hartuire

Fiica mea s-a sinucis după ce a fost abuzată în facultate

Polițiștii m-au întrebat: „Fiica dumneavoastră, Emily, e studentă la Universitatea din Aberdeen?”. Mi-au zis că și-a luat viața. De atunci, lumea noastră s-a scufundat în beznă.

de Fiona Drouet; consemnat de Sirin Kale; translated by Oana Maria Zaharia
16 Aprilie 2019, 4:00am

Emily Drouet. Din arhiva Fionei Drouet

Emily a fost primul meu copil. Era mereu veselă, un copil extrem de iubitor și generos. Țopăia prin toate camerele și era miezul fiecărei întruniri familiale. Vorbea despre facultate încă de la o vârstă fragedă și i s-a părut natural să studieze dreptul britanic și francez.

Îmi amintesc cum am condus-o la facultate, în Aberdeen. I-a plăcut la nebunie experiența încă de la început. Am decorat împreună camera și i-am pus luminițe în colțul cu poze de familie. Am amenajat-o super intim și confortabil. Îi plăcea noul mediu și și-a făcut rapid prieteni.

Prima oară când am auzit despre Angus Milligan a fost când Emily m-a sunat într-o zi dintr-un tren. Trebuia să se întâlnească cu o prietenă în Edinburgh ca să facă niște cumpărături de Crăciun, dar fata a anulat întâlnirea în ultima clipă, pentru că s-a îmbolnăvit. Emily m-a sunat și m-a întrebat: „Mamă, sunt deja în tren, oare ce să fac?”. La scurt timp, mi-a trimis un mesaj în care mă anunța: „Nu-ți face griji, până la urmă mă întâlnesc cu un prieten, Angus”. Am rugat-o să-i mulțumească băiatului din partea mea, pentru că eram ușurată că n-o să fie singură. Asta era în decembrie 2015.



L-am cunoscut pe Angus câteva săptămâni mai târziu și n-am știut ce să cred despre el. Părea foarte arogant și nu făcea deloc conversație. Avea o privire rece și inconfortabilă. E ciudat, pentru că toți spuneau că e foarte fermecător. Dar eu nu i-am văzut niciodată latura asta. Am avut un sentiment rău în privința lui. Dar nu m-am gândit prea mult la asta, pentru că Emily îmi zisese că e doar un prieten.

După ce au început să fie împreună, Emily mi-a zis că nu erau într-o relație exclusivistă pentru că așa se obișnuia la facultate. I-am zis să aibă grijă, pentru că unul dintre parteneri se poate implica mai mult, fără să vrea, și va avea de suferit. La câteva luni de când începuseră să fie împreună, în februarie 2016, Emily a postat ceva neobișnuit pe Twitter. A scris: „De ce au mamele întotdeauna dreptate când vine vorba de băieți?”. Am întrebat-o care e faza, dar a tratat subiectul cu superficialitate.

Ziua de 17 martie 2016 părea perfect normală. Am vorbit de două ori cu Emily la telefon și ne-am trimis câteva mesaje de rutină. Am pus-o în legătură cu un agent imobiliar ca să vadă un apartament nou. Era entuziasmată, pentru că în seara aceea urma să iasă în oraș cu prietenii, de St. Patrick. Ultimul mesaj pe care mi l-a trimis a fost la ora 9:17 seara, ca să-mi spună că se pregătea să iasă din casă.

La ora 1:30 noaptea, a sunat cineva la ușă. În prag era poliția. Am știut imediat că ceva e în neregulă, dar nu m-am gândit că ar fi vorba de Emily. Credeam că poate se întâmplase ceva rău cu fratele sau cu tatăl meu.

Polițiștii mi-au luat mâna și m-au întrebat: „Fiica dumneavoastră, Emily, e studentă la Universitatea din Aberdeen?”. Mi-au zis că și-a luat viața. De atunci, lumea noastră s-a scufundat în beznă. În ziua aceea s-a încheiat și viața mea.

Treptat, după moartea lui Emily, am descoperit ce s-a întâmplat. Am vorbit cu una dintre prietenele ei, care mi-a zis: „Angus s-a purtat groaznic cu ea”. Am întrebat-o ce vrea să spună. În următoarele zile, adevărul a început să iasă la iveală. Prietenele ei mi-au trimis screenshoturi cu mesaje în care Angus era abuziv cu Emily.

La înmormântare, prietenele ei au venit la mine și mi-au zis: „Știați că aproape a omorât-o pe 10 martie? A strâns-o de gât până a leșinat, ne-a zis că era aproape sigură că o să moară”. Lucrurile începeau să aibă sens.

Cu ajutorul informațiilor oferite de prietenii lui Emily - și a autopsiei care arăta că Emily era plină de vânătăi – poliția a lansat o investigație. Am aflat că Angus o bătuse de cel puțin două ori și o vizitase în noaptea în care a murit. Pe 10 martie, o pălmuise, o strangulase și o lovise cu capul de birou. Emily și-a făcut poze la vânătăi și urme și le-a trimis unei prietene. Într-una dintre fotografii, avea partea stângă a feței vânătă și umflată. Prietena ei a rugat-o să anunțe poliția, dar Emily era atât de epuizată de abuzurile fizice și psihologice ale lui Angus încât credea că meritase bătaia și că era vina ei.

