Am întrebat elevi din PSD și PNL de ce fac politică la vârsta la care alții se distrează

Zilele trecute, pe Facebook, am dat de o postare sponsorizată a Clubului Elevilor Liberali (CEL), cu un tânăr dichisit care purta însemnele PNL în spate și o agendă pe care se vedea sigla Partidului Popular European (EPP), familia politică europeană la care e afiliat și PNL-ul, și mi-a sărit țandăra. În trecut, criticasem Liga Elevilor Social-Democrați (LESD) pentru că iau tineri de pe băncile școlii și-i îndoctrinează în spiritul de partid, așa că nu am putut trece cu vederea nici descoperirea acestui club de elevi în tabăra liberalilor.

Nu mi se pare normal să creștem politicieni de la o vârstă la care nici n-au terminat de citit toate operele pentru BAC și să-i spălăm pe creier în interes de partid. Deși trăim într-o țară-n care aleșii propun adesea legi ciudate sau chiar cretine, uneori se mai nimerește și câte una bună, cum ar fi Legea Educației Naționale din 2011, a lui Funeriu. Partea faină cu legea asta e că stipulează independenţa faţă de doctrine politice şi interdicţia activităţilor de natură politică în unităţile de învăţământ. Adică politica n-are ce căuta în școli sau printre elevi, tocmai pentru că tinerii nu sunt suficient de copți la minte și n-au încă discernământul și bagajul de cunoștințe necesar pentru a îmbrățișa o doctrină sau un partid politic.

Ești foarte vulnerabil la vârsta aia. Din cauza entuziasmului specific tinerilor și a viselor mărețe de a schimba ceva, crezi toate poveștile frumoase pe care le vând partidele. Dar, de fapt, înveți numai prostii și neglijezi ce contează cu adevărat la vârsta ta, iar mai târziu ajungi un simplu executant de partid, fără a mai vedea vreo fărâmă din viitorul ăla luminos pe care-l visai în adolescență. Și-n timp ce tu împărțeai pliante în costumul ăla cool plătit din banii părinților, colegul pe care-l credeai închis la minte învăța câte ceva, mai citea o carte, agăța câte o gagică, dovedea câteva beri cu prietenii și acumula fel și fel de experiențe care să-i fie (sau nu) de folos la un moment dat. Pentru că asta-i adolescența în mare parte și cam asta ar trebui să faci când ești tânăr fecior sau domnișoară.

Știu din experiență ce înseamnă să te intereseze viața politică și cât de cool e sentimentul de a fi băgat în seamă de X sau Y, care dețin nu știu ce funcție prin vreo instituție publică și-ți vorbesc respectuos, zâmbind, îmbrăcați la patru ace. Norocul meu a fost că-s idealist și Gică contra. Mi-a plăcut mereu să gândesc critic și să verific informația.

Totuși, ca să nu spui că-s hater și critic organizațiile politice de elevi doar din cauza unor frustrări personale, am încercat să stau de vorbă cu elevi ce activează în principalele partide de pe scena politică românească. Doar doi oameni au răspuns apelului meu, un tip din PNL și o tipă din PSD, iar restul m-au refuzat pe motiv că „cine-s ei să critice locul și oamenii care-i formează?”. Iată ce am învățat de la ei, dar și din propria-mi experiență.

Din dialogul cu cei doi, am descoperit că, într-o astfel de organizație, cel mai repede se învață „respectul” față de superiori și „conduita morală”. Amândoi atacă tabăra adversa pe Facebook, dar intră brusc pe silence când mai marii partidelor din care fac parte gafează. La stăpân dăm din codiță, iar la străini lătrăm nevoie mare, fie că știm sau nu ce-o fi de capul lor. Asta a fost prima impresie.

De asemenea, motivele pentru care au intrat în lumea asta par să fie destul de superficiale. De exemplu, tânărul liberal, Andrei, în vârstă de 16 ani, spune c-a ales PNL pentru că „era fascinat” de candidatul PNL-ist la primăria unei comune din Teleorman. Pare să aibă câteva noțiuni elementare despre curentul liberal, dar recunoaște că nu stăpânește în totalitate domeniul și vrea să mai învețe. Maria, eleva din PSD, în vârstă de 17 ani, s-a alăturat partidului pentru socializare.

„Niște tipi mai mari de la TSD mi-au zis că ar fi fain să mă implic, că sunt multe petreceri cu oameni mișto. M-a atras ideea de socializare și de a cunoaște oameni noi. Ai mei nu prea-s cu politica și clar nu cu PSD-ul, dar n-aveu ce să-mi facă. Le-am explicat că mă duc acolo pentru că e colectivul fain și pot să-mi petrec timpul altfel decât prin cafenele sau baruri.”, își descrie Maria debutul politic.

Despre ideologie a aflat abia apoi, la partid, unde i s-a explicat că PSD are „o doctrină de stânga” și că „e normal ca toți să fim tratați egal”.

