Chestii

Oamenii care preferă să-şi facă exorcizare în loc să meargă la medic

Când condițiile medicale grave sunt diagnosticate greșit drept posedare demonică, asta poate duce la niște consecințe destul de dezastruoase – chiar și la moarte.
13.7.17
Ilustrații de chrisvisions.com

Marie McClellan mi-a spus că avea 15 ani când a crezut prima oară că înăuntrul ei se află un demon. Un boboc de canadiancă cu părul vopsit verde și o cămașă în carouri supradimensionată, fata era la repetiții pentru o piesă de Paște la biserica ei evanghelică din New Brunswick, când a început să simtă cum o furnică o frică pe sub piele. În timp ce un actor care-l juca pe Iisus era bătut în cuie pe cruce cu sânge fals care i se prelingea din mâini și față, lui McClellan i s-a accelerat respirația și a început să se scarpine violent.

Publicitate

„Nu știam ce mi se-ntâmplă, știam doar că trebuie să ies de-acolo", mi-a spus fata la telefon, în timp ce se gândea la acea noapte sfâșietoare din 1995. Comportamentul ei era atât de bizar, încât s-a apropiat de ea un pastor, despre care spune că a țintuit-o cu brațele de podea. Atingerea lui n-a făcut decât să-i provoace o spaimă și mai mare – un semn comun al posedărilor demonice.

„Te-ai jucat vreodată cu o tablă de ouiji?", a întrebat-o acesta. McClellan a aprobat dând din cap. Pastorul i-a explicat că are un demon înăuntrul ei (cel mai probabil înfuriat de vederea unui crucifix real). Ideea a umplut-o de spaimă și de un fel de detașare psihologică de propriul corp.



McClellan nu-l cunoștea pe pastor (era de la o altă biserică), dar l-a crezut. Acesta a ținut-o fixată de podea câteva minute și s-a rugat deasupra ei. După ce a plecat, nu l-a mai văzut niciodată.

McClellan, care nu a găsit alinare în rugăciunea pastorului, mi-a spus că a început să se taie în lunile și anii care au urmat, pentru că ideea de a face rău corpului despre care credea că e locuit de un demon i-a adus alinare.

La trei ani după acel incident inițial, McClellan încă mai credea că o chinuie un demon. Într-o noapte în care lucra pe post de consilier într-o tabără religioasă, în afara Sussexului, a simțit că preia din nou controlul asupra corpului ei. Mi-a spus că a început să se legene înainte și-napoi și să-și șoptească. A învăluit-o un cerc de rugăciune format de consilierii ai taberei și pastori, despre care spune că n-a făcut decât să-i sporească groaza.

Publicitate

„Întotdeauna se ruga cineva deasupra mea. În mare parte, nu era în engleză. Toată lumea vorbea în dodii. Mă interogau ca să-mi mărturisesc păcatele și cu fiecare păcat mărturisit cereau duhului sfânt să alunge demonul acela din mine."

În cele din urmă, McClellan și-a pierdut cunoștința din cauza epuizării, chestie care a fost luată drept semn că demonul îi ieșise din corp.

Astăzi, McClellan nu mai crede că a fost posedată de un demon. În schimb, profesioniștii din domeniul medicinei au dedus că suferea de o tulburare anxioasă, înrăutățită de sugestia că ar fi posedată de un demon (ceea ce a dus la automutilare) și mai târziu de experiența de a fi imobilizată într-un exorcism.
De-a lungul istoriei și în mai multe credințe, nu doar în creștinism, posedările demonice au fost un diagnostic eronat des întâlnit pentru tot felul de tulburări. Când privești în urmă, se dovedește adeseori că mulți dintre acești oameni sufereau de tulburări precum schizofrenie sau epilepsie. Indiferent de problemele medicale reale din spatele experiențelor, unele figuri religioase mai îndeplinesc și astăzi ritualuri de exorcizare precum cel prin care a trecut McClellan. Pe McClellan exorcismul a lăsat-o cu probleme psihologice pe termen lung, peste care a trecut cu ajutorul unor ani de psihoterapie, dar exorcizările pot fi și mai dezastruoase și au chiar potențialul de a ucide. În ultimii ani, poveștile cu exorcizări în cadrul cărora oamenii au fost bătuți, otrăviți, călcați în picioare și lăsați să moară de foame au ținut prima pagină a ziarelor în jurul lumii.

Citește și Am copilărit printre exorcizări creștin-ortodoxe şi înţeleg disperarea femeilor de la moaște

A fost cazul lui Kyong-A Ha, o femeie în vârstă de 25 de ani, care a căutat ajutor pentru insomniile de care suferea prin intermediul consilierii spirituale din partea preoților Iisus-Amin. Ha a fost diagnosticată ca fiind posedată de un demon, apoi imobilizată și bătută până la moarte, în timpul unei exorcizări care a durat șase ore și a avut loc în Emeryville, California, în 1995. Lidera bisericii, Jean Park, a declarat ulterior pentru poliție că „daunele provocate lui Ha au fost opera demonilor".

