Cea mai feministă revoluție pe care a văzut-o vreodată lumea

S-a întâmplat ceva extraordinar într-un colț din nord-estul Siriei. E o poveste prea puțin cunoscută, care sfidează narațiunile obișnuite despre Siria sau Assad, despre războiul civil sau ISIS. E nici mai mult, nici mai puțin decât o revoluție politică, cu lecții importante pentru restul lumii. În revoluția asta, femeile sunt la înaintare, atât din punct de vedere politic, cât și militar. Se află de multe ori în fruntea luptelor de pe front și-și sacrifică viețile împotriva celui mai atavic și mai anti-femei dușman din lume: așa-zisul Stat Islamic - sau Daesh, pe numele său mai derogatoriu.

Locul ăsta se cheamă Rojava, numele kurd pentru vestul Kurdistanului, situat în nord-estul Siriei. După prăbușirea regimului Assad în 2012, partidele kurde au demarat un proiect extraordinar de auto-guvernare și egalitate pentru toate rasele și religiile, și pentru femei și pentru bărbați. Am vizita Rojava pe cont propriu, în vara lui 2015, ca să încerc să înțeleg ce se întâmplă acolo, pentru un documentar despre anarhism, pe care poți să-l vezi pe iPlayer.

Puțini jurnaliști ajung în fâșia asta de pământ de pe granița cu Turcia, care-i cam cât jumătate din Belgia. Eu greu să ajungi acolo și, în consecință, e scump. Necesită o călătorie lungă din nordul Irakului și traversarea Râului Tigru cu o bărcuță, până pe țărmul sirian. Guvernul Regional Kurd din Nordul Irakului (KRG) nu îi simpatizează pe kurdul din Rojava și îngreunează din plin accesul, iar uneori îl face imposibil.

Puținii jurnaliști care ajung acolo tind să se concentreze asupra luptei împotriva ISIS și presupun că de asta le pasă celor mai mulți spectatori occidentali. Rojaca e mai sigură decât zonele principale din Siria, dar tot suferă din cauza bombardamentelor sinucigașe oribile, iar vizitatorii occidentali ar fi, desigur, o pradă bună pentru răpitorii Daesh.

Drept urmare, s-a scris puțin despre remarcabilul experiment politic din Rojava. Puținele comentarii care apar sunt de cele mai multe ori la mână a doua. Ca atare, repetă des preconcepțiile mai vechi sau propaganda ostilă răspândită, în primul rând, de Turcia, care se opune partidului aflat la putere peste kurzii din Rojava - PYD-ul - și forțelor armate din Rojava, Unitățile de Auto-Apărare ale Poporului, alcătuite în principal din YPG bărbați și YPJ femei. Caracterul politic al revoluției din Rojava nu poate fi nici ușor categorisit; nu e nici un proiect naționalist kurd care vizează un stat independent, nu e nici marxist, nici comunist, nici condus de motivații etnice sau religioase.

Ce e probabil cel mai remarcabil - și, din păcate, unic - e că asta e poate cea mai explicit feministă revoluție pe care-a văzut-o vreodată lumea, cel puțin în istoria recentă. În trecut, zona era condusă de obișnuitele norme tradițional rurale, printre care și căsătoriile între copii și păstrarea femeilor acasă. Tradițiile astea au fost răsturnate: de exemplu, căsătoriile între copii sunt acum ilegale. Există organizații paralele ale femeilor în toate domeniile, de la miliția separată a femeilor, YPJ-ul, la comune și cooperative paralele de femei. Autoapărarea e un principiu al revoluției din Rojava, și de-asta femeile sunt atât de active în lupta armată - dar conceptul se extinde și asupra dreptului de autoapărare împotriva tuturor practicilor și ideilor anti-femei, inclusiv cele ale societății tradiționale, nu doar împotriva violenței extreme a Daeshului.

Pe lângă faptul că se asigură că femeile au drepturi complet egale, politica feministă din Rojava are drept scop distrugerea dominației și a ierarhiei în toate aspectele vieții, redistribuirea relațiilor sociale dintre toți oamenii, dincolo de vârstă, etnie și gen, cu scopul de a obține o societate ecologic și social armonioasă. În ce privește comparațiile istorice, proiectul seamănă cel mai îndeaproape cu scurta perioadă de anarhism la care a asistat George Orwell în Spania Republicană, în timpul Războiului civil spaniol de la finalul anilor '30. Dar reprezentanții din Rojava resping și eticheta de anarhism, chiar dacă revoluția asta a fost inspirată în mare parte de un filosof anarhist din New York, Murray Bookchin.

