adn
Sănătate

Un test ADN mi-a zis că am corpul unei persoane de 34 de ani

Am de fapt 27 de ani.

Când am împlinit 27 de ani, am obținut rezultatele testelor de la o companie numită Life Length, căreia îi trimisese un tub cu sângele meu în urmă cu câteva săptămâni. Mi-au măsurat telomerele, ultimele câteva mii de perechi de la capetele cromozomilor.

Telomerele te împiedică să pierzi bucăți importante de ADN în timpul replicării celulare. Sunt adesea comparate cu vârfurile de plastic de la șireturi, care le împiedică să se rupă. De fiecare dată când se divizează o celulă, procesul de replicare nu poate copia întregul ADN și ratează puțin de la capete. Telomerele sunt acolo ca să se asigure că nu se pierde nimic de valoare.

Publicitate

Rezultatele despre lungimea telomerelor urmau să dezvăluie vârstă mea biologică adevărată, nu cea cronologică pe care o calculez cu zile și luni. Telomerele fiecăruia devin mai scurte pe măsură ce toate celulele din corp se divizează la nesfârșit. La fiecare replicare, se taie puțin mai mult din capetele telomerelor și, atunci când acestea sunt prea scurte, o celulă încetează să se mai reproducă - stare numită senescență.

S-a demonstrat că lungimea telomerelor unei persoane se corelează cu starea generală de sănătate și, de asemenea, are legătură cu o multitudine de boli, inclusiv de inimă, diabet, cancer, osteoporoză, Alzheimer și multe altele. Există sute de lucrări științifice care arată o corelație între telomere scurte și ceva rău - inclusiv mortalitatea generală. Adică, dacă telomerele tale sunt scurte, există șansa să mori mai devreme.

Am observat o mulțime de teste care îți măsoară telomerele și îți spun vârsta „reală” în funcție de lungimea lor. Am zis să-ncerc și eu Life Length și Teloyears și le-am comparat rezultatele. Ambele teste mi s-au oferit gratuit.

Înainte să le fac, nu eram îngrijorată de lungimea telomerelor mele, ba chiar eram prea încrezătoare. Mănânc sănătos și fac exerciții fizice și nu am prea multe antecedente în familie de boli. Am TOC și anxietate (și poate că ar trebui să dorm mai mult), dar eram destul de sigură că stilul meu de viață va avea ca rezultat telomere lungi și frumoase.

Publicitate

Apoi, am deschis e-mail-ul de la Life Length. Rezultatul zicea că vârsta mea biologică e de 34 de ani și că sunt în partea de jos de 5-10 procente, adică doar nouă la sută din cei de 27 de ani au o lungime a telomerelor mai scurtă decât mine. Rezultatele Teloyears au spus că vârsta mea biologică e de 30 de ani, un pic mai bine, dar nu foarte bine. La mulți ani mie! Îmi promisesem că nu voi lua aceste rezultate prea în serios înainte de a face mai multe cercetări, dar m-au dezamăgit. Nu zic că mi-a distrus ziua de naștere, dar cu siguranță m-a afectat. Oare asta înseamnă că voi avea probleme de sănătate pe care oamenii le au la 45, la 35 de ani? Sau o să mor mai devreme decât alții?

Până în anii 1960, oamenii de știință au crezut că celulele sunt nemuritoare. În 1961, au descoperit că coloniile de bacterii din plămân se vor diviza doar de 40 sau 50 de ori. Asta înseamnă că celulele noastre nu pot continua să se reproducă la infinit. În 1998, s-a arătat că celulele cu telomere reprelungite ar putea fi „resetate” să ocolească senescența, iar în 2009, Elizabeth Blackburn, Carol Greider și Jack Szostak au câștigat un premiu Nobel pentru descoperirea lor despre telomerază, enzima care alungește telomerele și care este oprită în majoritatea celulelor adulte după dezvoltarea timpurie.

Telomerele sunt văzute de atunci ca cheia pentru anti-îmbătrânire, spune Jerry Shay, un biolog și profesor la Universitatea din Southwestern Texas Medical Center, care lucrează cu telomere de zeci de ani. „Odată ce telomerele au devenit cunoscute, tot felul de oameni au început să vândă produse farmaceutice și produse naturale, susținând că este fântâna tinereții”, spune Shay.

