Am întrebat pensionari din România dacă și-au bătut soțiile în tinerețe

În ciuda schimbările legislative de anul acesta la legea privind prevenirea și combaterea violenței în familie - adică introducerea ordinului de protecție provizoriu, România încă stă foarte prost la acest captiol. În 2017, au fost raportate Poliției peste 20 de mii de „fapte de loviri și alte violențe” comise între membrii familiei, iar majoritatea agresorilor au fost bărbați (92%), în timp ce victimele vin mai ales din rândul femeilor.

În același an, au murit 46 de femei, 26 de bărbați și 12 copii în urma agresiunilor comise asupra lor de foști/actuali parteneri sau alți membri ai familiei. În 73 din cele 84 de cazuri, agresorul a fost un bărbat.

Despre violența în familie în perioada comunistă se vorbește abia acum, când ies la suprafață traumele și poveștile celor care și-au trăit copilăria atunci sau imediat după revoluție. „Pe vremea aia” nu se vorbea sau, mai exact, era o normalitate. Cel puțin până nu se ajungea la violențe grave pentru că, vei vedea, e o delimitare undeva în mentalitatea acelor vremuri între „îi mai dădea o palmă că-l cicălea” și „a omorât-o în bătaie”.

Am vrut să văd cum privesc pensionarii cazurile de violență conjugală, dacă li se pare normal ca bărbatul să-și bată nevasta sau copiii, dar și cum a afectat comunismul viața domestică. Ce se spunea și ce nu. Când (nu) intervenea poliția. Ce puteau face femeile.

VICE: Cum erau relațiile de familie când erați tânăr?
Gheorghe: Ca acum, pe principiul onestității, colaborării. Existau și atunci situații urâte. Violență, oameni care mergeau la cârciumă, veneau acasă cu capsa pusă, aruncau cu farfuria. Majoritatea cazurilor plecau de la băutură. Erau petreceri - acasă la oameni, la cârciumă, la serviciu. Până să apară Decretul 400, dat de Ceaușescu prin anii 70, care zicea că, dacă te prinde băut la serviciu, te dă afară. Dar familia mea a fost onorabilă. Părinții, chiar dacă nu aveau multă carte, erau oameni înțelegători.

Era „normal” ca bărbatul să-și bată femeia sau copiii?
Era o vorbă: „pe femeie s-o bați și când nu face nimic, că știe ea de ce o bați” sau „pe femeie s-o bați în gură ca pe o coasă”. Nu sunt de acord. Un bărbat care-și bate femeia nu e bărbat. Ăla adevărat e viking. Se luptă cu bărbați. Pe femeie nu trebuie să o atingi nici cu o floare, să ai un comportament civilizat, drăguț, respectuos.

Interveneau oamenii când vedeau violență domestică?
Mai interveneau și se băteau între ei cu cuțite, cu topoare, cu ce nimereau. Sadismul rămâne în România la rang de rege. Când se făcea o nuntă sau o cumetrie, se băteau oamenii, era cu sânge, măcel. Își băteau copiii, nevestele. Am un vecin care și-a omorât nevasta cu resteiul, ăla care se pune la jugul boilor, ca să nu scoată capul din ham. Cu ăla i-a dat în cap femeii lui.

Statul făcea ceva?
Nu. Mergeau relațiile până acolo, încât îi scoteau basma curată. Se ducea la medic și-i dădea un certificat că a fost bolnav sau că a fost beat și-l scutea de pedeapsă. Dacă femeia suna la poliție noaptea, că o bate bărbatul, nu prea veneau. Dar nu suna, că-i era frică, o călca ăla în picioare. Își duceau, cum se spune, crucea. Sufereau până când găseau motivul de fugă. Era greu cu divorțurile atunci.

VICE: Cum era când venea o femeie singură la restaurant?
Iulian: Ca acuma. Sunt femei care se descurcă, vin singure. Atunci erau mai puține, era rușinea mai mare. Oamenii se uitau puțin urât, le desconsiderau, că vin la agățat.

Se considerau bărbații superiori femeilor?
Unii da. Că-s bărbat, mare, tare, cap de familie. Intraseră niște prostii în capul bărbaților atuncea. Eu și acum apreciez femeile frumoase. Pe timpul acela, nu le vedeam așa. Nu le vedeam deloc. Mă uitam doar după femeile cu tocuri.

