Am fost la Jilava să văd singurul festival din România ținut într-un penitenciar

InterFest este un festival ținut în Penitenciarul Jilava, la care au participat 210 deținuți de la zece penitenciare din țară.

de Andrada Lăutaru; fotografii de Sorin Vidis
|
14 Septembrie 2018, 12:00pm

- „Cum e la pușcărie?”

- „Ce să mai, șefule? Într-un cuvânt: e belea!”

„Când visăm singuri este doar un vis, dar când mai mulți visează împreună este începutul unei realități”, este motto-ul festivalului, scris peste tot. Pentru participanți, festivalul înseamnă mai multe lucruri: punerea într-un context social, reîntâlnirea cu foşti colegi din alte penitenciare, sentimentul că sunt apreciați, câteva ore de libertate. Cei de la Jilava fac asta de cinci ani, prin sponsorizări și parteneriate cu diferite ONG-uri și instituții.

Când intri în penitenciar, în locul telefonului mobil primești un cartonaș cu un număr și în locul buletinului, un ecuson pe care scrie „vizitator”. Timp de patru ore m-am plimbat între două lumi, despărţite de sentinţe judecătoreşti.

„Ne bucurăm ca nişte copii”, îmi spune unul dintre participanți. O parte dintre aceşti copii cu cazier învaţă, după gratii, o meserie.

Dau nas în nas cu Pepe, cântărețul, în faţa mai multor standuri cu exponate făcute de deţinuţi. Tablouri, picturi, origami, icoane. Îl aud pe Pepe cum pune o întrebare ce pare retorică: „Aşa talentaţi?” Apoi e luat în vizor și în obiectiv de cei de la Antena 3, care cred că se află la ziua porţilor deschise. Îi las pe ei să îi ia interviu vedetei și mă duc să vorbesc cu deținuții.

„Ne-au ales pe cei cu anumite abilităţi, să putem vorbi despre ce e aici”, îmi spune unul dintre deținuții care stă planton la un stand. Toți se recomandă drept cuminţi. Stau drepți, cu mâinile la spate și salută doar cu „Sărumâna” şi cu „Să trăiţi!”

Dan, un tip de 21 de ani, spune că, pentru el, cea mai grea parte e așteptarea. Era la Drept, în anul 2, cu două restanţe, când a fost arestat pentru trafic de droguri. Acum prezintă munca lui și a celor din comunitatea Phoenix, o comunitate dedicată foștilor consumatori închiși în Penitenciarul Jilava.

„Îmi dau seama că puteam să fac ceva mult mai bun. Sunt cu ani în urma lor, toți avansează (colegii), eu mă uit la ei”, spune Dan. Festivalul are mai multe spații amenajate pentru fotbal, campionat de șah, atletism, concerte ale deținuților și ale artiştilor invitaților, demonstrație cu câini dresați de către deținuți și o vizită în Fortul 13, locul în care erau pedepsiți deținuții politici.

Autoarea, la Fortul 13 Jilava

Atât participanții din penitenciare, cât și invitații au putut vizita fortul. Câțiva dintre deținuți refuză vizita, pe motiv că „M-am săturat de pușcărie, nu vreau să mai văd încă una.”.

Cu tot ce e în jur, chiar poți face abstracție de gratii și te poţi crede la un bâlci. Decid totuşi să profit de ocazie, să vorbesc cu câțiva deținuți, pe bune, despre cum e viața lor când nu sunt la festival, când nu împletesc, când nu pictează şi când nu interacţionează cu lumea de pe partea cealaltă a gratiilor. Unora nu o să le dau numele, să nu aibă probleme mai târziu.

Începe concursul. Şah-mat

Înainte să fie pornite ceasurile de la competiția de şah, un tip se plimbă în perimetrul pregătit pentru asta, cu mâinile la spate şi un rozariu între degete. „N-am venit pentru premii, simţim o chestie de libertate, bucurie”, îmi spun câțiva participanți.

Pentru Mihai, un tip de 56 de ani, venirea la festival a însemnat prima ieşire din penitenciar în ultimele 9 luni. Asta e una dintre cele mai des amintite probleme ale pedepselor privative de libertate, de multe ori oamenii sunt rupţi complet de societate, iar la liberare nu mai ştiu în ce direcţie s-o ia. Eşecul închisorii de a face din deţinuţi oameni pregătiţi să trăiască în pas cu legea este confirmat şi de rata recidivei, care trece de 70%.