Cei care comit aceste crime sunt adeseori membri ai unor grupări evanghelice izolate, care nu sunt racordate la aceeași rețea de monitorizare de care dispune Biserica Catolică.

Publicitate

Evanghelicii, cunoscuți pentru credința lor în „războiul supranatural" (ideea că îngerii și demonii se luptă în continuu pentru sufletele și corpurile noastre), evanghelicii precum Gordon Klingenschmitt spun că orice fel de păcat comis poate fi o invitație la a fi posedat. Ceea ce înseamnă că mai toată lumea e un potențial candidat pentru exorcizare.

Klingenschmitt, la rândul lui exorcist și fost senator din Colorado Springs (despre care se poate spune că e capitala evanghelică a Statelor Unite), consideră că practica a fost prezentată denaturat de mass media. „Din experiența mea, exorcizările contemporane sunt foarte blânde, foarte răspândite și foarte eliberatoare", mi-a spus acesta la telefon. „Noi, în America, avem o reprezentare obosită a exorcizărilor, din cauza mass media și a Hollywoodului. Nu e ca-n filme."

De regulă, preoții catolici au altă abordare decât evanghelicii. Ei și-au învățat lecția acum multe secole: dacă cineva își pierde pofta de mâncare sau se scarpină, nu înseamnă că are nevoie de un exorcism (potențial violent). Astăzi, standardul spune că o persoană trebuie să fie evaluată de un expert în sănătate psihică înainte de a se lua în calcul o exorcizare administrată de un preot (un proces de pe urma căruia McClellan ar fi avut de câștigat).

Cu filtrele astea puse la punct, exorcizările catolice au devenit treptat din ce în ce mai rare, de-a lungul secolelor. Cu toate astea, în ultimele câteva decenii, practica a fost reanimată în cultura populară, care a asociat-o cel mai puternic cu preoții catolici. Asta a contribuit la revirimentul exorcizărilor catolice în jurul lumii. Însă în loc ca oamenii să fie diagnosticați de liderii religioși ca fiind posedați de demoni, preoții sunt astăzi inundați de oameni care se diagnostichează singuri și insistă să fie exorcizați.

Publicitate

Fenomenul acesta a fost documentat de curând de cotidianul francez Le Monde, care a constatat că în Statele Unite erau 12 exorciști cunoscuți în 2000, iar în 2014 erau 85. În 2014, Vaticanul a recunoscut oficial Organizația Internațională a Exorciștilor, o grupare de preoți catolici care fac exorcizări în întreaga lume și care au început să țină propriile cursuri pe tema exorcizărilor. Anul trecut, au participat la ele 150 de preoți. Anul ăsta, numărul a crescut până la 250. Ca să nu mai vorbim că Vaticanul a adoptat de curând o politică în urma căreia fiecare dioceză ar trebui să aibă propriul exorcist, ca să facă față cererii în creștere.

Conform raportului Le Monde, cei care susțin că sunt posedați vin din toate mediile sociale și toate clasele, deși „75% sunt femei – dintre care o foarte mare majoritate au fost victimele abuzului sexual (viol, incest etc.)". Segmentul acesta al femeilor abuzate se reflectă și în Libera Nos (Izbăvește-ne), un documentar italian în curs de apariție, regizat de Federica Di Giacomo, care arată cât de răspândit e fenomenul prin care preoții catolici sunt inundați de cereri din partea membrilor parohiei, care vor să fie exorcizați. Fenomenul femeilor abuzate care caută să fie exorcizate sugerează, poate, că mulți dintre cei care se cred victime ale posedării suferă, de fapt, de traume psihologice.

„Pentru mulți oameni, când preotul le dă o explicație pentru problema cu care se confruntă, aceasta capătă un nume, iar unii dintre ei spun că au fost izbăviți", mi-a zis Di Giacomo pe Skype. „În Italia, nu prea ai cum să mergi pe gratis la psiholog, iar mulți doar le dau pastile. Au încercat filosofia New Age, au încercat Ayahuasca, dar preotul e din propria lor cultură și e real."

În filmul lui Di Giacomo, un preot e atât de copleșit de vizitatorii care se cred posedați, de dimineață până seara, încât începe să facă exorcizări în grup. Vezi mai mulți oameni din toate păturile sociale care se zvârcolesc pe podeaua bisericii preotului, scuipând, înjurând, plângând, mârâind ca niște animale turbate, vorbind despre ei înșiși la persoana a treia cu voci demonice, în timp ce preotul recită versete din Biblie și îi stropește cu apă sfințită și sare.

