Tot ce s-a întâmplat în ultimul an în trapul din România

Trapul a dominat anul ăsta toate top-urile din străinătate. Inevitabil a ajuns și la noi. Artiști ca Lil Pump, Travis Scott, Cardi B sau Post Malone au rupt în airplay la posturile locale și românul s-a prins, în sfârșit, care-i treaba cu trapul. Unii nu-s deloc mișcați și o dau pe aia cu „rap-ul vechi ar trebui să fie mai apreciat”, alții cred că e un gunoi și mulți îl consideră un stil asemănător cu manelele, adică merge din când în când la petreceri. Dar sunt și foarte mulți care-l ascultă non-stop și văd trap-ul ca fiind absolut cel mai bun lucru din lume.

Pe lângă numărul din ce în ce mai mare de ascultători autohtoni, au apărut și trupe și artiști noi, scena a crescut, lucrurile-s mai clare. Trapul din România nu mai e doar un experiment sau o încercare de a copia artiștii din străinătate. A ajuns să fie și o sursă constantă de content fresh și idei muzicale interesante. Scena s-a diversificat, nu mai e doar monopolul Șatra BENZ, au apărut party-uri tematice și au crescut vizualizările pe YouTube.

Pentru că e finalul anului, și noi oamenii avem tendința să ne uităm în urmă în perioada asta, uite tot ce trebuie să știi despre ce s-a întâmplat în trapul din România, în ultimele 12 luni:

Șatra BENZ e în continuare cel mai mare nume din trap-ul românesc. Nu au scos un album nou, ceea ce e ciudat, pentru că trap-ul e un gen în care trebuie să scoți constant ceva nou, ca să rămâi relevant. Și ei ne-au obișnuit cu materiale pe bandă. Dar au scos trei piese care au prins destul de bine. Primele două mai puțin, ultima a rupt tot, și au păstrat hype-ul pentru materialul care va ieși în 2019, după cum am aflat de la Keed în februarie.

Au apărut și piese excelente de la membri trupei, în proiectele lor solo, gen „DVNS”, „DAI” sau „Dracula 2018”, de la Killa Fonic, NOSFE și Keed. Și bucata sub-apreciată, dar excelentă, „Hakana”, de la Seek Music Familia, un posse-cut cu NOSFE, Killa Fonic, Amuly și Domnul Udo, care ne-a făcut pe toți să ne punem curul jos la podea.

La label-ul trupei, Seek Music, a apărut și Liceenii Trap N Roll, unul dintre cele mai fresh albume ale anului, o colaborare între PRNY, un producător in-house care a lucrat pe mai multe piese Șatra BENZ, și rapperul Amuly. Nu m-ar surprinde dacă i-am vedea pe ăștia doi pe albumul de anul viitor. Valoarea trage la valoare și asocierea dintre liceeni și șetrari e un nou motiv pentru care Șatra BENZ e în continuare liderul trap-ului din România.

Lino Golden, „băiatu” lui Alex Velea, a reușit ceea ce nu au putut să facă băieții de la Șatra BENZ. A intrat în heavy rotation pe radio cu o piesă trap. Evident, mă refer la „Panamera”, o piesă care m-a făcut să-mi pun două întrebări esențiale: 1. De ce vreau să-mi iau o Panamera? și 2. Ce e o „Panamera”? Nu-s mare fan de mașini, deci pentru mine „Panamera” poate fi ori un model de Porche ori un fel de brânză scumpă. Și nici până în ziua nu pot fac diferența. Singura certitudine e că știu piesa pe de rost.

Asta se întâmplă atunci când o auzi peste tot. Are un număr mare de vizualizări pe YouTube, undeva pe la 29 de mili, dar succesul a venit din alte medii. „Panamera” a mers constant la radio sau la televiziunile de specialitate în 2018. Lino ne-a avertizat de la începutul anului, cu piesa „Sus ca Jordan”, în care a spus clar că o să fie anul lui. Dar nu cred că a anticipat chestiile astea:

5GANG nu e o trupă de trap. Nu în sensul clasic al cuvântului. E un experiment făcut de cinci vloggeri, Selly, Exploit, Gami, Dia și Pain, prin care încearcă să scoată din minți pe toți oamenii din scenă cu trap foarte curat, fără zeamă, în antiteză cu ce se cântă pe la noi. Și bravo lor că fac asta. Așa vedem și cine-s frustrații care își bat joc de niște prunci de 17 ani, doar pentru că ei la vârsta aia făceau serenade propriei bărbii, să le crească flocii uniform. Și nu aveau timp să cânte trap. Nimeni nu ar trebui să se ia prea în serios, mai ales că 5GANG a demonstrat că oricine poate face trap, ceva ce tu știai deja de multă vreme.

Ăștia cinci inși, care arată de parcă întotdeauna își pupă mama pe obraz înainte să iasă din casă, s-au folosit de notorietatea lor ca vloggeri să își încerce norocul în industria muzicală. A prins, cu toate că nu știu pe nimeni care ascultă 5GANG, deci e clar că target-ul lor s-a născut după anul 2000 sau chiar în ultimul an. Succesul lor e ușor de explicat. Toți au succes ca „youtuberi”. În schimb, unele lucruri nu pot fi explicate:

Apoi a venit Abiiiii, un om cu cadența lui Klaus „21 Savage” Iohannis, care a scos cea mai controversată piesă trap din 2018. „Papuci Gucci” e în egală măsură o capodoperă și o catastrofă. Și eu oscilez între cele două, în funcție de cât de beat sunt. Dacă sunt treaz, e oribilă, dacă sunt comă sub pisoar, atunci mă dau mare ca Abi. Oricum, succesul piesei dovedește că lumea a ajuns în 2018 să asculte muzică doar la modul ironic, un termen care oricum e absurd și ultra-folosit ca justificare pentru gusturile personale neasumate.

