Fashion

Gecile astea extreme de iarnă fie sunt o idee genială, fie cel mai incomod lucru din lume

Geaca asta te face să nu mai ai nevoie de plapumă în viața ta.
15.12.18
ezra-miller-moncler
Ezra Miller la premiera fimului Fantastic Beasts: The Crimes Of Grindelwald World Paris, Franța. (Fotografie dePascal Le Segretain/Getty Images)

Articolul a apărut inițial pe Garage

Închide ochii și imaginează-ți un nor.

Acum imaginează-ți că norul ăla a fost conceput de directorul de creație de la Valentino.

Acum imaginează-ți că ar fi rezistent la apă.

Cam așa arată geaca puffer space-age Pierpaolo Piccioli x Moncler, purtată de noua legenda din modă, Ezra Miller la premiera din Paris a filmului Fantastic Beasts: The Crimes of Grindelwald. Asta se întâmpla în noiembrie și, ca să vezi, o lună mai târziu, Moncler's a vândut aproape toate articolele de pe magazinul online.

1544636932172-Screen-Shot-2018-12-12-at-124830-PM

Fotografie din partea Moncler

Posibil să nu înțelegi de ce o haină de patru mii de dolari, care te face să arăți ca o mascotă Michelin foarte stilată, s-a vândut ca pâinea caldă. Geaca asta puffer pare mai mult ca ceva ce ai purta dacă ai pierdut un pariu sau o fantezie a fashionistelor, valabil și pentru umbrela rucsac Louis Vuitton sau bastonul fashion al lui Blake Lively, decât un articol vestimentar util.

Totuși, dacă facem o incursiune în istoria modei, popularitatea hainei supradimensionate puffer are un sens. Până la urmă, și haina sac de dormit a lui Norma Kamali (concepută după o noapte de campat, în care a făcut frigul) a rezistat decenii la rând. Într-o industrie de modă plină de coliere cu țepi și bikini, nu e logic să scoți și mai mulți bani pentru un maxim de confort? (Vezi și: crocs cu platformă de la Balenciaga.)

Jo Livingstone de la The New Republic a sărit cu un argument împotriva „hainei omidă”, întrebând, „De ce femeile ar purta echivalentul unui sac de dormi croit?” Răspunsul e penibil de simplu: pentru că ține de cald. O haină ca Moncler x Pierpaolo Piccioli s-a vândut atât de bine pentru că are un aer regal și un strat de izolație din cap până în picioare care să te protejeze de frig și de prejudecățile celorlalți, așa cum a menționat și Amanda Mull de la Vox. Iarna, singurul lucru observabil la outfit-ul tău este geaca, așa că de ce să nu fie una care să sară în ochi?

Din fericire pentru amatoarele de fashion și haine călduroase, versiunea rochie a hainei puffer de la Moncler x Pierpaolo Piccioli e încă pe stoc. Vestimentația perfectă pentru următorul eveniment de la conacul deloc încălzit al unui mini-aristrocat britanic.