Publicitate

Poate că telomerele sunt încă un pic ezoterice, dar am văzut articole mainstream care prezintă proprietățile lor anti-îmbătrânire, cum ar fi unul din Prevention numit „Fă cunoștință cu viitorul anti-îmbătrânire” sau un interviu în Goop, intitulat „Încetinirea îmbătrânirii”. Problema cu acest tip de articol este că, deși lungimea telomerelor a fost asociată cu îmbătrânirea celulară, nu toată lumea este convinsă că au de-a face cu îmbătrânirea în general.

Unele dintre dovezi par să indice acest lucru. S-a dovedit că cei cu telomere mai scurte au o rată de supraviețuire mai scăzută și una mai mare de mortalitate din cauza unor boli de inimă și infecțioase. Femeile cu un nivel ridicat de stres aveau telomere cu lungimea celor cu zece ani mai în vârstă decât ele. O meta-analiză BMJ din 2014 a examinat 24 de studii care au implicat 43 725 de participanți. Meta-analiza a constatat că cei cu telomere mai scurte aveau un risc mai mare de boli coronariene, independent de alți factori de risc.

În 2010, un studiu din Nature a arătat că atunci când șoarecii au fost proiectați să n-aibă telomerază, ca apoi să le fie dată înapoi, o mulțime de probleme de sănătate și îmbătrânire s-au inversat. „Testiculele scorojite au revenit la normal și animalele și-au recăpătat fertilitatea”, conform unui articol din Nature. „Alte organe, cum ar fi splina, ficatul și intestinele, s-au recuperat.” Creierul șoarecilor s-a schimbat și el: cei cu telomerază restaurată aveau creiere mai mari și erau mai capabili să producă neuroni noi.

Publicitate

Dar unii cercetători nu sunt convinși. Acceptă faptul că lungimea telomerelor ar putea fi un biomarker pentru îmbătrânire, dar nu și că ar provoca-o. Diferența e mică, dar importantă. Există cei care consideră că lungimea telomerelor este responsabilă pentru aceste boli, dar și alții care cred că este doar un efect secundar. „Nu am stabilit o legătură de cauzalitate între lungimea telomerelor și sănătate”, a declarat Dana Glei în 2016 la The Scientist. Glei este cercetătoare la Universitatea Georgetown. „E ca și cum ai avea părul gri. Vopsirea părului nu te va face să trăiești mai mult.”

Chestia interesantă în ceea ce privește lungimea telomerelor și motivul pentru care e exploatată în wellness ține de faptul că multe studii arată că stilul de viață de bază și intervențiile pentru sănătate mintală le pot modifica. O persoană care face orice exercițiu are cu 3% mai puține șanse să aibă telomere foarte scurte și, cu cât efortul e mai mare, cu atât telomerele sunt mai lungi. Dietele pe bază de plante par să stimuleze activitatea telomerazei și să prelungească telomerele. Multivitaminele au fost asociate cu telomere mai lungi la femei. Cei cu un nivel mai ridicat de stres au o activitate mai mică a telomerazei și telomere mai scurte.

Un studiu realizat în 2013, din Lancet, a descoperit că într-un grup de bărbați cu risc scăzut de cancer de prostată, schimbările în stilul de viață precum dieta și exercițiile fizice pe parcursul a cinci ani ar putea crește lungimea telomerelor, comparativ cu cei care nu au făcut nimic. Alt studiu a arătat că la femeile cu cancer la sân, cele care au făcut yoga și au practicat meditația au putut să mențină lungimea telomerelor. Femeile care nu făceau aceste exerciții aveau telomere mai scurte. Deci ești mai sănătos pentru că telomerele tale sunt mai lungi? Sau telomerele tale sunt mai lungi pentru că ești sănătos?

Publicitate

Oamenii care cred că ești mai sănătos pentru că telomerele tale sunt mai lungi iau suplimente. HealthyCell, TeloVite, IsaGenesis, Telomere Advantage, Telomeron, TA-65 sunt doar câteva dintre suplimentele de care am auzit, al căror obiectiv e să prelungească telomerele pentru a te face mai sănătos. TA-65 este probabil cel mai cunoscut supliment de telomere, pentru că au făcut un studiu placebo cu 117 persoane. Studiul a demonstrat că cei care au luat suplimentul au obținut telomere mai lungi după un an. Ingredientul său activ este extras din astragalus, o plantă comună în medicina tradițională chineză.

