satana
Identitate

Ce m-a făcut să devin satanist

De fapt, sunt un vrăjitor luciferic, dar nu poți să-i explici asta unui creștin.
26 Noiembrie 2018, 5:00am

Când aveam șase ani, m-am trezit cu un lup mare și negru lângă pat. Lupul se uita direct la mine. Mi-a făcut semn din cap să mă ridic din pat. În mod ciudat, nu mi-a fost frică să merg după el afară din dormitor și până în sufragerie, pe canapea. Lupul a vorbit cu un ton calm, dar autoritar și mi-a explicat că fac parte din tribul lui: „Ești de-al nostru”. Apoi m-a dus înapoi la fereastra din dormitor, sub care era o fântână veche din piatră. Când m-am uitat pe geam, alți trei lupi înconjurau fântâna. Toți se uitau la mine. Deasupra fântânii era cadavrul unei căprioare. „Uite cine ești”, mi-a zis lupul mare și negru. Apoi a dispărut.

Un necunoscut poate crede că viziunea mea e doar o amintire falsă sau o invenție a minții mele de copil de șase ani. Dar e cea mai vie amintire pe care o am din copilărie. Și nici nu contează dacă mă crede cineva – cel mai important e că a contribuit la formarea mea ca persoană. Astăzi, la vârsta de 48 de ani, mă descriu drept un vrăjitor luciferic tradițional. Dar pentru neștiutori sau pentru creștini, sunt satanist.

Deși am fost crescut după valorile creștine, prin bisericile metodiste din Indiana, ocultul a făcut mereu parte din mine. Familia tatălui meu a participat la migrația nord-europeană din anii 1700, clanurile care l-au urmat pe Daniel Boone în munții Apalași și s-au stabilit prin partea locului ca fermieri și vânători. Au dus cu ei magia populară și superstițiile lumii vechi. Înainte ca tatăl meu să moară, l-am rugat să-mi vorbească despre comunitatea din Kentucky în sânul căreia crescuse. Erau creștini, dar cu credințe foarte păgâne. Biblia lor era Almanahul Fermierului și făceau orice activitate în funcție de alinierea stelelor și a plantelor. „Doctrina creștină se adapta la munca pământului, și nu invers.”

Deși industrializarea Americii rurale în anii 1950 mi-a obligat familia să-și abandoneze pământurile, tradițiile au fost menținute și date mai departe. În copilărie, am învățat să pescuiesc, să vânez, să citesc în stele, să caut apă și să mă ghidez cu ajutorul pendulelor. Iar asta a fost nimic față de familia din partea mamei.

Prima ei rudă care a pus piciorul în America a venit din Hampshire, Anglia, în 1600, până în Massachusetts. Se spune că a fost o mare vrăjitoare. Stră-străbunica mea, Cora, care juca bărbații pe degete, obișnuia să stea pe prispă cu o tăbliță Ouija de spiritism în poală. Acest obicei mi-a fost transmis și mie de către mama, care își folosea tăblița Ouija în educația copiilor, așa cum folosesc creștinii Biblia.

Mie mi-a făcut două citiri importante cu Ouija, unele care mi-au arătat calea. Prima a fost când eu, mama și sora mea am întrebat tăblița ce o să fiu când mă fac mare. Tăblița mi-a zis că voi fi avocat, ceva ce nu mi-am dorit să fiu, dar am devenit. Cealaltă dată s-a întâmplat când sora mea a îndrăznit să întrebe cine vorbea cu noi. Tăblița a scris foarte atent literele S-A-T-A-N. Ne-am speriat, ca orice copii, și am pus jos tăblița. Dar ceva din mine voia să mai continue conversația.

1523983083524-IMG_2432

În 1980, panica satanistă invadase toate casele și la știri se vorbea mereu despre satanism și muzică metal, în asociere cu droguri, crime și abuzuri asupra copiilor. Eu eram în școala generală când o congregație conservatoare de lângă casa bunicii mele a adus panica satanistă în orașul meu. În fiecare seară de miercuri, un grup de studiu se concentra pe influența diavolului în rock’n’roll, o chestie de care eu și prietenul meu cel mai bun eram obsedați. Bineînțeles că avertismentele lor au avut rezultatul opus. În loc să mă sperie de diavol, am devenit și mai fascinat de artele întunecate. Toată adolescența am condus pe drumurile de țară din afara orașului, în căutarea unor locuri izolate unde să pot face sex, să fumez jointuri cu prietenii și să ascultăm The Cure, The Dead Kennedys și Metallica. De cele mai multe ori, locurile cele mai bune aveau câte o poveste supranaturală, fie că era vorba de o pădure izolată sau de un cimitir. Bineînțeles, pe mine mă încântau maxim aceste povești.

Când am ajuns la facultatea Indiana din Bloomington, deja aveam ca preocupări principale păgânismul și cultura Wicca. Îmi amintesc că am făcut foarte devreme o legătură între Lucifer și Zeul Încornorat din Wicca. Dacă aș fi rămas pe calea asta, lucrurile ar fi fost ok. Eram fericit, chiar dacă părea că nu am niciun scop. Singurele mele griji erau ce spun cărțile de tarot și natura.