Pentru Vali, un tip de 45 de ani, care și-a pierdut ambele picioare într-un accident de tren, şahul înseamnă reamintirea unui joc învățat în copilărie. „Acum zece ani, a fost un accident cu trenul, de atunci toate s-au dus, ca piesele de Domino”, rezumă declinul vieții lui.

Îl întreb dacă spațiile din puşcărie sunt accesibilizate pentru cei cu dizabilităţi locomotorii şi cum se descurcă aici. Îmi răspunde încet, printre dinţi, că nu există nimic, îl ajută colegii de cameră. Iese în curtea de aer două ore pe zi, în rest stă în cameră. Șahul este printre puținele lucruri pe care le poate face aici. „Jucăm ca să ne treacă timpul, nu e plictisitor, e un joc interesant, mereu sunt variante.”

Varianta libertății o să îi fie pusă pe tablă abia peste vreun an. Vali a ajuns la închisoare după o ceartă cu soţia, în care a înjunghiat-o. E condamnat pentru tentativă de omor.

Stau la o țigară împreună cu colegul meu, înainte de a merge la pista de atletism. Un deţinut vine la el, când îşi rulează ţigara. „Mi-ai amintit de ceva”, spune şi îşi scoate de sub hanorac o eşarfă roşie, cu multe frunze de canabis desenate pe ea. Râde şi îşi ridică și hanoracul pentru a ne arăta tricoul pe care scrie High. Ne spune că şahul e printre primele sporturi pe care le-a învăţat de la tatăl lui, înainte să ştie să scrie şi să citească. Are o condamnare de 20 de ani, pentru două tâlhării și o crimă.

În drum spre pista de atletism, trecem pe lângă scena pe care urmează să urce deţinuţii cu talente muzicale. Pentru performance, deținuții primesc niște ii nou-nouțe. Se uită la ele cu ezitare. „Copilaşi, vă îmbrăcaţi?”, îi întreabă o organizatoare. Până la urmă, deținuții își trag iile pe ei. Momentul lor muzical include melodii patriotice, în anul centenarului. Junii Jilavei cântă cu foc. Îmi rămâne în minte un vers:

„Poate să fie ce-o să fie, eu așa rămân”.

În spatele lor e o expoziție foto, Lumea interzisă, cu fotografii din penitenciare, din anii 2005-2006. În față, publicul liber.

„E ca o grădină zoologică, doar că acolo animalele sunt puse după rase, aici nu sunt puşi după fapte”

Aflu că în Jilava, Secţia 2 e cea mai rău famată, plină de abuzuri sexuale, trafic și consum de droguri. Acolo ajung cei pentru care „închisoarea e un stil de viață”. De multe ori singurul, predat încă din copilărie, fie acasă, fie în cartier.

„Pentru mulți aici e casa lor, vin să facă bani, zic că trimit și la bătrâna de acasă. Ei nu știu să trăiască cu libertatea.”

Să faci afaceri din penitenciar nu e atât de greu, spun cei de aici. Pe lângă niște oameni de încredere afară, îți mai trebuie 12 cartoane de țigări, prețul aproximativ pentru a avea un telefon pe cameră.

Apoi, mi se prezintă câteva dintre elementele de bază din vocabularul deținuților, chiar din interior. Când vine percheziţia, cu scopul combaterii infracţiunilor săvârşite în penitenciar, deţinuţii zic că vine „piaţa”. Atunci toți știu că trebuie să ascundă acareturile sau obiectele interzise.

Aici există trei tipuri de limbaj:

Verbal - adică să vorbeşti cu să moară, să facă

Paraverbal - să îți îngroși vocea

Nonverbal - gesturile din mâini, privirea.

„Eu aici mi-am stricat vocabularul, îmi e greu să vorbesc cum vorbesc acum. Când vorbim între noi, zici că avem toți o clasă, ca trenul”, îmi spune un deținut.

Trecem la regulile de bază, pentru supraviețuire: „Aici trebuie ori să fii haladit, ori să dai bine cu pumnul, ori să fii cunoscut”.

Prețuri de Saint Tropez, la magazinele din penitenciar

În fiecare penitenciar există un magazin, de unde deținuții își pot cumpăra cele necesare. Cei care își permit. Deţinuţii îmi spun că situaţia e la fel în toate penitenciarele, preţuri fără număr: 8 lei un bidon de apă la 5l, preț de vară, 6 lei, preț de iarnă. Asta în timp ce în multe penitenciare, inclusiv cel în care se ține festivalul, deținuții numesc apa de la robinet, apă vie, pentru că mereu găsesc vietăți prin ea. „Apa are miros de ouă.”

