Raluca și Mihaela, mama ei. Fotografii de Sorin Vidis

„Am născut un bebeluș în sevraj pentru că mă injectam cu heroină”

„Copilul nou-născut e exact ca un adult drogat. Cască, îi curg ochii, se zbate,” mi-a spus mama unui bebeluș născut într-o maternitate din România.

de Cristina Foarfă; fotografii de Sorin Vidis
|
nov. 15 2018, 9:05am

Raluca și Mihaela, mama ei. Fotografii de Sorin Vidis

Pe holurile centrului Asociației Române Anti-Sida de la spitalul Matei Balș, o fetiță vine veselă spre noi. Îi sare în brațe Emei, asistent social la centru, și ia la rând jucăriile din birou. O cheamă Raluca și are cinci ani și jumătate. E plină de energie, se strâmbă și se joacă. Nimic nu-ți dă de gândit că Raluca s-a născut cu sindrom de abstinență fetală (SAF) sau, cum se spune în limbaj popular, „în sevraj”, pentru că mama ei și-a injectat heroină în timpul sarcinii.

Sindromul apare pentru că drogurile trec bariera placentară, de la mamă la făt. Când cordonul ombilical se taie, se oprește acest transfer al substanțelor și, în câteva ore sau o zi-două, se instalează sevrajul.

Mama ei, Mihaela, care se uită acum grijulie după fetița care aleargă prin centru, își injectase heroină timp de mulți ani în momentul în care a aflat că este gravidă. Azi a venit la centru împreună cu tatăl Ralucăi, pentru doza lor zilnică de metadonă. S-au înscris în programul de substituție imediat cum au aflat că vor avea un copil. Dar, în peste jumătate dintre cazuri, și metadona duce la apariția sindromului, pentru că este tot un opioid.

„Am aflat că sunt însărcinată abia când eram în cinci luni. Simptomele de la heroină erau aceleași ca la sarcină. Nu-ți vine menstruația cu lunile, chiar ani”, îmi spune ea.

Are 28 de ani, cei mai frumoși ochi, gesturi calde și o privire blândă. Îmi povestește că pe tatăl fetiței l-a cunoscut la dealer, când își cumpărau fiecare bila de heroină: „Raluca a fost salvarea vieții noastre. Nu credeam că mă voi lăsa vreodată de heroină.”

Fetița s-a născut într-o zi de ianuarie, pe care mama ei nu crede că o va uita vreodată.

„Copilul nou-născut e exact ca un adult drogat. Cască, îi curg ochii, se zbate. Mă uitam la copilul meu și nu-mi venea să cred”, își amintește mama.

În două săptămâni, Ralucăi i-au trecut toate simptomele și a putut să o ia acasă.

„E o chestie care nu se explică, nu toți copiii fac SAF. Nu contează doza pe care o ia mama. Poate să facă sevraj și dacă e pe doză mică și să nu facă dacă era pe doză mare”, îmi explică Adrian Abagiu, medic specialist în consumul de substanțe și în HIV, coordonator medical al centrului ARAS.

„Mă drogam împreună cu mama. Ea îmi făcea mie, eu ei.”

Sindromul ăsta poate duce la febră, convulsii, apnee, tulburări de somn și, mai mult decât atât, pune probleme legată de hrănirea și eliminările nou-născutului.

„Este foarte important ca mama să spună că este consumatoare de substanțe”, subliniază el. În caz contrar, simptomele copilului pot fi confundate cu alte boli, ca sepsisul, meningita, encefalita, și se pierde timp fără să se administreze tratamentul corect. „Dezvoltarea post-partum este afectată”, spune medicul.

aras
Doctorul Adrian Abagiu, ARAS Colentina.

Mihaela nu e singura dintre prietenele ei care a născut un copil cu sindrom de abstinență. „Majoritatea, din tot ce cunosc, copiii sunt bine”, îmi spune ea despre o normalitate a vieții la periferie.

Fetița ei nu a avut probleme de atunci. A crescut ca orice copil, fără probleme de sănătate și fără consecințe ale sevrajului. „E cel mai frumos lucru din lume să ai un copil”, îmi spune Mihaela cu lacrimi în ochi. Au crescut-o doar ei doi. Acum, soțul lucrează ca paznic, iar ea are grijă de copil.

O întreb dacă o să-i povestească Ralucăi ce s-a întâmplat. Nu vrea, cel puțin nu acum. „Dacă aș putea să o feresc să știe tot ce e rău în lume, aș face tot ce îmi stă în putere. Nici mie nu pot să-mi recunosc sau să-mi iert pentru ce am făcut.”

Părinții Mihaelei au fost traficanți de heroină. Până la 10 ani, a fost crescută de bunica ei. Când aceasta a murit, Mihaela s-a mutat cu mama ei.

„Eu trebuia să îi țin drogurile în scara de bloc cât vindea ea. La 13 ani. Când am început să mă droghez, nu mi-a zis nimic. Ne drogam amândouă. Ea îmi făcea mie, eu ei. Nu pot să înțeleg asta că și eu am un copil. Nu aș putea în viața vieților mele să concep asta.”

Apoi, mama ei a intrat la închisoare.

raluca
Mihaela a cerut ca adevărata identitate să nu îi fie dezvăluită.

„Nu am ce să vorbesc cu ea. Zice că a făcut bine. E ca și cum ai spune copiilor tăi că ți-am făcut un viitor, o școală, o casă. Ea zice să zic mersi că m-a ținut pe droguri și nu m-a lăsat să fac altele, cum ar fi prostituție, să fur.”

