FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Pericolele la care sunt expuse femeile care-și fac reconstrucție de himen

În Germania şi Olanda, majoritatea femeilor care recurg la operaţii de refacere a himenului sunt tinere musulmane. Am stat de vorbă cu medici despre cererea tot mai mare pentru această procedură controversată.
Fotografie de Unsplash via Pexels

„Mi-e milă de femeile astea. Sunt foarte presate de bărbaţii din familie şi se tem de respingere, sau, mai rău, se tem să nu fie agresate fizic sau chiar ucise." Dr. Walter* şovăie. De ani de zile, chirurgul plastician german acceptă paciente care cer reconstrucţie de himen. În general, e vorba de tinere musulmane, deoarece virginitatea e un concept foarte important în islamism, iar Coranul interzice explicit relaţiile sexuale în afara căsătoriei.

Publicitate

Evident, spune dr. Walter, o astfel de operaţie nu e necesară din punct de vedere strict medical. Însă familia se aşteaptă să găsească sânge pe cearşaf după noaptea nunţii. Pacienţii ei sunt de regulă tinere care urmează să se căsătorescă, dar nu mai sunt virgine. Doctoriţa îşi aminteşte că unele au venit la cabinet însoţite de viitorii lor soţi, era o decizie de cuplu. Dr. Walter se întreabă uneori de ce nu se înţeapă pur şi simplu la un deget şi gata. „Cumva, vor să facă lucrurile corect", explică ea.

Operaţia de reconstrucţie a himenului, sau himenoplastia, cum se numeşte în limbajul de specialitate, se poate efectua în ambulatoriu şi durează mai puţin de jumătate de oră. Acolo unde e posibil, se folosesc resturile himenului original pentru reconstrucţie. Ţesutul se reface destul de rapid şi e posibil să fie chiar vascularizat şi să sângereze în urma contactului sexual. Dar nu există nicio garanţie. Himenul este o membrană subţire care obturează parţial deschiderea vaginală, mai mult sau mai puţin, depinde la o femeie la alta.

Citește și Care-s întrebările tinerilor din România despre sex, la care găsesc răspunsuri doar pe Internet

La unele femei, himenul rămâne intact chiar şi după ce au primul contact sexual, în timp ce alte femei au himenul rupt, deşi n-au făcut niciodată sex. Ideea că penisul trebuie să străpungă himenul pentru a pătrunde în vagin e greşită şi provine dintr-o abordare patriarhală a raportului sexual. Himenul nu se rupe neapărat în timpul actului sexual, drept pentru care e posibil să nu apară nicio sângerare chiar dacă femeia şi-a făcut operaţie de reconstrucţie.

Publicitate

Potrivit unui studiu efectuat de Pro Familia în 2013, aproximativ jumătate dintre femei nu sângerează la primul contact sexual. Organizaţia susţine că acesta e un mit despre virginitate, perpetuat din generaţie în generaţie. „Medicii [care se ocupă de] cazuri de himenoplastie se confruntă cu o dilemă. Nu vor ca femeile să se supună unei operaţii nejustificate din punct de vedere medical sau să perpetueze mituri şi comportamente opresive la adresa femeilor. Pe de altă parte, sunt conştienţi că această procedură medicală le poate salva pe aceste femei de repercusiuni foarte grave."



Majoritatea pacientelor se tem că vor fi respinse de familie dacă trecutul lor sexual iese cumva la iveală, explică Walter, şi ăsta e motivul pentru care acceptă să facă astfel de operaţii. Dacă femeia e protejată în felul ăsta, atunci procedura e justificată din punct de vedere medical. Singura ei recompensă e recunoştinţa pacientelor.

Dar familiile pacientelor nu sunt la fel de recunoscătoare. Walter a primit ameninţări în trecut. „Uneori sună vreun văr sau vreun frate furios şi cere explicaţii. Ne punem şi pe noi înşine în pericol."

Presiunea e uriaşă şi pentru medici, şi pentru paciente. „Femeile comunică cu noi de pe telefoane secrete", povesteşte Walter. „O iau pe ocolite ca să ajungă la noi." Potrivit unui studiu al Societăţii olandeze de obstetrică şi ginecologie cu privire la femeile care recurg la himenoplastie, 12% dintre respondente au spus că se tem să nu fie ucise pentru a spăla ruşinea familiei, iar 6% au încercat să se sinucidă fiindcă nu mai erau virgine. E important de menţionat ca una din trei femei nu-şi pierduse virginitatea consensual, ci în urma unui viol sau sub ameninţări.