În general sunt destul de sceptică față de suplimente, dar, sincer, după ce am aflat că organismul meu era cu șapte ani mai bătrân decât în realitate, am fost tentată să cumpăr câteva. La o sută de dolari pe lună, TA-65 nu este chiar accesibil. Dar dacă funcționează? N-am nevoie să-mi salvez telomerele?

Reacția mea la lungimea telomerelor, conform Mary Armanios, este exact motivul pentru care aceste tipuri de teste nu ar trebui să fie disponibile publicului. Mai ales, spune ea, când știința nu este încă destul de dezvoltată.

Armanios este directoare la Centrul de Telomere de la Universitatea Johns Hopkins. Ea lucrează cu Carol Greider, una dintre câștigătorii Nobel pentru descoperirea telomerazei. Armanios studiază și tratează tulburările de spectru pentru telomere sau sindroamele lor, precum diskeratoza congenitală și fibroza pulmonară idiopatică. Știm, spune ea, că aceste boli sunt cauzate direct de telomere foarte scurte - mult mai scurte decât ale mele. Ea spune că acești pacienți au probleme foarte specifice legate de telomerele scurte, dar, în general, nu au toate bolile îmbătrânirii. „Cred că asta ridică semnul întrebării dacă telomerele scurte chiar provoacă toate tipurile de îmbătrânire”, spune ea.

Publicitate

„Mi-e greu să înțeleg de ce companiile ar speria publicul spunând că telomerele cuiva sunt mai scurte și că persoana în cauză e de fapt cu zece ani mai în vârstă”, spune Armanios. „Nu are sens din mai multe motive. Poate fi înșelător deoarece intervalul normal pentru lungimea telomerelor este mare. De asemenea, dacă testul îi spune cuiva de 50 de ani că vârsta lor biologică e 40 de ani, persoana respectivă ar putea simți că nu are nevoie să aibă un stil de viață sănătos. Asta ar fi liniștitor, dar fals.”

Ea crede că nu știm suficient despre cât de relevantă e scurtarea din punct de vedere biologic pentru a face acest tip de afirmații. Oare e important să ai cinci perechi de bază? 50? O sută? Testele astea te fac să-ți dorești să ai cele mai lungi telomere posibile. Am vrut ca telomerele mele să fie în zona „verde”, fără să se apropie periculos de roșu. Dar telomerele mai lungi pot să nu fie un lucru grozav, pentru că pot fi asociate cu riscul de cancer.

Armanios spune că nivelurile noastre de telomerază sunt foarte bine reglate, astfel încât corpul uman preferă să scurteze telomerele cu vârsta, nu să se lungească. Telomerele extrem de lungi, precum și cele extrem de scurte, sunt acum asociate cu anumite tipuri de cancer, iar Shay spune că majoritatea lor activează telomeraza (cancerul presupune replicarea fără sfârșit). Laboratorul său a încercat să afle cum să oprească telomeraza, în loc să o pornească. Asta ar putea fi de folos ca abordare terapeutică pentru cancer.

Publicitate

Armanios spune că testele astea genetice care sunt pe piaț- reprezintă o tendință mai mare în societatea noastră. „Am devenit atât de concentrați pe biologie, încât avem impresia că spune ceva despre noi înșine”, spune ea. „Face parte dintr-o medicalizare a wellness-ului. Studiez telomerele, sunt medic telomer, iar această știință e importantă pentru înțelegerea și tratarea bolilor umane. Dar nu în acest fel.”

O altă problemă, spune Michael Fossel, autorul cărții The Telomerase Revolution, este faptul că majoritatea studiilor (și testele pe care le-am făcut) măsoară telomerele din leucocite. Acestea ar putea indica starea sistemului imunitar, nivelul de stres sau factorii de mediu. Dar, statistic vorbind, majoritatea oamenilor vor muri de boli cardiace, astfel încât măsurarea telomerelor care ar conta mai mult - cel puțin pentru a înțelege riscul și longevitatea bolii - ar fi din endoteliul vascular. Nu este o procedură prin care vrei să treci, spune Fossel. Există și alte modalități de evaluare a acestor riscuri. Un studiu a arătat că există mai mult de o duzină de alte teste care sunt mai bune pentru a prezice mortalitatea decât prin lungimea telomerelor.