O iubită de-ale mele din vremea aceea mi-a zis că sunt ca o floare sălbatică, una care crește în voia ei. Doar că, undeva pe drum, am obosit și am cedat: am făcut ceea ce se așteptau ceilalți de la mine. De grija banilor și din anxietate, m-am convins că e cazul să las deoparte copilăriile și să devin un membru normal și funcțional al societății. Am lăsat în urmă clopotul, cărțile și lumânările și am ales viața obișnuită. N-am realizat pe atunci că această decizie va declanșa o parte rebelă foarte întunecată din mine care se va manifesta prin autodistrugere, după ani de reprimare și neglijare.

Am ales să ignor orice avertisment al subconștientului și, la treizeci de ani, m-am căsătorit, am făcut doi copii și m-am apucat să studiez Dreptul. Am făcut tot ce mi-a cerut societatea. Și totuși, în interior simțeam că mor, că se stinge o lumină în mine. Cum am studiat filosofia în școală și în liceu, eram obișnuit cu libertatea în gândire și dezbateri spirituale. Am crezut că asta mă va ajuta la Drept, dar am aflat destul de repede că Dreptul nu are nicio legătură cu libertatea în gândire, ci cu încadrarea unor argumente în niște sertărașe legale arbitrare, conform unor standarde legale învechite. Pe măsură ce îmi cenzuram și editam gândurile astfel încât să fie potrivite pentru tribunal, intram tot mai mult într-un rol pentru care nu fusesem născut. Nu mi-a luat mult să-mi dau seama că făcusem o mare greșeală, dar aveam facturi de plătit și părea stupid să renunț acum înainte să-mi iau măcar diploma. La finalul acestei misiuni îngrozitoare, m-am ales cu un divorț, datorii de plătit pentru facultate și o criză de identitate. Normalitatea mă adusese într-o stare spirituală jalnică.

Pe la patruzeci de ani, am intrat în „noaptea neagră a sufletului”. Ajunsesem acolo pentru că am vrut să schimb magia din mine cu raționalismul și ateismul extrem. Am recurs la diverse excese ca să uit de vidul spiritual. Când m-am trezit în sfârșit, relațiile mele erau zdrențe, jobul de avocat era în pericol și aveam dosar pentru conducerea mașinii în stare de ebrietate. Aveam nevoie de un reset spiritual. Trebuia s-o iau de la zero, dar nu aveam idee cum să fac asta.



După doi ani de alcoolism și alte dependențe, creierul mi s-a resetat, în sfârșit. Neștiind încotro să mă îndrept, m-am internat într-un centru de reabilitare și chiar a funcționat. Dar, după ce am ieșit de acolo, deși nu mai eram dependent de nimic, simțeam că îmi lipsește ceva.

Participarea la întâlnirile anonime cu alți foști dependenți mi-a înrăutățit starea. M-am trezit înconjurat de oameni triști care schimbaseră o dependență cu alta. A fost un semnal de alarmă pentru mine. Am înțeles că dacă voiam să supraviețuiesc trebuia să schimb ceva.

Așa am ajuns la Calea Stângă. De-a lungul istoriei, Satana sau Lucifer a fost invocat de proscriși ai societății, de romantici și de anarhiști ca patron al eliberării umane, șarpele care ispitește cu fructul interzis. El e cel care a eliberat omenirea de servilitatea față de Dumnezeu și a adus-o în lumea materiei. Dacă ți se pare că natura e malefică, atunci află că această cădere a fost rezultatul ei. Dar pentru un suflet păgân ca mine, zdrobit de valorile normative iudeo-creștine și de capitalism, natura era singurul lucru demn de a fi idolatrizat. „Natura e biserica lui Satana”, spune personajul lui Charlotte Gainsbourg în filmul Antichristul – și acolo merg eu să mă rog.

În natură nu există păcat, ci doar acțiuni de care poți beneficia sau nu. Spre deosebire de Iisus de pe cruce sau de Alcoolicii Anonimi, natura nu te obligă să te autoflagelezi pentru greșelile trecutului ca să te mântuiești. Nu trebuia decât să îmi asum responsabilitatea pentru comportamentul meu. Am început să-mi văd greșelile ca pe o dovadă că am în mine un demon și mi-am dorit să îmbrățișez, în sfârșit, această parte. Era clar că reprimarea ei nu-mi adusese nimic bun. Urma să îl integrez pe Diavol în spiritualitatea mea.

Primul lucru pe care l-am făcut a fost să-mi șterg de praf biblioteca. Din cauză că avusesem contact cu ocultismul în trecut, aveam deja numeroase cărți pe subiect. Le luam cu mine peste tot, la tribunal, la sala de sport. Am început să studiez în fiecare seară lucrările istoricului Jeffrey Burton Russell.