De fapt, vietățile sunt prezente peste tot, nu doar în apă. Un deținut îmi arată mâna dreaptă şi îmi spune că e ciuruită de ploșnițe.

Alte prețuri: 20 de lei pentru 1 kg de roșii, 30 de lei o pastă de dinți, 5 lei o hârtie igenică.

Întreb cât costă o lună în penitenciar? Mi se face un inventar, pe loc: produsele primite în pachetul de acasă costă în jur de 500-600 lei și un deţinut cheltuieşte cam 300 de lei pe săptămână, pentru țigări și alte necesități. Asta fără telefon. Telefonul costă 60 de bani minutul pe mobil și 20 de bani pe fix.

Fuga

Proba de atletism se desfășoară pe o pistă chiar în fața geamurilor închisorii, de unde deținuții rămași în penitenciar, cei care ori nu au fost cuminți, ori nu au vrut să participe la festival urlă. Cei din penitenciar vor avea şansa să vadă ce nu le permit gratiile acum, live, prin intermediul televiziunii cu circuit închis. „Ar trebui să îi motiveze să fie mai cuminți, pentru a fi și ei eligibili la următoarea ediție”, îmi spune un psiholog.

Alături de cei de la geamuri, strigă și deținuții care stau pe marginea pistei:

Bagă, tată, bagă, forțează!

Hai, Tractorule!

Hai, Pâinică!

Ăsta e noul motor de Porsche, să știi!

Du-te tare, tată, că vine ăla, zici că e accelerat!

Un deținut trece cu bicicleta. În loc de portbagaj are atârnat un cărucior în care le cară mâncare celor de la fotbal. „Dă și mie, să fug viteza cu bicicleta”, glumește un deținut care își face încălzirea pentru proba de viteză.

Pe terenul de fotbal mă întâlnesc cu Dragnea

Terenul de fotbal e îngrădit de două ori, o dată cu un gard și o dată cu deținuții atârnați de el care strigă: „Bagă, Dragnea, pase, Dragnea, băăăi, Dragnea!”

Dragnea, un deținut tinerel, brunet, iese din teren și se așază pe o bordură. Merg și îl întreb care-i faza cu numele lui. „Poate e coincidență, poate suntem rude din moși, strămoși.” Îmi spune că îl cheamă Dragnea Cristian, are 22 de ani și e închis pentru braconaj piscicol. Dragnea spune că și-a săvârșit fapta chiar în Teleorman.

Mă întorc la cei de pe margine, să văd care penitenciar câștigă la fotbal și ce i-a adus pe deținuți pe terenul de fotbal.

„Ne relaxăm, ne reîntâlnim cu prietenii de pe la alte penitenciare, prieteni cu care am mâncat împreună. În rest, ținem legătura prin familie, prin scrisori.”

Aici, un dialog între fotbaliști şi colegii din Jilava, care n-au ieşit la festival, dar sunt prezenţi la geam.

  • „Fraiere, care te-am învățat tenis de masă!”
  • „Tot la martalogi?”
  • „Mă liberez de la Rahova.”
  • „Îți scriu, să îmi trimiți poze din permisie.”

După competiţia asta, urmează premierea. Câştigătorii se înghesuie pe un podium, sub un castan. Mulţi sunt pentru prima dată aplaudaţi. Câţiva primesc câte două medalii, „ca Nadia Comăneci”, glumeşte cineva.

Locul 1 la șah: Penitenciarul Galați / Locul 1 la fotbal: Penitenciarul Rahova / Locul 1 la atletism: Penitenciarul Găești

Locul 1, după gratii

„Drum bun acasă și ne vedem aici la anu`”, le urează Cristina Toroc, directoarea adjunctă a Penitenciarului Jilava.

„Dragii mei, vă doresc doar libertate, să ne vedem la nunţi şi la botezuri”, le spune cântăreaţa de muzică populară, Ioana Mierloi.

Deţinuţii sunt duşi înapoi la penitenciarele de unde au venit

Ultima imagine care îmi rămâne în minte e tatuajul unui deținut, bătut într-o spaniolă greșită. Înțeleg ideea de bază, care s-ar traduce prin: „Poți să faci orice în viața ta, dar nu-ţi transforma viaţa în orice”. Omul și l-a bătut în pușcărie, un fel de mantra care să-l țină pe viitor de partea cealaltă a gratiilor.

Dacă vrei s-o iei pe urmele Andradei, începe de aici.