Totul părea posibil în 1999. Sentimentul de încântare techno-optimistă combinată cu o teamă apocaliptică a atins în anul acela punctul culminant. Expansiunea rapidă a tehnologiei consumeriste a dat naștere unor filme precum Magnolia, Eyes Wide Shut și Matrix, iar videoclipurile muzicale ca „All is full of love", a lui Bjork, sau „Windowlicker" al lui Aphex Twin (ambele regizate de Chris Cunningham) făceau viitorul să pară pe cât de sexy, pe atât de înfricoșător. Desigur, urma să lovească și tragedia turnurilor gemene din 11 septembrie, dar, pentru o vreme, un val de tensiune care crescuse treptat în deceniul respectiv a culminat cu o explozie a culturii trippy.
Publicitate
Una dintre principalele valve de presiune prin care s-a manifestat acest sentiment a fost muzica dance. Dacă te uiți la filmări din 1999, o să înțelegi ce vreau să zic. Libertatea și viața scenei underground e evidentă în videoclipurile de la o petrecere de rave din Tompkins Square Park din anul acela – moshpit-urile erau colosale. Dar n-a fost doar un fenomen underground; aceste momente de extaz au ajuns și în mainstream.În vara anului '99, MTV a dat o petrecere imensă în Ibiza. Era și normal, la ce videoclipuri rulau pe atunci pe canalul de muzică: Chemical Brothers, Fatboy Slim și Darude. MTV i-a chemat la party pe Paul Oakenfold, David Morales, Faithless, Orbital, The Jungle Brothers și Chicane, iar evenimentul a rămas în istorie drept punctul culminant al culturii rave.
Legendarul trio Faithless a cântat hituri nemuritoare ca Insomnia și God is a DJ, în fața a mii de spectatori entuziasmați. Setul lor live – cu chitări, tobe și percuții – a dat substanță melodiilor, iar solistul Maxi Jazz a hipnotizat pe toată lumea cu magnetismul lui specific. Pare un profet care scanează mulțimea cu privirea în timp ce recită introducerea de la „God is a DJ": „Asta e biserica mea, aici îmi vindec rănile, în starea de grație, privind cum prinde contur tinerețea". Performance-ul are o inocență sacră, de la postura lui Jazz, până la privirile adulatoare ale mulțimii. Acesta e rave-ul ca religie.Gazda serii – un VJ israelian pe nume Efen Harel, cu o pălărie de cowboy pe cap – a jucat rolul apostolului care aduna mărturii de la credincioșii din public. „E cea mai tare chestie pe care am văzut-o vreodată!" exclamă niște britanici înfășurați în togi.
E greu să-ți imaginezi așa ceva la televiziunile de azi – muzica dance nu mai apare la televiziunile mari decât când îi arată pe Skrillex sau pe Diplo la premiile Grammy. De asta mi se pare atât de fascinant evenimentul ăsta MTV – pentru că relația noastră cu muzica dance s-a schimbat. În 1999, rave-urile erau un portal către viitorul palpitant și înfricoșător care strălucea la orizont. Acum trăim în viitorul respectiv, iar noțiunea că muzica dance ne-ar putea salva de apocalipsă printr-o utopie rave socialistă pare naivă. Mai degrabă, e doar un alt instrument cu ajutorul căruia ne distragem atenția de la războaiele cu drone și decăderea democrației americane.După seturile trance și hardcore rave de la Chicane și The Jungle Brothers, evenimentul a culminat cu un performance incredibil al legendelor britanice dance Orbital – cu clapele luminate de lanternele frontale care i-au consacrat, băieții au oferit mulțimii un set năucitor de acid și jungle, după care au încheiat cu un remix industrial al piesei „Sweat Loaf" de la Butthole Surfers. Refrenul cântecului – SATAN SATAN SATAN – părea un ecou inversat al hitului Faithless. Religia și eretismul, sacrul și profanul, toate combinate într-un cocktail potent de hedonism idealist sub cerul mediteranean.