Am alunecat tot mai adânc în spirala ocultismului, citind povești despre diavol, interpretări ale adversarului de-a lungul istoriei și analize asupra rolului rebelului împotriva autorității injuste. Deși oamenii se gândesc la orgii și sânge când aud de satanism, eu am făcut primii pași pe calea diabolică prin ascetism scolastic. Am găsit resurse prețioase în The Devil’s Party, editată de Per Faxneld și Jesper Aa.Petersen și în Satanism și Vrăjitorie a lui Jules Michelet. Totuși, acest mit pornește din Biblie și punctul lui culminant e în lucrările lui John Milton și William Blake, în care Satana e privit cu compasiune, în contrast cu un Dumnezeu autoritar, violent și critic. Din acest arhetip al rebelului s-a născut și arhetipul mai ocult, cel luciferic/prometean, cel care îi încurajează pe oamenii să fie propriii lor stăpâni.

În cărți, am găsit puterea să rămân lucid, viu, iar lumina luciferică mi-a arătat drumul. Eram hotărât să devin un om nou și să ard trecutul. M-am concentrat pe interior și am găsit o esență capabilă atât de distrugere, cât și de creație. Un zeu rebel al focului, anarhiei și eliberării. Satan era arhetipul care mă aștepta.

1523983125471-IMG_2439

Scufundat în scrierile lui Anton LaVey și ale lui Michael W. Ford, m-am alăturat Templului Satanic, cât și Bisericii lui Lucifer. Am efectuat ritualuri blasfematoare precum renunțarea la Sfânta Treime, unele dintre ele recomandate de LaVey, altele din lumea vrăjitoriei tradiționale. Am făcut și ritualul de renunțare la societate, un fel de inversare a botezului.

Dar acesta a fost doar începutul. Mi-am dat seama rapid că nicio organizație satanică n-ar putea să mă ajute mai mult în calea mea. Urma să merg pe drumul păgânismului și al vrăjitoriei, iar satanismul nu era pasionat de gândirea magică. Deși cred că lucrările lui LaVey conțin o explicație excelentă a animalului uman și multe dintre valorile mele sociale și politice sunt similare cu cele ale Templului Satanic, după ani de ateism, mă îndreptam din nou către teism, sau credința care acceptă realitatea transcedentală și existența zeilor.

În acest punct, probabil ar trebui să clarific ce vreau să spun când spun „satanist”, pentru că, în lumea satanismului, există multe dezbateri pe tema asta. Din punct de vedere creștin, orice nu e creștin e satanic, pentru că i se opune lui Iisus. Nu ai cum să-i explici unui evanghelist diferența dintre un satanist și un păgân.

Dar pentru mine, termenul „satanist” nu e decât o descriere neinformată și scandaloasă pentru un om care a ales Calea Stângă, un concept mult mai complex. Acesta se referă la orice cale a găsirii sinelui prin mijloace alternative, în opoziție cu țelurile spirituale sau obișnuite tradiționale. Pentru majoritatea, asta înseamnă găsirea unei practici care să se opună oricărei căi de mântuire clasice. Pe mine mă doare în cur dacă lumea îmi spune satanist. Spre deosebire de religiile organizate cu cărți sfinte și ritualuri, Calea Stângă te obligă să gândești și să acționezi singur. E o cale foarte personalizată și nicio practică nu ar trebui să semene cu a altuia. Practica mea e centrată în jurul vrăjitoriei luciferice și incorporează mult păgânism norvegian.

Singurul scop în luciferianism e cel amoral al gnozei, la care eu ajung prin studiul teoriilor oculte, meditație ritualică, vis și intuiție. Gnoza înseamnă știință, mai exact știința misterelor spirituale ascunse, inclusiv cel al divinității din fiecare om. E la fel ca iluminarea, nu ți-o poate preda nimeni. E o căutare nesfârșită și, imediat ce înțeleg și asimilez un mister, apare un altul.

Pe lângă faptul că forțează sinele să pătrundă în zone de dincolo de practicile religioase acceptate de societate prin consumul de substanțe care alterează mintea, ritualuri sexuale și magie, acest proces cere o autoexaminare foarte riguroasă. Trebuie să mă cunosc atât de bine încât să disting realitatea de efectele predispozițiilor psihologice, ale traumelor din trecut sau ale fanteziilor. Trebuie să-mi fiu atât profesor, cât și elev. Evident că există multe religii pentru cei slabi de înger, dar Calea Stângă sigur nu e pentru ei.

Astăzi, sunt propriul meu maestru spiritual și pot spune cu mâna pe inimă că mi-am umplut vidul sufletesc, mi-am aprins din nou lumina din suflet și am ieșit din bezna nopții. Mi-am găsit locul prevestit de lupul din copilărie. Am găsit pacea urmând calea Diavolului și a multiplelor lui forme. Demonii mei sunt îngerii mei, iar energia arzătoare din mine are un înțeles și un scop. E un scop doar al meu, dar e de ajuns. Satana te eliberează, Iisus te face sclav, iar eu îmi datorez viața luminii dintre coarne.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.