Victoriei a ajuns la 763.

Publicitate