Când partidul te cheamă la sprijinirea unei inițiative, la împărțit pliante sau la cules semnături, te duci. În rest, la ședințe, se vorbește despre atragerea unor noi membri, party-uri, grătare și foarte puțin despre cultură politică. Maria povestește foarte mândră că lua parte la elaborarea strategiilor de campanie. Practic, tinerii sunt așezați la o masă și sunt puși să identifice problemele comunității. Apoi, vin cu soluții, atât ei, cât și seniorii. Ideea e să dea bine soluția și să fie foarte wow. Urmează aranjarea în pagină pentru tipărirea ulterioară sub formă de pliant sau afiș. Sunt preluate multe idei catchy din mediul online. În campania din 2016, spre exemplu, era la modă „Fii ca Ion”, iar dacă mâine s-ar da startul unei campanii, probabil am vedea promisiuni care se termină cu „joac-o p-asta”.

Așadar, cam asta înseamnă elaborarea unei strategii: marketing agresiv și glume împrumutate pentru a deveni virale.

Pentru că în majoritatea cazurilor nu te-ai înscris în partid din propriile tale convingeri, te mulțumești cu o plată în natură: pizza, grătare, party-uri la partid. Distracție, prieteni noi și foarte multă socializare. Adică te vinzi destul de ieftin pentru a face munca de jos pentru cei de pe listele partidului.

Mai toți tinerii din organizațiile pentru elevi se laudă că vor să facă politică. Ei zic că se pricep la așa ceva. De exemplu, Andrei spune că e un bun ascultător când vine vorba de problemele oamenilor și vrea să aducă o schimbare. Maria, tânăra PSD-istă, e sigură că știe cum să gestioneze o campanie și că s-ar potrivi mănușă pentru a face politică. E convinsă că ar câștiga în alegeri. Pentru ei, politica pare să însemne doar campanii electorale, adversari politici și gogoși de vândut la votanți, nu să fii util pentru cei pe care-i reprezinți. Iar ca să fii util, trebuie să știi și altceva, să ai o meserie, o specializare. Într-o astfel de organizație, pe lângă că-ți irosești cei mai buni ani din viață servind partidul, riști să ajungi un politician care ar muri de foame dacă ți s-ar interzice să mai ocupi funcții publice.

Nu știu ce te stresează pe tine cel mai mult, dar problema mea cea mare e că nu prea-mi pot pune lacăt la gură. Chiar dacă simpatizez sau nu o formațiune politică, în momentul în care simt că mai marii partidului o iau pe ulei sau freacă luleaua, reacționez. Lucru pe care nu-l prea poți face când ești într-o organizație de tineret. Dacă partidul decide ceva, iar tu nu ești de acord, trebuie să taci din gură. Nimeni nu va avea curaj să le țină piept împreună cu tine. Cei mai mulți membri au cam același ideal în viață: să prindă o funcție publică, în politică. Că-s posturi călduțe și vin la pachet cu outfituri fancy. Ah, da, și poze drăguțe pe Facebook și Instagram.

Ca o comparație între cele două structuri politice, pesediștii le oferă tinerilor toată atenția de care au nevoie și îi spală pe creier foarte bine. Mai mult decât atât, îi promovează treptat în funcții publice la vârste fragede, reușind astfel să închege o reală comunitate. În barca liberalilor reușește cine-i mai cu moț, tineri care reușesc să se mai strecoare pe liste. Restul se bucură de socializare cu membrii de partid și speră că, la un moment dat, le va veni și lor rândul.

Nu mă înțelege greșit, e ok ca tinerii să fie interesați de viața politică și să înțeleagă anumite procese, cum ar fi votul, parcursul unei legi până ajunge la promulgare, atribuțiile instituțiilor publice și așa mai departe. Și cum teoria e stufoasă și destul de plictisitoare fără practică, cea mai bună soluție pentru tineri ar fi să intre-n Consiliul Elevilor și asociațiile independente de elevi. Consiliul e fain datorită procesului electoral elaborat, un adevărat exercițiu democratic, dar cam atât. Totuși, ține minte că structura asta este în esență o minge de ping-pong a Ministerului Educației, iar procesul de reprezentare se cam pierde pe drum.

Poți opta însă pentru asociațiile independente de elevi, ONG-uri, din ce în ce mai prezente în țară. Pe lângă faptul că sunt apolitice și înveți chestii destul de folositoare, precum formularea unei cereri de informații publice, redactarea de comunicate de presă și implicarea în îmbunătățirea procesului educativ prin tot felul de activități și campanii, ai ocazia să schimbi cu adevărat ceva în comunitatea ta și să și cunoști persoane cheie din funcții publice.

Diferența față de viața de partid e că nu pierzi timpul visând la funcții și crezând cu ardoare toate bălăriile pe care ți le zic unii, ci acționezi în interesul comunității tale, înveți câte ceva nou și, cel mai important, înveți să gândești cu capul tău. Iar dacă nici alternativele astea nu-ți fac cu ochiul, recomandarea mea e să stai deoparte de fenomenul politic, cel puțin până îți termini studiile în ciclul preuniversitar. Chiar dacă n-ai chef sau răbdare să te informezi în timpul liber, cu siguranță măcar acele câteva opere ale lui Caragiale te vor face, la un moment dat, să îți ridici niște semne de întrebare înainte de a te arunca cu o adeziune la vreun partid politic, indiferent de numele sau culoarea acestuia.

Numele celor doi elevi au fost schimbate pentru a le proteja identitatea.