Săptămâna Schimbărilor Climatice

Adolescenții care refuză să aibă copii din cauza schimbărilor climatice

Tinerii se gândesc de două ori înainte să aibă copii într-o „lume în care e din ce în ce mai greu să trăiești”.
tineri
Fotografie de Justin Tang /Canadian Press  

În lupta ei ca să atragă atenția asupra crizei schimbărilor climatice, Emma Lim se folosește de gestul suprem, un angajament prin care să renunțe la primul ei născut - cel puțin teoretic.

Fata de 18 ani speră că tinerii din jurul țării se vor alătura mișcării ei #NoFutureNoChildren și vor promite că nu vor face copii până când politicienii canadieni nu-și vor axa campaniile electorale pe problema schimbărilor climatice și vor acționa urgent în direcția asta.

Publicitate

„Oamenii care se alătură acestui pact renunță la rolul lor de părinți, care este unul dintre cele mai importante lucruri pentru noi”, explică Emma. „Asta va arăta cât de serioși suntem legat de asta și cât de gravă e de fapt problema.”

Mișcarea este descrisă ca o replică la „amenințarea existențială a schimbărilor climatice”, într-o lume în care este „din ce în ce mai greu să trăiești”. Dacă nu vom face ceva să controlăm emisiile nocive și să protejăm mediul, Lim vede un viitor problematic, cu resurse limitate și probleme socio-economice aduse de schimbările climatice. Asta o sperie atât de mult încât nu vrea să aducă niște copii noi în asta. Ea vorbește despre condițiile extreme meteo, despre lipsa de apă și mâncare, și despre un cost ridicat de trai.

Părinții Emmei sunt printre primii oameni impresionați de angajamentul ei. Lim a condus zeci de proteste pentru mediu formate din elevi, dar luni, ziua în care a lansat campania asta, părinții i s-au alăturat în Ottawa, pentru că e vorba de viitorul nepoților lor la mijloc.

Lim spune că a văzut „schimbări masive” în părinții ei, după ce le-a spus despre pact.

„Pentru prima dată, impactul schimbărilor climatice a devenit ceva real pentru ei. Tot citim despre uragane și caniculă, dar evenimentele catastrofale nu ne-au atins încă în Canada. Ai inundații, dar nici astea nu-mi afectează familia direct. Dar pactul ăsta doare, e ceva tangibil”, explică Emma.

Publicitate

Doar o mână de oameni i s-au alăturat lui Lim pe Parliament Hill luni dimineața, când au anunțat angajamentul #NoFutureNoChildren, dar sute s-au înscris deja online. Fata care studiază științe biomedicale la Universitatea McGill a ratat un curs de chimie ca să anunțe această mișcare.

1568653924732-Ottawa-Emma-Lim-Sophie-Price

EMMA LIN (CENTRU) ȘI SOPHIE PRICE (DREAPTA) JURĂ SĂ NU AIBĂ COPII, CA SĂ LUPTE CU SCHIMBĂRILE CLIMATICE. (FOTO VIA EMMA LIM)

Studenta de anul întâi la jurnalism, Sophie Price, a sărit peste un curs de istorie la Carleton University luni dimineața, ca să i se alăture. Ea spune că acest pact ar putea să ducă la o generație întreagă care refuză procrearea, iar asta ar fi un mesaj puternic, cu tot felul de consecințe socio-economice.

„Asta înseamnă să te gândești la viitor”, a explicat Price. „Am 17 ani, oricum nu urmează să fac copii acum. Însă nu voi face copii nici la 30 de ani. Spun asta ca oamenii să înțeleagă că e ceva important și că trebuie să acționăm acum, înainte să se agraveze problema. Dacă făceam asta doar de la 30 de ani, deja era prea târziu.”

Să pună o pauză la rolul ei de mamă este „ceva foarte important” pentru Price. Deși nu poate vota în octombrie, pentru că face 18 ani abia în noiembrie, ea spune că rezonează deja cu doi oameni care pot vota - părinții ei. „Mereu mi-au plăcut copiii și ideea că nu îi voi face este un șoc pentru mama mea, pentru că vorbeam despre cum mi-aș dori să am unul încă de la vârsta de cinci ani.”

Deși decizia de a face copii rămâne una personală, există studii care sugerează că un declin al creșterii populației ar duce la o reducere semnificativă a emisiilor de carbon.

Publicitate

Lansarea #NoFutureNoChildren coincide cu faptul că Partidul Verde și-a dezvăluit noua platformă, care este descrisă ca una în care fiecare lege este privită prin prisma crizei climatice. Liderul Partidului Verde, Elizabeth May, spune că politicile obișnuite nu vor fi destul.

Conform lui Lim, care va vota pentru prima dată la următoarele alegeri federale, este singurul plan al unui partid mare pe care îl poate susține. Dar ea va vota strategic.

„În Canada, avem un sistem în care primul votat contează, așa că oricât aș admira partidul și platforma lor, voi vota pentru prima dată la aceste alegeri și o voi face pragmatic”, explică Emma.

Lim spune că nu-i impresionată de ce-a văzut până acum de la liberali și conservatori.

„Cred că-s niște lași. În Canada, știm că este nevoie de acțiune pe problema climei, dar oamenii care ar trebui să ne conducă și să aibă interesul nostru în minte aleg calea mai ușoară”, explică ea. „Ei trag de timp cu niște politici climatice cvasiexistente precum interzicerea plasticului, când trebuie de fapt să reducem emisiile de gaze cu efect de seră.

Liderul conservator Andrew Scheer nu are nici măcar un plan cu obiective de reducere a emisiilor. „Nu e nimic acolo și el vrea să scape de taxele pe emisii de carbon.”

Ea spune că pactul #NoFutureNoChildren este atât o expresie a temerilor ei cele mai profunde, dar și un apel la acțiune. „Mi-e frică de aceste alegeri și de miza lor. Se pare că trebuie să alegi între nicio acțiune pentru mediu și ceva programe climatice destul de slabe.”

Abonează-te la newsletterul VICE despre Săptămâna Schimbărilor Climatice, în care vei primi cele mai bune articole despre mediu.

Articolul a apărut inițial pe VICE CA.