Cum erau relațiile între soți atunci?
Dacă ai ajuns la concluzia să faci un cămin cu cineva, trebuie respect. Eu am luat-o pe nevastă-mea că era drăguță. Dar ea n-a făcut nimic cât a stat cu mine. A trebuit să muncesc foarte mult să o aduc la același numitor cu mine. Dacă mergeai în societate, trebuia să fie și ea puțin îmbrăcată, puțin stilată, ca tine, așa. Nu ai luat-o nici ca slugă, nici ca servitoare, ai luat-o să faceți un cămin. Ne-am înțeles bine 15 ani și apoi ne-am despărțit. Dar ne înțelegem bine și acum.

Se zice că pe femei să nu le lovești nici cu o floare.
Sunt unele care te provoacă. Găsește ea soluții, o ceartă, undeva, care te scoate din sărite. Ajungi la loviri. Eu n-am avut violențe, dar am cunoscut cazuri multe. Nu beau bărbații, nu fumează și femeia bea. Femeia, când se îmbată puțin, e în stare să umble și în fundul gol. Am văzut și eu. Dansa pe mese în chiloți, bikinei, ce era pe vremea aceea.

Nu era chiar așa violență în familie. Se certau din cauza neajunsurilor. Dacă era cu violență, venea sectoristul, dădea o amendă, îți punea în vedere să nu mai faci. E mai multă violență acum. Nu vedeți câte violuri, câte bătăi? Dar și fetele la 12-13 ani apar ca fetele de 18 ani.

Și femeile s-au schimbat?
Acum femeile nu mai vor să fie așa de prostuțe cum erau, să sufere la un bărbat. Au drepturi egale, muncește și ea, vine cu bani acasă. Și atunci aveau, veneau acasă, spălau, găteau, călcau, aveau grijă de copii și mai vrei să-ți fie și soție mândră-n pat seara. Trebuie ajutate și ele, faci piața împreună, îi cureți o ceapă.

VICE: Cum se înțelegeau soții între ei?
Și mai bine și mai rău. Erau discuții în familie. Când plecam de la serviciu, mă duceam să mai beau o bere cu colegii, când ajungeam acasă, mă lua la întrebări. Eu ce să fac? Tăceam.

Sunt bărbați care dădeau o palmă femeilor când făceau asta.
Mai dădeam și eu. Când mă supăra rău. N-am bătut-o cum se face acuma. Am văzut că acuma le și omoară. Înainte le dădeau doar o palmă, așa. Nu venea poliția decât dacă se întâmpla ceva grav.

VICE: Cum v-ați făcut o familie?
Radu: Am trăit la țară 21 de ani. Am venit acum 56 de ani în București, cu patru clase, din Teleorman. Apoi m-am calificat la locul de muncă, ca zugrav. Dacă-ți făceai o familie, trebuia să muncești. Da’ și să faci armata. La 28-29, am zis să-mi fac și eu o familie. M-am dus la țară să-mi caut o fată. Am găsit una. Avea 17 ani. Eram și eu cât de cât mai cizelat, mai cu o halva bulgărească, mai cu un dres. La București, dacă aveai serviciu, erau vremurile bune. Socrii ce-au zis: „ia-l pe băiatul ăsta, muncește, nu te bate”.

N-ați lovit-o niciodată?
S-a mai întâmplat pe parcurs, câte o palmă, dar eu nu prea dau. Dacă lucram în construcții, mai veneam târziu. Că unde am fost, întrebări din astea. „Măi, femeie, eu lucrez zece ore, mă mai duc cu un coleg, beau o bere”. Ea-și vedea de fete, n-a lucrat niciodată. Ar fi vrut, dar cine să vadă de copii? Unde să le duc, la creșă, să meargă cu mine pe șantier? Am zis: „Stai acasă, dragă, ai grijă de copii”.

Dar ce ziceți acum de emanciparea femeilor, că muncesc, că sunt egale cu bărbații?
E la pământ lumea la ora actuală. Acuma zice că femeile au drepturi ca și omul. Dar sunt date așa, pe hârtie. Noi am muncit din greu. Acuma o fată, dacă se căsătorește, dar și un băiat, are apartament, are o mașinuță. Dacă se căsătoresc, îi ajută părinții. Dacă fac și un copil, ea trebuie să stea acasă.

Dar dacă stă el acasă?
Nu accept treburile astea.