Publicitate

„Preoții vin din lumea întreagă [la curs]. Și spun că exorcismele le ocupă atât de mult timp acasă, încât nu mai au timp de nimic altceva. fac chiar și exorcisme prin telefon și [mesaje] SMS", a spus Giacomo, al cărei film a fost proiectat de curând la cursul de exorcizări de la Vatican.

Unii văd în creșterea asta a cererii de exorcizări un efect colateral al fascinației culturii populare față de practica în cauză, declanșată în 1973, cu filmul lui William Friedkin Exorcistul. Filmul a generat un întreg sub-gen de filme horror, iar multe dintre ele au fost lansate în ultimii câțiva ani (The Exorcism of Emily Rose, The Rite, The Last Exorcism, The Possession, Exorcist: The Beginning, The Last Exorcism Part 2), ceea a determinat prezentarea posedărilor demonice drept un pericol real în ochii multor credincioși.

„Cultura populară a adus exorcizările înapoi în conștiința oamenilor și cred că din cauza asta există o sporire a exorcizărilor", a spus Adam Possamai, profesor de sociologie și religii populare de la Universitatea Western Sydney, care adună date despre actuala sporire a numărului de exorcizări din jurul lumii. „Astăzi, oamenii sunt mai interesați de latura emoțională, magică a vieții decât de cea rațională, ceea ce a dus la o renaștere a gândirii magice."

Când au fost întrebate de cererea în creștere pentru exorcizări, autoritățile de la Vatican au dat publicității o declarație care dădea vina pe răspândirea „magiei negre, a păgânismului, a riturilor satanice și a tablelor de ouiji" prin intermediul interacțiunii pe internet.

Publicitate

Părintele Gabriel Amorth, poate cel mai celebru exorcist din istoria modernă (și subiectul unui documentar care va fi lansat în curând, de William Friedkin), a declarat pentru Telegraph că răspândirea exorcismelor are de-a face cu proliferarea cultelor orientale, cum ar fi yoga, și cu popularitatea cărților cu Harry Potter. Conform acestuia, interacțiunea cu oricare dintre acestea e ca o invitație deschisă către Satan, să vină să-ți ocupe sufletul. Avertismentele de genul ăsta îi sună cunoscut lui Marie McClellan, despre a cărei posedare s-a spus că a fost provocată de o tablă de ouiji.

„La momentul respectiv am crezut că sunt posedată de un demon, dar dacă e să-mi amintesc de acea primă noapte, îmi aduc aminte că niște prieteni îmi trăseseră țeapă și că instant m-am simțit, gen: «Nimeni nu mă place, nimeni nu mă vrea aici» și-am început să mă panichez. Și, evident, situația s-a înrăutățit când m-au imobilizat, s-au strâns în jurul meu, au început să vorbească în dodii și mi-au spus că am un demon în mine", mi-a povestit Marie McClellan. „Am tendința să mă scarpin pe brațe când sunt anxioasă și eram imobilizată la pământ și n-aveam cum să fug de-acolo sau să mă liniștesc sau ceva de genul. Nu sunt sigură ce se-așteptau oamenii să se întâmple. Poate să mă cuprindă o stare de calm? Odată ce corpul meu și-a consumat toate resursele de panică, m-am închis în mine și atunci ei au considerat că s-a terminat."

Există câțiva medici laici care cred că exorcizările au potențialul de a oferi un efect psihologic pozitiv. „Poate fi foarte greu, dacă nu chiar imposibil să-i schimbi cuiva cu argumente raționale convingerea puternică că e victima unei posedări demonice", scrie Dr. Stephen Diamond pentru Psychology Today și conchide că „uneori cea mai bună abordare e să construiești de la poziția în care se află și să folosești sistemul de credințe al pacientului în avantajul tratamentului."

Deși e posibil să fie valabil pentru unii, cei care suferă de tulburări identificate eronat drept posedare demonică se confruntă cu riscuri grave pentru sănătate. McClellan se numără printre cei norocoși, pentru că a obținut în cele din urmă tratamentul de care avea nevoie, dar povestea ei ar trebui să servească drept avertisment și să-i determine pe cei care perpetuează practica exorcizării să se oprească un pic. Experiența ei arată nu doar că exorcismele pot afecta la modul concret viața și sănătatea unora, dar pot și să-i îndepărteze de credință.

„[Exorcizarea mea] a fost începutul sfârșitului credinței mele", a spus aceasta. „În toți anii ăia oamenii se rugau, vorbeau în dodii, jeleau și plângeau, peste tot în jurul meu, era așa un proces elaborat și apoi mai târziu eu mai aveam un atac de panică la mine-n dormitor. Nu funcționa. Azi cred în știință."