Publicitate

Citește și Am testat un himen fals din China

Cercetătorii au urmărit cazurile a 82 de femei de-a lungul etapei de consiliere dinaintea operaţiei de reconstrucţie a himenului la două clinici din Amsterdam. Scopul cercetării era elaborarea unui ghid de bune practici pentru medicii care fac astfel de operaţii. Pacientele trebuie să aibă acum patru întâlniri cu medicul înainte de a se opera, după ce studiul a relevat că mai mult de jumătate dintre paciente nu ştiau nimic despre aparatul reproducător feminin şi aveau noţiuni false despre himen, inclusiv ideea larg răspândită că ar fi o membrană care acoperă deschiderea vaginului în întregime. Majoritatea se temeau şi că un bărbat şi-ar putea da seama în timpul actului sexual dacă partenera e virgină sau nu.

Medicii au înţeles că aceste femei aveau nevoie de ajutor, dar au găsit şi alte soluţii, în afara procedurii medicale. În cadrul studiului, femeilor li s-au oferit şi alte opţiuni, printre care exerciţii de contractare a muşchilor pelvieni pentru a da impresia unui vagin strâmt. Li s-a oferit şi o fiolă cu sânge pe care să-l toarne pe cearşaf. Alte opţiuni au fost provocarea sângerării prin renunţarea la pilule contraceptive sau chiar introducerea unui recipient cu vopsea roşie în vagin înaintea actului sexual.

Foto via Internet Archive Book Images | Flickr

Dar alternativele astea astea nu funcţionează întotdeauna, spune Walter. Unele femei sunt ameninţate cu teste de virginitate făcute de un medic sau un membru al familiei în ţara de origine, în timp ce alte familii pretind un „atestat de virginitate".

Publicitate

„M-am pomenit odată cu un întreg alai de nuntaşi la spital, noaptea, care mi-au cerut să confirm, în urma examinării, că mireasa era virgină", îşi aminteşte dr. Michael P. Lux, medic la spitalul pentru femei din Erlangen, Germania. „Am poftit-o pe femeie în cabinet, pe rude le-am trimis afară, şi am stat de vorbă cu ea. După cinci minute, am declarat-o virgină." Faptul că un medic nu poate stabili cu certitudine dacă o femeie e virgină sau nu era irelevant în situaţia dată. În momentul acela, spune Lux, treaba lui ca medic era s-o protejeze pe femeie.

Din păcate, spune Walter, medicii care fac astfel de operaţii au la rândul lor nevoie de protecţie. Nu ştie cât timp va continua să accepte paciente pentru himenoplastie. Cererea e uriaşă, la fel şi disperarea cu care vine la pachet. Forumurile medicale sunt pline de femei care au nevoie de ajutor, fie că e vorba de un chirurg discret sau de un atestat de virginitate cerut de socrii. Doctorii pot folosi aceste forumuri să ia legătura cu pacientele în condiţii de anonimitate. Una din pacientele lui Walter a ajuns la ea cu ajutorul unei asistente sociale din Somalia pe care o tratase tot Walter. Fusese victima mutilării genitale la ea în ţară şi voia să-şi facă operaţia de reconstrucţie. În ultimii ani a crescut numărul femeilor refugiate din Africa care cer această procedură medicală; Walter acceptă cazurile gratuit.

Citește și Trei zile de tortură într-o centură de castitate

Dar nu toţi medicii sunt aşa. Pacientele trebuie să aibă grijă să nu încapă pe mâini greşite; organizaţia Pro Familia avertizează că clinicile private, în special, acceptă paciente ca să facă profit, operaţia costă mii de euro şi medicii nici nu încearcă să le covingă să nu se opereze. Orice procedură medicală are riscuri asociate, explică dr Lux. O operaţie de genul ăsta se poate lăsa cu ţesuturi cicatrizate, desensibilizarea zonei genitale şi chiar infecţie. Organele genitale conţin mai multe terminaţii nervoase decât orice altă parte a corpului. Mai mult, nu există proceduri standardizate pentru himenoplastie. Până acum, medicii au făcut această operaţie cum s-au priceput mai bine.

Lux spune că pacientele trebuie să se asigure că apelează la un medic sau chirurg estetician cu experienţă. Deoarece termenul de „chirurg estetician" nu este protejat în Germania, orice doctor îşi poate afişa titulatura asta pe uşa cabinetului, chiar dacă nu are experienţă în chirurgia estetică.

Cu toate acestea, în Olanda, ghidul de bune practici recomandă himenoplastia doar în ultimă instanţă. Cu ajutorul educaţiei, multe femei disperate pot fi convinse că au alternative. Până la urmă, nici prima soţie a Profetului Mahomed nu era virgină când s-au căsătorit, ci fusese deja măritată de două ori şi avea trei copii.

*Numele a fost schimbat pentru a proteja identitatea doamnei Walter.