Sufletul politic al proiectului Rojava e situat în adunările comunale locale, în care oamenii din zonă își iau singuri deciziile, pe toate temele care îi privesc: sănătate, joburi, poluare… băieții care se plimbă cu bicicletele în viteză prea mare prin sat, după cum s-a plâns o femeie la o adunare la care am fost.

Femeilor și bărbaților li se acordă atenție egal cu scrupulozitate. Femeile conduc și ele fiecare întâlnire și ședință. Minoritățile non-kurde, în principal arabii, dar și sirienii, turkmenii și asirienii, primesc și ele prioritate pe lista vorbitorilor; la întâlnirile la care-am asistat, erau asigurați interpreți. Asta înseamnă autoguvernare - deciziile pentru sat sunt luate la nivel de sat sau de regiune. Dacă deciziile nu pot fi luate doar la nivel local, reprezentanții participă la adunări pe oraș sau pe regiune, dar acești reprezentanți răspund în continuare la nivel comunal și nu pot decât să ofere opinii aprobate la nivel local. E o încercare foarte asumată de a menține procesul de luare a deciziilor cât se poate de local - o respingere a autorității statale care funcționează de sus în jos.

Însă ironia face ca inspirația pentru revoluție să fi venit fix pe direcția de sus în jos. Abdullah Öcalan, leaderul PKK (mișcarea kurdă de gherilă din Turcia) a citit operele lui Murray Bookchin în timp ce se afla închis într-o închisoare turcă de pe o insulă din Marea Marmara (unde se află și astăzi). Odinioară marxist-leninist și leader militar nemilos, Öcalan s-a convins că autoguvernarea fără implicarea statului e calea prin care poporul kurd va progresa. A mulat filosofia lui Bookchin pe contextul kurd, și i-a spus „confederaționism democratic". PYD-ul kurd sirian e asociat îndeaproape cu PKK-ul. Cadrele sale i-au urmat modelul lui Öcalan: au adoptat la rândul lor confederaționismul democratic și l-au implementat în Siria.

Unii au acuzat PYD-ul de tactici de dominație, mai ales la începutul acestei revoluții democratice. Aceste comportamente au permis criticilor să respingă întregul proiect, fără motive rezonabile. Din ce-am văzut eu, această transformare politică s-a bucurat de sprijin din plin din partea tuturor: kurzi, arabi, femei și bărbați, tineri și bătrâni. Și de ce n-ar fi așa? Toată ideea e să aibă fiecare ceva de spus în propriul guvern - o inovație radicală oriunde, darămite în Siria, o țară obișnuită demult cu dictatura și represiune. Am vorbit cu mulți oameni la-ntâmplare. Toți aveau o părere pozitivă, iar mulți au susținut că modelul din Rojava, al unei guvernări profund descentralizate, ar trebui să fie adoptat în întreaga Sirie și, într-adevăr, și dincolo de granițe. Dar e și un proiect în curs de desfășurare. La unele dintre adunările la care am participat, femeile și bărbații erau așezați separat, un semn al îndepărtării de practicile tradiționale, o călătorie pe care revoluția asta încă o navighează.

Revoluția a fost atacată intens. Turcia se opune Rojavei și a împiedicat toate transporturile de mărfuri, comerciale și de ajutor umanitar să-i treacă granițele înspre regiune. Astăzi, forțele turce atacă în mod special Forțele Democratice Kurd-Siriene (SDF), care însumează YPG/YPJ-ul și milițiile arabe, într-un front comun anti-ISIS. SDF-ul a fost cea mai eficientă forță anti-ISIS și a împins forțele Statului Islamic înapoi de pe teritoriile sale cu sute de kilometri, cu prețul a mii de vieți. Astăzi, SDF-ul - comandat de o femeie, Rojda Felat - a demarat un atac asupra „capitalei" ISIS, Raqqa. SDF-ul se bucură acum de sprijinul militar al Statelor Unite și al aliaților, în mod special aerian, dar și la sol.

