Publicitate
opinie

Opt revelații pe care le-am avut când m-am mutat din Venezuela în România

Spitalele de aici chiar sunt mai ok decât alea de acasă.

de Sofia Alvarez; consemnat de Alexa Bejinariu
19 Iulie 2019, 7:56am

Sofia. Fotografii din arhiva personală

Din 2010, Venezuela se confruntă cu cea mai severă criză economică și politică din istoria țării. A început sub conducerea lui Hugo Chávez, dar s-a acutizat odată ce la cârma țării a venit Nicolás Maduro. Deși cândva era considerată una dintre cele mai bogate state, datorită rezervelor de petrol, astăzi venezuelenii trec printr-o situație mai aprigă decât Marea Criză Economică din SUA anilor 30 sau a Rusiei, după căderea Uniunii Sovietice. Școlile și spitalele sunt cele mai afectate.

90% din populație trăiește în sărăcie, criminalitatea a crescut, magazinele au rămas fără alimente, medicamentele se găsesc greu, apa potabilă este dată cu porția, inflația a atins nivelul de peste două milioane la sută, curentul electric este raționalizat, iar până la finalul lui 2020, opt milioane de venezueleni riscă să plece din țară din cauza crizei umanitare. Cei mai mulți cer azil politic în SUA, dar administrația Trump îi deportează înapoi.

Pe Sofia Alvarez, 49 de ani, am cunoscut-o la Facultatea de Psihologie și Științele Educației din București, unde îmi este colegă de masterat. Să fii azi din Venezuela nu te poate lăsa indiferent, tocmai din cauza crizei prin care țara trece. Sofia s-a născut în Caracas, iar în 2010 a plecat împreună cu soțul și cei doi copii în căutarea unei țări adoptive. Patru ani i-a petrecut în Arabia Saudită, apoi a venit în România, țara pe care o numește „perla ascunsă a Europei de Est”.

În timpul petrecut aici, a observat mai multe lucruri la care nu se gândise atunci când hotărâse să vină în România. Am vorbit cu Sofia despre cum pare țara noastră pentru o femeie din săraca țară bogată a lui Maduro.

REVELAȚIA 1: OAMENII NU TE ATACĂ ORICÂND

Înainte să ajung în țară, aveam o mulțime de idei preconcepute pentru că toate părerile pe care le auzisem până atunci despre România erau negative. Mulți îmi spuneau că e plină de romi care te pot jefui sau ataca oricând. Alții ziceau că e o țară neprimitoare, care n-are nimic de oferit, mai ceva ca (țări din) Africa.

La început mă simțeam nesigură când treceam prin locuri unde erau mulți persoane fără adăpost sau în care trăiau romi, dar în timp, am descoperit că sunt oameni umili, cu propriile lor obiceiuri și că trebuie respectați ca pe toți ceilalți. Mă speriam mai tare când nu înțelegeam limba, dar acum, de când am mai învățat româna și o înțeleg cât de cât, mă simt mai în siguranță.

Însă, interacțiunea mea zilnică cu oamenii din diferitele locuri pe care le frecventez m-a făcut să-mi schimb părerea. Vorbesc cu colegii de la universitate mereu despre experiențele pe care le trăiesc în oraș. La fel, la clubul de karate la care mă duc din 2015. Cred că orice interacțiune, indiferent cât de mică, îți poate creiona o părere despre o societate, fie că se întâmplă în metrou, autobuz sau tren.

Mi-am dat seama că e important să nu te încrezi orbește în opinia sau în experiența cuiva, nici măcar dacă e o întâmplare singulară trăită de tine. Mulți oameni mi-au zis cât de „nașpa”, cum ziceți voi, e România. Am învățat însă că experiențele bune sau rele îți dau doar instrumentele pentru a ști cum să te adaptezi orașului și oamenilor cu care trăiești.

REVELAȚIA 2: CREDEAM CĂ VENEZUELA ARE CEA MAI MARE BIROCRAȚIE DIN LUME

Primele zile în România n-au fost foarte plăcute pentru că am început să simt erorile organizării și birocrației din sistemul de imigrări și spun asta eu, care vin din Venezuela, unde corupția și birocrația depășesc orice imaginație.

Procesarea permiselor (vizelor) de ședere este extrem de lentă, iar sistemul nu e automatizat deloc. Angajații nu înțeleg cât de important este pentru noi să primim documentele cât mai repede, așa că nici nu ne acordă multă importanță și nici nu se grăbesc. Majoritatea oamenilor nu vorbesc engleză și te gonesc de la un ghișeu la altul, cu hârtii în mână și confuzie pe față. Iar problema tot nu se rezolvă. Toate astea arată dezordinea și lipsa de coordonare.

