Povestea lui „Passio”, filmul porno cu gay în care e folosit mitul lui Iisus

Articolul a apărut inițial pe VICE UK

Deși viața și învățăturile lui Hristos sunt la rădăcina blocajelor sexuale a multor persoane, în domeniul porno, asta este o temă explorată șocant de puțin. Chiar dacă industria prosperă din subiecte comune, parodiind narațiuni populare și împungând subiecte tabu, industria porno îl folosește pe Hristos în capacități limitate şi dezrădăcinate. De exemplu, în Him, filmul porno obscur din anii ‘80 despre sexualitatea Fiului lui Dumnezeu, Iisus apare doar ca o figură în fanteziile unui tânăr plin de pasiune. Mai recent, în filmul din 2015, In The Flesh, despre un tip, în mod clar Iisus, care se întoarce pe Pământ pentru a propovădui o nouă Evanghelie a indulgenței sexuale („fă-ţi o labă!"), pe care-l cheamă doar „Aman".

Este de înțeles de ce chiar și pornografii evită abordările prea evidente când vine vorba de sexualizarea lui Iisus. Pe de o parte, proiectele artistice serioase, care descriu un Iisus sexual și explicit au fost atacate brutal de credincioșii contrariați. Pe de altă parte, este posibil să nu existe prea multă cerere, practic forța de bază ce alimentează producțiile porno. „Jesus Porn" nu este un termen cheie de căutare în momentele în care te-ai aștepta să se atingă cote maxime, cum ar fi Paștele sau Crăciunul. Ceea ce înseamnă că este mai sigur și probabil mai profitabil să te reprofilezi pe porno cu Iepuraşul de Paşte sau un Moş Crăciun viciat.

Dar, deși pornografia cu Iisus, în special conținutul explicit și contextul biblic, este șocant de rar, Regula 34 rămâne valabilă (cel puțin momentan). Adică, există cel puțin un porno hardcore notoriu profesionist despre viața lui Hristos. În 2007, Dark Alley, un studio de porno gay, a lansat Passio, un „un cockbuster plin de extaz religios".

Filmul începe cu o scenă pe un acoperiș din LA. Înconjurat de lumânări, un om într-o togă scrie „Passio" pe un laptop. Ecranul ne arată că este o nouă evanghelie.

Pe ecranul laptopului se unesc patru florete care se deschid chiar înainte de a începe sexul. Prima scenă prezintă doi discipoli dinaintea crucii, se presupune post-crucificare, care își arată respectul, apoi şi-o dau pe un pat în faţa Crucii. A doua scenă îl are ca protagonist pe Pontius Pilat, care îl domină pe Caiafa, marele preot despre care se presupune că a conspirat să-l omoare pe Iisus. Următoarea este Cina cea de Taină, care începe ușor, dar trece destul de repede la discipoli care se hrănesc senzual cu struguri și pâine (și covrigei, pentru un motiv sau altul).

Deodată, hainele tuturor încep să dispară ca prin magie şi sărim către scena în care toată lumea începe să se fută într-un gangbang intens si liber. Scena finală prezintă un preot care îl biciuie pe Isus pe cruce, cu un bici din piele. Apoi începe să venereze organului lui Isus, cu un pic de tortură ușoară. După asta, îl dezleagă pe Iisus, care sare de pe cruce și începe să domine preotul. Totul se încheie cu un cumshot pe fundul preotului.

Practic, filmul prezintă scenele cheie din viața lui Hristos, cum ar fi „Cina cea de taină” și „Răstignirea”, și găsește pretexte pentru a le transforma în futaiuri hardcore. Passio a câștigat o atenție sporită pe site-uri precum The Stranger, dar în mare, comentariilor au fost destul de critice, descriind filmul drept o tentativă penibilă de a instiga conservatorii religioși într-un mod care ar putea pune în pericol comunitate gay. (În mod ironic, creștinii devotați, care sunt într-o constantă vânătoare pentru orice fel de porno gay despre viața lui Hristos, din cauza unei scrisori în lanț din 1984, care susținea că o producție porno era iminentă, par să fi pierdut sau ignorat complet filmul ăsta.)