Când ești pe heroină, e ca și cum ești mort, dar viu, îmi spune Mihaela: „Nu pot să spun ce poți să simți. Sunt niște dureri oribile. Nu te mai interesează nimic. Atunci, dacă-ți spune cineva că-ți dă o doză, dar o să mori, accepți. Ai face orice să treacă durerea chiar dacă știi că o să mori. Crede-mă, iei doza aia!”.

Asta pentru că dependența de opioide e o boală, îmi explică doctorul Abagiu. Până acum douăzeci de ani, se credea că dependența e legată de lipsa de voință. Apoi, lucrurile s-au schimbat, iar abordarea a fost una de boală cronică.

„E ca și cum nu ai face cuiva doza de insulină și-i spui ‘Nu ai voință.’ ‘Nu, nu am pancreas, spune el’”.

„Se zbătea, se întorcea pe toate părțile”

Multele dintre mamele dependente provin din familii defavorizate, sunt abuzate, fugite de acasă, fără sprijin emoțional al unei familii, îmi spune Abagiu.

Tot astăzi a venit la ARAS pentru tratamentul cu metadonă și Roxana, de 37 de ani. E mama a trei copii, dintre care cel mai mic, Alex, de doi ani, s-a născut cu sindrom de abstinență fetală. În timpul sarcinii, Roxana era deja pe tratament de substituție de ani buni cu metadonă. Recunoate că mai consuma, uneori, și heroină. Combinația nu e deloc bună, spune Abagiu.

În perioada sarcinii, spune medicul, cel mai important este controlul sevrajului, pentru că în primele luni favorizează avortul, iar în ultimele crește riscul de naștere prematură.

aras
Roxana, 37 de ani, mama lui Alex, născut cu sindrom de abstinență fetală.

Lui Alex i-a fost rău la două zile de la naștere și a stat două luni în spital.

„Nu-mi dăduse șanse, sevrajul era foarte puternic. Mi-a spus că dacă era doar cu heroină scăpa mai repede, la metadonă e mai mult. Îi dădea fenobarbital și apoi un calmant. Nici nu-i mai găseaua venele”, îmi spune ea și vocea îi tremură.

Tratamentul la copii ar trebui să fie cu diluții de morfină.

„Noi nu avem specialiști care să facă asta. La noi, îi tratează cu Fenobarbital, Diazepam, cu simptomatice”, îmi spune medicul.

„Mi-au spus că nu garantează că o să-l salveze. Patru săptămâni, abia apoi nu i-a mai fost rău, să nu mai aibă dureri la burtică, la oase. Îmi arăta doamna doctor poze și filme cum era noaptea. Îi săreau piciorușele, mâinile. Nou-născuții nu se mișcă de obicei, el se zbătea, se întorcea pe toate părțile”, povestește Roxana.

Și acum? „Acum copilul e bine, ditamai grăsanul”, spune Roxana, și zâmbește. Când l-a luat acasă, într-un final, i-a făcut toate analizele posibile pentru a se asigura că totul e în regulă. Îi era frică.

Povestea Roxanei se împletește cu cea a surorii ei. Au consumat heroină din adolescență amândouă, sora ei a născut un copil nu cu mult timp înainte ca Alex să vină pe lume. „Și copilul ei era pe sevraj. În spital îi ziceau că de ce ai făcut așa, că nu te gândești, că o să-ți moară copilul. Îi vorbeau foarte urât și ea era speriată.” Copilul surorii a stat în spital o lună.

Familia Roxanei a ajutat-o și o ajută în continuare. Ei au adus-o la ARAS, acum nouă ani, . pentru tratament de substituție. Îi va spune lui Alex povestea nașterii lui? Nu știe încă.

Nu avem, nu știm sau nu recunoaștem?

Am întrebat Ministerul Sănătății câte astfel de cazuri sunt raportate anual, atât la nivel de țară, cât și specific, pe București. Răspunsul, cu date de la Institutul Național de Sănătate Publică, arată cât de puțin știu autoritățile despre acest fenomen. Și cât de „mare” este interesul pentru el. Mai exact, cu diagnosticele „făt și nou născuți afectați de toxicomanie maternă” s-au externat în 2017 un număr de șapte copii, în 2016 șase iar în 2015 doi. Toți în București. Probabil, ca și în cazul celor care mor din cauza drogurilor, e o problemă uriașă de raportare și de stigmatizare. Nu avem, nu știm, nu recunoaștem. Iar acest lucru le afectează tocmai pe femeile ca Raluca și Roxana și, mai ales, pe copiii și șansa lor la viață.

Am cerut informații și la Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alfred Rusescu” din București, atât la biroul de presă, cât și la secția de Neonatologie. Deși inițial ne-au spus că au astfel de cazuri anual și mai toți copiii cu acest sindrom al abstinenței fetale ajung aici, la Polizu, ulterior toate insistențele noastre de a ne trimite date despre numărul, tratamentul și șansa acestora la viață au rămas fără răspuns.

Ce se întâmplă pe termen lung? Există un studiu început acum 12 ani la americani, îmi spune Adrian Abagiu, pe o mie de copii, unde se analizează rezultatele la școală, în viața socială, pentru a vedea care sunt implicațiile acestui sindrom. Proporțional, cei care au avut SAF au mai mare frecvență de ADHD și au ceva mai multe probleme cu învățatul decât media copiilor.

„Bebelușul expus la droguri merită o șansă egală cu toți copiii născuți în această lume”, spune Adrian Abagiu. „Este o victimă.” La fel și mama, dacă te uiți la contextul social, familial, psihologic, care a condus aici.

Numele celor două mame din articol au fost schimbate, la cererea lor.

Editor: Andreea Pocotilă

Mai multe de la VICE
Site-uri VICE