Pe 17 martie, Angus a intrat în camera lui Emily. A plecat după patru minute, iar Emily a alergat în altă cameră, urlând: „Iar m-a strâns de gât, nu mai pot!”. Apoi s-a întors în camera ei, singură, și i-a dat mesaj unei prietene ca să-i spună că nu mai poate ieși pentru că „A venit Angus la mine și e nervos”. Prietena i-a spus că vine în zece minute. Când a ajuns, n-a răspuns nimeni la ușă. Mai târziu în aceeași seară, fetele s-au întors cu forțele de ordine și au spart ușa. Emily își luase viața.

În timpul procesului, n-am văzut nicio urmă de remușcare sau emoție pe fața lui Angus. A fost dezamăgit de sentință, dar nu surprins, pentru că mai fusese condamnat în trecut. (Angus Milligan a pledat vinovat la acuzațiile de atac și comportament abuziv și a fost condamnat la muncă în folosul comunității în iulie 2017.)

După moartea lui Emily, am aflat că ea vorbise cu personalul facultății despre abuzurile lui Angus. Nu voia să-i facă, totuși, probleme, așa că raportul ei se încheia cu nota: „Nu e nevoie de măsuri”. Profesorii știau că mai lipsea de la cursuri, dar n-au întrebat-o de ce. Primiseră și un e-mail în care le spunea că suferă de stres excesiv, dar nimeni nu i-a pus vreo întrebare despre asta. Nimeni n-a încercat să afle ce e cu ea.

Mi se pare foarte alarmant că, după ce a fost exmatriculat de la Universitatea din Aberdeen, Angus a fost admis la Universitatea Oxford Brooks. Universitatea Oxford Brooks mi-a zis că știau de condamnările lui și că s-au luat măsuri preventive în privința sa. Însă asta indică prezența unui fenomen îngrijorător în Marea Britanie: în prezent, studenții care au fost exmatriculați din universități pentru că au fost violenți cu femeile își pot continua studiile în altă instituție.

Prin intermediul organizației noastre caritabile, Emilytest, le-am cerut universităților și guvernelor să implementeze noi mijloace de asistență, instruire a personalului și colectare de informații în campusuri. Reacția guvernului a fost pozitivă și s-au implementat schimbări, dar politicile și practicile au rămas destul de găunoase. Acum lucrăm la dezvoltarea The Emilytest Charter, care va permite o analiză independentă continuă a nivelului de asistență, a pregătirii personalului și a sistemelor de raportare din universități. Toate acestea ca să ne asigurăm că studenții beneficiază de susținere la cel mai înalt nivel. Astfel, atât ei cât și părinții vor putea lua decizii informate când aleg universitatea potrivită.

Emily Drouet

Tot ce fac acum, fac pentru Emily. Nu mai e aici ca să pot acţiona pentru ea aşa cum ar face orice mamă. Așa că o ajut pe Emily să ajute alte fete, pentru că știu că asta și-ar dori. Spun povestea ei, ca să transform campusurile în locuri mai sigure pentru tineri.

Voi fi mereu mama ei și sunt binecuvântată să spun asta. Va fi mereu fiica mea frumoasă și adorată. Deși n-o mai pot vedea, vreau să fac tot posibilul să mă asigur că nu și-a pierdut viața degeaba.

Trebuie să învățăm o lecție din tot ce se întâmplă și nicio fată n-ar trebui să mai sufere singură așa cum a făcut Emily.

Nota editoarei: Broadly a contactat universitățile Oxford Brookes și Aberdeen în legătură cu cazul lui Emily și a primit următoarele răspunsuri:

„Universitatea e dedicată protejării studenților și personalului. Putem confirma că ține cont de standardele respectate de cele mai elevate instituții educaționale din țară. În plus, am implementat măsuri de prevenire a riscurilor în parteneriat cu poliția”, a zis un purtător de cuvânt al universității Oxford Brookes.

„Emily a fost o studentă inteligentă și capabilă, iar moartea ei a fost o tragedie care ne-a întristat profund pe toți”, a zis un purtător de cuvânt al universității Aberdeen. „Universitatea e dedicată susținerii studenților care experimentează perioade dificile în timpul studiilor aici. Încercăm să găsim un echilibru între respectarea drepturilor studenților ca adulți independenți și responsabilitatea noastră de a le oferi susținere.”

„Am analizat circumstanțele care au dus la moartea lui Emily și suntem mulțumiți că nivelul de susținere oferit de universitate înainte de decesul ei au fost corespunzătoare, bazate pe cunoașterea circumstanțelor din perioada respectivă și nevoia de a respecta dorințele ei. Totuși, de atunci, am crescut nivelul de susținere disponibil acolo unde am identificat oportunități de a face asta. Acum avem și un serviciu de sprijin pentru violența legată de gen, în care mama lui Emily are un rol important.”

Dacă eşti hărţuit poţi contacta ONG-ul Filia aici. Numărul la care pot apela victimele violenței domestice este 0800 500 333, o linie telefonică gratuită, la care operatorii ANES răspund non-stop. Dacă ai gânduri suicidare și te lupți cu depresia poți suna la linia telefonică gratuită de prevenție a suicidului la 0800 801 200 sau poți merge la camera de gardă a Spitalului de Psihiatrie Al. Obregia.

Articolul a apărut iniţial pe VICE US.