A fost Passio doar o schemă de a atrage atenția, din partea aceluiași studio care a prezentat lumii, tot în 2007, titluri exuberante, cum e și Gaytanamo? Eu m-am întâlnit cu doi dintre oamenii din spatele filmului, regizorul Matthias von Fistenberg (un pseudonim) și fondatorul Dark Alley, producătorul Rob Felt, pentru a-i întreba cum s-a conturat conceptul Passio și ce anume au vrut să obțină cu acest film. Cam astea au avut de spus:

Matthias von Fistenberg: Ideea a venit din frustrarea mea cu sute de ani de artă. Îmi place arta Renașterii, este foarte sexi, cu excepția unui singur subiect: Iisus. Când îl observi în arta din acea perioadă și încercările de a sexualiza trupul, sunt mereu timide și subtile. Eu cred că ar trebui să-l facem mai sexi. Nu poți atrage oamenii doar cu suferință și durere, ai nevoie de ceva cu care să se poată conecta în mod subconștient, mai exact sexualitatea.

Nu a existat niciun factor decisiv [care m-a determinat să transform această idee într-un film]. Doar m-a lovit într-o zi. Am simțit că: „Gata! Ajunge cu jenatul în jurul subiectului. Vreau ca Iisusul meu să fie sexi!” L-am sunat pe partenerul meu, pentru că știam că aveam o filmare în weekend, iar scenariul nu fusese conturat. Așa că i-am spus: „OK, avem nevoie de 50 de metri de pânză și o grămadă de pâine. Vom face «Cina cea de Taină» și povestea lui Isus. Vom demonstra că se poate și că ar trebui să fie așa. Trebui să fie sexi, nu deplorabil."

Din moment ce Iisus e un personaj mitic, fiecare persoană își poate imagina cum arăta el. Așa că m-am gândit că ar fi o idee bună să ne îndreptăm atenția către povestea clasică [râde]. Am simțit că eram în cea mai bună poziție să o sexualizăm, din moment ce lucram ca producători de porno.

Rob Felt: Când ești o companie de porno la început, nu poți să faci lucruri la o scară largă, dar cu siguranță îți poți permite două bucăți de lemn și o sfoară pentru o cruce și câteva bucăți de pânză. Deci, de fapt, a pornit ca o soluție de a face ceva cât mai spectacular cu resursele pe care le aveam, care să ne propulseze în industrie. Ăsta a fost aspectul comercial al producției. E un joc de atenție. Încerci să ridici un brand și să faci lucruri care primesc multă atenție.

Von Fistenberg: Nu am scris un scenariu. Biblia este plină de povești care pot fi reinterpretate, dar Răstignirea și Cina cea de taină au fost cele mai ușoare ținte pentru că sunt cele mai sfinte şi mai sumbre. Deci, pe ăstea le-am abordat şi noi. Există un element de violență şi masochism în scenele de pe cruce, biciuirea lui Hristos și genul ăsta de lucruri. Așa că ne-am jucat cu tonuri subtile de sado-masochism: preotul îl biciuiește pe Hristos. Apoi, Hristos coboară de pe Cruce și îl violează pe preot. A fost o adaptare nebună, care credeam că va fi complet greșită. Dar, în același timp, voiam să-l fac sexi. Poate o să urmărești filmul și o să te simți dezgustat, dar și destul de excitat, pentru că e cu modele super-sexi care, evident, se simt bine.

L-am făcut în New Jersey, unde religia este mai puțin relevantă în viața de zi cu zi, decât în Europa, [von Fistenberg este polonez], dar am avut o reținere din partea oamenilor de pe platou. Au simțit că ar fi ceva interzis, mulți au avut o expresie de ușor dezgust pe fețele lor.

Fiecare element filmat părea interzis. Dar, de fiecare dată când am trăit asta, m-am simțit cu atât mai convins că: OK, ar trebui să-l facem. Toată lumea a înțeles că e o idee nebună. Unii au crezut că va fi un eşec total, o risipă de bani, dar aveau nevoie de bani. La un alt nivel, poate că ideea părea atât de nebună încât oamenii s-au gândit că „posibil să va fi bună".

