FYI.

This story is over 5 years old.

Călătorii

M-am îmbrăcat ca persoanele care s-au luat de mine-n online

Fiecare mesaj plin de ură a fost transformat într-o imagine.
un costum de gras
Imagini via Haley Morris-Cafiero 

S-ar putea să o recunoști pe Haley Morris-Cafiero din seria ei Wait Watchers. Proiectul foto, care a ajuns viral în 2013, îi surprind pe oamenii care au reacționat urât față de corpul lui Hailey, și judecățile de zi cu zi pe care oamenii supraponderali trebuie să le îndure pentru simplul fapt că există în spațiile publice. Proiectul s-a extins și cu toată atenția primită au venit și o mulțime de troli care au bombardat-o neobosiți pe social media.

Publicitate

Ca răspuns, Haley a creat un nou proiect: The Bully Pulpit. Sub forma artei feministe, s-a îmbrăcat precum agresorii ei și a incorporat fiecare comentariu urât în fotografii.

Am luat legătura cu Haley ca să o întreb mai multe despre munca sa și schimbarea percepției critice.

1544027773944-SteamJerwood

VICE: Îmi poți spune cum a apărut The Bully Pulpit?
Haley Morris-Cafiero: Când Wait Watchers a devenit viral în 2013, am început imediat să primesc mesaje agresive și pline de ură. Îmi spuneau adesea cât de dezgustătoare sunt sau cum greutatea mi-a provocat o varietate de boli. Sute de astfel de mesaje au venit pe e-mail, dar majoritatea au apărut pe social media, unde au fost literalmente sute de comentarii. M-am concentrat pe agresorii care au folosit Facebook, Twitter și Instagram ca arme.

Cum este să ajungi virală?
La început a fost copleșitor. Nimeni nu te poate pregăti pentru experiența când ajungi să fii contactată de presă 24 de ore pe zi. Când mă uit în spate, m-a făcut să fiu foarte încrezătoare în povestea pe care vreau să o prezint despre munca mea. Știu că modul cum reacționez la hărțuire este unic; nu-mi pasă ce crede lumea despre cum arăt, deci pot să mă amuz pe seama comentariilor. Acestea fiind spuse, sunt milioane de oameni care nu pot ignora pur și simplu abuzurile, deci sper să-i inspir să lupte în diverse moduri. Mi-am petrecut timpul dintre Wait Eatchers și The Bully Pupit căutând un mod prin care să le răspund. La început m-am gândit să fac intervenții legale de gherilă, pentru că mai mulți agresori mi-au trimis mesaje pe e-mail unde aveau trecute informații personale, precum adresele și numerele de telefon. Dar am decis să fac ceva mai inteligent decât să jonglez cu granițele definiției legale ale hărțuirii.

Publicitate
1544027820029-ShortBus

Ce părere ai despre mișcare care susține pozitivitatea corporală la supraponderali?
Susțin mișcarea și tot ce a reușit ea, dar nu sunt sigură dacă mesajele sale au avut un impact asupra vieții de zi cu zi ale oamenilor. Ce vreau să spun este că am lucrat cu oameni care susțin pozitivitatea corporală la suprafață, dar care par să mă discrimineze activ din cauza greutății. Prejudecata lor se manifestă ca micro-agresiuni mai degrabă decât forme evidente care ar putea ridica semne de întrebare. Din punct de vedere artistic, aș vrea să contribui la discuție folosind social media și arta ca activism și răspuns. În general, aș vrea ca oamenii să știe că hărțuitorii nu câștigă mereu și că poți găsi mereu moduri amuzante și inteligente ca să le dai peste nas. Îmi place în special să lucrez la granițele dintre ce este privat și public.

Cum ai realizat costumele din serie?
Am salvat mii de comentarii din ultimii patru ani, așa că m-am concentrat pe oamenii care aveau detalii vizuale interesante pe care le puteam replica cu propriile materiale, cumpărate din diverse magazine online sau de pe Amazon. De exemplu, imaginea de culturist am făcut-o cu un costum comic gonflabil cu mușchi. Un accesoriu embolic – cum ar fi un tricou cu mesaj – a fost folosit ca fundal pentru text. Costumele sunt despre fragilitatea egoului și senzația falsă de protecție pe care internetul le-o oferă acestor agresori.

Publicitate
1544027832008-BodyBuilderJerwood

Ce urmează să mai creezi? Vei construi mai departe The Bully Pulpit?
O monogramă cu imagini din The Bully Pulpit va fi publicată de către Fall Line Press în primăvara lui 2019. Mai caut și finanțări pentru un proiect de portrete cu supraviețuitorii hărțuirii sexuale care să fie printate prin tehnica ambrotipiei pe perne din metal inoxidabil la mărimi reale.

Haley Morris-Cafiero lucrează la Belfast School of Art de la Universitatea Ulster. Îi poți susține campania de Kickstarter ca să publice The Bully Pulpit sub formă de carte foto aici.

1544027869646-SpeedoManJerwood
1544027888519-TreatedLikeShitJerwood
1544027938221-WhaleWatchingJerwood

Articolul a apărut inițial pe VICE UK.