Toate semnele care arată că PSD vrea să fraudeze acest referendum

Între 6 și 7 octombrie, poporul român e chemat la urne pentru a-și da cu părerea despre un proiect de revizuire a Constituției care, deși e un simplu eseu (redefinirea familiei), a reușit în toată această perioadă să producă suficientă isterie cât să rupă România în două. Valul ăsta de ură va roade în noi precum roade caria în lemn multă vreme de acum încolo.

Triumviratul CpF-PSD-BOR a reușit să ne treacă pe toți ciolan peste ciolan cu acest scrutin care pare un tsunami care vrea cu tot dinadinsul să nu mai lase nimic în urma lui.

Urnele sunt deschise. Game on. Tabloul aiuritor al marelui referendum constituțional este acum complet și, fix ca într-un peisaj de apocalipsă biblică, semnele sunt peste tot: guvernul PSD pare că e pregătit să măsluiască toate cărțile posibile pentru ca tabăra pro-familie tradițională să câștige runda asta.

O să zici acum că suntem nedrepți. De abia a început lumea să voteze și, gata, sărim să strigăm: „fraudă, fraudă!”

Nu, nu zicem asta, spunem doar că există suficiente semne că acest referendum nu va fi unul corect. Să dea Dumnezeu să ne înșelăm!

PSD are o bogată experiență în genul ăsta de aranjamente: referendumul de modificare a Constituției din 2003, când România se afla sub papucul lui Adrian Năstase. În acea vreme, pragul electoral era de 50% + 1, deci provocarea ca el să treacă era și mai mare. Referendumul s-a organizat atunci tot pe durata a două zile. În prima zi, participarea la vot abia a trecut de 14%. Ce s-a întâmplat a doua zi a părut decupat dintr-o schiță de Caragiale: tartorul-șef din PSD responsabil cu organizarea din acea perioadă, Octav Cozmâncă, a ieșit duminică la ora 10 într-o conferință de presă și a spus că prezența slabă din prima zi a fost cauzată de faptul că „țăranii au muncit pe câmp, la recoltă” (de urmărit replica asta în următoarele zile).

Liderul PSD de atunci a promis apoi că, până la închiderea urnelor, prezența va fi de 60%. Lumea a râs, dar la finalul zilei prezența era de peste 55%. Pentru mobilizare, PSD s-a folosit de toți preoții, aleșii locali, ba chiar și de jandarmi pentru scoaterea cu japca a oamenilor la urne. Deci, se poate.

Acum, același PSD a pregătit terenul și mai bine, chiar dacă pragul de prezență a scăzut la 30%. Probabil că nu vom avea circuri ambulante care să se plimbe pe stradă cu urna mobilă ca-n toamna lui ’03. De atunci, PSD a evoluat, atât în perfidie, cât și în eficiență.

Fix ca pe vremea binomului Năstase-Cozmâncă, pesediștii de acum au simțit sângele în apă și și-au dat seama că atingerea pragului de 30% e dificilă dacă scrutinul se va organiza pe durata unei singure zi. Așa că Dragnea a ordonat, iar guvernul Dăncilă a executat o minunăție de ordonanță de urgență – OUG 86/2018.

De ce ordonanță? Pentru că, așa cum ți-am arătat deja, atât îi duce capul pe oamenii ăștia. Trecem peste faptul că există deja trei decizii ale Curții Constituționale care spun că nu ai voie să modifici legea referendumului prin ordonanță. Ce atâta CCR, să se dea, domnule, ordonanță, să ajungă referendumul la toată lumea. PSD a lungit votul cu încă o zi. O zi în plus poate face minuni, după cum s-a văzut la precedentul din 2003.

„Dar stai, asta nu e tot!”, cum ar spune o reclamă ineptă de la teleshoping. Dacă tot s-a dat liber la două zile de referendum, iată un bun prilej pentru ca social-democrații să bage niște „promoții”, la pachet cu ordonanța. În expunerea de motive a OUG 86/2018 scrie că acest sistem informatic nu va fi implementat, deoarece „timpul e prea scurt”.

