Am întrebat români unde poți să te distrezi când trăiești în provincie

Bucureșteanul e viu, îi place să traiască mai ales la ore mici, când se scurge din Centrul Vechi alături de toți, mai ales acum c-a venit toamna și nu mai ești ultimul trist dacă nu te găsește weekendul la mare. Dacă ai clubăreala în sânge și simți că potențialul tău este prea mare chiar și pentru ce poate oferi Bucureștiul, încearcă să te pui un pic în pielea celor mai puțin norocoși decât tine, care trebuie să se mulțumească cu distracția pe care le-o oferă un oraș tâmp de provincie.

Giurgiu, de exemplu. Giurgiu este acel orășel reședință de județ din Sudul Profund, înfrățit cu vecinul Alexandria, care ne-a dat oameni mari precum Liviu Dragnea.

Banda de motocicliști ai lui Iisus

Zic de sudul profund, pentru că aici orice zi de distracție poate fi și ultima. Te duci, de exemplu, în maleficul club Emotione de pe plan local, te dai în spectacol și te ia la ochi vreun băiat supărat din oraș, care te poate băga la somn. Cel de veci, cazul baschetbalistului american Chauncey Hardy, care a venit în 2011 să joace la un club din Giurgiu și n-a mai plecat niciodată.

Știm povestea. Dar na, nu te gândi că aici e doar pe tristeanu, orașul ăsta are și părți mișto. Avem piscina aia cool, Faro-ștrand la Dunăre, un fel de infinity pool cum mai vezi doar în Bali. Avem chiar și-un club, Butterfly se numește el, la parterul hotelului aproape dezafectat Steaua Dunării. Bine, acolo mergi doar când te plictisești de hipsterisme din astea aiurea și vrei să asculți și tu, ca tot omul, o manea serioasă.

Avem și kilometrul zero al distracției, în port, acolo unde, pe vremea mea, veneau puștii cu mașinile babacilor, să se pupe cu gagicile pe bancheta din spate, ca la americani. Și mai avem ceva foarte mișto: băutura foarte ieftină, de aproape că fac șoc aștia din București care vin pe-aici. Bere la 5 lei and stuff like that. A, și n-avem cinematograf. Exista unul, Lumina, unde am văzut filmul Titanic și care s-a scufundat odată cu faimoasa navă.

Dar nu vreau să mă rezum doar la distracția din orașul meu natal. Am vrut să văd cum e și pe la alții și i-am întrebat pe oameni care trăiesc sau trăiau în provincie unde merg ca să nu moară de plictiseală.

Video cu fostul primar din Râmnic, dansând pe mese. Tot la categoria distracție.

„Ar fi Eden, un hotel cu restaurant și terasă, au ajuns şi vedete pe acolo, care au semnat în cartea de oaspeţi, mega fiţă. Populare prin oraș sunt și Cafe Jurnal, Hotel Poieniţa şi un club, Enigma, unde a fost, recent, Salam şi şi-a luat bătaie de la ţigani. Şmecherii din oraş îşi parchează cele mai scumpe maşini pe aici.

Tinerii din oraş se întâlnesc în faţă la Primărie, în parc, sau la fosta închisoare (una devenită muzeu, căci acolo au fost închiși odată Corneliu Zelea Codreanu şi Coposu), unde se întâlnesc băieţii şi fac drifturi. E distracție și la spălătoria cu fise, unde îţi speli singur maşina.

Aici se mai strâng băieţii şi socializează, beau ceva, apoi dau o tură pe centru, să se zvânte bine maşină. Pe de altă parte, în Râmnic există cinematograf 3D, inaugurat de curând, în interiorul casei de cultură."

„Locuri cool nu prea sunt pe-aici, dar sunt câteva unde iese mai des lumea. Pentru cafea, vin, chill și pizza, de dimineaţă până seară, se merge la Romantic Cafe. Ca discotecă există cea dintotdeauna, No Limit, în incinta unui fost cinematograf. Acolo mă duceam și eu în tinerețe, acum am auzit că e mai mult cu manele şi se înghesuie liceenii.

Cel mai popular club de vară din oraș este After City, format din două bucăți. O parte cu muzică să placă la toată lumea şi una cu house, pentru ăştia micii. E în aer liber și arată cât de cât ok, dar muzica e oribilă. Acelaşi DJ care pune Delia etc. Muzica din locurile de pierzanie de aici e, în general, foarte proastă. Și suntem la 100 de kilometri de Bucureşti. Bine, pe de altă parte, și în București e muzică proastă."

„Există Fratelli şi la noi, la Iași. Mai e Skin Summer, un lounge ceva foarte popular, pe malul lacului Ciric. Tinerii studenți ieșeni ies tot pe malul lacului, la Tiki Village, unde din când în când mai cânta Smiley şi Delia. Se mai strânge lumea și în zecile de cafenele şi puburi din Palas aka de lângă Palatul Culturii. Prețurile în cluburile astea de fițe sunt fix la fel ca-n București.