Când se măsoară lungimea telomerelor în celulele albe de sânge, „vezi de fapt capacitatea celulelor stem de a funcționa bine”, a spus Matt Kaeberlein la STAT. Kaeberlein studiază baza moleculară a îmbătrânirii la Universitatea din Washington. „Ceea ce ne poate spune cu adevărat este că sistemul imunitar poate fi sensibil la stilul de viață și la factorii de mediu.”

Publicitate

Și cum rămâne cu suplimentele? Armanios crede că studiile nu sunt convingătoare. „Dacă acești compuși ar prelungi telomerele, aș fi prima care le-aș studia.”

„Biologia este complicată, îmbătrânirea e și mai complicată, iar telomerele sunt cele mai cunoscute moduri de îmbătrânire celulară”, spune ea. „Dar probabil că acestea nu sunt relevante pentru toată lumea și sper că vom putea investi și înțelege mai multe despre ce provoacă îmbătrânirea. Este o întrebare biologică fascinantă, însă suntem abia încă la început. Cum reușește cancerul să depășească problema îmbătrânirii este o întrebare majoră. Așadar, sunt multe cercetări interesante pe care le vom face, și sunt cu siguranță relevante."

Stephen Matlin, președintele și CEO-ul companiei Life Length, nu este de acord cu criticile lui Armanios și spune că Life Length e precis. Matlin zice că Life Length măsoară telomerele individuale și oferă mediana, mai degrabă decât media, lungimii. El spune că „vârsta biologică” a acestora nu se bazează pe telomerele mai lungi, ci pe 50% din distribuție.

Matlin a scris într-un e-mail: „Suntem de acord că telomerele nu sunt singurul factor responsabil pentru îmbătrânire și nu e singurul lucru care cauzează boli. Și nu estimăm vârsta biologică doar pe baza lungimii telomerelor, ci mai degrabă îl folosim ca parte a unui algoritm în care mediana reprezintă aproximativ o treime din calculul vârstei biologice, iar celelalte două treimi se bazează pe vârsta cronologică a pacientului, care ia în considerare alți factori precum stresul oxidativ, funcția mitocondrială, etc.. "

Publicitate

El speră că un test precum Life Length nu îi va speria pe oameni, ci îi va face să aibă grijă de sănătatea lor. Să știi lungimea telomerelor te-ar putea împiedica să fii mai motivat cu privire la alegerile de zi cu zi, spune el.

Life Length are și obiective științifice mai mari. Cu ajutorul rezultatelor testelor lor acumulează un set de date mare pe care speră să îl folosească. Combinate cu informațiile despre stilul de viață pe care le colectează, ei vor să înțeleagă cu ce afecțiuni este cu adevărat asociată lungimea telomerelor. În plus, în 2016, au primit un premiu prestigios de la Uniunea Europeană, subvenția Horizon 2020, care le-a oferit 3,1 milioane de euro pentru a colabora cu spitale spaniole pentru a încerca să valideze utilitatea clinică a testului lor în diagnosticarea cancerului. Un obiectiv, spune Matlin, este de a vedea dacă măsurarea lungimii telomerelor la pacienții cu cancer poate determina tipul de tratament care va funcționa cel mai bine pentru ei. Ei intenționează să facă ceva similar cu infertilitatea și cardiologia.

Deși e controversat, ce mi-a plăcut la testul „Life Length” este că nu se vinde direct consumatorilor, ci îl obții de la medic. Am primit trusa mea direct de la companie ca să-mi scriu articolul, dar dacă nu aș fi făcut asta, aș fi trebuit să vorbesc cu medicul meu de familie.

„Pentru că e un domeniu nou al științei, nu poți spune doar pe baza testului: vei avea un atac de cord, vei avea diabet”, spune el. „Trebuie să te uiți la imaginea de ansamblu a pacientului. Nu credem că ar trebui să vindem direct consumatorului la ora actuală. Credem că este mult mai utilodată pus în contextul medical, al unui control, care analizează și ceilalți factori metabolici și istoricul medical.” El crede că într-o zi va putea fi ca testarea colesterolului - o probă de rutină pe care o face medicul ca să evalueze starea generală de sănătate. El spune că și testarea colesterolului a fost întâlnită cu scepticism la început.