A durat foarte mult să-mi fac actele pentru a putea trăi legal în România. Prima dată am așteptat în Spania vreo trei luni ca o viză să fie aprobată și să pot aplica pentru permisul de reîntregire a familiei. Când m-am înscris la masterat, cei de la Imigrări mi-au cerut câte un document diferit în fiecare zi. Asta nu e specificat nicăieri pe site.

Când îți faci aplicația, ei îți cer să anexezi niște documente și se presupune că ți le revizuiesc ca să-ți aprobe cererea. Odată ce se întâmplă asta, n-ar mai trebui să fie niciun inconvenient. Duci copii după anexe și atât, dar nu, se întâmplă contrariul. Încep să-ți pună bețe-n roate, țipă la tine, vor să le vorbești în limba lor și fiecare funcționar cu care discuți îți cere câte un lucru diferit. La un moment dat, mi-au solicitat documentul de închiriere al apartamentului vechi și nu pe cel nou. Altădată am dus niște acte, iar la câteva zile mi le-au cerut din nou pe aceleași.

M-a surprins modul în care sunt tratați de autorități imigranții din Venezuela numai pentru că nu aparțin comunității europene. Eu am adus toate actele necesare din Venezuela, certificate de naștere, căsătorie, adeverințe medicale, le-am tradus în limba română și tot nu s-au rezolvat lucrurile. A fost un coșmar birocratic care a durat trei ani.

REVELAȚIA 3: AM FOST ÎNȘELATĂ PENTRU PRIMA DATĂ DE UN ESCROC ADEVĂRAT

La un moment dat, am angajat un consultant recomandat de o prietenă româncă, care să ne ajute la procedurile de imigrare, și în timp ce noi credeam că lucrează cu documentele noastre, ea de fapt ne-a înșelat. Ne-a spus că trebuie să plătim singuri asigurări medicale, că face citații la notar și la spitale, dar ne dădea chitanțe făcute de ea.

I-am dat toate economiile noastre strânse de mulți ani, adică mai mult de patru mii de euro, iar ea n-a făcut absolut nimic. Eram în pericol să stăm ilegal aici. Am raportat-o doar la Imigrări, dar nu s-a întâmplat nimic. A dispărut cu tot cu banii noștri.

Cu toate astea, știu că nu poporul român e de vină, că escroci oricum sunt peste tot.

REVELAȚIA 4: ROMÂNII SE ÎMBRACĂ SPORT ȘI CÂND NU FAC SPORT

În Venezuela clima e tropicală, iar asta îi face pe oameni să se îmbrace mult mai lejer. Preferă brandurile nord-americane ca Tommy Hilfiger, Aeropostale, Gap. Dar cu criza asta, calitatea vieții a scăzut și moda nu mai este vreun criteriu în viața lor. Astăzi oamenii din Venezuela se îmbracă mai degrabă cu hainele primite din donații.

Aici, observ că românii se îmbracă în funcție anotimpuri, în stil mai european: căciuli, cizme și pulovere în culori închise. Dar ce mi-a atras cel mai tare atenția a fost că mulți bărbați poartă haine sport, fără să facă sport. În Venezuela, bărbații își trag pe ei hanorace, treninguri sau adidași doar când fac exerciții fizice. La voi, românii le poartă des, afară, la plimbări sau ca ținută casual. În Venezuela, sunt mai comuni blugii simpli, albaștri.

Pentru mine a fost mai greu la început să tot schimb hainele în funcție de vreme, care e și tare schimbătoare aici, dar cu timpul m-am obișnuit și am văzut partea plină a paharului. Nu legată de haine, ci de peisajele mișto care vin odată cu schimbarea anotimpurilor.

REVELAȚIA 5: ROMÂNII NU-ȘI IUBESC ȚARA PREA MULT

Eu am venit în țară printr-un program de muncă al soțului meu și prima întrebare pe care o au românii când ne cunosc este de ce am ales țara asta și nu oricare alta din Europa de Est. Ne mai întreabă dacă ne place și unii sunt chiar surprinși când zicem că da. E trist când văd că cei mai mulți dintre tineri vor să plece.