Se vorbește despre referendumul ăsta de doi ani, Parlamentul a dat undă verde acum aproape o lună, CCR a validat referendumul acum trei săptămâni. Trei săptămâni e un „timp prea scurt” pentru Guvernul Dăncilă. Pentru că oamenii ăștia atât pot. Sistemul informatic pentru prezența la vot și monitorizarea video în secțiile de votare au fost introduse, cu succes, la alegerile parlamentare din decembrie 2016, printr-o hotărâre de guvern emisă de cabinetul Cioloș. Aplicația există deja, infrastructura la fel, PSD are la dispoziție gadgetul ăsta, dar nu vrea să-l folosească.

Măsura care câștigă, de departe, premiul întâi cu coroniță este cea prin care PSD permite ca numărul de „participanți” să fie mai mare decât cel al buletinelor din urne. Practic, guvernul a modificat – prin aceeași infamă ordonanță – modul de raportare a prezenței la referendum. Doar ca să îi iasă numărătoarea, la final.

Guvernul Dăncilă rescrie, astfel, legile matematicii. Cum reușește această performanță demnă de premiul Nobel? Până acum, la alegeri, numărul de participanți era egal cu suma voturilor aruncate în urne: intri în secția de votare, iei buletinul, intri în cabină, votezi (sau desenezi floricele și tancuri pe buletin și ți-l anulezi), bagi buletinul în urnă, părăsești incinta. Un om = un vot. Regula asta nu se mai aplică acum.

Soluția ți-o dau acum, nu trebuie să aștepți rezolvarea în numărul viitor al revistei. Ideea e că, din pix, guvernul PSD a decretat că, la acest referendum, numărul de „participanți” poate fi mai mare decât numărul de buletine de vot aruncate în urnă. Argumentul: „or mai fi și căscați care pleacă din greșeală cu buletinul de vot acasă, dar ei au fost la vot și merită să fie trecuți la numărătoare”.

Adică, PSD moare de grija celor care au semnat pe liste, dar nu au băgat, efectiv, votul în urnă. S-ar putea să asistăm la cea mai mare rată de votanți uituci din istoria României. Asta ca să nu spunem fraudă: listele alea suplimentare pot fi oricând mitraliate cu CNP-uri și, la final, nimeni nu trebuie să se mire că numărul celor de pe liste e mai mare decât cel al voturilor din urnă. Scrie în ordonanță că e voie? Scrie.

Ce alte năzdrăvănii a mai pregătit guvernul pentru referendum? Păi, ia să mai aruncăm o privire pe infama OUG 86. La alineatul 5 din articolul 18 scrie sec: „articolul 19 se abrogă”. Curios nevoie mare, m-am uitat ce prevedea defunctul articol: „cetățenii au dreptul să verifice înscrierea în listele electorale”. Acum, se pare că PSD ți-a luat acest drept. E o nuanță care merită semnalată. Ai fost informat.

Tot dintr-o aruncătură de condei, guvernul a mai socotit ce a socotit și a decis să elimine vreo 200 de mii de români din totalul alegătorilor. Pasămite, cei care au domiciliul declarat în străinătate sunt scoși în afara cvorumului la referendum. Sigur, e o măsură administrativă care doar facilitează atingerea pragului, nu e susceptibilă de fraudare, dar nu strică să o menționez aici măcar, așa, pentru cultura generală.

Colac peste pupăză, zilele astea am avut un val de retrageri dubioase din comisiile de votare – sute de președinți, ce coincidență, taman din județele Teleorman și Dolj, au decis că a venit acel moment din viața lor când e bine să facă un pas în spate.

Poate că oamenii ăștia sunt precum câinii și pisicile din povești care simt când vine Cutremurul Mare. Poate că văd (sau au înțeles) ce se pregătește și nu doresc să fie implicați. Mai ales că referendumul ăsta e „fără miză”, fără „para îndărăt”, de ce să-și bată capul? Oricum o dai, e semn rău și un caz fără precedent în istoria alegerilor din România. Sau, mă rog, precedentul a existat la votul din 1945, intrat în istorie la pachet cu zicerea lui Stalin „nu contează cine votează, contează cine numără voturile”.