Referendum anti-gay

Campaniile anti-avort din România comunistă pe care le imită Coaliția pentru Familie

Retorica din presa vremii seamănă al naibii de mult cu cea a fanilor Cpf.
05 Octombrie 2018, 7:55am

O pacoste bântuie prin România în aceste zile și ea poartă numele de referendum pentru redefinirea familiei. Scrutinul ăsta are toate ingredientele necesare unei rețete de succes care să scoată la iveală tot ce e mai urât din noi.

Este ca și cum în peisajul spiritual al României a apărut o malformație cât Catedrala Mântuirii de mare, care afectează – până la înlăturare - logica, bunul simț și sensibilitatea. Iar zvâcnetele de răutate le vedem împrăștiate peste tot: în apelurile așa-zișilor drept-credincioși care țipă că homosexualii ne vor fura copiii, dacă nu mergem la acest scrutin, în ședințele de partid ținute în altar, în pâinea noastră cea de toate zilele ori în măsurile legislative care, atunci când nu sunt ilegale de-a dreptul, ușurează, de fapt, furtul de voturi.

Avem, iată, un referendum care rupe, practic, România în două. Unii văd în asta Mâna lui Dumnezeu care-i separă pe cei drepți de cei care vor arde în focul Gomorei. Alții, mai pragmatici, văd coada lui Putin, viziune alimentată de temerea sumbră că, pe valul deranjului național provocat de toată această gâlceavă, se va ridica, precum Fiara din Apocalipsă, Coaliția pentru Familie.

Așa cum ți-am arătat deja, privită prin lupă, Coaliția pentru Familie se prezintă ca un conglomerat de celule canceroase, fiind compusă din câteva zeci de organizații dubioase și asociații retrograde. Retorica lor e, în general, una stupid-naționalistă, cu accente anti-europene, în contra drepturilor și libertăților. Un tip de retorică favorită care începe să prindă viteză e cea care propune interzicerea avorturilor. Nici nu e de mirare că, printre minionii-șefi care țin sus steagul CpF, îi avem pe cei de la asociația Pro Vita, care fix pentru asta militează. Uite un citat, din multe altele, despre cum trebuie interzis avortul, din documentul promovat de asociația „pentru viață”:

„Ar fi greșit să privim moralitatea ca pe un aspect privat. Acceptarea divorțului, a practicilor contraceptive, a avortului, a homosexualității, a maternității surogat etc. are implicații nu numai asupra celor direct implicați, ci asupra întregii societăți, inclusiv asupra celor ce se împotrivesc acestor practici.”

Curentul anti-avort din 12 spitale românești

Și, culmea, curentul anti-avort începe să prindă, iar, viață. Avem deja 12 spitale în care medicii nu mai fac avorturi la cerere, medici care refuză, din motive religioase, să recurgă la astfel de practici. Și, deasupra tuturor, îl avem pe PreaFericitul Daniel care, acum trei ani, decora medici care refuzau să facă avorturi. Semnele sunt peste tot, ca să-i parafrazez pe cei care citează prea mult din Biblie. Semn că uităm repede sutele de mii de femei căzute victime ale infamului decret 770.

Oamenii ăștia vor cu tot dinadinsul să-ți arate că, pentru ei, Revoluția din 1989 și integrarea în UE din 2007 sunt niște paranteze fără sens. Iar retorica lor seamănă izbitor cu cea a articolelor din presa comunistă din perioada octombrie 1966, după ce s-a dat infamul decret 770 privind interzicerea avorturilor. Motiv pentru care am găsit de cuviință că nu ar strica să mergem direct la sursă. Și să aruncăm o privire despre cum arăta „presa vremii” fix în perioada aceea, în săptămâna de după emiterea decretului. Ajută la memorie.

În Nouvorba presei din acea perioadă, era interzis să scrii „avort”. Norma cerea expresii mult mai nuanțate precum „Măsuri pentru reglementarea întreruperii cursului sarcinii”. A se observa referirea, din primul paragraf, la faptul că măsura a fost adoptată cu „larga consultare cu cadre de specialitate”. Facem dezbatere, ne consultăm și apoi, pac!, dăm decretul (un fel de ordonanță de pe vremea aia), peste noapte. Nimic nu e nou pe lumea asta.

Citit acum, pentru o minte neantrenată, decretul pare al naibii de rezonabil. „Ia uite”, ar zice un fan Pro Vita, „comuniștii aveau grijă de sănătatea mamei, care putea să facă avort, în situații extreme...”. În realitate, așa-zisele „urgențe medicale” tot pe o masă de bucătărie se rezolvau. Date oficiale, sută la sută confirmate, despre femeile afectate de acest decret nu vom afla, probabil, niciodată – nu erau genul de statistici cu care comuniștii să se laude în perioada aia.

Cifrele citate cel mai des vorbesc despre „sute de mii de femei afectate” și aproape zece mii de decese cauzate de avorturile ilegale.