Publicitate

Matlin spune că, deși unele studii arată că anumite vitamine și suplimente pot afecta întreținerea și funcționarea telomerelor, Life Length nu recomandă în general niciun supliment pentru clienții lor, deoarece nu comunică direct cu producătorii suplimentelor. Life Length au un medic de gardă care poate trece prin rezultate cu clienții, dacă e nevoie de unul. Am vorbit cu el. Mi-a recomandat suplimente care să-mi alungească telomerele: cum ar fi lapte de ciulin și uleiul de pește. Ingredientele din toate „suplimentele de telomere” pe care le-am văzut sunt în cea mai mare parte pe bază de plante, precum vitaminele B, pulberi de ceai verde, lapte de ciulin, omega 3. Am citit chiar și un interviu în Healthy-ish cu Eliza Coup, unde a spus că mănâncă afine ca să-și alungească telomerele.

Afinele sunt foarte sănătoase, la fel și vitamina B și proporțiile corecte de omega. Dar nu se știe sigur dacă influențează activitatea telomerazei ca să-ți prelungească telomerele. Probabil că e mai bine să mănânci sănătos în general, în loc să fii obsedat de mâncărurile care alungesc telomerele.

Când verific rezultatele mele cu Shay, el încearcă să mă facă să mă simt mai bine. „Nu-ți spune mai mult decât că telomerele mele sunt mai lungi decât ale tale.” Mă asigură el.

De fiecare dată când am spus vreunui cercetător despre telomerele mele scurte, conversația a devenit rapid extrem de personală. Mi-au spus să nu-mi fac griji, ci să încerc să dorm mai mult sau să fac yoga. Când Shay s-a uitat la rezultatele mele de la Life Length, mi-a spus că am limfocite frumoase, și mi-a recomandat să ascult muzică clasică când ajung acasă de la serviciu și să sting televizorul.

Probabil că Matlin trebuie să spună lucruri pozitive despre propria companie, dar Shay a susținut o mare parte din ceea ce avea de spus. El a confirmat că Life Length, deși e cel mai scump, este și cel mai precis test comercial de pe piață, deoarece măsoară cromozomii individuali. Shay a spus că e adevărat că oamenilor de știință le e greu să colecteze seturi de date și că a fost promovat de companii care nu încercau doar să câștige bani, ci să și aducă ceva în comunitatea științifică. El chiar consideră că este important să se studieze suplimentul TA-65, deoarece, dacă funcționează, ar putea ajuta oamenii cu telomere super-scurte.

„Singurul mod în care vom ști vreodată dacă lungimea telomerelor este un biomarker al îmbătrânirii sănătoase e prin efectuarea studiilor longitudinale”, spune el. „Și singurul mod în care se va face, (deoarece guvernul cu siguranță nu va plăti pentru asta), este dacă există un interes comercial pentru asta.”

Shay confirmă că rezultatele mele probabil nu indică prea multe despre momentul în care voi muri sau dacă voi suferi de insuficiență cardiacă. E mai mult o reflectare a nivelului meu de sănătate și stres din săptămâna în care mi-am trimis sângele să fie testat. Shay îl numește un semn al leucocitelor care-mi spun că trebuie să am mai multă grijă de corpul meu. (De asemenea, el a spus că reporterii cu care a vorbit au de obicei telomere scurte, pentru că „ne stresează deadline-urile”).

La sfârșitul zilei, înțelegerea telomerelor și a telomerazei ne va oferi o mulțime de cunoștințe cu privire la dezvoltarea și tratamentul cancerului, în cazul bolilor cu telomere scurte și al îmbătrânirii. Dar accentul pus pe nemurire și anti-îmbătrânire distrage atenția de la unele lucruri mai importante și mai accesibile. „Cred că îmbătrânirea este complexă și ține de o mulțime de factori, d-aia sugerez că, în loc să încercăm să găsim un adevăr universal pentru îmbătrânire, ar trebui să înțelegem toate aceste componente”, spune Shay. Nu există o singură soluție pentru extinderea vieții, la fel cum nu va exista niciodată o singură pastilă care să-ți remedieze sănătatea.

Ar trebui să îți măsori telomerele? Dacă ai bani și ești mai calm decât mine, e mișto să o faci pentru că poți contribui la un set de date științifice care ar putea fi utile pe viitor. Oare îmi voi măsura din nou telomerele pentru a vedea dacă s-au alungit sau dacă au devenit mai scurte? Sunt o tocilară care adoră să-și folosească propriul corp pentru experimente științifice, deci e posibil. Sunt curioasă și aș vrea să știu dacă yoga sau vacanța îmi va schimba rezultatele. Așadar, e o informație bună despre îmbătrânire, dar nu una să-ți faci griji.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.