Cum îți distrugi viața de unul singur fără să-ți dai seama

Luna trecută, un studiu efectuat de-a lungul a 20 de ani şi publicat în jurnalul de specialitate Health Psychology a arătat că, atunci când oamenii cred că sunt mai puţin activi decât semenii lor, chiar dacă, de fapt, sunt la fel de activi sau chiar mai activi, au şanse mai mari să moară mai devreme. Asta e cea mai recentă concluzie a cercetărilor îndelungate care dau bătăi de cap atât psihologilor, cât şi medicilor: percepţia asupra stării de sănătate influenţează însăşi starea de sănătate.

Percepţiile asupra propriei sănătăţi pot avea efecte imediate. Cadeţii din marină cărora li se spune că sunt slabe şanse să aibă rău de mare au mai puţine şanse să se simtă rău decât cei cărora li se spune că probabil li se va face rău. Alte cercetări sugerează că, dacă crezi c-ai dormit bine peste noapte, chiar dacă nu e adevărat, eşti mai alert şi te concentrezi mai bine.

Percepţia asupra propriei stări de sănătate are şi consecinţe pe termen lung. În cadrul unui alt studiu, oamenii care aveau o atitudine pozitivă faţă de înaintarea în vârstă au trăit cu 7 ani şi jumătate mai mult decât cei care vedeau îmbătrânirea ca pe ceva negativ. Atitudinea faţă de bătrâneţe le-a afectat durata de viaţă mai mult decât tensiunea, masa corporală, nivelul de activitate fizică sau colesterolul. De asemenea, oamenii care se consideră sănătoşi, chiar şi luând în considerare starea de sănătate obiectivă, au şanse mai mari să fie sănătoşi pe termen lung. Dimpotrivă, dacă te consideri bolnav, chiar dacă nu eşti, ai şanse mari să devii bolnav.

Dar de ce? Psiholoaga Ellen Langer de la Harvard pune aceste profeţii auto-împlinite cu privire la sănătate pe seama efectului placebo. Într-unul din studiile sale, a împărţit un grup de menajere în două grupuri. Deşi femeile acestea stăteau în picioare toată ziua, nu considerau că sunt active fizic. Langer a arătat unuia din grupuri câte calorii ardeau făcându-şi meseria în fiecare zi şi le-a spus că nivelul lor de activitate fizică se înscria în cel recomandat pentru o viaţă sănătoasă. Al doilea grup era unul de control şi femeilor nu li s-a zis nimic despre beneficiile potenţiale ale meseriei lor asupra sănătăţii.

O lună mai târziu, primul grup avea o medie de tensiune mai scăzută şi un nivel de greutate mediu mai bun, în timp ce grupul de control nu înregistrase nicio îmbunătăţire. E posibil ca manajerele lui Langer să fi experimentat pur şi simplu efectul Hawthorne, adică schimbarea de comportament a oamenilor atunci când ştiu că sunt priviţi. Poate că femeile din primul grup au început să urce mai des pe scări sau să depună mai mult efort la muncă ştiind că cineva le monitorizează starea de sănătate.

Pe de altă parte, Langer a avansat ipoteza că starea de sănătate a menajerelor s-a modificat datorită efectului placebo: starea lor de sănătate s-a îmbunătăţit deoarece s-au gândit că meseria lor este benefică pentru sănătate. Într-adevăr, cercetătorii au descoperit că tratamentele cu placebo pot induce reacţii fiziologice reale şi de durată, cum ar fi schimbări de puls, tensiune şi rezistenţă la durere.

Efectul placebo ar putea fi explicaţia pentru profeţiile auto-îndeplinite, dar care e explicaţia efectului placebo? Răspunsul simplu e că ne schimbăm comportamentul în funcţie de ceea ce credem. De exemplu, în cadrul unui studiu, oamenii care credeau că bătrâneţea înseamnă singurătate aveau mai multe şanse să se simtă singuri opt ani mai târziu decât cei care nu credeau asta. „Stereotipurile şi aşteptările legate de singurătate au fost asociate cu experimentarea singurătăţii mai târziu", explică cercetătorii. E uşor de înţeles cum percepţia asupra singurătăţii la bătrâneţe poate fi o profeţie auto-îndeplinită; dacă te aştepţi să fii singur, există mai puţine şanse să depui eforturi să menţii relaţii sociale.
Ajustarea realităţii la propriile aşteptări se numeşte efectul consecvenţei. Instinctiv, oamenii încearcă să verifice sau să confirme ceea ce cred deja despre ei înşişi, sau, în cazul de faţă, despre starea lor de sănătate. Uneori, asta implică o schimbare inconştientă de comportament.

Iată un alt exemplu de efect al consecvenţei: adolescenţii care se cred graşi, chiar dacă nu sunt, au şanse mai mari să ajungă adulţi obezi. De ce? Poate din cauză că, aşa cum arată alte cercetări, femeile care se cred grase se simt mai puţin capabile să-şi controleze obiceiurile alimentare decât cele care au o greutate asemănătoare, dar nu se cred grase. Aşadar, adolescenţii care se cred graşi pot ajunge să-şi piardă controlul de sine şi să se îngraşe.

Ne schimbăm comportamentul şi în funcţie de ce cred alţii despre noi. „Sunt multe programe de combatere a obezităţii care-i fac pe oameni să conştientizeze că sunt supraponderali", spune Brenda Major, psiholog la UC Santa Barbara. Din păcate, conştientizarea problemei poate avea efectul invers, căci odată ce oamenii îşi dau seama că sunt percepuţi ca fiind supraponderali, sunt mai predispuşi să adopte obiceiuri alimentare nesănătoase, care confirmă acea percepţie. Într-adevăr, în cadrul unui studiu, expunerea la articole care stigmatizau problemele de greutate le-a făcut pe femeile care se credeau grase să consume mai multe calorii şi să se simtă mai puţin capabile să se controleze, decât cele care nu se credeau grase sau cele care au citit articole irelevante.

Stresul care vine la pachet cu anumite percepţii asupra sănătăţii, cum ar fi acelea că îmbătrâneşti sau te îngraşi, îţi afectează şi el sănătatea. Dacă cineva e stresat că îmbătrâneşte fiindcă are o percepţie negativă asupra bătrâneţii, de exemplu, stresul acela poate grăbi efectele îmbătrânirii. La fel, când oamenii se stresează că ar fi graşi sau neatrăgători, stresul poate atrage după sine mâncatul excesiv pe fond emoţional, lipsa de control asupra impusurilor şi duce la creştere în greutate. Stresul indus de stigmatizare ar putea explica de ce percepţia discriminării pe bază de greutate măreşte riscurile asociate cu obezitatea.

Stresul ne poate afecta sănătatea şi într-un mod acut. În cadrul unui studiu, adolescenţii stresaţi care anticipau o recuperare dureroasă în urma unei operaţii au simţit mai multă durere decât adolescenţii calmi care se aşteptau la o recuperare fără probleme. De ce? E posibil ca stresul să le fi diminuat toleranţa la durere.

Pe scurt, când ne aşteptăm la ce-i mai rău, sănătatea noastră are de suferit fiindcă recurgem la comportamente care o sabotează. Când ne aşteptăm să ne meargă bine, sănătatea noastră beneficiază fiindcă acţionăm în interes propriu. Bineînţeles, nu ne putem controla starea de sănătate doar cu ajutorul minţii. Dar să nu uităm că, folosită cum trebuie, mintea poate fi un medicament foarte bun.