FYI.

This story is over 5 years old.

Internet

O femeie a fost arestată pentru vrăjitorie în Canada

Da, Canada are încă legi cu privire la vrăjitorie, dar nu sunt ceea ce crezi.
o vrăjitoare de jucărie
Imagine via Pexels.  

După o investigație care a durat câteva luni, poliția dintr-un orășel din Ontario a arestat o canadiană care se promova drept clarvăzătoare, după ce aceasta a fost acuzată de vrăjitorie.

În weekendul trecut, poliția din Milton, un orășel din Ontario, a arestat-o pe Dorie Stevenson, în vârstă de 32 de ani, care oferea servicii de clarvăzătoare în subsolul casei ei. A fost acuzată de extorsiune, fraudă de peste cinci mii de dolari și vrăjitorie/ghicirea viitorului. Dacă te miră să auzi că țara asta are legi cu privire la vrăjitorie, să știi că așa e, dar probabil nu sunt cum ți le imaginezi.

Publicitate

Sunt cuprinse în secțiunea 365 a codului legislativ, cu titlul „pretinderea practicii vrăjitoriei”. Legea îi are în vizor pe cei care iau bani fraudulos ca să le ghicească altora viitorul, pretind că au puteri paranormale și folosesc farmece și vrăji sau așa-zisele puteri paranormale ca să găsească lucruri pierdute.

Poliția a dezvăluit că Stevenson, al cărei nume de vrăjitoare era Madeena, a scos peste 60 000 de dolari de la unul dintre clienții ei. Poliția din Milton a zis că investigația a durat luni de zile.

„Am observat că infractorii au tendința să profite de persoane care sunt într-o stare vulnerabilă. Victimele sunt manipulate să creadă că li se va întâmpla ceva rău dacă nu dau bani”, a zis sergentul Dave Constantini într-un comunicat de presă.

„Când victimele nu mai au bani de dat, făptașii se bazează pe faptul că victimelor le va fi jenă să contacteze poliția.”

Poliția a zis că victima e păcălită să cumpere anumite produse – bijuterii, telefoane noi sau carduri cadou – pe care i le dădeau lui Stevenson să le curețe de energii negative. Oamenii se așteptau ca femeia să le dea lucrurile înapoi, dar nu le-au mai văzut niciodată.

1540221268150-Screen-Shot-2018-10-22-at-103050-AM

Fotografie via miltonpsychic.ca

Dacă dai un search cu Milton Psychic, găsești un site care face reclamă la tot felul de servicii vrăjitorești: tarot, energii, cristale. O ședință de tarot costă 75 de dolari și la două ai reducere: 130 de dolari.

„Îți pot răspunde la toate întrebările inimii prin chiromanție, tarot, cristale – GARANTAT”, anunță site-ul ei. „Împac soți despărțiți, aduc succesul și fericirea înapoi în casă, alung forțele răului din jurul vostru și al celor dragi.”

Publicitate

Poliția crede că victimele sunt mai multe și le roagă să iasă în față și să vorbească cu ei.

Legea, care a stat nefolosită o grămadă de timp, a fost invocată de câteva ori în ultimii ani. În 2009, o femeie care pretindea că se trage dintr-o lungă descendență de vrăjitoare a luat de la un avocat mii de dolari, după ce l-a păcălit că era posedat de sufletul surorii lui decedate. Câțiva ani mai târziu, în 2012, un bărbat de 26 de ani din Mississauga a fost arestat după ce a promis unei familii că va ridica un blestem de pe capul ei în schimbul unei sume mari de bani.

Există un proiect de lege, C-51, care a fost introdus de guvern anul trecut ca să elimine legile arhaice, precum cele despre vrăjitorie. Legea cea nouă propune și eliminarea interdicției duelului și a publicării de texte blasfematoare. Dacă va fi aprobată, înseamnă că practicarea vrăjitoriei va deveni legală în Canada.

Așadar, vrăjitoarelor și vrăjitorilor și toți dubioșii cu cristale pe care îi văd prin parcuri, bucurați-vă! Ce să zic.

Articolul a apărut inițial pe VICE CA.