România este o țară cu o cultură veche, dar care s-a mai pierdut în timpul dictaturii comuniste. Ba, mai mult, în perioada aceea, s-a instalat un sentiment de dezrădăcinare și respingere față de propria țară. Știu cum se simte asta. E clar că serviciile publice au nevoie de îmbunătățiri, dar problema cea mai importantă de care trebuie să se ocupe România la momentul actual, cred eu, este să creeze în orașe sentimentul de apartenență, care momentan nu există mai nicăieri.

Dacă tu nu te identifici cu rădăcinile tale, pur și simplu nici nu te mai interesează ce se-ntâmplă în societate și ce va urma. Eu aș vrea să mă întorc în Venezuela, doar dacă ne-ar putea asigura siguranță personală și un nivel mai crescut de viață. Momentan însă asta nu se află în planurile noastre.

Eu iubesc la România peisajele superbe și cred că oamenii sunt deschiși și deloc rasiști. Și eu am încercat să-mi adaptez obiceiurile de acasă la ceea ce-mi oferă țara asta: parcurile pentru plimbări, mâncărurile, discuțiile cu bătrâneii pe stradă, băutul cafelei cu prietenii români. Astfel, țara asta a ajuns o parte din viața mea.

REVELAȚIA 6: CÂT DE SCUMP E LA MALL

Venezuela avea cele mai tari branduri din SUA și Europa în mall-uri. Puterea de cumpărare era mare la majoritatea oamenilor, iar Statele Unite oricum nu sunt la o distanță așa mare (făceam cam două ore și jumătate până în Miami).

În ultimii 50 de ani, petrolul a fost exploatat de firme străine din SUA sau Europa care aduceau și produse din țările lor ca să fie consumate de angajați. Lucruri care până la urmă au fuzionat cu cele locale. Din asta s-a născut o combinație între gustul populației locale cu stilul de viață din alte țări.

Ce mi-a atras atenția de pe piața din România este costul hainelor. Mi s-a părut foarte scump pentru puterea de cumpărare a oamenilor. De fapt, cred că există o discrepanță destul de evidentă între bogați și săraci aici. Derapajul ăsta se observă cu ochiul liber în funcție de sectoare și locuințe, nu neapărat când te uiți la cum se îmbracă oamenii.

Cred că cel mai bine se simte puterea de cumpărare a românilor când te plimbi prin capitală și vezi că imaginea oamenilor se schimbă de la sector la sector. De exemplu, am observat că în sectorul 1 oamenii par să fie mai bogați. Cel puțin, dacă judec după locuințe sau mașinile parcate pe străzi.

REVELAȚIA 7: MĂMĂLIGA SEAMĂNĂ CU AREPA

La mâncare m-a surprins faptul că porcul e de o calitate mult mai bună decât în Venezuela. Eu totuși am adaptat stilul venezuelean în funcție de ingredientele pe care le-am găsit aici. Pentru mine, să încerc mămăliga a fost minunat, pentru că e pe bază de porumb, la fel ca arepa, mâncarea cunoscută din Venezuela care se consumă la micul dejun. E și singurul lucru românesc pe care am învățat să-l gătesc.

De fiecare dată când ne vizitează cineva străin, îi dăm însă mici și papanași. Mi se par specifici românești.

REVELAȚIA 8: SPITALELE SUNT MAI OK DECÂT ACASĂ

În prezent, Venezuela nu prea se compară cu nimic din moment ce se confruntă cu cea mai gravă criză socială, economică și politică pe care o țară a trăit-o vreodată. Conform rapoartelor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), spitalele noastre se află într-o stare mai proastă decât cele de pe continentul african. În plus, le lipsesc energia electrică, medicamentele și apa potabilă.

Timp de 20 de ani, spitalele noastre au suferit o deteriorare imensă, ba chiar s-au construit noi sedii, lucru care a creat o criză în sistemul de sănătate. Faptul că angajaților le lipsesc valorile etice influențează enorm faptul că nu-și fac treaba bine. Iar oamenii pur și simplu mor, deși în alte condiții ar avea șanse reale la viață.

Eu n-am fost în spitalele de aici, dar am prieteni și rude din Venezuela sau Mexic care au fost. Nepotul meu mi-a povestit de experiența lui care a fost ok, dar nu excelentă. Deși i-a plăcut curățenia spitalelor și cum s-a purtat medicul, l-a surprins că românii nu sunt tratați la fel de bine de personal ca străinii. N-a înțeles nici până acum de ce.

Alexa încearcă să fie amuzantă aici, mai puțin moldoveancă aici și sentimentală aici.

Editor: Iulia Roșu