Dar credeți că femeia e egală cu bărbatul?
Este. Dar depinde și ce-ai învățat de la părinți. Dacă învăț că trebuie să-o respect, o respect. Înainte era cu totul altfel. Erau mai buni. Tineretul avea un serviciu, era sigur. Soții se înțelegeau mai bine. Se mai certau, dar nu erau divorțuri, aveți cuvântul meu.

Sunteți tată de fete. Ce-ar trebui să facă un tată dacă aude că soțul fetei o bate?
Nu poate să îi facă nimic. Pot să-l bat eu pe ginere și să intru în pușcărie? Nu pot. I-am lăsat așa. Nevastă-mea: „Ooohoo, o bate”. Lasă-i, dragă. O bate, se întâmplă s-o omoare, intră el în pușcărie. Mă bag între ei, zice în felul următor: „auziți, tată și mamă, voi ne-ați stricat casa”.

Credeți că oamenii ar trebui să se bage în treburile altora, când e vorba de violență? Ca vecini, de exemplu?
Cu frumosul, poate. Nici acum nu sare niciun vecin. Nu mă bag în familia lor. Se răzbună pe vecinul. Vine poliția, îl ia o lună, se întoarce. Cine dă mălaiul? Să nu se bage nimeni în casa nimănui. Și pe stradă, dacă se bate cineva, și sare să te omoare. „Ce-ai, moșule, ce te bagi în viața noastră?”

VICE: Cum v-ați cunoscut soția?
Papil: Eu sunt actor și am jucat la Teatrul Național din Timișoara. Acolo a venit ea, Cătălina Buzoianu de la teatrul din Baia Mare, și am început să joc cu ea și să mergem în turnee. Când mergeam, ea stătea în dreapta mea în mașină. Eu îi făceam masaje și ea adormea cu capul în poala mea. După spectacole aveam și eu nevoie de o femeie, iar având-o pe ea lângă mine, m-am îndrăgostit de ea. Ea era măritată, dar n-am ținut cont de chestia asta sau de orice regulă a societății. Am luat-o împotriva familiei mele, nici n-au comentat, le era frică să atace subiectul ăsta.

Pe vremea aia, femeia era considerată inferioară bărbatului? Cum era la dumneavoastră în casă?
Nu, nu, pe Cătălina a deranjat-o întotdeauna faptul că bărbații sunt mai apreciați, mai folosiți decât femeile. Am avut o discuție zilele trecute, eu o înjuram pe prim-ministru, „De ce se bagă? E meserie de bărbați!”. S-a înfuriat Cătălina: „Adică ce? Noi, femeile, ce?”. I-am zis să stea ușor că ea are o meserie, asta altă meserie. Asta are pe mână o nație și uite ce face.

Bărbații mai băteau femeile.
Din gelozie. Mă rog, diferă de la oraș la țară. La țară, la olteni, femeia nu îndrăznește să meargă în fața bărbatului. Stă la doi-trei metri în spate. Femeia are acoperământ până jos, la glezne, nu i se vede părul, are basma. Sunt niște reguli.

Dumneavoastră v-ați bătut soția?
Ei, doamne ferește! Cum s-o bat? Cum se poate gândi cineva să dea într-o femeie? Nu se poate. Te căsătorești din dragoste, faci copiii…

Cum erau căsătoriile pe vremea comunismului?
Erau mai mult legați de gospodărie, de animale, să producă, să se descurce. Eu munceam de mă rupeam când eram mic.

Cum s-au schimbat lucrurile de atunci și până acum?
Eu, când eram mic și am văzut pentru prima oară trenul, m-am descălțat de opinci înainte să intru, iar când tata m-a întrebat de ce le-am lăsat în gară, am răspuns „ca să nu murdăresc trenul!”. Ăla era bun simț. Acum, tineretul ăsta. Am 84 de ani și ei îmi vorbesc la pertu. A venit un dobitoc la mine, în magazin, și mi-a zis „ai îmbătrânit degeaba!”. N-am îmbătrânit degeaba. El, dacă trăiește două milioane de ani, nu face tot ce-am făcut eu. Am terminat trei facultăți, am jucat 70 de ani teatru și am fost în peste 80 de filme.

UPDATE: Din păcate, actorul Papil Panduru s-a stins din viață pe 25 octombrie 2021.

A contribuit și Alexa Bejinariu.

Interviurile au fost editate pentru claritate.