De ce nu e cazul să renunțăm la corectitudinea politică

Cum știi dacă ești iluminat sau nu? Nu există un test pentru asta. Sau există, dar e o vrăjeală pe un site dubios. E ca atunci când ești queer sau de stânga: e cam pretențios să te descrii astfel într-un bar, pentru că e mai mult un țel final, o stare de iluminare pentru care lucrezi constant. Poate că ai principii queer, dar poți spune cu mâna pe inimă că nu te-ai uitat niciodată la filme porno non-etice cu lesbiene sau că ești un activist activ?

Cred că înțelegi unde bat: e ușor să-ți bați joc de susținătorii corectitudinii politice chiar și când faci parte din ei, fie că e vorba de feministe extremiste sau de poliția moralității sau de persoanele care omoară libera exprimare și umorul. E ușor să-i găsești vinovați de ipocrizie pe fiecare în parte. Și e caraghios că mulți dintre aceștia se consideră „iluminați" sau „treziți".

Dar orice ai crede despre ei, evenimentele care au avut loc prin lume săptămâna trecută dovedesc că e mai important ca niciodată să respectăm greutățile cu care se confruntă minoritățile și să susținem aceste grupuri cât putem.

Mai întâi a venit știrea că Trump le interzice persoanelor transgender să lucreze în armată, cică pentru a face economii. Apoi, în Marea Britanie, s-a aflat că televiziunea națională plătește femeile mult mai prost decât bărbații.

În weekend, Sunday Times Irish a publicat un articol sexist și antisemit despre cum femeile trebuie să muncească mai mult ca să primească salarii egale cu ale bărbaților, care cică se îmbolnăvesc mai rar și nici nu își iau concediu de maternitate. Tot articolul afirma că Vanessa Feltz și Claudia Winkelman sunt plătite mai bine decât majoritatea femeilor pentru că sunt evreice.

Toate astea vin la două săptămâni după ce un ziar irlandez l-a confundat pe Stormzy cu fotbalistul Romalu Lukaku – pentru că amândoi sunt de culoare – iar un parlamentar a folosit cuvântul „negrotei" într-o discuție despre Brexit. Jurnalistul care a scris articolul pentru Sunday Times a fost concediat, la fel și parlamentarul, dar peste șase mii de persoane trans din Statele Unite încă așteaptă să afle dacă au rămas fără job, iar rasismul persistă atât de puternic în Statele Unite încât vineri noapte au avut loc proteste pe străzile din Dalston din cauza decesului lui Rashan Charles, un bărbat de culoare ucis de poliție în Hackney luna aceasta.

Acum două nopți, prietena mea mi-a citit niște comentarii la un documentar VICE intitulat „Cum e să crești fără noțiunea de gen", despre școlile neutre din Suedia. Unul zicea așa: „Doamne ferește, ce patetici sunt suedezii. Un popor fără gen violat de musulmani." Altul: „Evreii dracului…iar și-au băgat coada." Mi s-a făcut rău.

Dar cel mai tare mi-a atras atenția contul de Twitter al lui Chelsea Manning, o femeie trans care a lucrat în armată. Avea numai postări cu inimioare, emoticoane cu ochelari de soare și curcubee, cu hashtag-ul #trecemșipesteasta. „Nu uitați că dragostea și inspirația ne dau curaj", zicea o astfel de postare. Sau: „Persoanele trans sunt luptătoare, nu victime." Nu era genul de discurs politic furios pe care m-am obișnuit să-l văd pe Twitter, avea o abordare de genul „să-i sufocăm cu bunătatea noastră", care mi-a pus un nod în gât. Mai ales că, în timp ce o citeam, se auzeau pe străzi mașinile poliției care se îndreptau spre protestele din Dalston.

Poate că și tu te întrebi, ca și mine, care e următorul pas de făcut? Într-o perioadă în care suntem loviți de un val de bigotism, e greu să ne alegem bătăliile și mai ales să avem energie pentru ele. Dar avem de învățat de la Chelsea Manning și protestatarii din Dalston că nu trebuie să ne complacem. Am văzut că toate progresele din ultimele decenii se pot distruge peste noapte. Singurul lucru care ne rămâne de făcut e să facem ceea ce nu reușesc să facă liderii noștri politici, poliția, ziarele și televiziunile: să promovăm corectitudinea politică, lăsând toate glumele la o parte.