În rest, cu maximum 15% mai ieftin. Existau și locuri de duzină, mai rău famate, dar s-au închis, iar cocalarii se împart cam peste tot, nu au un loc anume al lor. Avem, în schimb, multe locuri în care se întâlnesc hipsterii şi rockerii, așa, ușor underground."

„În anii mei de glorie, Diva era discoteca numărul 1 în oraş, acum nu mai există. Concurenţa era la discoteca For You, din cartierul Nord. Acum, lumea merge la un club şi restaurant de lângă Ploieşti, la Păuleşti, care se numeşte Sky Club. Toţi din oraş merg acolo.

Mai sunt terase şi pizzerii cool și în cartierul Albert. Era una celebra pe vremuri, Primavera, unde am dat odată un bairam şi ne-am bătut cu tort. Şi mai e şi legendarul London House, un pub foarte popular în Ploieşti. Între timp, s-a transformat în restaurant grecesc. Şi tot pe vremea mea, eu şi gaşca mergeam foarte des într-un club de biliard, Olimp, sau la pizzeria Un, dos, tres."

„Pe vremea mea erau o discotecă, La magazinul central - Onix, care acum nu mai există, barul Venus, asta cred că mai e, dar tinerii nu mai merg în el. Ulterior, a mai apărut o discotecă, Romula, și clubul Italianul al unui… italian. Acum, tinerii merg în locuri precum Coquette, Champion's, Club New Age, Heaven Club cu piscină. Nu mai știu care este, acum, mersul distracției în oraș, dar, înainte, puștii se întâlneau la un bar numit Paradis, în parc, se plimbau pe Aleea Îndrăgostiţilor și mergeau la piscină la Italianul.

Pe vremea mea, dar și acum, punctul zero al bârfei și a tot ce mișcă în materie de ce era nou în oraș era '48. Așa se numește, este un monument de la 1948, în mijlocul parcului Constantin Poroineanu, iar stânga-dreapta bănci și oameni la bârfă. De aici aflai cine cu cine. Indiferent unde mergeai în parc, treceai prin filtrul ăsta. În parcul ăsta e un fel de promenadă a la Caracal, lumea se îmbracă frumos, moșii joacă table. Bârfa există și-acum, generațiile s-au schimbat."

„La noi în Moreni, locurile de distracție sunt limitate la patru-cinci locații, dar niciodată nu au fost deschise simultan toate barurile și cluburile din oraș. Pe când locuiam în oraș, acum să zic 10 ani, noi ne alegeam locurile de ieșit în funcție de dispoziția găștii. Dacă eram puși pe clubăreală și voiam să fim văzuți, mergeam în singurul club din oraș, unde câteodată prindeam și un concert Paraziții, Puya sau DJ Eftimie.

Dacă voiam să stăm mai chill și să filosofăm, mergeam la Aeroport, un fel de sky bar provincial, până ca cele din București să devină mainstream. Nu era mai mult decat o bodegă într-o mansardă, deasupra unui coafor și a unui Internet-cafe. Berea era ieftină, muzica ne-o alegeam noi și evident că nu era nevoie de rezervare în prealabil. Aeroportul există și azi, dar renovat, din câte am înțeles. Și clubul din oraș mai este.

Pe vremuri, ăsta nu era deschis tot timpul, ci câte două-trei luni, apoi se închidea. Mai aveam o locație, La Patiserie îi spuneam noi. Era o haltă de navetiști, dar noi, fițoși, mergeam la separeu, adică o cameră cu o masă, opt scaune și ușă din termopan, și serveam Ursus sau Ciuc cu saleuri sau pateuri. Halta asta nu cred ca mai e deschisă, după standardele de astăzi ar fi și ilegal să fie deschisă. Și piesa de rezistență a ieșirilor noastre era pe deal.

E vorba chiar de un loc de pe deal, sub copaci, pe iarbă. Mergeam la un supermarket, luam câteva bidoane de bere și suc, alune, semințe, puneam muzică la telefon. Pe deal mergeam când ne plictiseam de localurile din Moreni și voiam ceva foarte rustic. Pentru noi, în Moreni, distracția ținea mai mult de gașcă decât de locații. Ne puteam distra și cu frapiera lângă masa rezervată și cu Ciucul în sufragerie."

Bine, e normal ca fiecare să se distreze după posibilități și după ce-i oferă orașul. Cu asta s-a învățat, cu asta defilează. Mai trist e când vii și tu, ca tot provincialul, în Bucale, te-nveți urban, modern și spilcuit și te-ntorci să petreci într-un oraș din ăsta mort din provincie. Pentru tine, chiar și cea mai tare petrecere din oraș va arăta ca un priveghi dansant.