Felt: Pentru a promova filmul, am lucrat cu un promotor influent din New York. Omul a făcut o paradă gay pride în New Orleans, unde avea un model, nu cel din film, care e european, ci un tip care a mers la paradă purtând crucea. El a recreat această scenă din Patimile lui Hristos, ca să ne ajute să promovăm filmul. Tradiția lui Iisus este atât de bogată în simboluri, încât există foarte multe căi de promovare accesibile. Iar Paștele e în fiecare an.

Von Fistenberg: Am încercat să anturăm doar câțiva bloggeri, care să scrie despre asta. Și au făcut-o. Am avut o agenție de știri în Italia, care au considerat că este un subiect ce merită acoperit. L-au descris drept lipsit de bun gust, gen: „Cultura pop americană: Ce-au mai făcut acum". Cu toate astea, m-am bucurat că a fost luat în serios. Când faci porno gay, nenumărate scene se produc la ordinea zilei și nimănui nu-i pasă. Dar a face ceva de genul ăsta, pentru mine, a fost un efort real. Am încercat să fiu serios pe durata producției, chiar dacă nu mă așteptam să fie luat în serios. Faptul că cineva chiar ne-a băgat în seamă, înseamnă că am atins o coardă.

Felt: Am avut presale-uri mari pentru DVD. Oamenii erau curioși să vadă filmul. Deși principalul nostru partener de streaming, care de regulă pune filmele noastre pe prima pagină, nu l-a preluat. Un tip care a lucrat pentru companie mi-a spus mai târziu că proprietarii au spus ceva de genul: „Știu că vindem porno aici, dar trebuie să avem şi niște moralitate, nu?" Am fost surprins, pentru că pe prima pagină dai de filme de genul „Am futut-o pe mama mea vitregă”.

În industria asta, nu suntem trași la răspundere de normele morale ale societății. Suntem aici pentru a apăsa butoane și pentru a forța limita.

Îmi amintesc, cum în adolescență citeam lucruri de genul: „Vom merge la Washington, dar fără travestiți sau băieți în haine de piele, pentru că vrem să arătăm ca niște americani respectabili, plătitori de taxe." Realitatea este că politica de conformitate nu a propulsat pe nimeni. Este un argument greșit care devine invalid ori de câte ori cineva se simte inconfortabil cu ceea ce spune un homosexual.

Am dat de acest argument în comunitatea queer, de-a lungul anilor. Și ursul nu a fost niciodată păcălit. Nu cred că asta încercam să facem. Poate am primit vreun e-mail, dar nu-mi aduc minte. Când am făcut Gaytanamo, am primit cu siguranţă mult mai multe.

Von Fistenberg: Avem mulți oameni care ne urmăresc datorită filmului, deși, nu vom face o continuare a filmului. Cred că mi-a ieșit din sistem. Am demonstrat că cele mai sacre subiecte pot fi reprezentate visceral şi sexi, nu doar prin durere și suferință. Asta a fost … Nu o să mai răstignesc pe nimeni într-un video [râde].

Felt: Când experimentezi şi te joci cu subiecte tabu, în cea mai mare parte, clienților nu le pasă. De multe ori, ei percep lucrurile ceva de genul: „De ce vă satisfaceți nevoia de a face chestiile astea, în loc să ne oferiți ceea ce dorim?" Sunt vehemenți cu ceea ce vor, care nu sunt chestiile experimentale. Deci, în proiectele precum Passio, mai mult ne-am amuzat, altfel am fi rămas prinși în acest vid creativ al pornografiei, care ajunge să te frustreze dacă ai orice fel de creativitate.

Dar industria nu se mai bazează atât de mult pe filme. Spațiul nostru de a face aceste lucruri este limitat. Nu am renunțat la asta ca parte a misiunii noastre, dar nu avem planuri de a face o continuare, de genul, Passio: A Doua Reînviere.

Urmărește-l pe Mark Hay pe Twitter.