Aroganța lui Abi, care vorbește despre cum bate roacheri în fața unor blocuri de birouri corporatiste, unde ironia e clară, pentru că abi nu va munci o zi în fabricile milenarilor, e în contrast direct cu vocea lui blândă de adolescent. Cu toate că e super modificată de auto-tune, este exact așa cum îmi imaginez că ar suna o privighetoare dacă ar putea cânta trap în română despre papuci Gucci, zdrențe, Satana și zdrențe.

Unele persoane au apreciat abordarea tânărului, altele mai puțin, dar succesul tot a venit. Cu peste zece milioane de vizualizări până în prezent, „Papuci Gucci” l-a făcut pe Abi unul dintre cei mai cunoscuți trapperi de la noi. Și mare grijă. Multă lume care în prezent își scoate adidașii în față i-au criticat pe cei de la Șatra BENZ când s-au lansat. Dacă am învățat ceva din istoria trap-ului românesc e că atunci când sar haterii pe tine la începutul carierei, totul o să fie bine. A venit Abi și obișnuiește-te cu asta. Dar nu ignora restul:

Spre deosebire de alți trapperi de la noi, pe care îi poți, cât de cât, compara cu alți artiști din străinătate, NANE e un caz aparte. După ce a plecat de la Okapi Sound, s-a axat pe trap și de atunci tot scoate focul în mod constant. Din păcate, auzi prea puțin de el. Nu prea e menționat când vorbim despre ierarhia trapperilor de la noi. E apreciat, are fanbase, face treabă, dar nu a avut impactul altor artiști. El umblă încet și sigur, ca știi tu ce.

Poate pentru că a avut deja un fanbase înainte să o dea maximum pe trap, dar toate single-urile lui lansate în ultimul an au trecut de un milion de vizualizări pe YouTube. Încă nu are un hit de genul „Panamera” sau „Dubai”, care să-i cimenteze statutul de heavyweight în trap, dar urmează. La fel cum vin din urmă și alții mai puțin cunoscuți:

Trap-ul e ca o pictură de Jackson Pollock. Doar că nu poți să dai din cap dacă te uiți la o pânză. Frumusețea trap-ului, și motivul pentru care nu mulți îl pot înghiți, e că oricine poate să facă treaba asta. Sau cel puțin așa pare. Din cauza asta își va pierde și din popularitate în câțiva ani, dar așa e în muzică, totul se calmează la un moment dat. Mai e până atunci, și anul ăsta am descoperit foarte mulți artiști cu potențial uriaș. Cei mai mulți dintre ei fac un trap experimental, unde temele sau beat-urile sunt neortodoxe, la propriu și la figurat, în unele cazuri.

Andreea Irimia, o tipă născută în România, dar care în prezent locuiește în Spania, bagă despre traumele ei din copilărie, când ritualurile bisericii ortodoxe au făcut-o să leșine în preajma unui mort. Din experiența asta și-a tras inspirația pentru proiectul ei Brașov, în care cântă în română și în spaniolă peste niște instrumentale care nu țin cont de formula clasică a beat-urilor de trap.

Merită menționați și Ian & Azteca de la label-ul independent Ocult Records. Cei doi au evoluat foarte mult în 2018, cu un stil care nu o să fie niciodată atractiv pentru casele de discuri mari din România, pentru că e prea explicit. Cel mai bun exemplu e „Bag un Blunt”, noul lor single, care are potențial să prindă masiv prin underground, dar nu văd pe nimeni care i-ar ajuta să ajungă în mainstream, deși ar putea. Asta e cea mai mare problemă în momentul de față pentru artiștii de trap de la nou. Nimeni nu e dispus să bage bani în ei. Alex & Tugay și Tugay & Alex au scos un material excelent la Media Pro Music, dar fără prea multă promovare. Și mai e o problemă mare cu trapul în România:

Industria muzicală din România încă nu s-a prins de potențialul trapului. Sau se așteaptă să treacă, la fel ca orice trend. Pe lângă faptul că nu se difuzează foarte mult în mainstream, nici organizatorii de concerte nu mizează pe artiști mari din străinătate. Nici în 2018, anul în care toate statisticile au dovedit că trap-ul e cel mai fresh stil de muzică la ora actuală, nu ne-a vizitat niciun artist internațional. Toate petrecerile de trap au fost organizate local, prin București și Cluj, cu DJ și artiști locali.

Scena de trap din România va continua să crească și în 2019, când va ieși noul album de la Șatra BENZ și toți vor fi nevoiți să dea ce-i mai bun din ei. Nu-mi fac griji din punct de vedere artistic. Dar lipsa concertelor mari de trap este rușinoasă pentru noi. Sunt factori economici la mijloc, OK, dar astea-s scuze. Festivalurile mari din România ar putea să aducă un Future, cum va face Balaton Sound din Ungaria în 2019, sau un Migos, cum a făcut Exit-ul din Serbia anul ăsta, fără prea mari probleme. Dar cine va ieși în față cu primul concert mare de trap? Sau primul festival de trap? Doamne ajută.