Ca atare, SUA și alte guverne occidentale sunt implicate într-o contradicție grotească, în care permit „partenerului" lor din NATO, Turcia, să atace SDF-ul - cel mai important aliat în lupta lor împotriva ISIS - în timp ce-și proclamă și angajamentul de neclinitit față de înfrângerea ISIS. Datorită unei absențe aproape desăvârșite a mediatizării în presă, această absurditate nu atrage nicio controversă în capitalele occidentale. Kurzii se tem, și pe bună dreptate, că odată cu căderea Raqqăi, SUA vor abandona kurzii în fața agresiunii turcilor. Ce-i drept, odată cu intensificarea atacurilor Turciei împotriva SDF-ului în nordul Siriei, într-un canton numit Afrin, unii susțin că această trădare a și început deja.

Însă ipocrizia manevrelor geopolitice internaționale n-ar trebui să minimizeze importanța revoluției democratice din Rojava. Mulțumită tacticilor sale sinistre, ISIS atrage atenția, dar, de fapt, Rojava poartă un mesaj mai important pentru cei cărora le pasă de democrație. Rojava oferă un exemplu alternativ și practic, unde oamenii se ocupă prin propriile forțe, și funcționează. Mai degrabă decât să reproducă guvernele dezastruoase și centralizate din Irak și din Siria lui Assad, instituțiile auto-guvernate din Rojava și-au propus propriul model pentru întreaga Sirie, odată cu încheierea dictaturii lui Assad - și, într-adevăr, Rojava s-a redenumit Federația Democratică a Siriei de Nord, ca să pună accentul asupra caracterului său multi-etnic și asupra faptului că acceptă granițele actuale ale Siriei, o altă divergență de la presupunerea superficială occidentală că „kurzii" își vor propriul stat separat.

Însă din cauza ostilității Turciei, reprezentanții Federației Democratice sunt excluși de la discuțiile ONU despre viitorul Siriei - o nedreptate la care iau parte SUA, Marea Britanie și alții. ONU continuă să pretindă că „kurzii" sunt reprezentați de un partid care e, de fapt, o extensie a KRG-ului în Irak. E grăitor că autoritățile internaționale - în general, bărbați care n-au vizitat niciodată regiunea - preferă stereotipurile etnice depășite caracterului mai degrabă cosmopolit și feminist al acestui proiect.

În același timp, modelul Rojava nu e nici pe departe mai puțin relevant în occident, unde puțini mai pot susține că democrația o duce prea bine, unde deziluziile și extremismul reacționar de dreapta - și, în același timp, ostilitatea fățișă la adresa femeilor (exprimată de Donald Trump și nu numai) - sunt în creștere. Există numeroși occidentali, care, la fel ca Brigada Internațională a Forțelor Republicane din Spania, s-au dus să se alăture YPG-ului și YPJ-ului. Mulți și-au pierdut viețile, cum i s-a-ntâmplat de curând unui fost activist Occupy Wall Street din New York. Unii dintre acești bărbați și femei curajoase au fost puși sub acuzare la întoarcerea acasă, pedepsiți pentru angajamentul pe care și l-au luat față de democrație și egalitate. Toți sunt afectați de proasta reprezentare a luptei lor în majoritatea presei internaționale. În articolul despre moartea tânărului activist Occupy, Washington Post a descris revoluția din Rojava drept „pseudo-marxistă", când, de fapt, e fix opusul. În această democrație, statul n-are ce căuta, deloc. Oamenii guvernează, antiteza comunismului de stat.

Mii de luptători YPG și YPJ au murit pentru această cauză. În timpul vizitei mele, am cunoscut-o pe Viyan, o tânără soldată din YPJ, pe front - o fâșie enormă de pietriș care se-ntindea de la un orizont la altul pe un câmp pustiu din sudul Siriei. Armatele ISIS se află la doar câteva sute de metri distanță. Cu o pușcă pe umăr, mi-a spus că niciodată în țara ei sau în zonă, femeile n-au fost egale cu bărbații. Fără egalitate pentru femeie, societatea nu se poate bucura de dreptate. Era pregătită să moară pentru principiul ăsta. În mod tragic, Viyan a fost ucisă la câteva luni după interviul nostru, într-o luptă cu ISIS în orașul Al-Shaddadi.

Filmul nostru despre căutarea unei variante mai bune de democrație îi e dedicat.

Documentarul lui Carne Ross, Accidental Anarchist , poate fi urmărit pe iPlayer . Articolul reprezintă doar viziunile lui personale.