Prin comparație, documentul Pro Vita îți arată că CpF ar putea fi chiar mai radicală decât comuniștii, că urgențele legate de sănătate nu sunt reale:

„Prevederile juridice generale care permit avortul în cazul unui «risc de sănătate» perceput pentru femeia însărcinată sunt moralmente inacceptabile. (...) Termenul este cinic și înșelător. Avortul nu este niciodată o «terapie», deoarece sarcina nu este o boală."

Ba chiar, Pro Vita, parte din Coaliția care azi vrea să salveze familia tradițională de gay, consideră că avortul (și vorbim de vremurile pe care le trăim) nu este justificat nici atunci când ar veni ca urmare a unui viol sau incest.

„Un copil conceput ca urmare a violului sau a incestului rămâne totuși o ființă umană inocentă, care merită să fie protejată. Nedreptatea ce caracterizează violul și incestul nu poate fi în niciun caz «compensată» sau redusă de nedreptatea uciderii unui copil nenăscut. Așadar, violul și incestul nu justifică avortul."

Tot ce contează este creșterea natalității în țară

Comuniștii erau înnebuniți de numerele mari și control – pur și simplu așa funcționează societățile totalitare. Aveau nevoie de forță de muncă. Iar „Omul nou” era cel capabil să depășească mereu planul. Stahanovistul trebuia să se reproducă. Și să se multiplice. Maternitățile trebuiau să devină noile crescătorii de oameni. Iar femeile - să depășească planul și să devină „mame eroine”.

Decretul și-a atins scopul, astfel că, în 1967 numărul de nașteri în România s-a dublat față de anul dinainte. Până în 1989, populația României a crescut de la 19,2 milioane la 23 de milioane de oameni. Dintre aceștia, peste două milioane și jumătate sunt considerați decreței.

Iată un prim efect secundar al decretului 770: o veritabilă „anchetă” în care „oamenii legii” comit greșeala capitală de a „interpela divorțul la egalitate cu căsătoria”. Mai multe cupluri divorțate, înseamnă mai puține șanse pentru procreere, mai multe șanse pentru avorturi. De ce e nevoie de atâta grabă pentru a divorța? Rușine, tovarăși!

la întrebarea „Cauza desfacerii căsătoriei” scrie, invariabil, „lipsă de afecțiune”, dar foarte multe dintre aceste căsnicii desfăcute pe temeiul „lipsei de afecțiune” nu au împlinit nici măcar un an de la căsătorie. Simpla acceptare a „fluctuației sentimentelor” în ritmul acesta amețitor, încalcă principiul stabilității familiei, înscris în lege. – Ziarul Scînteia, octombrie 1966

Fotografia cu mama și copilul inserată ca propagandă în mijlocul paginii de ziar.

„Unul pentru tată, unul pentru mamă şi unul pentru ţară şi biserică”

Declarația asta îi aparține Mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuţ, și nu a fost făcută în anii 60, ci anul trecut, la „Marșul pentru viață” de la Cluj. Comuniștii ar fi fost mândri de vorbele astea:

„Din punct de vedere pragmatic, ţara nu s-ar prăbuşi dacă toate tinerele familii din România ar avea măcar câte trei copii: unul pentru tata, unul pentru mama şi unul pentru ţară şi biserică.”

Inspirația vine poate și dintr-un pagină de ziar de tipul ăsta:

Aluatul e complet: avem bunicul care e mulțumit că, la bătrânețe, „are cine să-i aducă un pahar cu apă”, apoi un foarte elocvent articol despre „buna înțelegere dintre soți” (nimic despre bătăile conjugale, doar vorbim despre ziarul „Scînteia” din anii ’60, ce mama naibii). Are cuvântul muncitoarea Georgeta Arion, de la F.R.B București:

„Cunosc însă și destule alte femei care, după unul sau doi copii, nu mai vor să dea naștere la alții, cu toate că sănătatea nu le împiedică.”

De vină, în aceste cazuri, crede tovarășa Arion, este soțul. Cu el trebuie discutat, cu el trebuie lămurite lucrurile astea. Altfel, e de toată rușinea să ai doar doi copii, când poți avea șapte.

Dar cel mai interesant este interviul care curge sub intertitlul „Bucuriile maternității” cu Elena Trifan, medic specialist la clinica de obstretică și ginecologie din Iași, care se recomandă – în această ordine – „femeie, mamă și medic”. Vorbește despre „cazurile speciale” de femei care, din cauza avorturilor, nu mai pot avea copii – „o categorie mai puțin numeroasă dar, din nefericire, în creștere”. Nimic despre metode contraceptive, că doar doamna e doctor de specialitate. „De ce nu au lăsat primul copil să evolueze până la termen”, se întreabă tovarășa doctor. Și tot ea răspunde:

„Motive, pretexte și foarte rareori, cauze obiective. Obținerea și aranjarea unui apartament cu un înalt grad de confort, construcția unei case, câțiva ani de distracții, comoditatea etc., condiționează de multe ori la aceste femei nașterea primului copil”.

Cu alte cuvinte, femeile de carieră, cu cel mult un copil, sunt un soi de paria care, în loc să aleagă să fie un incubator de oameni, preferă „confortul”, „comoditatea” și „câțiva ani de distracții”. Cum spuneam, nimic nu e nou pe lumea asta.